resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Tendințe previzibile

Autor: Prof. dr. Radu Septimiu CÂMPIAN | 24 Noiembrie 2017
     Medicina dentară câștigă tot mai mult teren în dobândirea statutului de domeniu medical în detrimentul aceluia de specialitate medicală. Cu șapte rezidențiate în derulare plus o specialitate exclusă din oferta educațională actuală (stomatologia generală), dar cu aproape 6.000 de specialiști în activitate, stomatologia devine mai vastă și mai complexă. Concursul recent pentru intrarea în rezidențiat ne arată o tendință clară de dezvoltare în această direcție. Exceptând medicii specialiști de stomatologie generală, în România activează aproape 2.800 de medici specialiști. Oferta de locuri pentru intrare în rezidențiatul din sesiunea noiembrie 2017 aduce pentru medicina dentară 258 de locuri pentru cele șapte specialități existente, adică un procent de 9,22% din numărul actual de medici specialiști. Ce semnificație are acest procent? El indică un ritm accelerat de sporire a numărului de medici specialiști, respectiv un ritm care conduce la dublarea numărului acestora în următorii 11 ani. Totuși, procentul de medici specialiști raportat la numărul total al medicilor dentiști nu va crește foarte mult, deoarece numărul de locuri disponibile reprezintă aproximativ un sfert din numărul absolvenților programelor de studii în limba română din România.
    Din oferta de locuri pentru intrare în rezidențiat în specialități medico-dentare, reies tendințe previzibile. Numărul de locuri oferit la concurs raportat la numărul de medici specialiști existenți în prezent este relevant. Specialitățile „vechi”, cum ar fi chirurgia orală și maxilo-facială, ortodonția și chirurgia dento-alveolară, oferă un umăr de locuri mult sub media generală menționată, respectiv 6,30% pentru cele două specialități chirurgicale și doar 4,33% pentru ortodonție. Noile specialități, respectiv protetica dentară, parodontologia și endodonția au ritmuri de creștere mai mari de 10%, cu valori de 14,25% pentru protetica dentară și 13,6% pentru parodontologie. Oferta de locuri pentru rezidențiat este de la opt universități formatoare de medici dentiști, adică 62% dintre universitățile care au programe de studiu de licență la medicină dentară sunt formatoare și pentru medici specialiști. Cinci universități au locuri pentru toate cele șapte
Publicitate
rezidențiate.
   O abordare interesantă este aprecierea numărului de locuri disponibile pentru intrare în rezidențiat, raportat la cifrele de școlarizare ale facultăților pentru programele de studiu de medicină dentară în limba română. Cele mai generoase sunt universitățile din Cluj-Napoca și din Craiova, cu 45 % și respectiv 48 %. La polul opus se află universitățile din Sibiu și din Oradea, cu 17% și de doar 8%. Aceste universități oferă locuri doar pentru patru și respectiv pentru trei dintre specialitățile medico-dentare. Evident, formarea de medici specialiști, o universitate trebuie să beneficieze de coordonatori și îndrumători de rezidențiat competenți.
    Dincolo de o privire generală asupra cifrelor sunt premisele și consecințele generate de situația de mai sus. Dezvoltarea extensivă și excesivă a ofertei de universități formatoare de medici dentiști a diluat competențele globale din domeniu. Tinerele universități formatoare de medici dentiști au și în prezent probleme cu asigurarea de specialiști de înaltă performanță. Discrepanța dintre cifrele de școlarizare la ciclul de licență și cele de la intrarea în rezidențiat generează o migrare notabilă a absolvenților spre alte centre universitare decât cele în care s-au format. Acest lucru este benefic și acordă tinerilor rezidenți șansa valoroasă de a-și completa și perfecta pregătirea profesională în alt centru universitar unde pot acumula noi experiențe și noi cunoștințe. Ca urmare a situației, există în acest moment pentru medicina dentară perspectiva de a fi practicată și pe mai departe de medici dentiști și medici dentiști specialiști în aceeași măsură. Pregătirea profesională a medicilor dentiști (medici stomatologi începând cu promoția 2017) este foarte bună, la modul general, deci obținerea dreptului de practică medicală concomitent și implicit cu licența este corect.
    Cu toate că practica profesională a medicilor dentiști nu este condiționată de calitatea de medic specialist, și cu toate că obținerea titlului de medic specialist nu asigură medicului în cauză o majorare de salariu, emulația și dorința de a urma un rezidențiat este foarte mare în rândul medicilor dentiști. După obținerea titlului de medic specialist, medicii dentiști se întorc în cabinetul lor privat, dar odată cu creșterea gradului de calificare al medicilor dentiști, crește și calitatea actului medical oferit de către aceștia. Complexitatea, valoarea medicală și impactul asupra sănătății generale a individului, pe care le au tratamentele medico-dentare de specialitate trebuie ca în mod natural să ducă la revizuirea contractului-cadru și a normelor acestuia în relația cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Investiția făcută prin pregătirea medicilor dentiști specialiști trebuie să fie valorificată în favoarea pacienților prin sistemul de asigurări sociale de sănătate. Finanțarea precară a accesului asiguraților la servicii medicale stomatologice duce inevitabil la creșterea semnificativă a costurilor generate de îngrijirile medicale generale de sănătate, ca urmare a patologiei induse sau favorizate de bolile stomatologice.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală