resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Doamna Ecaterina și veneticul din fanar

Autor: Paula ROMANESCU | 6 Aprilie 2018
    La conacul din Țigănești, nu departe de Tecuci, în familia logofătului Costache Conachi, soția sa, Smaranda, aducea pe lume, în vara anului 1829, un boț cu ochi, care a primit numele Ecaterina. Era singurul lor copil, sora vitregă a lui Costache Negri, militant unionist, ministru, ales în 1857 în Divanurile ad-hoc, poet, scriitor.

    Ecaterina (îi spuneau Cocuța) a primit o educație aleasă în familie și o instrucție la fel, de la profesori aduși, după moda vremii, din străinătăți, cu precădere de la Paris. Când a împlinit 17 ani, părinții săi, cei mai bogați boieri moldoveni din acea vreme, au socotit că niciun pretendent la mâna ei n-ar fi mai potrivit decât ministrul de finanțe Nicolae Vogoride. El avea să devină caimacan (1857–1858) – locțiitor de domn, cu mari șanse de a urca pe tronul țării. Și au făcut tranzacția matrimonială: fata a venit cu bogăția tinereții ei neprihănite, părinții ei cu vise de mărire au adăugat la lujerul de fecioară și greul pungilor cu galbeni, bașca moșii, păduri, case. Tânărul Niculăieș Vogoridis, cu nouă ani mai copt decât mireasa, a adus splendida lui inutilitate și dezmățul princiar în care excela, plus visele de mărire până hăt, în susul scării, spre tronul domnesc.

    Numai că în Moldova sufla amarnic vânt de schimbare. Fusese Revoluția de la ’48 cu rezultatul de care se știe. Dar visul de unire amenința să devină coșmar pentru Vogoridul caimacan. A deschis el porți „evropenești” dispuse să-i promită marea cu sarea (dacă plătea cum se cuvine), a alergat și la Marea Poartă (care l-a ușurat de parale și l-a umplut de ciori de pe gard în schimbul vrăbiuței de aur ajunsă ditamai dropie), a încheiat înțelegeri secrete, dar cum nu trecuse, se pare, prin școala latinească, nu aflase cum că scripta manent. Iar Cocuța doamna știa să citească. Și să scrie.

    La alegerile pentru Divanurile ad-hoc din 1857, antiunioniștii au ieșit din urne gata de sărbătoare. Șampania era la rece, ei clocoteau de bucurie... festinul putea să înceapă. Tronul Moldovei aștepta fundul fanariotului. Ecaterina lui îl părăsise de facto și locuia cu cei trei copii ai lor la conacul din Țigănești. Dar casa de la Iași tot a ei era și putea intra în ea oricând dorea. Ceea ce a și făcut. Într-o zi, căutând oarece dantele de Olanda în scrinul cu multe zăvoare, a dat peste un vraf de scrisorele primite de pretendentul la tron Vogoride de la sus-pușii săi protectori turci ori vienezi. Și ce scria în ele? Erau sfaturi de taină mare de la Poartă și de la Ambasada londoneză a Turciei cum să facă el să măsluiască alegerile, dar s-o facă în așa fel ca să nu știe nici vântul, nici păm
Publicitate
ntul că ideea vine de departe, tocmai de la ei. Și că abia când se va vedea cu sacii-n caleașcă (saci pe care să-i deșerte repejor la ei în ogradă), atunci venea înscăunarea pe cai mari.

    Atât i-a trebuit Cocuței. A și expediat scrisorile buclucașe (14 la număr) la revista Étoile d’Orient (Steaua Dunării), care-și mutase sediul de la Iași la Bruxelles, unde au și fost publicate sub titlul „Estract de scrisori secrete trimise către deosebite fețe politice”. Europa și-a zis că „aiasta nu se poate”, Napoleon al III-lea, împăratul care-l primea pe bardul de la Mircești la un suc de struguri, a invitat-o pe regina Victoria la un ceai englezesc tocmai la Osborne și astfel s-a dispus printr-un fel de ordonanță de urgență repetarea alegerilor din Moldova, cu supraveghere internațională. Se asociau acestui demers Prusia, Rusia și Sardinia.

    Cam ce sfaturi primise Nicușor Vogoridis, judecați după fragmențelul următor: „Poarta dorește ca luminăția ta (Vogoridis n.n.) să lucreze cu energie împotriva unirii, dar să lucreze fără vuet și mai ales să nu arate că primește aceste instrucțiuni de la Poartă”. Și „vuet” european s-a făcut. Alegerile au fost repetate și, de data aceasta, unioniștii au ieșit învingători.

    Ca să nu-l dea pe ușă afară din casa ei cu un picior bine plasat în fundul lui dolofan pe caimacanul ei soț prins cu ocaua mică (Cuza avea să demonstreze nu peste multă vreme ce era cu ocaua aceea), Cocuța l-a obligat pe acesta să-l demită urgent din funcția dregătorească pe antiunionistul Catargiu. Porunca a fost îndeplinită. Teama de sărăcie lucie trebuie să-l fi furnicat pe șira spinării pe „veneticul din Fanar”, cum îl alinta soția lui.

    Vogoride a înapoiat Franței „trădătoare” cu papuc cu tot și curtezana pe care și-o adusese la Iași să-i facă masaj și manichiură, iar în 1858 își ia și el tălpășița din Iași. A murit în 1863 și a fost înmormântat la Brăila, în cimitirul „Sf. Constantin”.

    La 5 ianuarie 1859 li s-a propus lui Alecsandri, Kogălniceanu și Negri să-și depună candidatura pentru tronul Moldovei. Erau cei mai vizibili unioniști. După ce s-au gândit bine, aceștia i-au trimis solie colonelului Alexandru Ioan Cuza, să vină să-i scoată din dilemă. Prea erau buni toți, bogați, egali în măreție și nu se făcea ca unul dintre ei să fie alesul și ceilalți doi să trebuiască să-i zică: „Măria Ta!”. Cuza a fost soluția ideală atunci. Și s-a dovedit că a fost cea mai bună alegere.

    Și Unirea s-a făcut. La 24 Ianuarie 1859. Abia de și-au mai amintit fericiții care au încins hora frăției de doamna Ecaterina Conachi Vogoride, fără de care Unirea poate ar fi fost mult întârziată, de n-ar fi fost gestul ei de adânc patriotism prin care a arătat Europei cine suntem și ce vrem.

    La Centenarul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 de la Alba, figura luminoasă a Cocuței Conachi a ieșit din noaptea uitării în toată splendoarea ideii de patriotism întrupat într-o imagine de femeie. Renumitul sculptor tecucean Dan Mateescu (n. 1943), autor al unor lucrări de excepție, între care Eminescu, Ștefan Cel Mare, Barac Obama (n-o fi el de-al nostru, dar lumea va fi aflat și de el), a realizat un bust al celebrei unioniste, spre a fi donat orașului Tecuci și plasat în Parcul „Alexandru Ioan Cuza”. Forurile decidente nu au găsit încă locul pentru această lucrare de for public. N-ar strica să se grăbească, pentru că anul centenarului nu ține decât un an. 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală