resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Un an cu bune și cu rele

Autor: Candid STOICA | 5 Ianuarie 2018
     Anul 2017 a abundat în spectacole, punând la grea încercare spectatorul pasionat de teatru, care a fost nevoit să alerge de la un spectacol la altul, de la un festival la altul. Fiecare teatru, fiecare orășel și chiar sat au organizat un soi de festival, mai mare sau mai mic, vorba lui Moromete, după posibilitățile financiare. Lângă spectacole serioase, bine structurate, au existat și așa-zise minuni care să extazieze lumea, că altfel ar fi fost mare plictiseală. Multe, câtă frunză și iarbă, cum a zis poetul, în mai toate orașele din țară, cele mai multe fiind însă în București. Anul care tocmai s-a încheiat a prilejuit Capitalei să detroneze interesul aproape unanim pentru festivalul de la Sibiu, care a avut destule spectacole bune, interesante.
     Atât bucureștenii, cât și turiștii români și străini (majoritatea spectacolelor au fost titrate în limba engleză) s-au putut bucura și de producții din celelalte orașe ale țări: FestCO, Fest(in) pe Bulevard, Festivalul național de Teatru, Festivalul Bucureștii lui Caragiale, Festivalul național de teatru independent, Festivalul de animație „Animʼest”, Festivalul de teatru pentru deținuți, Festivalul național de teatru „Tanța și Costel”, Festivalul internațional de teatru idiș, chiar și, țineți-vă bine, Festivalul de dramaturgie „Rodica Popescu Bitănescu”, cu cele cinci piese anemice jucate la Teatrul Național.
     Una peste alta, a fost un an cu o producție teatrală destul de bună, în care au intrat și așa-zisele spectacole „rele”. „Regele moare”, de exemplu, „Regele Lear”, „Livada de Vișini”, „Crima din strada Lourcine” de la Teatrul Național București, sau spectacolele semnate de Radu Afrim la Iași și Craiova, „Măcelăria lui Iov”, „Dacă am gândi cu voce tare”. La fel cele de la Teatrul de Comedie, precum „Suflete moarte” și „Kimberly”, „Micul prinț”, „Shylock”, sau Săptămâna Mălăele, cu „Cafeneaua” și „O scrisoare pierdută”. E de amintit, în multitudinea de piese bulevardiere de la Nottara, un stimabil spectacol cu „Dʼale carnavalului”, semnat de Claudiu Goga.
     Au mai ținut trează atenția publicului, de-a lungul anului, spectacolele lui Andrei Șerban de la Odeon și de la Bulandra, cu „Soldatul de ciocolată” și „Carusel”, dar și cele de la Opera Română din București cu „Don Juan” și, mai ales, „Văduva Veselă”. Aceasta din urmă a fost anunțată ca ceva nemaivăzut, însă a suscitat destule reacții negative din partea celor care s-au dus cu sacul la pomul lăudat.
     Ar mai fi de adăugat ca un fenomen singular apariția în repertoriul Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca a unei piese scrise de autor român – „Playlist”, de Constantin-Cristian Buricea-Mlinarcic – care se referă la realitățile din România socialistă multilateral dezvoltată și apoi la epoca de tranziție de după evenimentele din decembrie 1989. „Playlist” este povestea derulată de-a lungul a nouăsprezece ani – între 1989 și 2008 – unei familii româno-maghiare trecută prin „epoca de aur”, fără lumină, căldură, cu alimentele raționalizate, ajunsă, în cele din urmă, în plină democrație, o democrație în care vechii securiști sunt acum oameni de afaceri prosperi.
     În sfârșit, pe scena
Publicitate
unui teatru din România a apărut o piesă scrisă de un dramaturg român și un spectacol cu o piesă care   are curajul să rememoreze – onorabil, de multe ori cu haz sau cu sarcasm – evenimente la care o bună parte dintre noi am fost martori, evenimente al căror adevăr încă nu a ieșit la iveală. De la piesele „Curve de lux” de Radu Iftimovici și „Comedie roșie” de Constantin Turturică, a trecut peste un deceniu. În acest timp, niciun teatru bucureștean n-a catadicsit să mai aducă pe scenă un text al unui autor român de asemenea factură anticomunistă, care să dezvăluie acid „fericirea” trăită de majoritatea românilor în timpul regimului comunist, urmată de pătrunderea elementelor securiste în viața care a urmat după ce s-a reinstaurat democrația. Iată însă că echipa de la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în urma unui lung travaliu de decantare la care au contribuit mai multe colective de creație, a scos la iveală această piesă. Se cuvin aplaudați pentru curajul de a înfrunta opinia curentă, conform căreia dramaturgia română actuală nu există sau este depășită. Păcat însă că autorul între timp a decedat.
     Un eveniment singular care trebuie neapărat amintit e schimbarea directorilor de teatru în urma unui concurs. Dorina Lazăr a fost destituită după 19 ani la conducerea Teatrului Odeon. La fel, după lupte crâncene și îndelungate cu colectivul, a fost numit și un director, tot în urma unui concurs, la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, în persoana actorului Dan Cogălniceanu.
     Ce era de arătat s-a arătat. Despre ce a fost mai răsărit s-a scris. Au fost destule spectacole. Și bune, și rele. Pe mai toate critica de specialitate, oamenii condeiului, le-au disecat, le-au analizat. Dar festivalurile au constituit bomboana de pe tort a anului. Au mai fost și evenimente precum turneul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, care a adus un dramaturg aproape uitat – Gib Mihăescu – și deschiderea unui Teatru de vară în curtea TVR, care atunci când ploua se muta într-unul din studiourile destinate spectacolelor altor teatre, dar și producțiilor proprii. De la Grădina Oteteleșanu și de la Grădina Boema, demolată imediat după evenimentele din decembrie ʼ89, Bucureștiul n-a mai avut un Teatru de vară. Mai putem vorbi de o serie de dramatizări, adaptări, asezonări, ajustări: „Breaking News” (Ultima oră) la Teatrul de Comedie ,„Frații Karamazov” la Teatrul Mic, care se zbate dramatic de câtva timp neputând utiliza sala deoarece clădirea teatrului are bulină roșie pe ea. Apariția unor cărți de teatru, precum „Capriciile destinului” de Vera Molea în dialog cu Lucian Giurchescu, sau „Parisul Personal” de George Banu. Apoi, apariția a două teatre noi – Teatrul Dramaturgilor și Teatrul Principal (la sala Dalles) – care, probabil, vor însemna ceva în viața teatrală a orașului și a țării. Desigur, trebuie amintită și producția puzderiei de teatre particulare din care se detașează Unteatru condus de doi regizori pasionați: Andrei și Andreea Grosu.
     Ar fi inacceptabil dacă în aceste însemnări n-am aminti despre dispariția a patru stele, patru extraordinare actrițe care prin talentul și personalitatea lor au dominat scena teatrului românesc actual: Olga Tudorache, Tatiana Iekel, Cristina Stamate, Stela Popescu. Dumnezeu să le odihnească! Trebuie amintit și spectacolul, pe care majoritatea dintre noi nu-l va uita mulți ani, oferit de TVR la funerariile celui care a fost, fără tăgadă, actor principal în actul istoric de la 23 August 1944: regele Mihai I al României.
     „Ai plecat Sire/ ca un om neîntinat/ ca un rege neînfricoșat/ Te-ai dus în eter/ acolo sus în cer/ Ai plecat tăcut și îngândurat/ ca o șoaptă/ ca un murmur/ ca un gând duios/ai plecat majestuos/ai fost ca un părinte blând/ și milos ca un bun gând/ și te-ai dovedit/ eminamente cinstit/ arătând românului efemer/ ce înseamnă un caracter/Ne-ai părăsit Majestate/ Te-ai dus în eternitate și ne-ai lăsat cu comuniștii în activitate/ Iartă-ne majestate”.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală