resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Comparații matematice

Autor: Dr. Klára SOÓS SZABÓ | 5 Ianuarie 2018
     Criza actuală în care se găsește asistența medicală primară (AMP) pare să lase indiferente Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, concluzie la care se ajunge ușor prin analiza datelor concrete din sistem. Comparând sumele alocate AMP cu cele destinate, pentru cheltuieli proprii, CNAS și caselor județene, constatăm că AMP primește cu doar 2% mai mult din bugetul FNUASS, față de cât primește CNAS, în condițiile în care din acești bani: 1) AMP este obligată să întrețină 11.500 de sedii, CNAS și casele județene, doar 43; 2) AMP trebuie să asigure venitul/salariul a cel puțin 23.000 de persoane, CNAS și casele județene, salariul doar pentru 3.500 de persoane; 3) cheltuielile de birotică în cabinetele medicale individuale din AMP sunt cu mult mai mari decât la nivel de CNAS și case județene – acolo nu e nevoie de cititoare de carduri, semnătură digitală, formulare cu regim special, nu trebuie să se
Publicitate
tipărească zilnic în jur de 200.000 de rețete (consum mare de hârtie, imprimantă, toner); 4) AMP are nevoie de 11.500 de abonamente de internet și telefonie, în timp ce CNAS și casele județene au nevoie doar de 43 de astfel de abonamente; 5) pentru a funcționa, sediile AMP au nevoie de materiale sanitare, medicamente și aparatură medicală, pe când CNAS și casele județene nu au nevoie de așa ceva; 6) cabinetele din AMP trebuie să aibă contract pentru deșeuri medicale, CNAS și casele județene nu au nevoie; 7) medicii și asistentele din AMP au nevoie de cel puțin 23.000 de contracte de malpraxis, în timp ce angajații CNAS și ai caselor județene, nu; 8) în AMP trebuie asigurată în mod obligatoriu educația medicală continuă a cel puțin 23.000 de persoane, ceea ce pentru CNAS și casele județene nu există această obligativitate.
     Cât de distorsionat s-a defalcat bugetul CNAS în defavoarea AMP o subliniază și faptul că salariul de director al unei case județene este mai mare decât bugetul unui cabinet de medicina familiei cu 1.800 de înscriși, cu medic primar, grad profesional care presupune o pregătire și examene pe o perioadă de 15 ani.
     În aceste condiții, este evident semnalul dat de decidenți în ceea ce privește modul în care înțeleg rolul AMP în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, precum și ordinea priorităților și a valorilor din acest sistem de asigurări de sănătate. Această ordine a priorităților și a valorilor stabilită de decidenți corespunde oare și priorităților asiguraților? Oare și pentru ei este mult mai important să existe asigurator și mai puțin important să existe prestatori de servicii medicale de medicină primară?

 

Medicii de familie, dar și cei de alte specialități, interesați să publice la această rubrică sunt invitați să ne scrie la adresa inprimalinie@viata-medicala.ro

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală