resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Drama medicinei clinice

Autor: Prof. dr. Gabriel M. GURMAN | 7 Septembrie 2018
„În ziua victoriei, străduiește-te să-ți amintești şi de înfrângerile anterioare”

Tudor Mușatescu
 
    Interesant să încerci să înțelegi de ce un asemenea citat își are ca autor unul din cei mai de succes dramaturgi români ai secolului trecut. Tudor Mușatescu a fost considerat dintotdeauna un continuator al dramaturgiei caragialiene. Și, într-adevăr, unele dintre piesele sale amintesc umorul sarcastic și sănătos al celebrului conu’ Iancu. Așa încât trebuie să te întrebi care e explicația faptului că Mușatescu se referă la eșecuri, când mai toate piesele sale au fost primite cu entuziasm, jucate pe mai toate scenele românești, iar dacă maestrul ar trăi azi, s-ar bucura de succesul pe care îl au scrierile sale zeci de ani după dispariția sa.
    Recitind scurta biografie care mi-a stat la dispoziție, am găsit un singur fapt care poate fi catalogat ca eșec al lui Mușatescu: a scris și schițe și romane, chiar versuri, dar aceste produse literare nu sunt și nu au fost cunoscute mai deloc, nici pe vremea sa și nici acum. Ba mai mult, în ultimii 15 ani ai vieții (a murit în anul 1970), singura piesă pe care a scris-o a fost „Titanic Vals”, deși această extrem de reușită operă literară e considerată cea mai valoaroasă dintre toate piesele sale, ceea ce poate veni ca un balsam al „secetei” scriitoricești din acea perioadă.
    Am ales acest citat, nu numai pentru că el vine din partea unui mare maestru al dramaturgiei, dar și pentru că am certitudinea că el se poate integra perfect în atmosfera în care trăim și acționăm noi, medicii. Spre deosebire de multe alte profesiuni așa-zise libere, medicina impune slujitorilor ei trecerea cu succes a mai multor obstacole, fiecare reprezentând sfârșitul unei perioade și începutul alteia. Și, așa cum se întâmplă în viață, nu totul merge pe roate și mai nimic nu se înfăptuiește după vrerile individului, pentru că în cariera sa intervin o mulțime de factori care nu depind de el/ea.
    Propun credinciosului cititor al acestei rubrici să încerce să-și amintească etapele pe care el/ea însuși/însăși le-a trecut în lunga sa carieră profesională. Sunt convins că, folosindu-se de memoria pe care încă o posedă, fiecare va ajunge la aceeași concluzie, cum că nimic nu s-a întâmplat în mod lin și fără poticniri.
    O bună parte din colegii mei de an la Facultatea de Medicină bucureșteană erau mai în vârstă decât mine pentru simplul motiv că încercaseră de mai multe ori să treacă cu succes concursul de admitere și eșuaseră câțiva ani la rând. Și câți dintre colegii mei români au trebuit să-și amâne planurile de specializare în domeniul dorit, până în momentul când au reușit să ocupe un post de secundar (poziție care azi se numește rezidențiat)? Exemplele pot fi continuate și lista e îndeajuns de lungă. Dar nu numai despre dificultățile și eșecurile carierei profesionale e vorba aici.
    În camera mea de lucru, pe unul dintre rafturile bibliotecii, se află două dosare însemnate cu roșu, pentru a le deosebi de celelalte. Unul dintre ele conține toate lucrările mele științifice care au fost refuzate pentru publicare de diverse reviste de specialitate. Răbdarea de care aveam nevoie pentru a hotărî să mă adresez, după fiecare eșec, unui alt jurnal medical, a avut o limită și, până la urmă, articolul respectiv a fost definitiv îngropat, fără niciun fel de ritual, în dosarul cu pricina. Cel de-al doilea poate purta, de asemenea, subtitlul de „eșec”. În el se află toate protocoalele de lucrări științifice, de studii clinice, de încercări de aparatură nouă sau de noi droguri farmaceutice, care dintr-un motiv sau altul au rămas în faza inițială și nu s-au transformat în studii și, deci, nu au putut oferi niciun fel de rezultate care să justifice sau să infirme ipoteza de lucru.
    Cel mai dureros eșec a fost încercarea de a pune la punct un aparat de monitorizare automată a electroencefalografiei computerizate care să permită medicului anestezist să măsoare precis nivelul profunzimii anesteziei generale. Eșecul companiei care urma să dea un impuls studiului a adus după el sistarea studiului clinic și abandonarea metodei.
    Întrebarea care se cere se referă mai mult la aspectele psihologic
Publicitate
e ale eșecului profesional (pentru că eșecurile din viața personală nu intră și nu vor intra în sfera preocupărilor mele legate de această rubrică). Cu alte cuvinte, în ce măsură sfatul lui Mușatescu e important și merită a fi urmat? Cu ce poate fi de folos amintirea unor eșecuri din trecut în evoluția profesională a medicului? Răspunsul nu e simplu, mai ales în cazul nostru, al medicilor.
    Se spune, și mi se pare că pe bună dreptate, că noi, medicii, avem tendința de a ne folosi de un înalt grad de amnezie atunci când e vorba de cazuri în care tratamentul aplicat nu a dat rezultate, nu din cauză că orice tratament își are limitele sale de reușită, ci din cauza unei erori de judecată clinică sau de tehnică folosită.
    Cred că nu greșesc atunci când afirm că, cel puțin din punct de vedere teoretic, nu ne este permis să ignorăm asemenea cazuri ce s-au însoțit de insucces diagnostic sau terapeutic. Atât etica profesională, cât și probitatea individuală ne obligă să facem față erorilor comise și să facem totul pentru a evita erori similare în viitor. Cinicii vor aminti celebra expresie care definește experiența ca aceeași greșeală comisă 20 ani mai târziu. Părerea mea se opune sarcasmului acestei fraze.
    În opinia mea, experiența e reprezentată de acumularea, de-a lungul timpului, a unor date obiective care te ajută să găsești o soluție la o problemă pe care înainte nu ai fi putut-o rezolva. De aceea, amintirea acelor pacienți la care eșecul tratamentului ar fi putut fi evitat dacă eroarea nu ar fi fost comisă reprezintă un proces psihologic obligatoriu, nu numai din respect pentru pacienții lipsiți de șansa de a beneficia de tratament. Aceasta, pentru că mai există un motiv care să nu permită amnezia de acest tip. E vorba de acele cazuri pentru care medicina nu avea la data respectivă o soluție terapeutică suficient de eficace pentru a îmbunătăți situația bolnavului.
    Asemenea cazuri trebuie să reprezinte un imbold pentru clinician de a căuta soluția și de a încuraja studii care să apropie momentul în care maladia respectivă își va putea găsi remediul. Ignorarea cazurilor de insucces, indiferent de cauza eșecului, nu aduce nimic bun, ci doar „îngroapă” amintiri care altminteri pot fi de folos. Ideea că, în niciun caz, chiar și atunci când individul se bucură de o victorie, e interzis a uita eșecurile mai are o conotație e mai puțin importantă.
Așa cum am mai scris cu alte ocazii, practic, orice medic e și dascăl. În ziua de azi, ceea ce pe vremuri profesorii noștri ne învățau a devenit, pe undeva, desuet sau cel puțin depășit. Studenții, medicii tineri, toți au azi acces nelimitat la date teoretice, iar lecțiile clasice nu-și mai găsesc locul în programa analitică. Cu o seară înainte, studentul a citit tot ce s-a scris despre subiectul pe care profesorul urma să îl dezvolte a doua zi, profesor care nu e sigur că lecția sa va fi pregătită în aceeași măsură în care studentul a acumulat informații citind literatura online.
    Și atunci, care e sarcina dascălului? Printre altele, și nu în ultimul rând, transferul experienței acumulate de-a lungul întregii cariere profesionale. De aceea, o conferință modernă începe mai întotdeauna cu un caz clinic, de cele mai multe ori preluat din propria experiență a celui care predă lecția respectivă. Iar o conferință clinică completă necesită nu numai referirea la cazurile fericite, în care tratamentul propus a fost corect și a fost urmat de îmbunătățirea situației pacientului, ci și prezentarea unor situații în care, dintr-un motiv sau altul, tratamentul propus și aplicat nu a dat rezultatele așteptate. În felul acesta se desfășoară (sau ar trebui să se desfășoare) ședințele de prezentare de cazuri clinice. Cel care urmărește rubrici cu asemenea subiecte va găsi aproape în fiecare prezentare a unei situații clinice o rubrică specială dedicată diagnosticului diferențial și modul în care echipa terapeutică a reușit să evite greșeli de diagnostic și/sau tratament.
În sfârșit, adoptarea sfatului eminentului dramaturg presupune existența unei serioase doze de modestie. În fața succesului profesional, se cere (sau s-ar cere) ca persoana în cauză să-și aducă aminte cât de grea a fost calea aleasă și cât de multe și importante au fost nereușitele care au marcat această cale. Nu-mi închipui că există un confrate care se poate lăuda că drumul său profesional nu a inclus și greșeli, și eșecuri.
    Și atunci, te întrebi, ce poate fi mai uman și mai înțelept decât, odată urcat pe piedestalul binemeritat, să arunci o privire asupra trecutului și să-ți evaluezi în mod cât mai obiectiv succesul, plasându-l într-un context corect și cât mai apropiat de realitate?
    Spre deosebire de situațiile probabil imaginate de Mușatescu, înfrângerile medicului sunt foarte multe, la fel și tragediile pacientului aflat în grija sa. De fapt, aici se ascunde o bună parte a dramei pe care noi o numim practicarea medicinei clinice.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală