resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Scrisoare deschisă adresată miniștrilor sănătății

Autor: Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE | 6 Aprilie 2018
    „Roger Fisher a fost un profesor de drept la Universitatea Harvard care a sugerat, în 1981, că ar trebui ca cifrurile nucleare ale Americii să fie implantate în inima unui voluntar. Dacă președintele voia să apese pe marele buton roșu și să omoare sute de mii de oameni nevinovați, atunci ar fi trebuit ca mai întâi să pună mâna pe un cuțit de măcelar și să le scoată el însuși din pieptul voluntarului, astfel încât să-și dea seama nemijlocit ce înseamnă cu adevărat moartea și să înțeleagă implicațiile acțiunilor lui. Pentru că președintele nu ar apăsa niciodată pe buton, dacă ar trebui să facă asta.

    La fel, dumneavoastră și succesorul dumneavoastră și succesorii succesorilor dumneavoastră de-a pururi ar trebui să munciți alături de doctorii juniori câteva ture. Nu mă refer la ce faceți acum, când vreun director executiv vă plimbă printr-o secție de spital nou-nouță și strălucitoare ca o stație spațială. Nu. Oferiți-i îngrijire paliativă unui pacient suferind de cancer; priviți cum i se amputează piciorul victimei unui politraumatism; aduceți pe lume un copil mort. Pentru că desfid orice ființă umană, chiar și pe dumneavoastră, care află ce implică această meserie și pune apoi sub semnul întrebării motivația, fie și a unui singur doctor. Dacă ați afla, i-ați aplauda, ați fi mândru de ei, ați fi smerit în fața lor și le-ați fi etern recunoscător pentru tot ceea ce fac. Felul în care îi tratați pe doctorii juniori... se vede cu ochiul liber, nu funcționează. Vă sugerez insistent să obț
Publicitate
ineți o a doua opinie.”

    Ei bine, trebuie să recunosc, nu ar fi deloc o idee proastă. Chiar dacă ministrul actual a petrecut ceva timp prin spital, nu a fost unul (nu-i așa?) universitar. Scrisoarea de mai sus nu-mi aparține, am „împrumutat-o” dintr-o carte tradusă și publicată recent de editura Publica: O să vă cam usture – Jurnalele secrete ale unui medic junior, de Adam Kay*. Și nu mi se pare o idee proastă, indiferent cine a fost sau va fi ministru. Și nici lui Trump nu i-ar prinde rău prima idee!

    Cartea este un jurnal al caznelor, al provocărilor și al bucuriilor proprii unui proaspăt absolvent de medicină în devenirea sa ca specialist în obstetrică-ginecologie, treaptă cu treaptă, spital cu spital. Este o relatare plină de umor (destul de negru și plin de sânge și fecale pe alocuri) a nedreptăților unui sistem (NHS) față de medicii care lucrează acolo, dar și față de pacienți, a abuzurilor la care sunt supuși medicii rezidenți. Este o poveste a transformării umane. A umanizării, a dezumanizării și iar a umanizării (stări ce se repetă lună de lună) unui medic într-un context devenit, cel puțin pentru medicii tineri, inuman prin proiectare și implicații. Este, în cele din urmă, o poveste a transformării și apoi a renunțării. Pentru că (nu-i așa?) în viață se termină totul ceva mai prost decât în filmele americane.

    Medicul român va găsi destule similitudini cu propria-i experiență mioritică: dezinteresul generalizat de a-i învăța pe cei tineri, dihotomia public–privat, salarii mult prea proaste pentru efortul unor oameni aflați la început de drum, nenumăratele gărzi, sacrificarea vieții private a celor care ajung în specialități chirurgicale de urgență. Este adevărat, vorbim de un sistem mai suficient ca resurse decât cel mioritic și mai ales de niște principii mai solide și mai funcționale din partea echivalentului britanic al colegiului medicilor, care, cel puțin dacă nu reușește să-i apere prea mult pe medici ca indivizi, măcar protejează mai bine pacienții și reputația profesiei de medic. Lectură plăcută!

    Apropo! Care este planta la umbra căreia dacă stai zece minute ești mort? Vei afla răspunsul în carte sau de la mine în numărul următor. Pont: există și la noi în țară, așa că, tehnic vorbind, ar fi cazul să nu vă prefaceți că nu ați auzit!

*Cartea a apărut în 2018 în colecția Narator a editurii Publica, în traducerea lui Cristian Ionescu
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală