resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

O conferință manifest

Autor: Conf. dr. Horia BUMBEA | 13 Aprilie 2018
    Am intrat în aceste zile în Săptămâna Luminată, deschisă de Sărbătoarea Sfântă de Paști. Suntem onorați să aducem și lumina învățăturii medicilor bucureșteni, prin a șasea ediție a Conferinței Naționale a Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB). Continuăm, astfel, tradiția unei manifestări educaționale adresate deopotrivă tuturor specialităților medicale din București.
    Respectul față de medic, care a suferit și încă suferă atacuri în societatea românească, trebuie susținut și prin menținerea unor standarde ale breslei noastre. Medicii din România, spre deosebire de colegii din alte țări mai așezate, nu trebuie să lupte doar cu bolile, ci și cu o campanie ostilă, în spațiul public, care consumă resursele emoționale și fizice ale profesioniștilor. Fără a mai menționa birocratizarea și excesul de sarcini administrative transferate asupra medicilor, obligați să compenseze prin efort propriu lipsa de investiții și de personal.
    Pentru a răspunde acestor solicitări, conferința CMMB cuprinde și sesiuni auxiliare, menite să ajute medicii în rezolvarea problemelor de etică, d
Publicitate
ar și a celor administrative, prin cursuri de comunicare și pentru prevenirea malpraxisului. Noi, medicii din București, reprezentăm o treime din întregul corp medical din România, din celelalte 40 de structuri județene.
    O răspundere în plus este implicată și de faptul că mass-media cu acoperire națională se află concentrată în Capitală. Activitatea medicilor din București, ca și a organizației care îi reprezintă, este mai intens monitorizată, iar evenimentele care se petrec aici au, astfel, un impact mai mare decât în oricare altă organizație, fie că sunt pozitive sau negative. Iar presa, cum știm, caută mai ales știrile negative. De aceea, evenimentul educațional pe care îl propune membrilor săi CMMB este cea mai mare reuniune anuală de acest fel, implicând cea mai mare desfășurare de forțe organizatorice, dar și cea mai mare răspundere.
    Ne bucurăm că putem oferi sprijin membrilor noștri în educația medicală continuă, susținută prin conferința CMMB, dar nu se rezumă totul doar la partea științifică. Importantă pentru că reprezintă un exemplu de menținere a standardelor activității medicale, asigurând procesul de aliniere a medicilor la nivelul prezent al cunoștințelor profesionale, conferința are și rolul de a-i aduce împreună pe toți membrii echipei medicale din București.
    În aceste timpuri de confruntare permanentă, de conflict ațâțat între diferitele categorii sociale și profesionale, între medici și pacienți, între rezidenți și dascăli, între interniști și chirurgi sau între generaliști și specialiști, conferința anuală a Colegiului din București poate fi considerată un manifest. O declarație de solidaritate, de colegialitate, un demers care să promoveze unitatea, să pună capăt conflictelor care macină breasla noastră. Putem spune că a fost un eveniment reușit, în măsura în care participanții vor pleca de la conferință mai încrezători în șansa profesioniștilor de a impune, împreună, respectul pe care îl merită din partea societății.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală