resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Metamorfozele lui Silviu Purcărete

Autor: Candid STOICA | 1 Iunie 2018
În iulie 2007 s-a montat, în curtea interioară a Centrului Cultural De Rencontre Abbaye Neumünster, o primă punere în scenă a textului lui Ovidiu, în regia semnată de Silviu Purcărete, alături de echipa lui (scenariu – Alain Garlin, decoruri – Helmut Sturmer, costume – Liana Manțoc, muzică – Vasile Șirli). Premiera a avut loc cu ocazia deschiderii Capitalei culturale europene din Luxemburg și este o coproducție a Centrului cultural De Rencontre Abbaye de Neumünster (CCRN), Théâtre d’Esch-sur-Alzette, Théâtre National du Luxembourg, Teatrul Național Radu Stanca (Sibiu), Compagnie „Silviu Purcărete” (Lyon), fiind organizată în cadrul proiectului Luxembourg et Grande Région – Capitală europeană a culturii (2007).
    Spectacolul a fost prezentat prima dată în România în cadrul ediției din 2009 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, într-o hală dezafectată a unei foste uzine. De curând, piesa Metamorfoze, după Ovidiu, tradusă scenic de Silviu Purcărete și de echipa lui, a fost prezentat pe malul mării, la Constanța, iar Televiziunea Română a redat-o concomitent, oferind românilor – care au avut timp, răbdare și plăcere să stea în fața televizorului – ocazia să urmărească un regal de teatru modern axat pe un text antic, scris inițial pe meleagurile noastre de un exilat, Publius Ovidius Naso.
    În afară de valoarea ei literară, piesa „Metamorfoze”, scriu istoricii literari, are și o valoare documentară, constituind o colecție de mituri care oglindesc în chip artistic diferite aspecte ale societății sclavagiste. Opera „Metamorfoze” reprezintă, alături de izvoarele istorice, o prețioasă sursă de informație asupra vieții, obiceiurilor și relațiilor sociale din lumea antică, fiind alcătuită din 15 cărți, care conțin 250 de legende scrise în aproximativ câteva mii de hexametri dactilici. Spectacolul de o oră și jumătate, difuzat de televiziune, a încercat să arate câteva dintre subiectele și episoadele existente în textul inițial, dar și altele inventate – precum cel cu Icar sau cel cu miracolul nașterii. Acestea creditează ideea că civilizația omenirii s-a desfășurat în permanență și cu precădere în preajma apelor.
    Dacă doar câteva clipe ne gândim că vechile teritorii ale Italiei și ale Greciei de azi, care au generat pe
Publicitate
vremurile imemoriale subiectele respective, erau înconjurate de mai multe mări, ideea acvatică a spectacolului e cât se poate de adecvată, în ciuda dificultăților oferite din plin interpreților. Afirmația este susținută de propria mea experiență, când într-un spectacol la Teatrul de Comedie din anii ’80 eram aruncat de trei ori într-un bazin cu apă, fie iarnă, fie vară.
    În acest spectacol, aproximativ 20 de interpreți (bărbați și femei) îmbrăcați sumar se străduiesc să ne arate o altă lume. Un univers în care așa-numitele metamorfoze – sau minuni, cum se numesc în limbaj mai popular – să se petreacă, dacă nu frecvent, cel puțin la un număr apreciabil de ani distanță, ulterior fiind acceptate și omologate ca adevăruri implacabile și indestructibile care au dăinuit mii de ani în mintea oamenilor.
    Ar fi mare păcat să nu-i amintesc pe interpreții care execută indicațiile scenariului, care cântă, dansează, se scaldă: Veronica Arizancu, Emõke Boldizsár, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Ali Deac, Diana Fufezan, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Fabiola Petri, Daniel Plier, Iulia Popa, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Bogdan Sărătean, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Codruța Vasiu, Pali Vecsei, Ema Vețean, Liviu Vlad.
    Momentul nașterii piesei „Metamorfoze” este unul percutant. Un grup bizar de chirurgi scoate din aceeași ființă vieți noi ce trec din mână în mână, cărora li se taie cordonul ombilical, li se dau picături, creaturile sunt pocnite, apoi azvârlite pe jos ca într-un ritual al rutinei. Nu lipsește nici țigara de după. E femeie? E sirenă? Își vede puii morți și, cu un urlet sfâșietor, îi ia și îi mănâncă. Lugubrul se întrepătrunde cu ridicolul, grotescul cu științifico-fantasticul, tragicul cu ludicul, pe stânci fiind proiectate chipuri în continuă schimbare.
    Teatrul înseamnă metamorfoză. Un ultim punct culminant este cel al distrugerii statuilor, realizat cu o inventivitate extraordinară. Există în acest tablou atâta plăcere în a distruge, în a devora, în a mistui, încât mă gândesc imediat că distrugerea și arta merg mână în mână. Statuile sunt amputate, pocnite, bruscate, tăiate bucățele, li se decupează sânii, li se rup brațele, sunt chinuite cu sadism, umilite, iar efectele sonore coordonate perfect cu mișcarea îți îngheață sângele în vine. Te întrebi care este menirea teatrului și ce se mai poate face, cum se mai poate experimenta, ce și mai ales cum se mai poate juca.
    „Metamorfoze” nu te lasă rece, în ciuda temperaturilor scăzute – fie te cuprind total în mreje, fie te revoltă din cauza „extremismului”. E un spectacol puternic, tulburător, palpitant, care trebuie văzut, chiar dacă Ovidiu nu se regăsește pe deplin în el. Dar, până la urmă, „Metamorfoze” este spectacolul lui Purcărete, nu al lui Ovidiu, e o reinterpretare postmodernă a unui text antic. Astfel, opera ovidiană ne apare extrem de proaspătă, în timp ce Silviu Purcărete se distinge încă o dată ca un regizor cu o fantezie debordantă.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală