resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Recorduri românești la congresul european de imagistică cardiovasculară

Autor: Prof. dr. Bogdan A. POPESCU | 12 Ianuarie 2018

EuroEcho Imaging, reuniunea Asociației europene de imagistică cardiovasculară (EACVI), a avut loc în perioada 6–9 decembrie la Lisabona.
Congresul a fost un succes important, participarea fiind de departe cea mai mare dintre toate cele douăzeci și una de ediții EuroEcho de până acum, cu aproape patru mii de participanți, depășind cu patru sute precedentul record

 

 

     Calitatea și diversitatea programului au fost foarte apreciate de participanți, feedbackul primit în acest sens fiind foarte bun. De altfel, succesul congresului a fost apreciat ca unul dintre cele mai importante între congresele celor șase asociații ale Societății europene de cardiologie (ESC).

Prezența românească

 
     Participarea românească la EuroEcho Imaging 2017 a fost remarcabilă. România a ocupat locul al cincilea ca număr total de participanți (184), fiind depășită doar de Marea Britanie, Italia, Olanda și Portugalia (țara gazdă). Acesta reprezintă un record de participare românească la EuroEcho, precedentul record fiind de 138 de participanți. De remarcat că mulți dintre participanții români au fost rezidenți și tineri specialiști, care, având lucrări de prezentat, au beneficiat de sprijin – atât din partea EACVI, cât și din partea Societății Române de Cardiologie (SRC) – pentru a putea participa și au fost foarte activi.
     România s-a situat pe locul al optulea între cele 48 de țări care au avut vorbitori/moderatori invitați, fiind înaintea unor țări ca Belgia, Spania, Elveția, Polonia, Canada, această poziție reprezentând un alt record. Treisprezece colegi din România au fost invitați cafaculty la acest congres, acoperind în total 22 de roluri în programul științific al congresului (lectori invitați, moderatori, experți invitați să prezinte demonstrații practice hands-on): prof. dr. Carmen Ginghină, prof. dr. Dragoș Vinereanu (actualul președinte al SRC), prof. dr. Ioan Mircea Coman, prof. dr. Maria Dorobanțu, prof. dr. Adriana Ilieșiu, conf. dr. Ruxandra Jurcuț, conf. dr. Ovidiu Chioncel, dr. Carmen Beladan (actual președinte al Grupului de lucru de ecocardiografie și alte tehnici imagistice al SRC), dr. Andreea Călin, dr. Monica Roșca, dr. Maria Magdalena Gurzun, dr. Sorina Mihăilă și semnatarul acestui material.
     România a avut, de asemenea, un număr mare de lucrări originale (abstracte și prezentări de caz) acceptate spre prezentare în congres (54 în total), ocupând locul al cincilea și din acest punct de vedere – încă un record, cu mulți rezidenți și tineri specialiști ca prezentatori.
     O mult mai mare importanță decât numărul total de participanți a avut-o prezența activă în congres și doresc să felicit toți colegii pentru implicare. Consider că, în mod particular, participarea activă a tinerilor colegi din țară la acest congres este de bun augur pentru viitor.

 

Grupul de ecocardiografie al SRC la EuroEcho

 

     A existat în cadrul congresului o sesiune comună EACVI – Grupul de lucru de ecocardiografie al SRC (printre puținele sesiuni comune organizate împreună cu grupuri naționale din Europa), care a fost un succes atât ca participare (334 de participanți într-o sală cu 300 de locuri, cu spectatori și la ecranele din afara salii), cât și calitativ, cu conferințe excelente.
     Sesiunea, pe care am condus-o alături de conf. dr. Ruxandra Jurcuț, a avut ca temă rolul ecocardiografiei în unitatea de terapie intensivă – de la insuficiența cardiacă acută la șocul cardiogen. Sesiunea a început prin prezentarea profesorului Ioan Mircea Coman, care a discutat despre rolul ecocardiografiei în ghidurile actuale de insuficiență cardiacă, precum și despre utilitatea criteriilor propuse de EACVI pentru utilizarea ecocardiografiei în diferitele forme de insuficiența cardiacă. Prof. dr. Dragoș Vinereanu a vorbit despre parametrii de funcție ventriculară stângă ce trebuie urmăriți în situațiile acute, referindu-se atât la parametrii convenționali, cât și la cei mai avansați și subliniind importanța cunoașterii condițiilor hemodinamice și a interpretării în contextul clinic dat.
     Prof. dr. Guido Claessen (Leuven, Belgia) a vorbit despre ventriculul drept, particularitățile de evaluare în insuficiența ventriculară dreaptă acută și rolul evaluării imagistice în decizia terapeutică. La final, prof. dr. Susanna Price (Londra), președinte ales al Acute Cardiovascular Care Association (ACCA), a discutat despre terapiile avansate ale insuficienței cardiace și rolul ecografiei în alegerea tipului de dispozitiv de asistare mecanică.

 

Live, în curând

 

     În cadrul sesiunii despre mase tumorale cardiace și surse de embolism, prezidate de prof. dr. Carmen Ginghină alături de dr. Paolo Colonna (Bari, Italia), dr. Carmen Beladan a vorbit despre tumorile cardiace, iar dr. Sorin Pîslaru (de la Mayo Clinic, Rochester, SUA) a ținut o conferință despre sursele de embolism în prezența valvulopatiilor și a dispozitivelor implantabile.
     Prof. dr. Dragoș Vinereanu a prezentat controlul dislipidemiei dincolo de tratamentul cu statine, într-o sesiune dedicată abordării avansate a pacientului cu boală cardiacă ischemică.
     Conf. dr. Ruxandra Jurcuț a susținut două prezentări referitoare la evaluarea ventriculului drept și la provocările în evaluarea cardiomiopatiilor hipertofice, iar dr. Andreea Călin a moderat împreună cu dr. Victoria Delgado o sesiune dedicată stenozei aortice (în care au conferențiat experți precum Raphael Rosenhek și Philippe Pibarot) și a prezentat evaluarea stenozei aortice în cadrul unei alte sesiuni de mare interes dedicate valvulopatiilor, sesiune moderată de prof. dr. Adriana Ilieșiu.
     Dr.
Publicitate
Monica Roșca a prezentat importanța evaluării ecocardiografice standard și avansate în cardiomiopatia hipertrofică, într-o interesantă sesiune dedicată cardiomiopatiilor. Conf. dr. Ovidiu Chioncel a prezidat sesiunea interactivă pe tema terapiei de resincronizare cardiacă, în care au vorbit experți recunoscuți în domeniu, precum Victoria Delgado, John Gorcsan și Wilfried Mullens. Prof. Dr. Maria Dorobanțu a moderat o interesantă sesiune de postere pe tema bolilor miocardice.
     În ce mă privește, am prezentat două conferințe – despre disfuncția diastolică și rolul ei în insuficiența cardiacă, respectiv despre imagistica în cardiomiopatia hipertrofică, și am moderat două sesiuni științifice, ca și alte sesiuni speciale ale congresului.
     În cadrul sesiunii inaugurale, am avut plăcerea de a acorda titlul de membru onorific al EACVI profesorului Harvey Feigenbaum, una din figurile legendare ale ecocardiografiei, care a fost printre cei care au impus metoda în practica clinică în urmă cu aproape 50 de ani.
     Congresul s-a încheiat cu mult așteptata sesiune Highlights of Euroecho Imaging, pe care am moderat-o împreună cu prof. dr. Thor Edvardsen, președinte ales al EACVI.
     La 16 ianuarie 2018, între orele 19 și 20, vom discuta live, împreună cu prof. dr. Erwan Donal (vicepreședinte EACVI), cele mai importante aspecte științifice prezentate la Lisabona, în cadrul unui webinar EACVI intitulat Euroecho Imaging 2017 Highlights, care poate fi vizualizat liber pe internet de către cei interesați. Detalii despre înscriere la: https://www.escardio.org/Education/E-Learning/Webinars/Cardiovascular-imaging/euroecho-imaging-2017-highlights
     De altfel, foarte multe conferințe prezentate la Lisabona pot fi vizualizate online pe site-ul ESC, la adresa: https://www.escardio.org/Congresses-&-Events/EuroEcho%E2%80%93Imaging

 

Imagistica multimodală

 

     Sesiunile de prezentări de cazuri, în care tineri medici au venit cu multe cazuri interesante (selecția a fost făcută de comitetul științific prin același proces riguros de blind peer-review prin care au trecut și rezumatele originale), s-au bucurat de mare succes, având un pronunțat caracter interactiv.
     De succes s-au bucurat și cursurile derulate în paralel, în prima zi de congres, pe teme specifice: valvulopatii, evaluarea funcției diastolice ventriculare stângi, bolile congenitale cardiace, ecocardiografia 3D, ecocardiografia transesofagiană, cursurile dedicate imagisticii prin rezonanță magnetică cardiacă, tomografie computerizată cardiacă, cardiologie nucleară.
     Un interes deosebit a fost remarcat pentru cursurile de evaluare multimodală. Noutatea a fost reprezentată de cursurile How to cu tips and tricks – cu sfaturi pentru tineri pentru pregătirea în vederea obținerii certificării EACVI în ecocardiografie sau în rezonanța magnetică cardiacă, pentru a putea analiza o examinare RM, a scrie un abstract bun sau a concepe un studiu de cercetare științifică. Aceste cursuri și sesiuni au avut audiențe record, sălile dovedindu-se neîncăpătoare.
     De asemenea, sesiunile cu pronunțat caracter practic din „Imaging campus” au avut mare succes. Totodată, cererile de a participa la demonstrațiile de ecocardiografie transesofagiană au depășit cu mult capacitatea sălilor. Aceste sesiuni au inclus posibilitatea participanților de a se antrena pe simulatorul avansat pus la dispoziție de organizatori. La aceste demonstrații din TOE Workshops au participat activ din România dr. Carmen Beladan (membră a Comitetului EACVI de certificare în ecocardiografie), precum și dr. Maria-Magdalena Gurzun și dr. Sorina Mihăilă (ambele membre al comitetului Heart Imagers of Tomorrow al EACVI).

 

Un nou congres EACVI din 2020

 

     Am anunțat oficial, la deschiderea congresului, decizia boardului pe care îl conduc de a lansa în 2020 un nou congres EACVI, dedicat imagisticii multimodale. „Congresul EACVI” va fi primul congres de imagistică cardiacă multimodală pe plan mondial. Reuniunea se va focaliza pe abordarea centrată pe pacient și pe felul în care diferitele tehnici imagistice pot contribui la optimizarea tratamentului. Această pronunțată abordare clinică va face congresul relevant nu doar pentru colegii implicați direct în imagistică, ci și pentru clinicieni și colegi din alte specialități.
     Congresul nu se va referi doar la imagistica multimodală, deși acesta va fi scopul principal, ci vor fi incluse și diferitele modalități individuale, fiind abordate atât tehnicile de bază, cât și cele avansate.
     Viziunea boardului actual este ca noul congres să aibă loc la fiecare patru ani, începând din 2020, urmând ca în intervalul dintre două ediții să continuăm organizarea congreselor EACVI actuale: EuroEcho, EuroCMR și ICNC. În acest fel, vor putea fi incorporate comentariile și sugestiile primite pentru a îmbunătăți calitatea manifestării și a face din Congresul EACVI manifestarea de referință a imagisticii cardiovasculare multimodale pe plan mondial.
     Știrea despre lansarea acestui nou congres a fost preluată prin comunicat de presă al ESC (http://bit.ly/2AdTqkD) și printr-un interviu distribuit de ESC pe canalele social media: (https://www.youtube.com/watch?v=fT0DkJcKBTU&feature=youtu.be).

 

România și SRC

 

     În concluzie, EuroEcho Imaging și-a reconfirmat poziția de cel mai important congres de imagistică cardiovasculară din lume. Participarea românească a fost remarcabilă, în creștere față de anii precedenți la toate capitolele, iar realizările de mai sus – la primul congres european ESC organizat de un președinte din România – fac o bună reclamă României și SRC și demonstrează că putem fi o prezență de top în manifestări cardiologice internaționale de anvergură.
     Doresc să închei mulțumind tuturor colegilor din laboratorul Euroecolab, din Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu” București și din Societatea Română de Cardiologie implicați în acest succes. Astfel de realizări sunt întotdeauna rezultatul unui efort colectiv.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală