resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Istoria primului spital de urgență din România

Autor: Dan Dumitru MIHALACHE | 1 Iunie 2018
    Spitalul Clinic de Urgență București, cunocut sub denumirea de Spitalul Floreasca, a fost vedeta unei fastuoase ceremonii, organizată săptămâna trecută la Biblioteca Academiei Române – s-au aniversat 85 de ani de la semnarea decretului de înființare și 84 de ani de activitate neîntreruptă. „În 1934 a fost al doilea spital de urgență din Europa”, a declarat dr. Mihai Vasilescu, managerul spitalului. Potrivit acestuia, în perioada scursă până în prezent, Spitalul de Urgență „Floreasca” a acordat îngrijiri medicale pentru peste șase milioane de pacienți, dintre care două milioane au fost internați. În prezent, aici se tratează peste 35.000 de pacienți anual, iar la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) ajung peste 140.000 de oameni în fiecare an.
    Spitalul a fost înființat în anul 1933 prin decizia Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, iar deschiderea oficială a avut loc un an mai târ
Publicitate
ziu, spune prof. dr. Mircea Beuran, „un produs profesional pur al acestui spital”. Potrivit acestuia, la momentul inaugurării, spitalul avea 50 de paturi, numărul acestora ajungând în prezent la 731, distribuite în 16 secții. În primii patru ani de funcționare, „mortalitatea operatorie era de aproximativ 20%, în următorii trei ani s-a redus la 11% și în 1940 a fost de 4%”. În 1959, Spitalul de Urgență a fost abilitat să rezolve accidente chirurgicale și medicale, inclusiv arsuri. Tot de atunci, spitalul a fost abilitat să funcționeze cu echipe de gardă permanente și ca bază de învățământ.
    În prezent, Spitalul Clinic de Urgență București acoperă un spectru foarte larg de specialități, își continuă expunerea profesorul Beuran. În structura lui există și o unitate UPU-SMURD, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, care deține și un elicopter achiziționat de Ministerul Sănătății. În domeniul chirurgiei, în cadrul spitalului se pot face „aborduri chirurgicale clasice, laparoscopice, toracoscopice pentru chirurgia toracică, artroscopice pentru ortopedie și traumatologia osoasă, intervenții cu suport robotic”. Mai mult, spitalul și-a diversificat foarte mult activitatea în domeniul cardiologiei. Prof. dr. Daniela Bartoș, medic primar cardiologie, a povestit momente trăite în cei 40 de ani petrecuți în această unitate medicală. Nu în ultimul rând, spitalul deține și servicii auxiliare: pneumologie, nefrologie cu dializă.
    La ceremonie au participat personalități politice și medicale din România, reprezentanți ai Academiei Române, ai unor ambasade străine la București, medici care au lucrat sau încă lucrează în Spitalul Floreasca. Lucru foarte important, Daniel Tudorache, primarul sectorului 1 al Capitalei, a anunțat că în cel mult doi ani și jumătate Spitalul de Urgență va fi relocat.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală