resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Noua lege a vaccinării, sub lupa bioeticii. O discretă perspectivă sociologică

Autor: Dr. Radu DUMITRESCU | 24 Noiembrie 2017
     În perioada 9–11 noiembrie s-a desfășurat la Iași a XII-a Conferință națională de bioetică, constituită ca una aniversară, la 20 de ani de la adoptarea Convenției de la Oviedo, pe care România a semnat-o și a promulgat-o în dreptul autohton prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001. Vorbim despre un subiect care a clivat societatea noastră – proiectul de legiferare a vaccinării a trecut de Senat și își urmează cursul către camera decizională, Camera Deputaților. Discuțiile au fost centrate pe dilemele etice pe care le ridică acest proiect legislativ având ca reper norma juridică de mai sus. Participanții au fost nu doar medici, ci și reprezentanți ai unor societăți profesionale, ai unor asociații pentru educație, reprezentanți ai societății civile, precum și președintele Colegiului Medicilor și președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
     O serie de idei din spectrul moralei și al eticii ar trebui să fie expuse mai clar în fața opiniei publice, cu atât mai mult cu cât consultarea publică cerută chiar de convenție și de legea privind transparența decizională a fost considerată un simulacru; a existat o rundă de consultări în care fiecare participant înscris a avut la dispoziție numai trei minute, ca, mai apoi, să se organizeze o a doua rundă, doar cu cei care nu au putut să își expună punctul de vedere în cadrul ședinței inițiale. Ca element simbolic, proiectul a fost publicat de Ministerul Sănătății în vederea consultării publice în „Miercurea Mare” din „Săptămâna Patimilor”. Proiectul inițial avea un număr de articole mai mic decât cel care a fost depus forului legislativ, iar identitatea „experților” care au formulat proiectul a fost păstrată ascunsă. Tocmai transparența și deschiderea către ascultarea tuturor opiniilor a fost punctul forte al acestei manifestări.
    Cadrul general al discuției a fost introdus de Vasile Astărăstoae și cuprinde cele două abordări, cea individualistă și cea colectivă. Problema cadrului legislativ propus nu este una de ordin științific, ci una de etică, un balans între etica individualistă (una clasică pentru medicina hipocratică) și cea utilitaristă. Se ridică chiar situația unei alegerii în care să primeze ori statul, ori libertatea individului. O parte din temele etice și juridice atinse le voi reda mai jos fără a avea pretenția unei abordări sistematice.
    Deși preambulul legii este unul lăudabil, cu obiective notabile atât în ceea ce privește sănătatea publică, cât și informarea populației, cuprinsul proiectului ridică numeroase probleme. Cadrul legal propus reprezintă o încercare de reglementare pentru o singură categorie de produse farmaceutice, reglementare printr-o lege specială și nu prin amendarea Legii nr. 95 privind reforma în sănătate.
    Se ridică problema încălcării unor drepturi fundamentale și libertăți, atât ale copiilor, cât și ale adulților: vaccinarea devine obligatorie în forma și cu respectarea procedurii propuse de proiect, este afectată confidențialitatea relației medic-pacient prin prevederile care aprobă transferarea datelor medicale ale cetățenilor către un sistem național, putând fi dezvăluite ulterior fără acordul prealabil al deținătorului de drept, se instituie o nouă categorie de infractori, aceea a părinților care refuză vaccinarea, putând fi ulterior acuzați de neglijare medicală prin tocmai premisele proiectului care par a fi acelea că a fi sănătos echivalează cu a fi vaccinat și a nu vaccina înseamnă a pune copilul în pericol.
    Din punct de vedere administrativ, se reglementează apariția unui organism nou care urmează să controleze activitatea de vaccinare; un comitet subordonat Ministerului Sănătății ar urma să aprecieze dacă există reacții adverse și legătură de cauzalitate, precum și dacă se acordă compensații și cuantumul acestora. Această structură nu este un corp independent, conturându-se un paradox juridic: structura care reglementează exercită și controlul în aspecte care ar reprezenta apanajul sistemului juridic. Structura ierarhică va fi una care crește de la nivel județean până la Institutul Național de Sănătate Publică, integrându-se în sistemul birocratic obișnuit.
    Refuzul față de vaccinare are următoarele consecințe: se raportează și cetățeanul este chemat la repetate discuții în care i se oferă „informații științifice verificate și nepărtinitoare”, iar apoi este deferit unei comisii, putând fi sesizată și direcția de protecție a copilului. Se prefigurează identificarea acelor medici care exprimă opinii de neîncredere în actul vaccinării (art. 59 din proiect).
    Legea drepturilor pacientului prevede explicit informarea acestuia privind procedura medicală, în toate aspectele ei; opinii privind consimțământul pentru vaccinare afirmă că este unul prezumat, încălcând astfel Convenția de la Oviedo („interesele și bunăstarea ființei umane vor prevala intereselor singulare ale societății sau ale științei”). Nu poți expune la un risc de boală sau deces un singur individ pentru a proteja o comunitate întreagă și invers. Acestui principiu pare că i se opune proiectul prin ridicarea la un rang superior a binelui colectiv. Informarea cetățeanului după refuzul inițial este „o informare în condiții de constrângere treptată” care contravine consimțământului informat derivat din principiul autonomiei pacientului.
    Problemele de ordin științific, deși nu au reprezentat un cadru de discuție organizat, au fost amintite pentru impactul pe
Publicitate
care îl au atât în înțelegerea problematicii, cât și pentru a desluși modul de argumentare utilizat de cei care promovează politici antivaccinare. Pentru anumite tipuri de vaccinuri există o eliminare de virusuri pe căile naturale (din acest punct de vedere persoanele sunt contagioase și nu se atinge imediat obiectivul epidemiologic la nivel de grup). Mutația prin presiune de selecție, demonstrată pentru anumite tulpini virale, efectele adjuvanților, diferențe ale prospectului aceluiași produs în țări diferite, deficiențele în raportarea reacțiilor adverse și reacții adverse postvaccinale au fost tot atâtea justificări pentru îngrijorarea cu privire la vaccinarea programatică. Reacțiile induse de adjuvanți (inclusiv noi entități precum
ASIA – Autoimmune/Inflammatory Syndrome Induced by Adjuvants, vasculite, lupus, encefalomielita acută diseminată, fibromialgie, boală celiacă), precum și contaminarea vaccinurilor în urma procesului tehnologic de producție prin cultura de celule vii (înglobarea în materialul genetic viral de material provenit de la celulele pe care se cultivă) au reprezentat justificări în aceeași notă. Atâta timp cât știința nu va reuși să prezinte cu exactitate care este incidența acestor reacții adverse, nu se poate prezenta un raport risc/beneficiu fidel, rămânând ca aceste informații să alimenteze bagajul de „cunoștințe laice” care va promova și amplifica campaniile antivaccinare.
     Prezentarea unor evenimente istorice abominabile, culminând cu referiri la Holocaust, a declanșat o reacție violentă în cadrul audienței, care a considerat-o drept o asociere forțată cu încercarea guvernamentală actuală. Este momentul în care reperele sociologiei contemporane ar putea readuce părțile la masa negocierii și a comunicării deschise printr-o înțelegere lipsită de patimi a diverselor fenomene sociale. Nu ar trebui să uităm perspectiva pe care ne-a oferit-o Bauman și care ne-a demonstrat că astfel de evenimente sunt o manifestare a modernității în care raționalitatea și dezvoltarea tehnologică produc o transformare a societății, în care nevoia de control social este una în creștere (Bauman, 1988). Tăcerea morală nu mai poate fi o opțiune pentru știința de azi, iar noi va trebui să învățăm din lecțiile trecutului sau din cele ale altora. Raportarea la Constituția României ne dezvăluie că nu este garantat dreptul la sănătate, ci la igienă și sănătate publică; mesajul poate cuprinde ideea unui cetățean cu un rol redus privindu-l la scara societății, ale cărui drepturi pot fi îngrădite ca urmare a unui interes macro ce devine important pentru stat. Abordarea brutală în acest sens poate mări ruptura dintre partizanii uneia dintre cele două opinii. Din nou, sociologia contemporană ne explică faptul ca nu avem în față un fenomen inedit, ci unul pe care istoria l-a mai cunoscut. Apariția „lagărului” în viziunea lui Agamben (referirea părând forțată în același sens în care a apărut în cadrul dezbaterilor) „are loc în momentul în care sistemul politic al statului-națiune modern, care se întemeia pe legătura funcțională dintre o localizare determinată (teritoriul) și o ordine determinată (statul), intră într-o criză de durată, iar statul decide să-și asume în mod direct printre sarcinile sale îngrijirea vieții biologice a națiunii” (Agamben, 1996).
    Reprezentarea mișcărilor antivaccinare urmează și la noi trasee deja bine-cunoscute pentru alte țări: discurs cu conținut conspiraționist, neîncredere în structurile guvernamentale și constituirea unor grupuri de activiști în acest domeniu sau în unele asemănătoare. Acest tip de mișcare, cu atitudine critică la adresa vaccinării, a cunoscut o distribuire rapidă în cadrul rețelelor sociale (noul mod de comunicare al modernității); cel puțin parțial, este vorba de informații fără a fi verificate prin opinia unui expert al comunității medicale (Keelan et al., 2010). Limbajul acestor grupuri ajunge să ia forme severe antiguvernamentale și conduce către manifestări „paranoide” generalizate; necesitatea găsirii unor mijloace de comunicare alternative din partea corpului medical devine o „urgență medicală”. Magnitudinea atitudinilor antivaccinare face să considerăm fenomenul unul global, care afectează comportamentele privind imunizările într-un mod semnificativ (Kata, 2010).
    Teoriile conspiraționiste încearcă să explice diverse evenimente istorice ca acte secrete de manifestare a puterii sau a unor forțe malefice (Goertzel, 1994). Deși răspândirea credințelor în astfel de teorii este largă, ea nu este fidel apreciată în societatea noastră; nici această conferință nu a scăpat de astfel de abordări, dovedindu-ne că suntem parte a unui fenomen globalizat. Au fost reluate idei devenite clasice privind legătura între anumite tipuri de vaccinuri și dezvoltarea ulterioară a autismului infantil (chiar dacă articolul care a declanșat fenomenul a fost retras de revista Lancet), precum și ideile cu privire la acțiunile imorale ale marilor companii farmaceutice și ale guvernului, care converg către niște obiective sinistre. Toate aceste idei nu sunt noi în spectrul de teorii conspiraționiste descrise în literatură (Kata, 2012).
    Scăderea ratei vaccinării are numeroase alte explicații, printre care se numără o scădere importantă a încrederii în știință, atât față de reprezentanții ei tradiționali (în cazul de față medicii), cât și față de rezultatele cercetărilor în termeni de siguranță a administrării, raportare a reacțiilor adverse și eficacitate. Oamenii care aparțin unor comunități exterioare celei științifice ajung să dezvolte propria lor interpretare, iar acest bagaj de cunoștințe formează o „expertiză laică”, care se transmite ulterior prin intermediul internetului. O analiză atentă poate identifica stereotipuri atât în ceea ce privește înțelegerea unor aspecte, cât și în ceea ce privește discursul; abia într-o etapă ulterioară se poate construi un plan de comunicare adecvat. Este foarte probabil să existe și la noi o asociere între ideile vehemente antivaccinare și interesul pentru terapiile alternative și homeopatie. Abordarea este necesar să fi una generală, care să transcendă clase sociale, să fie susținută instituțional și să urmeze actualele căi de comunicare.

 

 
 
Nota de subsol
Bibliografie
1. Agamben G. 1996. „Mijloace fără scop. Note despre politică”, trad. Alex Cistelecan – Cluj-Napoca: TACT, 2013
2. Bauman Z. 1988. „Sociology after the Holocaust” The British Journal of Sociology 39 (4): 469-97
3. Goertzel T. 1994. „Bellief in conspiracy theories.” Polit Psychol 15: 731-42
4. Keelan, Jennifer, Vera Pavri, Ravin Balakrishnan, and Kumanan Wilson. 2010. „An Analysis of Human Papilloma Virus Vaccine Debate on MySpace Blogs.” Vaccine 28 (6): 1535-40
5. Kata, Anna. 2010. „A Postmodern Pandora’s Box: Anti-Vaccination Misinformation on the Internet.” Vaccine 28 (7): 1709-16
6. Kata, Anna. 2012. „Anti-vaccine activists, Web 2.0, and the postmodern paradigm – An overview of tactics and tropes used online by the anti-vaccination movement.” Vaccine 30 (10) 3778-89
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală