resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Viziunea întemeietorului diabetologiei românești și principiile prevenției

Autori: Prof. dr. Constantin DUMITRESCU , Dr. Rodica PERCIUN | 26 Ianuarie 2018
     Printre personalitățile medicinei românești, un loc aparte îl ocupă academicianul Ion Pavel (1897–1991). Considerat fondatorul diabetologiei românești, acesta a efectuat stagii de pregătire la Berlin sub îndrumarea profesorului K. Benda, apoi la Paris, fiind pasionat de fiziologia și farmacologia căilor biliare. Lucrările efectuate în clinica profesorului M. Chiray s-au concretizat într-un tratat de excepție, apărut la editura Masson din Paris (în 1936 și reeditat în 1938), pe care l-au semnat împreună: „La vésicule biliaire et ses voies d’excrétion: anatomie, physiologie, sémiologie, pathologie, thérapeutique”.
     Multiplele lucrări asupra patologiei biliare au fost apreciate în străinătate pentru originalitate, fiind recompensate printr-o serie de premii, distincții, dar și prin conferirea statutului de membru al Academiei franceze de medicină. Cercetările sale în domeniul patologiei hepatice au atras atenția autorilor americani Popper și Shaffner, care citează teoria lui Pavel cu privire la filtrare-resorbție. Cercetările asupra icterelor, inițiate în 1929, au continuat și au fost publicate până la încheierea activității sale clinice în 1967.
     În monografia sa despre viața și opera acad. Ion Pavel, unul dintre distinșii săi colaboratori, dr. Radu Pieptea, menționa că pe lângă problemele de hepatologie, diabetul zaharat i-a captivat întreaga viață. Preocupările au fost întregite ulterior de complicațiile obezității și ale altor boli metabolice (pelagra, guta etc.). În privința diabetului zaharat, nu există capitol fără contribuțiile sale interesante și originale.

 

Profilaxia diabetului zaharat ca necesitate

 

     O preocupare specială a academicianului Pavel, un adevărat vizionar și deschizător de drumuri, a fost profilaxia diabetului zaharat. Principiile și metodele sale de lucru au fost omologate și adoptate practic în întreaga lume. Chiar în perioada 1950–1960, când făceam parte din echipa didactică a clinicii, profesorii Vague (Marsilia), Trémolières și Dérot (Paris) și profesorul Cesare Vesce (Benevento- Italia) și-au însușit fișele model pentru dispensarizarea diabetului zaharat și a obezității.
     Orientarea către diabetologie a corespuns unei necesități speciale. Încă din anul 1920, menționa doctorul Pieptea, prof. dr. Ion Nanu-Muscel considera persoanele diagnosticate cu diabet zaharat o categorie de pacienți dezavantajați de lipsa măsurilor terapeutice eficiente și a unui for metodologic.
     În acest context, acad. Ion Pavel a înființat în 1936 în cadrul Spitalului Clinic Colțea, un punct de consultații pentru diabetici, nucleul de formare al Centrului de diabet născut oficial în 1941, când academicianul Pavel a preluat conducerea Clinicii de diabet a Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino”. Activitatea sa a început să se desfășoare în cadrul clinicii și într-un ambulatoriu modest care cuprindea trei camere. A continuat cu înregistrarea tuturor cazurilor noi de diabet zaharat grupate pe sectoarele Capitalei. S-a aplicat un riguros control periodic, diversificând treptat aria investigațiilor și aprofundând cercetarea factorilor etiologici de mediu și familiali. Arborii genealogici au fost inițial întocmiți personal de academician și apoi de asistentele medicale care erau instruite și supravegheate permanent. Zilnic, la ora șapte, acad. Ion Pavel își începea activitatea la Centru prin verificarea fișelor din ziua precedentă, hotărând planul de lucru și de vizite. Apoi, mergea la clinica din apropiere pentru raportul de gardă. Fiecare medic al clinicii avea un program riguros de ambulatoriu.

 

Consultații la domiciliul pacienților

 

     Vizitat de organele administrative centrale, acestea au considerat că spațiul destinat ambulatoriului este prea mic și i-au propus o locație corespunzătoare. Academicianul Pavel a refuzat, dar a cerut în schimb un autoturism cu șofer și trei asistente medicale, care să se deplaseze zilnic prin rotație la domiciliul pacienților care nu se prezentau la controlul planificat. Asistentele se deplasau pe teren, constatau starea pacientului, verificau regimul alimentar, medicația. Atunci când starea bolnavilor o impunea, li se efectua internarea. Tot ele înregistrau noile adrese ale pacienților, iar în caz de deces se ocupau de obținerea documentelor care consemnau cauzele acestora.
     Serviciul de nutriție și diabet din cadrul Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino” a devenit în 1951 Clinica de nutriție a Facultății de specializare și perfecționare pe care au absolvit-o medici și personal auxiliar, alcătuindu-se astfel rețeaua de specialiști din țară. După exemplul Centrului de la București, așa cum menționează doctorul Pieptea în monografia sa, au luat naștere instituții asemănătoare în centrele universitare și în marile orașe precum Timișoara, Iași, Craiova, Cluj, Brașov, Sibiu, unde studenți și colaboratori ai academicianului Ion Pavel au aplicat cunoștințele, experiența și exemplul fondatorului școlii de nutriție românești.

 

Alimentația excesivă și hiperzaharată

 

     În afară de clinică, academicianul a înființat două laboratoare de chimie, unul pentru analize curente și altul pentru cercetare, un adevărat laborator de gastrotehnie unde se făceau zilnic ședințe de instruire pentru pacienții din clinică și medicii cursanți și un laborator de medicină experimentală pentru probleme nutriționale (pelagră experimentală etc). Având ca permanentă preocupare de bază profilaxia diabetului, dintre factorii de mediu a pus accentul pe importanța combaterii alimentației excesive și hiperzaharate, mai ales în convalescența bolilor infecțioase pancreatotrope. La fel au demonstrat, într-o lucrare publicată în revista „Le diabète”, dr. Mihail Pârvulescu și prof. dr. Constantin Dumitrescu. Dintre factorii familiali s-a insistat asupra disfuncțiilor hipofizare, mortinatalității și a gigantismului fetal (existau fotografii anexate fișei bolnavului).
     După ce s-au întocmit 5.000 de arbori genealogici, în cadrul Centrului de diabet și boli de metabolism, academicianul Pavel împreună cu doctorul Pieptea au trecut la studiul eredității în diabetul zaharat. La Centru s-a inițiat înregistrarea pe o fișă specială  a gravidelor diabetice. Acestea  erau urmărite cu mare atenție, premergător, în timpul și după delivrență (timp de luni de zile). Datorită faptului că obezitatea – boală nutrițională întâlnită frecvent și deseori cu complicații de gravitate excepțională – era recunoscută ca factor etiologic pentru diabetul zaharat de tip 2, în anul 1961 profesorul a înființat Centrul de combatere a obezității (în aceeași locație) după aceleași principii. Se lucra prin intermediul fișelor special întocmite pentru consemnarea datelor clinice, a complicațiilor și patologiei asociate. Aici activau dr. Dan Sdrobici, prof. dr. Constantin Dumitrescu și dr. Ștefan Georgescu. Dr. Radu Pieptea menționează că, în timp, întreaga instituție  diversificată, organizată și patronată de acad. Ion Pavel și-a lărgit spectrul de acțiuni, incluzând pe lângă diabet și obezitate și alte boli de nutriție (ateroscleroza, guta, denutriția, pelagra sau alte avitaminoze). În acest mod s-au pus bazele unei prestigioase școli de nutriție care avea să abordeze cele mai variate patologii.
     O echipă de cadre didactice și personal medical armonizau munca didactică cu cea din clinică, ambulatoriu și de cercetare fundamentală și aplicativă. Rezultatele erau apreciate de pacienți, de lumea medicală și transpuse în numeroase publicații științifice de specialitate în țară și peste hotare cu o notă de originalitate care sporea aprecierea celor inițiați.

 

Academician mai întâi în Franța

 

     Acad. Ion Pavel a fost membru al Academiei franceze cu mult înainte de a fi membru corespondent al Academiei Române și membru titular după revoluția din 1989. Era un dascăl desăvârșit, creator de școală. Urmărea cu tenacitate evoluția elevilor săi, îi ajuta, îi stimula, îi întâmpina pe fiecare cu articolul de interes primit din străinătate. Îți dădea o temă de studiu și aștepta rezultatul, ideile. Dacă nu veneau, a doua oară nu mai pomenea de ea, dar te ignora un timp. Dacă observa că umbli după rezultate îndoielnice și facile, pentru el nu mai contai. Din fericire nu a avut decât un singur specimen de acest fel. Urmărea ridicarea profesională a fiecăruia, în concertul global al colectivului, într-o unitate deplină și în spiritul cel mai sănătos și corect al muncii de calitate, fără niciun fel de compromis. În cercetarea științifică era inegalabil. Îl mai luăm în discuție pe prof. dr. George Emil Palade, laureat al premiului Nobel, pentru cercetare fundamentală și nu pentru cea aplicată.
     Ambulatoriul era partea cea mai valoroasă, iar acad. Ion Pavel îl considera o absolută necesitate. A fost prima experiență europeană de anvergură de acest tip. Posibilitățile tehnice ale laboratoarelor erau reduse. S-ar fi îngrijit cu discreție și ar fi anticipat necesitatea unui personal adecvat, a consumabilelor, pentru a nu avea sincope așa cum s-a întâmplat după plecarea sa. A coordonat un colectiv de excepție care, la vremea aceea, era în topul cercetării medicale internaționale. Colaboratorii lucrării „Dietetică clinică și fiziopatologică” (1967) sunt menționați de academician după acest criteriu unic și exclusiv: competență profesională și muncă de cercetare. Centrul de combatere a obezității, înființat în anul 1961, a avut rezultate remarcabile.

 

Retragerea de la catedră

 

     Academicianul era un naiv, străin de intrigile de culise care l-au vizat și l-au sancționat. În anul 1967, cu ocazia discursului său de pe
Publicitate
nsionare din învățământ, rostit în aula Academiei Române a spus: „Acum mă retrag liniștit de la catedră fiindcă las acolo oameni pregătiți, atât de pregătiți că oricând, oricare dintre ei îmi poate lua locul: fie Sdrobici, Pieptea, Cîmpeanu chiar și Dumitrescu”. Însă, cu doi ani înainte de pensionarea sa, a fost numit în clinică, fără concurs, șef de lucrări dr. Ion Mincu, care a devenit șef de clinică a doua zi după pensionarea acad. Pavel, iar în următorii doi ani conferențiar și apoi profesor. Prof. dr. Ion Mincu a enunțat odată un citat celebru în care spunea: „Dacă vrem să progresăm trebuie să ne cățărăm pe umerii înaintașilor”. A doua zi, cabinetul acad. Ion Pavel a fost înlocuit cu o cameră în care acesta a decis să nu intre. De atunci nu a mai trecut prin clinică. A fost găzduit zeci de ani de către academician Ștefan Milcu, fostul său asistent de la Spitalul Clinic Colțea, la Institutul de Endocrinologie, unde a mers zilnic pentru  studiu.
     Forțați de împrejurări, la scurt timp au dispărut pe rând colaboratorii academicianului Pavel. Dr. Dan Sdrobici a plecat la Spitalul Brâncovenesc, apoi la Spitalul Municipal, dr. Pieptea a plecat la Spitalul MAI și apoi la Spitalul „Dr. Carol Davila”, iar doctorul Câmpeanu s-a stabilit în Germania. Apoi s-au pensionat doctorii Haberman, Covanov și Vasilescu. Fatalitatea a rezolvat dramatic soarta a încă doi colaboratori distinși ai academicianului, dr. Chișiu Nicolae, care lucra în domeniul imunologiei în laboratorul experimental al clinicii și dieteticiana Roda Vișinescu, ambii decedând la cutremurul din 1977.
     Ani de zile, academicianul Pavel mi-a vorbit (subsemnatului, prof. dr. Constantin Dumitrescu) cu o răceală neobișnuită când ne întâlneam deseori și chiar mi-a reproșat rămânerea în clinică, pe care a interpretat-o ca o lipsă de protest față de situația celorlalți. I-am explicat că eu nu am fost forțat să plec în mod tactic de către noul șef de clinică, dar că, mai ales, am considerat că este imperios necesar ca cineva să le vorbească nou- veniților (studenți, medici rezidenți) despre istoria sa, a specialității și a clinicii sale. M-a înțeles doar când am publicat lucrarea „Bazele practicii alimentației dietetice profilactice și curative” (1987), în care și-a regăsit  ideile preluate și dezvoltate cu modestie; m-a felicitat și m-a propus  Academiei Române pentru premiul „Victor Babeș” (1990).
     Situația mea din clinică nu a fost una dintre cele mai bune. Am fost menținut timp de 16 ani conferențiar, cel mai vechi cadru didactic din clinică, din anul 1959. După 32 de ani, prin  înțelegerea rectoratului UMF și a Direcției Sanitare am fost transferat ca șef al Clinicii de diabet, nutriție și boli metabolice, înființată în noiembrie 1991 în cadrul Spitalului „Nicolae Malaxa”, devenit spital clinic. S-au transferat la noua clinică, la cerere, două cadre didactice, șef de lucrări dr. Ioana Bruckner și dr. Mirela Culman, trei medici primari: dr. Elena Rodica Perciun, dr. Radu Lichiardopol, dr. Corneliu Dida, o asistentă șefă și două asistente înalt specializate. Am dus cu noi la Spitalul „Nicolae Malaxa” tablourile acad. Ion Pavel și dr. Mihail Pârvulescu și conceptul de muncă în echipă și cercetare științifică autentică. După dispensarizarea unui important număr de pacienți diabetici la clinica Spitalului „Nicolae Malaxa”, a început să funcționeze ambulatoriul propriu. Am lucrat toți fără excepție în acest ambulatoriu, la fel cum a lucrat echipa acad. Ion Pavel înainte de 1967. Îmi amintesc că și aici ne-au ajuns represaliile. Imediat după ce șeful clinicii de la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” a devenit și ministru al sănătății în primul decret de modificări administrative, a prefigurat desființarea clinicii noastre. Decretul a fost retras doar la indicația șefului statului, în urma protestului pacienților și a colectivelor întreprinderilor din zonă. În mod repetat ne-a fost refuzată aparatura solicitată pentru laboratorul de urgență al clinicii, deși aceasta se afla în depozitul ministerului. În toată această perioadă nu ni s-a repartizat niciun medic rezident. Munca în cadrul Clinicii de diabet a continuat, aplicând principiile de bază ale profilaxiei dismetabolismelor și diferitelor complicații. Alături de monitorizarea strictă a tratamentului, s-a insistat pe educația individuală și colectivă cu ajutorul asistentelor. Am avut privilegiul (aproximativ 10–14 ani alături de echipa inițială și ulterior alături de colegi mai tineri) unor colaboratori dedicați.
     În momentul de față, ambulatoriul Clinicii de diabet a Spitalului „Nicolae Malaxa” dispensarizează aproximativ 18.000 de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și se fac eforturi pentru efectuarea controalelor care vizează prevenirea complicațiilor. Clinica este condusă de singurul cadru didactic, șef de lucrări dr. Carmen Dobjanschi.

 

După pensionare

 

     În anii ce-au urmat pensionării academicianului Pavel s-au făcut îmbunătățiri datorate prof. dr. Ion Mincu. S-a construit o aripă nouă în spital, pentru Centrul de diabet. S-au făcut renovări, s-a înființat o secție de nefrologie și una de oftalmologie, aceasta din urmă într-un ambulatoriu separat de cel central. Nu putem trece cu vederea două realizări: laboratorul de neurofiziologie, concept al acad. Constantin Ionescu-Târgoviște, și care a funcționat un timp sub îndrumarea inginerului Prună și cercetările experimentale conduse de prof. dr. Dan Cheța la Spitalul Fundeni. Între anii 1983 și 1988, cu puține resurse dar cu importanta contribuție a dr. Natalia Mihalache, șefa laboratorului Clinicii de diabet a Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino”, s-a putut încă lucra în biobaza înființată de acad. Ion Pavel, intens utilizată și devenită model interdisciplinar prin intermediul doctorului Chișiu. În ultimii ani ai existenței acestei biobaze au fost realizate primele studii experimentale.
     A fost desființat ambulatoriul, Centrul de asistență al obezilor, considerându-se că orice diabetolog și nutriționist poate da consultații de obezitate. Consecințele au apărut  curând. Adresabilitatea obezilor a scăzut până la cel mai redus nivel, iar înregistrarea acestora a fost practic anulată. Nu s-a ințeles că asistența obezilor era concepută cu multă grijă. Acad. Ion  Pavel a avut în vedere principiul profilaxiei, depistarea precoce, urmărirea riguroasă a pacienților, a complicațiilor, educația specifică individuală și colectivă, efectuarea cercetărilor populaționale pentru depistarea precoce a obezității, efectuarea testelor de hiperglicemie provocată cu același obiectiv profilactic. Ca o consecință a acestei clarviziuni, rezultatele favorabile nu au intârziat să apară. Lucrarea „Eficiența la distanță a curei de slăbire la obezi“ a fost publicată în „Revista de medicină internă” (volumul 20, numărul 6, anul 1968). Pe același lot de obezi am studiat sindromul umoral-dislipidemic pentru profilaxia aterosclerozei, modificările hemodinamice în cura de slăbire pentru profilaxia HTA și a complicațiilor acesteia.

 

Descentralizarea

 

     O altă deficiență în prevenirea și asistența diabetului, a obezității și a altor boli de nutriție a fost aplicarea principiului descentralizării, motivat de nevoia de a aduce asistența  medicală de specialitate mai aproape de pacient. Acesta, până la un punct, ar fi fost un lucru bun, dacă principiile de bază ar fi funcționat corect. Din centrele mari antidiabetice, unii medici s-au desprins parțial sau total sub auspiciile caselor de asigurări de sănătate sau dinafara acestora.
     Uneori, medicii își duc fișele la cabinetele private, completează fișe noi, neînregistrându-le întotdeauna la centrul de bază sau, când o fac, informațiile sunt incomplete și nefolositoare. Aceasta este situația cunoscută de noi în București. Nu cunoaștem situația din țară, mai ales din teritoriul aflat în afara centrelor universitare și județene. Se pune problema acestor afecțiuni cu extindere în masă care grevează bugetul pentru sănătate și scad considerabil capacitatea de muncă. Este necesară o evidență corectă, o dispensarizare calificată și o urmărire atentă și coerentă. O altă piedică în acordarea unei asistențe de calitate o reprezintă studiile finanțate, uneori îndoielnice.
     O primă necesitate ar fi existența unui registru național funcțional pentru diabet zaharat, obezitate și dislipidemii, lucru greu de realizat dar nu imposibil. Există un precedent valoros și unic. La Buziaș, prof. dr. Viorel Șerban din Timișoara a înființat în 1991 Fundația „Cristian Șerban” și un centru medical care tratează copiii și tinerii cu diabet zaharat și hemofilie din întreaga țară. A reușit să întocmească, cu multe eforturi și insistențe, registrele acestora.
     O altă problemă nerezolvată este fragmentarea pe specialități în acord cu patologia pacienților. O dominantă morbidă rareori agregă rapid, eficient și elegant consulturile interdisciplinare. Se preferă externarea cu recomandarea unui alt consult, a altei internări fără a calcula câți pacienți și resurse se pierd. Parțial funcțională, coexistența multiplelor specialități în anumite unități are avantajul lucrului în echipă. Studiul  PREDATORR, coordonat de prof. dr. Maria Moța (actualmente și membră în Consiliul director al Asociației europene pentru studiul diabetului), a determinat o prevalență a diabetului zaharat la populația adultă de 11,6% și a prediabetului de peste 18%. În plus, peste 80% din populația între 20 și 79 ani este dislipidemică, iar 40% din pacienții aflați într-un program de substituție cronică a funcției renale au diabet zaharat.
     Cei aproximativ 500 de diabetologi activi trebuie să se ocupe de aproximativ 800.000 de diabetici la care se adaugă aproximativ jumătate din populația cu prediabet. Iată doar o fațetă a rolului prevenției. Frontul este larg, include toate grupele de vârstă, tulburările metabolice fiind în creștere continuă.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală