resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Subteranele Bucureștiului

Autor: Paula ROMANESCU | 21 Septembrie 2018
    Nu, nu vă grăbiți să credeți c-ar fi vorba de o variantă corectă politic a statului (degeaba!) paralel din Bucureștiul nostru supraetajat! Vă fac o invitație la Muzeul Vârstelor din Capitală, situat pe Calea Victoriei, unde, până la 3 noiembrie 2019, puteți vizita expoziția temporară „Orașul subteran – Bucureștiul între sacru și profan”. Ba mai mult, vă sfătuiesc să treceți neapărat pe acolo, fiindcă vă așteaptă o bucurie nesperată: o întoarcere în timp, cu trecere pe străzi podite cu lemn, cu pivnițe boltite în care vor fi fost butoaie pântecoase din care iubitorii de adevăr (de cel din vin spun!) îl sorbeau cu ulciorul, cu găleata, cu butelca ori cu pocalul.
    Dar câte altele nu veți mai vedea în această expoziție: părți din trama stradală, fragmente de ziduri medievale, obiecte de cult ori profane, casnice, farmaceutice, funerare, monede, ceramică, rămășite umane, artefacte etc. Sunt exponate scoase la lumină de puțină vreme, ilustrând orașul invizibil, devenit palpabil datorită cercetărilor arheologice din ultimul deceniu. O poveste fascinantă prinsă în flacoane mici.
    Chiar în prima vitrină cu exponate vedem puse alături două siluete de sticlă, ca două țoiuri din acelea cu care gustau țuica pusă la învechit moșii noștri de dinainte de marea „secetă” comunistă. Recipientele țin însă de domeniul farmaceutic și sunt inscripționate cu două nume diferite: Girolamo; Pagliano – de fapt, ale aceluiași purtător, Gerolamo Pagliano (1801–1881), un italian pripășit prin Micul Paris pe la mijlocul veacului al XIX-lea, un pic tenor, un pic farmacist, un pic mai mult negustor de iluzii de tinerețe fără bătrânețe și viață... lungă. Din siropul magic Sciroppo (un fel de aqua chiara de izvor cu apă vie cu miros de flori de crâng din basmele care ne-au încântat copilăria) a obținut el o avere dolofană, cu care mai apoi, în Italia lui de muzici, a cumpărat un teatru căruia i-a dat numele său, teatru devenit din anul 1901 „Teatrul Verdi” (parcă sună mai bine!).
    Tot un fel de flacoane, mai rotunjoare, vedem în vitrinuţa din stânga celei dintâi, descoperite într-un loc cu verdeață și cărămizi înnobilate cu inscripționarea numelor de Iisus, Makarie Ieromonah, descoperite în perimetrul mănăstirii Snagov. Nici doamnele nu sunt ignorate. Un întreg bazar oriental etalează ochilor lor podoabe de argint și bronz (
Publicitate
nu, nu și de aur, frumoaselor!), descoperite de puțină vreme în Centrul Istoric Pantelimon.
    Gospodinele au de unde alege vase de ceramică (din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea), cu care să înlocuiască „minunile” de oțel în care și sarmalele par trupe de soldați la paradă militară, și să-și noteze cu grijă rețeta spanacului cu ouă consemnată conștiincios lângă o cratiță de acum peste 200 de ani. Atenție! Tot la ceramici este expusă și o oală dintre acelea care se puneau noaptea sub pat, pe când umblătorile nu ajunseseră nici la curtea domnească de la Cotroceni, necum pe strada Sfântu Dumitru, unde au fost descoperite. Sunt aici și tuburi de ceramică de pe vremea când s-a făcut aducerea apei în case (nu chiar la mahala!), ca mai apoi să fie înlocuite cu tuburi de metal.
    Pe strada Nicolae Tonitza, însă, a fost descoperit în 2007 un tezaur. Nu, nu vreun tablou necunoscut al marelui pictor cu ale sale portrete de copii cu ochi rotunzi ca niște bănuți de soare negru. Ci un „tezaur” sunător de 419 monede de argint ascuns într-o ulcică de lut, sub podeaua unei case de sub strada amintită, de grijuliul proprietar care va fi uitat, poate, de acesta când timpul n-a mai avut răbdare cu el. E drept că nici Preamilostivul nu l-a întrebat de comorile agonisite pre pământ.
    I-ar fi mărturisit, poate, de acele monede, niciuna românească (!), fiindcă, neavând aur și argint, locuitorii acestui pământ al nostru „își gravau anual chipul pe boabe de mei, de grâu şi de porumb, care nu ni s-au păstrat” (mulțumesc, Marin Sorescu!). Erau niște firfirici subțirei din secolele al XV-lea și al XVII-lea, de prin Polonia, Lituania, Ungaria. Să nu fi cunoscut respectivele neamuri arta gravării chipului regilor lor pe boabe de secară? Veneau negustorii să ia aurul grâului și vinul sfințit de soare din podgoriile noastre pe câțiva arginți cu gust de cocleală și apoi se duceau să le vândă înzecit, însutit, prin țările lor cu monede bătute bine.Iată un panou reprezentând Lipscanii de sub Lipscanii știuți de noi, cu case din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, cu pivnițe, prăvălii/ateliere la parter, ferite de zgomotul străzii. Aflăm că, din secolul al XIX-lea, locatarii Lipscanilor, comercianți dedulciți la câștiguri substanțiale, au preferat să se mute la etaj. Cu cât mai sus pe scara socială, cu atât mai cu moț locuința lor. Și iat-o acum, sub pașii trecătorilor, trecători și ei. Dar străzile care porneau de la Curtea Veche, ce splendoare!
De-ar fi să-l credem (și nu văd de ce n-am face-o!) pe Paul de Alep (un cleric sirian ajuns pe la curtea lui Vasile Lupu, încă de prin anii ’70 ai secolului al XVI-lea), „orașul era podit cu trunchiuri de copaci”. De întreținerea lor (a celor care porneau de la Curtea Veche) se ocupa stăpânirea, adică se foloseau arginți de la vistieria Curții domnești; de celelalte – fiecare riveran al podițelor. Cel mai bine conservate (până acum!) străzi pavate cu lemn au fost descoperite grație săpăturilor arheologice efectuate în anii 1972, 2008, 2011, pe străzile Gabroveni, Șelari, Șepcari.
    După trecerea prin vremi închise în subteranele Bucureștiului, am intrat la Muzeul vârstelor – expoziție permanentă. Dar, despre aceasta, altădată.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală