resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

De la simplu la complex, în medicina familiei

Autor: Diana MĂRCULESCU | 5 Ianuarie 2018

     Recent, la București a avut loc cea de-a șaptea ediție a Conferinței regionale de medicina familiei, organizată de Asociația Medicilor de Familie București. Medici de familie de pe întreg teritoriul României și din străinătate au dezbătut problemele de care se lovesc în activitatea lor curentă, pornind de la cele legate de vaccinare până la necesitatea pregătirii continue și diagnosticarea corectă și cât mai rapidă a pacienților.

 

Bolile intestinale inflamatorii

 

     Dr. Ligia Moșneagă (București) a vorbit despre bolile intestinale inflamatorii (BII) și rolul medicului de familie în descoperirea acestora. BII reprezintă o afecțiune cronică de etiologie neprecizată, probabil mediată imun. Rectocolita ulcero-hemoragică (RCUH) și boala Crohn (BC) reprezintă cele două tipuri majore de BII, cu un impact major asupra vieții pacienților.
     Drept cauză pricipală a BII a fost detectată interacțiunea dintre predispoziția genetică și/sau factorii de mediu, care determină un răspuns imun neadecvat la microbiota comensală endogenă sau la enteropatogeni. Astfel, apare o inflamație intestinală persistentă și exacerbată.
     Boala debutează în general la persoane tinere, cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani, iar ulterior la persoanele cu vârsta între 60 și 80 de ani, incidența fiind în creștere rapidă la copii. În Europa, incidența RCUH  este de 1,5–20 de cazuri/100.000, iar a bolii Crohn de 0,7–10 cazuri/100.000. Prevalența celor două afecțiuni este mai crescută în mediul urban și la populația cu un nivel socio-economic crescut.
     Este îngrijorător faptul că simptomele sunt insuficient cunoscute, de multe ori fiind similare altor boli gastrointestinale. BII evoluează în pusee, cu perioade de remisie. Este foarte important de menționat că BII pot avea numeroase complicații, printre care: stenoze, ocluzii, malabsorbție, fistule, abcese, cancer colorectal sau megacolon toxic. De obicei, aproximativ 50% dintre pacienți necesită intervenții chirurgicale. Diagnosticul se pune de cele mai multe ori tardiv, iar tratamentul este suboptimal.
     Simptomele rectocolitei ulcerohemoragice se manifestă exclusiv în zona colonului, inflamația fiind localizată la nivelul mucoasei. Extensia leziunilor este unidirecțională, de la rect spre valva ileo-cecală.  În cazul bolii Crohn, localizarea poate fi în orice segment al tractului digestiv, inflamația fiind transmurală, ocazional granulomatoasă. Leziunile au o localizare discontinuă, asimetrică, segmentară. Această afecțiune poate duce la complicații intestinale și extraintestinale.
     La cabinetul medicului de familie, evaluarea unui pacient cu BII presupune anamneză, evaluare clinică, iar ulterior investigații biochimice. În cele din urmă, pacientul trebuie îndrumat către un medic specialist, care să continue procedurile de investigare și să-i stabilească diagnosticul.
     Medicul de familie trebuie să facă istoricul complet al unui astfel de pacient, pornind de la modul și momentul de debut al simptomelor, intoleranțe, călătorii recente, medicație (dacă pacientul a luat sau ia antibiotice), apendicectomie în antecedente, prezența factorilor de risc (fumat), istoric familial, gastroenterite recente, până la stres psihic, depresie sau alte boli.
     Simptomele unui pacient cu BII sunt: diaree nocturnă cu sânge, mucus sau puroi, durere abdominală cronică (peste trei luni), afectare perineală cronică (fisuri, fistule, abcese), manifestări extraintestinale (articulare, cutanate, oftalmologice), scădere ponderală (peste 20%), stare febrilă și sindrom inflamator asociat. Semnele de severitate a bolii sunt: tahicardia, febra și frisoanele, deshidratarea, starea septică, distensia abdominală.
     În cazul BII, pot exista și manifestări extraintestinale, cum ar fi afecțiunile reumatologice (artrita periferică, spondilita anchilozantă, sacroileita), oculare (conjunctivita, uveita, irita anterioară, episclerita)și dermatologice (eritem nodos, pioderma gangrenosum, psoriazis, leziuni perianale, stomatita).
     Semnele generale pe care persoanele care suferă de BII le prezintă constau în amețeli, vărsături, febră, tahicardie, paloarea tegumentelor, scădere ponderală, anorexie, fatigabilitate, până la retardul creșterii și întârziere în maturizarea sexuală la copii.
     Tratamentul unor astfel de afecțiuni are ca scop principal inducerea și menținerea remisiunii. Medicul specialist are rolul de a iniția terapia și managementul terapeutic al unui astfel de pacient. Abordarea terapeutică trebuie făcută în echipă de o arie largă de specialiști, pornind de la gastroenterolog, chirurg, reumatolog, dermatolog, oftalmolog, nutriționist, până la psiholog. În ceea ce privește medicul de familie, acesta trebuie să cunoască clasele terapeutice și medicația curentă a pacientului cu BII. Totodată, este extrem de important ca medicul de familie să recunoască reacțiile adverse medicamentoase.

 

Anemiile copiilor

 

     Dr. Adela Iancu (București) a vorbit despre rolul medicului de familie în abordarea anemiilor la copii. Anemia este un sindrom clinico-biologic caracterizat prin scăderea numărului de eritrocite și a hemoglobinei (Hb) cu două deviații standard față de valorile admise ca normale pentru vârsta și sexul respectiv, având mecanisme patogenice diferite.
     O clasificare patogenică a anemiilor se poate face prin: deficit de producere a hematiilor la nivelul măduvei hematopoietice, distrugere crescută a hematiilor – hemoliză –, pierdere crescută de hematii (hemoragii manifeste/oculte) sau sechestrare crescută a hematiilor la nivelul splinei.
     După modul de instalare, anemiile se clasifică în anemii acute sau cronice. În cazul anemiilor acute pot fi prezente: hemoragii acute, anemii hemolitice, anemii prin invazia măduvei hematogene. În ceea ce privește anemiile cronice, acestea se pot manifesta prin: carență de fier, hemoglobinopatii, anemii diseritopoietice congenitale sau sideroblastice.
     Ca primă etapă în diagnosticul anemiilor, este foarte greu de spus dacă mai întâi se face anamneza sau hemograma. De cele mai multe ori, în fața unei hemograme este dificil să se pună diagnosticul de anemie, astfel că anamneza rămâne foarte importantă. Din punct de vedere clinic, este foarte greu să pui diagnosticul unei anemii. În momentul în care pacientul prezintă paloare, înseamnă că anemia este deja severă. „Dacă observăm un icter, bineînțeles că ne putem gândi la o hemoliză. Apariția echimozelor ne po
Publicitate
ate sugera prezența unei trombocitopenii. Adenopatiile prezente ne pot duce cu gândul la malignități sau la infecții sistemice”, explică dr. Adela Iancu.
     Cele mai frecvente anemii microcitare ale copilului sunt reprezentate de anemia feriprivă, sindroamele talasemice minore sau majore, intoxicația cu plumb și anemia sideroblastică. În cazul copiilor sugari, cea mai frecventă anemie rămâne anemia feriprivă. De cele mai multe ori, deficiența de fier este premergătoare acestui tip de anemie. Consecințele carenței de fier în rândul sugarilor determină diminuarea performanțelor cognitive, afectarea comportamentului, dezvoltarea fizică, și totodată ar putea avea o influență în apariția bolii ADHD. În rândul adolescenților, lipsa de fier ar putea să ducă la alterarea statusului imunitar și poate afecta consumul de energie la nivel muscular și capacitatea fizică.

 

Beneficiile vaccinării

 

     În cadrul sesiunii organizate de Grupul de vaccinologie, prof. dr. Evelina Moraru (Iași) a vorbit despre beneficiile vaccinului pneumococic conjugat 13-valent. Programul național de vaccinare antipneumococică în România a început la 1 octombrie 2017, bolile pneumococice reprezentând principala cauză de decese la copii, la nivel mondial. Bolile cauzate de această bacterie pot fi ușor prevenite prin vaccinare. În anul 2015, 55,8% din decesele prin infecții acute de tract respirator inferior (IACRI) la copiii mai mici de cinci ani s-au datorat pneumoniei pneumococice.
     În momentul de față, România are cea mai mare rată de mortalitate infantilă dintre toate țările UE (9%). Aproximativ 27,5 % din decesele la copiii de sub un an sunt cauzate de afecțiuni ale tractului respirator inferior. În ceea ce privește copiii cu vârsta mai mică de cinci ani, 29% din decese sunt cauzate de pneumonie. Pneumococul este principalul agent bacterian al pneumoniei și al infecțiilor din sfera ORL. În  primii doi ani de viață, copiii au cel mai mare risc de infecții pneumococice, iar sugarii sunt cei mai susceptibili la bolile invazive pneumococice. Antigenele polizaharidice, cum sunt cele pneumococice, nu pot induce producția de anticorpi la copiii cu vârsta de doi-trei ani.
     Dacă un copil mai mic de doi ani va face una dintre bolile pneumococice, el nu va avea imunitate în urma bolii. Mai mult, există riscul ca acesta să contacteze din nou boala respectivă.
     Toate vaccinurile pneumococice conjugate au fost inițial autorizate în schema trei plus unu (trei doze la sugar și un rapel în cel de-al doilea an de viață). În schimb, schema doi plus unu a fost adoptată doar în contextul unui program de imunizare de rutină.
     Eficiența și impactul programelor de vaccinare au fost demonstrate prin reducerea bolii pneumococice invazive, inclusiv cu tulpini rezistente la antibiotice, reducerea pneumoniei, reducerea otitei medii acute, a portajului nazofaringian și a bolilor la populația nevaccinată – protecție indirectă, de colectivitate.
     Dr. Gindrovel Dumitra (Dolj) a vorbit tot despre problema vaccinării, mai exact despre programul de vaccinare antipneumococică. Vaccinul pneumococic este indicat pentru imunizarea activă în vederea prevenirii infecției invazive, pneumoniei și otitei medii acute, cauzate de Streptococcus pneumoniae la sugari și copii cu vârsta cuprinsă între șase săptămâni și 17 ani. Vaccinul este indicat și pentru imunizarea activă în vederea prevenirii infecției invazive la adulți cu vârsta de peste 18 ani.
     Schema din programul național de imunizare pentru copiii de două luni, patru luni și 11 luni este doi plus unu – două doze primare și o doză de rapel – dacă imunizarea se face pe scară largă. La copiii cu vârsta între unu și doi ani se administrează doar două doze, iar la copiii mai mari de doi ani se administrează o singură doză, ca și în cazul adulților, nefiind stabilită necesitatea unei doze de rapel. Dr. Gindrovel Dumitra precizează că este foarte important ca vaccinurile diferite administrate pe cale injectabilă să fie aplicate în locuri diferite. Mai mult, administrarea paracetamolului în aceeași zi cu vaccinarea poate reduce răspunsul imun la vaccin.
     În studiile clinice, cele mai frecvent raportate reacții adverse la vaccinul antipneumococic au fost reacțiile locale la locul de inoculare, febră, iritabilitate, scăderea apetitului și/sau tulburări de somn. În prezent, în lume au fost distribuite peste un miliard de doze de vaccin antipneumococic, fără semnale semnificative de siguranță raportate. Acest aspect reiterează faptul că vaccinul este sigur, rolul său fiind unul de protecție și nu de îmbolnăvire.

 

Sindromul Marshall (PFAPA)

 

     Dr. Daniela Ștefănescu (București) a vorbit despre sindromul Marshall la copii, modul de diagnostic și tratament al acestuia. Sindromul Marshall a fost descris pentru prima oară în anul 1987 și se manifestă prin episoade de febră înaltă (39–40°C), recurentă (la intervale de patru-opt săptămâni), și care are o durată de trei-șase zile. În aceste perioade, se pot observa simptome precum alterarea stării generale, cefalee, artralgii, mialgii, grețuri, vărsături, dureri abdominale, hepato-splenomegalie. De obicei, boala debutează înainte de vârsta de cinci ani, pacienții fiind asimptomatici între episoadele febrile. În schimb, dezvoltarea somatică și neurologică este normală.  Evoluția bolii este de obicei până la vârsta de 9–11 ani, dar uneori este întâlnită și la adulți. În general copiii care vin la medic cu o astfel de afecțiune au avut și alte cazuri familiale raportate (în 14% din cazuri, boala a fost prezentă și la părinți). În schimb, nu s-a constatat existența unei predilecții etnice sau geografice a bolii. Partea proastă, adaugă dr. Daniela Ștefănescu, este că diagnosticul este foarte rar stabilit. Manifestările clinice sunt adesea interpretate ca infecții faringiene și tratate în mod inutil cu antibiotic. „Pentru orice copil care prezintă febră repetitivă asociată cu faringită, afte, adenopatii și culturi faringiene negative, trebuie luat în considerare acest diagnostic posibil și trebuie evitat un tratament inutil cu antibiotice.”
     Tratamentul bolii poate include uneori și fluoroquinolone, oxazolidinone, antimicotice, dar în general este simptomatic. Nu există nicio terapie specifică pentru a vindeca sindromul PFAPA, scopul tratamentului fiind acela de a controla simptomele din timpul episoadelor febrile. Boala poate dura câțiva ani, iar cu timpul intervalele dintre atacurile febrile cresc. Creșterea și dezvoltatea copilului nu sunt afectate, iar în timp, în cele mai multe cazuri, boala dispare de la sine.
     Daniela Ștefănescu a subliniat și faptul că chiar dacă suferă de o astfel de afecțiune, copilul poate fi vaccinat, iar medicul curant trebuie să fie informat și să ofere sfaturile corespunzătoare înainte de a administra vaccinurile vii atenuate.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală