resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Arta și cultura, sub diferite forme

Autor: Dr. Mihail MIHAILIDE | 7 Septembrie 2018
Ca români, trebuie să facem tot ce ne stă în putință astfel încât imaginea țării noastre, dincolo de frontiere, să nu mai aibă de suferit. Sigur, oglinda nu poate reflecta altceva decât ceea ce i se pune în față: Muma Pădurii nu va arăta niciodată ca Făt Frumos din Lacrimă. Se întâmplă însă, nu rareori, să nu știm a alege ceea ce merită oglindit. Se cheltuie puținele resurse alocate acestei imagini – atunci când unele evenimente chiar impun o astfel de „risipă” – discontinuu și într-un mod neprofesionist. Pe de altă parte, ignorăm, din necunoaștere sau, mai rău, din indiferență, și nu-i evidențiem publicistic pe cei care, cu resurse modeste financiare, se străduiesc să arate lumii că România nu este o țară care „se îndreaptă spre ruină” și unde furtul organizat din banul public, dezastrul învățământului și manelizarea culturii (în sens peiorativ) sunt, acum, caracteristice. Ca să nu vorbim de sistemul sanitar care, de mai bine de un sfert de veac, ține „pagina întâi” a nemulțumirilor populației.
De ani întregi, sub titlul (care atunci când a fost ales mi s-a părut, în raport de epocă, pășunist) Plai străbun, apare la București, dar cu țintă clară: „Magazin pentru românii din lumea întreagă”. Această publicație, de curând ajunsă la nr. 52/2018, se străduiește să înfățișeze cititorilor săi reușite românești în domeniul artei și culturii, sub diferite forme jurnalistice. Redactor șef este scriitoarea și ziarista Ortansa Sturza, susținută de un colectiv redacțional alcătuit din Mircea Bălășoiu, Silvia Gujiu, Imanuela Ionescu, Alexandru Mircea, Măriuca Oteteleșanu, Daniela Semenescu, Lucian-Edmond Sinigaglia, Silvia Voinea – provenind din varii profesii (arte plastice, muzicologie, științe exacte, medicină etc.). De asemenea, revista are corespondenți din Belgia (Cristina Naum Revollo), Franța (Mariana Beliș și Maria Siminel), Germania (Marilena Călărașu), Italia (Oana Corina Mathia și Ștefan Poen), Israel (Madeleine Davidsohn, Liana Saxone-Horodi, Francisca Stoleru), Marea Britanie (Adrian Demetrescu), Suedia (Honorina Chitic) și SUA (Rodica Hagiu).
Madeleine Davidsohn, Francisca Stoleru și Hono
Publicitate
rina Chitic sunt bine cunoscute medicilor-scriitori de la noi ca având aceste două vocații (medicină și literatură, vol. I și II, „Literatura Artistică a Medicilor”, 2009). De asemenea, numele unor colaboratori, precum cel al poetei Paula Romanescu, sunt deseori întâlnite în rubrici din „Viața medicală”. Paula Romanescu publică în deschiderea revistei „Plai străbun” studiul plin de mister și suspans „Doamna Ecaterina [soră vitregă a lui Costache Negri și soția viitorului caimacan Nicolae Vogoride] – eroina uitată a Unirii” de la 1859. „Fidelitatea” compromisă a Cocuței Vogoride (Ecaterina Conachi Vogoride), prin faptul de a fi denunțat înțelegerile lui Nicolae, soțul său, cu Poarta și Ambasada Turciei de a se opune alegerii lui Cuza, e scuzabilă prin patriotismul ei.
„Gânduri despre Franța” (din volumul „Lumina Occidentului”, apărut la Cartea Românească, autor prof. dr. ing. Mariana Beliș) destăinuie mirările unei românce care, la un moment dat, emigrează în la douce France, în raport cu ceea ce se aștepta să găsească pe pământul mult-iubitei țări-surori și realitățile „vremurilor noi”. Un articol cvasipolemic semnează dr. Maria Siminel, pledoarie în favoarea libertății de gândire, inovare și experimentare, în opoziție cu „Bârfa meschină, cu exemple minore, aproape mahalagești, și până la blestemare, excomunicare (Copernic) sau retractare rușinoasă a convingerilor de frica pedepsei (Galilleo Galillei)”. [Iată cât de actual poate fi acest articol, în aceste zile, n.n.]. Doctorul Stephan Poen, bariton-bas (care e și doctor în muzicologie), pe care melomanii au avut ocazia, de mai multe ori, să-l asculte pe scena Ateneului Român (la concertele Orchestrei Medicilor „Ermil Nichifor” inclusiv), scrie despre celebra soprană și profesoară de canto Maria Slătinaru-Nistor (n. 1938), cu o impresionantă carieră internațională și strălucite succese în țară și la radiodifuziunea națională. La aniversarea marii artiste lirice, Stephan Poen afirmă: „Am dorit să omagiez personalitatea sopranei Maria Slătinaru-Nistor, care a onorat plenar Patrimoniul Cultural Național prin (…) frumusețea emblematică a vocii sale”.
Ortansa Sturza publică un interviu acordat de violoncelista Alina Holender, cu prilejul unui excepțional concert care a avut loc în sala Ateneului Român (din program: Concertul nr. 2 în re major, pentru violoncel și orchestră, de J. Haydn, dirijor Horia Andreescu), iar Măriuca Oteteleșanu are prilejul să-și prezinte propria expoziție („Anno-Timpuri”), după o revenire, la patru ani distanță, pe simezele bucureștene. Artista a hotărât să se mute la țară: „Și am trăit mai mult în natură, iar acest lucru s-a resimțit în lucrările mele”. Din lipsă de spațiu, cităm în continuare, regretând selecția arbitrară: cronica lui Lucian-Edmond Sinigaglia la „Frumoasa din pădurea adormită” (Ceaikovski), spectacol de balet ce revine pe scena Operei Naționale Române, și convorbirea Ortansei Sturza cu mezzosoprana Gabriela Dobre, care a conceput spectacolul de succes denumit „Magic Swing”, la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală