resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Nebun din dragoste, la Teatrul Național

Autor: Candid STOICA | 28 Septembrie 2018
     Din varii motive, n-am văzut la timpul potrivit unul dintre spectacolele de la Teatrul Național. „Nebun din dragoste” (Fool for love) reprezintă povestea a doi iubiți, Eddy și May, care se „sfâșie” din dragoste într-un motel undeva la marginea deșertului Mojave, la granița cu Mexic. Inițial, piesa de teatru a fost jucată cu succes la San Francisco și pe Broadway, apoi a fost transpusă în filmul semnat de Robert Altman (în 1985), cu Kim Basinger și Sam Shepard în rolurile principale, iar după mai bine de trei decenii a ajuns și la Teatrul Național.
    Dacă s-a jucat în New York – și mai peste tot în Europa –, dacă s-a făcut un film semnat de un mare regizor, nu se putea și nu avea voie să nu se joace și la noi, în teatrele noastre, care absorb ca un burete tot ce e mai bun sau mai scandalos ori mai la modă pe mapamond. Adică, de ce teatrul românesc ar fi mai prejos? De ce să nu-l jucăm și noi pe Sam Shepard, a cărui biografie e doldora de succese și mai ales de premii? Luând însă lucrurile la bani mărunți, până la urmă Sam Shaperd nu e un Tennesse Williams, iar „Nebun din dragoste”, cu toată faima biografică a autorului, nu e decât o piesă slab construită, al cărei conflict se stinge, practic, după p
Publicitate
rimul sfert de oră. Astfel, autorul este nevoit să mai introducă o poveste lungă, discursivă, lacrimogenă, ca să mai potențeze acțiunea, despre un tată care întreține fraudulos, cu bună știință, două căsnicii, posedat de aceeași patimă istovitoare, pe care a transmis-o și fiicei, și fiului.
    Ce rămâne până la sfârșitul reprezentației nu sunt decât amintiri, piesa cu titlul „Nebun din dragoste” putându-se numi și „Viață dublă” sau „Deus ex machina”.
    Claudiu Goga, regizorul piesei, autor al unor excelente și nenumărate spectacole, dintre care amintesc „Pescărușul” de la Teatrul de Comedie și „Dʼale carnavalului” de la Teatrul Nottara, a căutat pe cât a fost posibil să atenueze unele artificialități calofile ale textului și să potențeze conflictul interior al celor doi protagoniști, atât cât este, care în ciuda faptului că au descoperit târziu că sunt frați de la același tată (cu mame diferite) sunt mistuiți până la epuizare de o dragoste năprasnică. Reușește asta din plin, cu ajutorul a doi actori excepționali, Raluca Aprodu și Gavril Pătru, care oferă, timp de o oră și jumătate, un regal interpretativ, jucând cu nerv exploziv scene de dragoste, de ceartă ajunsă la paroxism, de acuplări amoroase la o tensiune nervoasă ridicată, dând de multe ori impresia că sunt cu totul acaparați de rolurile respective, identificându-se cu ele. Mai apar în roluri secundare, încercând din răsputeri să le potențeze, Mihai Călin și Ioan Andrei Ionescu, dar vorba aceea: dacă text și conflict nu sunt, degeaba strădania lor.    
    Decorul lui Dragoș Buhagiar, o cameră de motel sordid, și costumele Lilianei Cenean sunt, ca întotdeauna, la obiect, întregind atmosfera. Multe cuvinte de laudă pentru cei care au alcătuit programul spectacolului, care cuprinde, printre alte, informații și reușite, fotografii și un interesant și inedit interviu al lui Sam Shepard despre viața și creația sa
    Dar când, oare, pe scena Teatrului Național se va putea interpreta o piesă puternică a unui autor contemporan, care să reflecte realitățile României de azi?
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală