resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Mașiniștii medicinei bazate pe dovezi

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 20 Iulie 2018
Am citit, răzleț, comentariile la știrea recentă, potrivit căreia o persoană a murit în fața unui spital fără să primească ajutor din partea medicului de gardă. Medic care, dacă ar fi făcut-o, ar fi încălcat protocoalele. E doar o altă picătură în oceanul de ostilitate, din păcate independentă de educație, în privința îngrijirilor pe care le acordă personalul medical.
Pe de o parte există jurământul hipocratic. Un medic e medic înainte de orice, oriunde ar fi sau ce specialitate ar avea. Toți suntem familiarizați cu întrebarea anecdotică: un doctor, un doctor, e vreun doctor în... (sală, casă, avion, tren, gară, grădină etc.)? Pe de altă parte, în canoanele impuse de regulile bunelor practici, dar mai ales de vreme ce avem legislație care sancționează relele practici (malpraxis), prea puțin mai rămâne din spiritul hipocratic sau din romantismul meseriei de doctor.
Fagurele a fost complet creionat. Ești doctor în limita unor competențe dobândite, a unor responsabilități categoric asumate, nu mai puțin, dar nici mai mult.
Progresul e o lamă cu două tăișuri.
Supraspecializarea medicilor a adus cu sine intervenții de mare finețe, zone de excelență și salturi uriașe în prevenția și intervenția conexă bolilor. De unde, în trecut, medicul era o persoană, cu nume și prenume, relativ bună la toate, în prezent este un termen mai degrabă colectiv, un protagonist abstract, pluri-numerar, implicat în îngrijirea bolnavului.
Totuși, în imaginația colectivă persistă magisterul. Acela care te-a făcut bine. Prestidigitatorul. Magul. E dificil să străpungi vălul etnologic, mai ales în România, o țară unde prosperă puzderia de credințe iraționale privind săvârșirea însănătoșirii omului.
Totuși, unde rămâne bunul samaritean? Unde rămâne umanitatea? Abstractă cum o fi noțiunea, multiplă cum o fi „echipa terapeutică”, nu ar trebui să permită o diluție socială într-atât de basmică încât să reformulăm vechiul adagiu „operație reușită, pacient mort” în „protocoale respectate, victimă pe caldarâm”.
Deferirea responsabilității către protocoale trimite la psihologia obedienței, așa cum a fost exemplificată, ingenios, de experimentele lui Milgram, sau la diversele prejudecăți (biasuri) cognitive postulate de Kahneman. Oricum ai privi la fenomen, fapt este că într-o organizație depersonalizată fiecare își va raționaliza granițele propriei responsabilități până la punctul la care, de fapt, nu îi mai rămâne mai nimic.
Or, cu riscul încălcării protocoalelor, medicul trebuie să rămână acela care își pune
Publicitate
în slujba seamănului nu doar praxisul, desăvârșirile și competența, ci și sufletul. Sufletul nu poate fi blocat în proceduri, protocoale, și nu poate fi normatizat. Prin corolar, sufletul de doctor riscă să fie sugrumat prin tiranie birocratică,
statistici sau algoritm.
Nu există congres unde să nu ascult cel puțin o prelegere unde sistematizarea sau automatizarea anumitor pași din actul medical a mai reușit să scadă cu un procent sau două o consecință adversă. Pare că e un drum cu sens unic unde, la fiecare pas, o scală, un checklist, „trei pași ușori” rezolvă diverse catastrofe, în mare parte generate de neglijență, haos sau insuficiență, sau combinația dintre oricare.
Nu pot să nu observ, în schimb, că nicăieri nu prea mai vezi acele narative unde, într-o ordine oarecare, preempatia sufletească a doctorului, sufletul lui pus laolaltă cu toate celelalte, a contribuit la rezolvarea cu succes a unui impas. Creativitatea doctorilor, mai mult, este descurajată până la punctul la care devin simpli automatoni, într-un lanț incremental al pașilor de la A la B.
Acestea, toate, pot fi, posibil, o explicație a statisticilor (da, tot statistici, din păcate) care pun medicii la risc din ce în ce mai mare de burnout, depresie, suicid. Epuizarea nu poate fi pusă doar pe seama orelor lungi de muncă. Reziliența la oboseală scade în condițiile muncii repetitive, unde nu-ți folosești, de fapt, „facultățile intelectuale”, cât mai degrabă structurile sub-corticale, mașinal, cruise-control-ul adaptativ al creierului.
Și apoi, trebuie spus, e frica de litigație. Mutația dinspre persoană spre abstract în profesia medicală a făcut ca, în zilele noastre, medicul să fie veriga slabă a actului medical, lucru pe care îl găsesc la limită trist, la limită abominabil. În condițiile unei greșeli medicale, riscul de litigație a crescut până la punctul la care majoritatea medicilor vor avea, cel puțin o dată în carieră, un proces pentru rele practici.
Medicul nu va avea niciodată, în schimb, vreun privilegiu pentru toate celelalte dăți în care a avut bune practici. S-a iscat o teribilă inegalitate, în bună măsură și prin plaga prin litigație, foarte fertilă pentru o nouă industrie, cea care spune că din boală poți face profit, fie că ești bolnav, fie că ești avocat al persoanei victimă a greșelii medicale.
Nu caut aici să victimizez victimele malpraxisului. Caut, în schimb, să observ că nu doar ele sunt victime, iar medicul, prin incluzivitate, nu este un agresor, cât o vacă de muls. Dar campaniile de demonizare a personalului medical funcționează, mai ales când în spatele lor e ingineria economică, externalizarea anumitor servicii de sanitație sau achiziție de material medical. Zâmbim când mafiotul din film îi spune antagonistului: „Nu e nimic personal, prietene, business is business”. Dar când, în medicină, corporat-administrativul face același lucru, noi, medicii, plecăm capetele. Când statul vine și spune același lucru, plecăm capetele.
Concluzia e că șocant n-ar trebui să fie că a murit un om în fața spitalului și doctorul nu a încălcat protocoalele. Șocant, în schimb, e că pregătim noi generații de doctori a căror primă rechiziție e să își abandoneze sufletul la intrare, la intrarea în burta marii bestii, leviathanul reprezentat de spital, deci că astfel de incidente vor deveni regulă. Oameni care vor fi doar mașiniștii „medicinei bazate pe dovezi”, probată matematic, dar deposedată de primul deziderat hipocratic, anume „slujba umanității”. Nu omenirii. „Umanității”. 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală