resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Madona de la Colțea

Autor: Dr. Richard CONSTANTINESCU | 11 Mai 2018
    Ce rămâne după ce o viață întreagă ai dedicat-o științei și bolnavilor? Un text, o fotografie, un monument funerar, un nume de stradă ori de amfiteatru? Pentru unii, ceva mai mult. Pentru alții, mai puțin sau chiar nimic. Pleacă, iar binele făcut se uită. În ordine pământească, contează amintirile și toate cele despre care tot scriu de o vreme în cadrul acestei rubrici. Cel de Sus însă cântărește doar inima bună și binele făcut aproapelui.
    La puțină vreme după ce a trecut la cele veșnice, ca „jertfă a unei ingrate și primejdioase specialități medicale”, despre dr. Ana Maria Tănăsescu se scria că „s-a așezat în rândul sfinților”. Madona de la Colțea, cum era numită tânăra externă, fusese o persoană caldă, cu un surâs angelic, plină de viață, ageră și preocupată doar să ajute. În timp ce unii dintre colegii săi erau la schi sau la vreun eveniment monden, Ana Maria stătea uitată în biblioteci. Citea cu același interes și literatură, și cărți de știință. La recomandarea mamei sale, s-a îndreptat către studiile medicale, pe care le-a finalizat în Capitală cu mare succes. A fost printre primii la concursul de externat și apreciată la superlativ pentru teza sa de doctorat în medicină și chirurgie, cu magna cum laude.
    Înclinarea pentru știință i-a dus pașii la Cluj, în clinica profesorului Dimitrie Negru, care a îndrumat-o în formarea sa ca medic radiolog. La îndemnul maestrului său, care o observa și îi admira implicarea, în anul 1928, dr. Ana Maria Tănăsescu și-a completat specializarea în radiologie în clinici importante din Strasbourg și Paris. După revenirea în țară, a fost încadrată ca medic secundar în clinica profesorului Constantin Dimitrescu-Severeanu, unde a excelat, și ca asistentă a Conferinței de radiologie de la Facultatea de Medicină din București. Numeroase filme radiologice ale unor pacienți cu diagnostice severe ajungeau să fie văzute de nume ilustre ale radiologiei europene, care trimiteau ulterior bilețele prin care îi recunoșteau valoarea româncei.O prietenă a sa, dr. Liliana Ivașcu, îndurerată, dar convinsă că Ana Maria Tănăsescu și-a găsit odihna în locul pe care-l merita, scria în presa vremii:
    „Avea un suflet de aur. Pentru toți cei din jurul ei suferea, uneori chiar mai mult decât cei îndreptățiți. Și-ar fi dat viața, de era cu putință, ca să salveze pe cineva util societății sau indispensabil familiei, căci sănătatea și viața ei erau întotdeauna pe plan secundar. Îmi amintesc cum se ridica din pat cu febră 39 și, abia târându-se pe picioare în ultimul an când boala o mâna, îi făcea radiografia vreunui nenorocit cu fractură sau punea un diagnostic car
Publicitate
e necesita urgență, pacientul fiind din provincie. Pentru fiecare găsea un cuvânt bun de mângâiere și de încurajare, care era ca un balsam pentru cel ce o asculta, căci le rostea vocea blândă și caldă a unui chip de madonă, pe care citeai numai bunătate” (România medicală, an. X, nr. 8, 15 aprilie 1932, p. 110).
    În deschiderea numărului din martie 1932, revista Spitalul, sub semnătura doctorului Dimitrie Marinescu-Slatina, a dedicat o emoționantă pagină dr. Ana Maria Tănăsescu, sub mottoul marelui Iorga: „Puterea neînvinsă e încrederea în scopul căreia ți-ai dedicat viața”. Autorul necrologului preciza că radiografiile realizate de cea care a plătit un dureros tribut „erau căutate de chirurgi și interniști, remarcându-se prin claritatea și corecta lor execuție, servind astfel ca un prețios adjuvant clinicii”. Chiar dacă munca-i era preponderent în jurul unor aparate, arăta față de pacienți, după cum scria dr. Marinescu-Slatina, „o duioasă bunătate, izvorâtă din sincera convingere că bolnavul nu e numai un material viu de studiat, ci și o ființă suferindă căreia trebuie să-i acordăm îngrijirea noastră afectuoasă”. Înainte de a muri, „suprema ei dorință” a fost aceea de a fi incinerată. Razele pe care le mânuise zilnic au smuls-o din această viață, iar focul i-a „nimicit trupul său lipsit de calitățile neprețuite ce le poseda în viață, mistuind în același timp prin flăcări boala nemiloasă care i-a curmat de timpuriu tinerețea curată și plină de frumoase
perspective” (Spitalul, an. LII, martie 1932, nr. 3, p. 1).
    Glorificării lui Röntgen trebuie să-i alăturăm mereu și victimele timpurii ale unei descoperiri care avea să producă modificări majore în țesuturile expuse. Tânăra româncă pasionată de radiologie aflase, cât timp frecventase spațiul european, din revistele internaționale pe care le parcurgea și din care-și făcea mereu însemnări că, peste Ocean, Elizabeth Fleishman-Asehheim (1859–1905) din San Francisco a fost prima femeie martir a specialității pentru care depunea atât de mult interes și efort. Și cea care propusese și câteva măsuri de protecție a celor care manevrează aparatele cu raze X; dar care au fost tardive, din păcate, pentru sine...
    Radiografiile și realizările Elizabethei Fleishman erau publicate de cele mai prestigioase reviste medicale, iar mulți dintre soldații răniți au fost salvați grație acestei femei de excepție. Ea devenise indispensabilă medicilor armatei americane în timpul războiului din Filipine. Din păcate însă, o leziune a mâinii care a evoluat i-a determinat pe chirurgi să-i îndepărteze membrul superior drept, tocmai din umăr.
    Fără braț și fără aparatele de care era atât de atașată, dar care au împuținat-o și i-au scurtat viața, Elizabeth Fleishman-Asehheim s-a retras în familie. A mai trăit doar câteva luni. Simple și impresionante, precum a fost și viața ei, sunt cuvintele săpate pe piatra tombală: „Cred că am făcut ceva bun în această lume”.
    Și pentru a nu vă lăsa cu un sentiment de tristețe după citirea acestui text, închei cu ceea ce scria Claude Frisoni, în al său simpatic volum „Necrologuri spirituale” (Paralela 45, Pitești, 2007, p. 22), când pomenea de o altă victimă a științei, Marie Curie, „doborâtă în 1934 de o leucemie provocată poate de manipularea substanțelor radioactive”, și anume că aceasta ar fi zis înainte de a părăsi această lume: „Cel puțin eu nu am murit ca o fraieră, călcată de o trăsură cu cai”.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală