resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Cu simțiri și cu imagini

Autor: Dr. Richard CONSTANTINESCU | 13 Aprilie 2018
    Lucrând la o prezentare despre cei care au pus o cărămidă la fundația școlii de anatomie de odinioară, am găsit un fragment care mi-a declanșat o amintire din vremea studenției. La mijloc de octombrie 1945, după ce profesorul Francisc Rainer (1874–1944) a trecut la cele veșnice, Marta Trancu-Rainer (1875–1950), îndurerata sa consoartă, primea de la tânărul Ion Chiricuță (1918–1988) o lungă scrisoare. Cu sentimentul unei „crispări sufletești”, acesta o ruga să-i dăruiască o fotografie de-ale maestrului său, pe care s-o așeze alături de „chipul blând al lui Pasteur, de austerul Laënnec și de formidabilul Goethe”. Cuvintele care mi-au adus în prezent amintirea despre care pomeneam au fost cele de la finalul misivei: „Și, seara, când mă ridic de la birou să mă duc la culcare, uitându-mă la aceste figuri, aș vrea să le simt aproape de mine; fiindcă sunt ferm convins că ei trăiesc, fără griji și amărăciuni, acolo... departe!”.
    Eram student în anul trei la Facultatea de Medicină din Iași și îmi petreceam copilăria medicală și chirurgicală în Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci și în Clinica III Chirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași. Eram când la Tecuci, când la Iași. Ce aveau în comun aceste două teritorii medicale? Pe doctorul Constantin Teodorescu (1939–2011). Lucra la Tecuci, dar avea inima la Iași, în clinica unde făcuse primii pași în chirurgie, sub îndrumarea profesorului Gheorghe Chipail (1905–1997). Într-o zi de februarie 1996, după contravizită, doctorul Teodorescu mă invită în modestul său cabinet de la capătul holului sălilor de operație. După ce mă iscodește să afle ce mai cite
Publicitate
sc, îmi spune că are o misiune specială pentru mine: să-l vizitez pe „Profesor” și, cu discreție, să-l rog să ne ofere o fotografie. O imagine a sa din perioada maturității profesionale. Fostul său elev dorea să comande un tablou pentru a-l avea în casă. „Domnu’ Rici, vreau să-l așez la intrare, să-l pot vedea pe Profesor, de câte ori intru în casă, și să-l pot saluta, de fiecare dată, când ies din casă!” Aceasta era dorința sa. Și vedeam cum îi sclipeau ochii când îl pomenea pe Profesor.
    Întâlnirea cu profesorul Chipail îmi e și acum vie în suflet. Am primit două fotografii: una de dimensiuni mici, cu o semnătură pe verso, și una mai mare, folosită adesea în istoriile chirurgiei sau ale Facultății de Medicină din Iași, pe care mi-a scris câteva gânduri. Cele două reprezentări ale ilustrului chirurg ieșean au fost sursele după care s-au realizat două lucrări de artă plastică: prima l-a inspirat pe artistul ieșean Cătălin Târziu să realizeze un basorelief, pe care l-am montat în holul clinicilor chirurgicale ale Spiridoniei, iar cea de-a doua a fost „model” pentru artistul plastic vasluian Doina Leahu, care l-a transpus pe pânză pe profesorul Chipail – în două tablouri de mari dimensiuni. Unul dintre tablouri îl întâmpina zilnic pe dr. Constantin Teodorescu, iar pe celălalt l-am oferit Universității de Medicină și Farmacie din Iași, spre a se alătura galeriei de rectori și profesori din Sala Senat a instituției pe care și acesta o slujise.
    În urmă cu șapte decenii, într-o zi de început de Gustar, Marta Rainer nota în jurnalul său: „Chiricuță a dus brațul de trandafiri de la noi din grădină și o floare de câmp. Chiricuță, săracul de el, a fost fericit că l-am ales pe el să ducă florile la mormânt. A aprins lumânări și mi-a telefonat că s-a întors tonificat de la cimitir”. Drept e că în preajma mormintelor marilor oameni te simți tonificat, însă te înmoi și te mâhnești când vezi paragina care le-a cuprins și indiferența urmașilor. Întru profesie ori chiar a celor de același sânge.
    Acest text e un elogiu adus tuturor celor pe care i-am pomenit aici, dar în special celui care semna, în paginile revistei Timpul, articolul „Ce datorăm noi profesorului Rainer?” (X nr. 3216, 22 august 1946, p. 2), Ion Chiricuță, ctitor și inovator, artist și colecționar, filantrop, autor și salvator. La centenarul nașterii sale, la trei decenii de la trecerea sa la cele veșnice, îl vom pomeni și comemora în paginile acestei publicații, dar și în câteva manifestări naționale ce vor avea loc în cursul acestui an.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală