resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

O capodoperă la Teatrul Național

Autor: Candid STOICA | 24 Noiembrie 2017
     După atâtea piese insipide, importate, cu subiecte departe de realitatea românească, după atâtea reluări ale unor piese clasice sau adaptări ale unor vechi succese, după catastrofalul spectacol „O scrisoare pierdută”, realizat de Horațiu Mălăiele, după controversatul spectacol „Livada de vișini” al gruzinului David Doiașvili – care și-a descoperit în România un loc unde își poate propulsa spectacolele sale uneori îndrăznețe, alteori fantasmagorice –, în sfârșit Teatrul Național din București, în eleganta și luxurianta lui nouă înfățișare, a înscris în repertoriul său capodopera ionesciană Regele moare.
     Aceasta le-a permis tinerilor și harnicilor regizori Andreea și Andrei Grosu un excelent spectacol, cuminte, așezat și care – foarte important – și-a propus să redea piesa lui Eugène Ionesco în liniile ei integrale, fără exerciții inovatoare. Este un gest de mare îndrăzneală în zilele noastre, când moda adaptărilor, a spectacolelor intitulate dupăscrieri celebrerăvășește repertoriile tuturor teatrelor, zăpăcind pur și simplu publicul obișnuit al teatrelor. Rezumând, Mircea Ghițulescu consideră că piesa „Regele moare” poate fi considerată un „basm filozofic”, amintind frapant de „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”a lui Petre Ispirescu, la rândul său o lamentație asupra vieții și mai ales asupra morții.
     La o analiză mai atentă, specialiștii și teatrologii au descoperit în textul existent trei etaje. Primul este povestea unui rege al tuturor timpurilor, de o vârstă matusalemică, ce supraviețuiește tuturor supușilor săi, dar nu apocalipsei ce va distruge planeta, lent, dar ireversibil. Altul este povestea prescurtată a omului, silit să dispară ca specie. Ultimul este povestea lui Ionesco însuși, care nu credea „a învăța a muri vreodată”, dar a încercat să învețe, scriind. Trei povești într-una singură, din care cea mai apropiată de noi este cea din urmă. Toate acestea sunt cuprinse în interiorul unui basm pentru adulți responsabili și copii inteligenți. Unii critici au numit piesa o tragedie cu personaje comice.
     Tinerii regizori Andrei și Andreea Grosu au înființat acum șapte ani un teatru independent, Unteatru, într-o clădire dărăpănată, gata de demolare, în care au realizat excelente spectacole cu mijloace minime. În prezent, cei doi au ajuns să regizeze două spectacole în două teatre profesioniste. Spectacolul actual cu „Regele moare” are o distribuție excelentă cu doi monștri sacri în componența sa, putând fi considerat cea mai limpede înscenare din câte a avut parte de la premiera piesei din anul 1957, când a avut ca protagonist alți doi monștri sacri: Aura Buzescu și Ștefan Mihăilescu Brăila. Folosind o tradu
Publicitate
cere a lui Vlad Russo și Vlad Zografi, totul în spectacolul celor doi regizori este limpede, totul este lămurit, nimic nu este echivoc, totul este precis, poate prea explicit, uneori lipsind marea emoție pe care o dă improvizația.
    Protagonistul este Victor Rebenciuc – cert cel mai mare actor în viață al ultimului deceniu –, iar acesta nu lasă neacoperit nici una dintre valențele rolului. El este trufaș și, irevocabil, stăpânește cu nonșalanță destinele oamenilor și tot trufaș vrea să moară. Apoi se răzgândește, nu vrea să moară, cere ajutor celor pe care i-a oprimat, devine chiar laș, meschin, fricos, neacceptând în niciun fel dispariția sa fizică. În cele din urmă, descoperă că secretul vieții constă în a trăi pur și simplu.
    Îl secondează cu temei, cu discreție și înțelegere restul distribuției, din care face parte și Șerban Pavlu – unul dintre cei mai întrebuințați actori din ultimul timp, atât în film, cât și în teatrele profesioniste sau independente –, într-un rol și el destul de complicat (doctor, chirurg, călău, bacteriolog, astrolog) de care se achită cu destulă dexteritate. Guardul este Richard Bovnoczki, un excelent actor, format în teatrele independente, care face tot ce e posibil pentru a fi remarcat într-un rol destul de dificil. De asemenea, este de reținut apariția fulgurantă a Florentinei Țilea (Julieta, servitoare și infirmieră), care se insinuează cu discreție și sensibilitate în țesătura piesei.
     Dar cele două personaje cu care se înfruntă de fapt regele Bérenger sunt Margareta, prima sa soție (Mariana Mihuț), șiMaria, a doua soție (Ana Ciontea), amândouă actrițele reușind să-i țină piept cu virtuozitate protagonistului. Foarte revelatoare este scena în care Ana Ciontea încearcă să-l revigoreze, chiar să-l amăgească, să întârzie desprinderea lui Bérenger. Asta o exasperează pe regina Margareta, care îi spune tăios să termine cu minciunile, cu iluziile pe care i le picurase în conștiință, și „de care se agață” cu disperare. Dar regele își pierde încrederea în Maria și repetă mereu: „mor”, „eu mor”, „mi-e frică, mor!”, deși regina încearcă să-l facă să creadă că iubirea este nemuritoare: „dacă iubești în mod absolut, moartea se îndepărtează”. Dar totul este în zadar pentru că el, regele, se simte găunos pe dinăuntru. Același îndemn spre iubire l-am auzit deseori în luările de cuvânt ale maestrului Beligan în timpul vieții, dovedind neîndoios că marile spirite se întâlnesc.
    Pe același plan cu protagonistul, răspunzându-i cu aceeași monedă, aproape de la egal la egal, Mariana Mihuț reface rolul reginei Margareta. Ei îi aparține integral finalul, regizorii folosind extraordinara mașinărie a scenei Naționalului.
    Li s-ar mai putea reproșa regizorilor că, obișnuiți cu scenele mici pe care au lucrat până acum, au înghesuit piesa, cu ajutorul scenografului Vladimir Turturică, pe un spațiu de câțiva metri, determinând o aglomerare de personaje pe un spațiu extrem de mic. Se ridică întrebarea logică: de ce n-au folosit toată imensa scenă pe care o aveau la dispoziție... gratis. Poate regele Bérenger, regele tuturor timpurilor, ar fi meritat un palat somptuos, nu o aglomerare de mobile care seamănă cu cele din magazia teatrului.
    Ar mai fi de adăugat, ca un paradox, acum când autorul nu mai e, victoria lui Eugène Ionesco împotriva posterității. Putea să-și schimbe numele, putea să folosească un pseudonim ca atâția alți mari scriitori, dar l-a preferat pe al său, impunându-l pe plan mondial.

 

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală