resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Patologiile asociate disbiozei intestinale

Autor: Dr. Roxana DUMITRIU | 10 Noiembrie 2017

     Ciroza hepatică și complicațiile sale, bolile inflamatorii intestinale, hepatitele cronice, ficatul gras non-alcoolic, toate aceste afecțiuni gastrointestinale ar trebui reluate în cadrul manifestărilor științifice, în contextul unor schimbări și actualizări continue ale ghidurilor. Acest deziderat a fost urmărit și în cadrul celei de-a treia ediții a conferinței „Actualități în gastroenterologie”, organizată de Societatea Română de Medicină Internă, care a avut loc pe 29 și 30 septembrie la București, la biblioteca Academiei Române. Ediția din acest an a fost marcată de participarea experților de la Mayo Clinic din Jacksonville, Statele Unite ale Americii. Sesiunile au abordat subiecte diverse, de real interes, din sfera patologiilor gastrointestinale.

 

Toate bolile provoacă disbioză?

 

     În cadrul conferinței, o sesiune a fost dedicată microbiomului intestinal. Având multiple funcții esențiale pentru buna funcționare a sistemului digestiv, acesta poate reprezenta o verigă importantă în sănătatea noastră. Dintre funcțiile sale, dr. Paul Porr (Sibiu) a enumerat: prevenția colonizării patologice (prin producția de peptide antimicrobiene), reglarea citokinelor proinflamatorii, dezvoltarea și activarea sistemului imun (prin intermediul limfocitelor B și T).
     În ceea ce privește patologia microbiomului intestinal, disbioza poate avea multiple cauze. Printre acestea au fost amintite infecțiile virale, bacteriene sau fungice, modificările de mediu sau cele din dietă, imunodeficiența, unele medicamente (în special antibioticele) sau diferite boli cronice. Dezechilibrul florei microbiene are multiple influențe în organism, putând duce la apariția bolilor inflamatorii intestinale, a sindromului de intestin iritabil, sau chiar a cancerului de colon.
     În cadrul prezentării sale, dr. Paul Porr a vorbit și despre importanta relației dintre microbiotă, intestin și creier. Această axă are la bază interacțiuni complexe între microflora intestinală, sistemul nervos central și sistemul endocrin. Prin intermediul axului hipotalamo-hipofizo-adrenal, microflora intestinală poate fi influențată de diverși stimul externi (stres, anxietate, durere etc.), care determină dezechilibrul acesteia și apariția diferitelor afecțiuni gastrointestinale. Studiile efectuate pe probe de materii fecale au relevat diferențe semnificative între microflora intestinală a celor cu sindrom de intestin iritabil (SII) comparativ cu persoanele sănătoase. De exemplu, în cazul celor cu SII există un nivel crescut al bacteriilor Veillonella, rezultând o hiperproducție a acizilor grași cu lanț scurt, cu producție de gaze intestinale. Răsunetul clinic este reprezentat de meteorism, durere și anxietate. De asemenea, proteobacteriile și bacteriile din clasa Firmicutes se regăsesc în cantități crescute, iar nivelurile actinobacteriilor și bacteroidelor sunt scăzute. În această patologie, microbiota produce cantități crescute de acid acetic și propionic, agravând disconfortul abdominal.
     În bolile inflamatorii intestinale, biofilmul protector al microbiotei intestinale este mai dens și mai aderent, cu prezența în cantități crescute a Bacteroides fragilis. În schimb, în SII există cantități mai mari ale Eubacterium rectale și Clostridium coccidia, iar bacteroidele se regăsesc în cantități mai mici.
     Un alt element interesant prezentat de vorbitor a fost legătura dintre carcinogeneză și microbiota intestinală. Microbiota poate genera substanțe cancerigene (nitrozamine), mai ales la cei cu aciditate gastrică scăzută. De asemenea, dezechilibrele microbiotei intestinale sunt implicate în patogeneza cancerului hepatic, prin intermediul circulației hepatice. Obezitatea se corelează la rândul său cu modificările microbiotei, datorită schimbărilor apărute în dietă (consum scăzut de fructe și legume). În diabetul zaharat, la nivel intestinal există o cantitate scăzută de bacterii din specia Firmicutes. De asemenea, în special în diabetul gestațional, studiile arată că există o corelație indirectă între rezistența la insulină și flora bacteriană producătoare de butirat. Se pare că microbiota intestinală joacă un rol important în majoritatea bolilor, atât în ateroscleroză (corelată cu niveluri crescute de Collinsella și scăzute de Eubacterium și Roseburia), cât și în bolile hepatice (caracterizate prin disbioză și creșterea permeabilității intestinale), diferite alergii (în care există o producție crescută de citokine proinflamatorii), artrita reumatoidă (în care s-a demonstrat că administrarea de probiotice a redus activitatea bolii în 70% din cazuri). Se pare că vorbele lui Hipocrate se adeveresc și că „toate bolile încep în intestin”.
     În același registru, prof. dr. Carmen Fierbințeanu-Braticevici (București) a arătat că microbiota intestinală poate fi o nouă țintă terapeutică într-o boală caracteristică secolului XXI – sindromul de intestin iritabil (SII). Există peste 100 de trilioane de bacterii intestinale, iar interesul științific pentru acestea a crescut considerabil în ultima perioadă. Microbiota are un rol esențial în funcționarea normală a organismului, influențând sistemul imun, metabolismul și funcțiile cognitive. Drept dovadă, există o suită întreagă de patologii digestive legate de disbioză: infecții gastrointestinale, SII, suprapopularea bacteriană intestinală, diverticuloza, boala celiacă etc. Suprapopularea bacteriană intestinală și modificarea calitativă a bacteriilor reprezintă factorii cauzali ai SII. De aceea, la pacienții cu SII și diaree, acestea pot indica suprapopularea bacteriană.
     Criteriile ROMA IV sunt utilizate pentru diagnosticul acestei patologii intestinale. Acestea menționează: durerea abdominală recurentă cel puțin o săptămână în ultimele trei luni, asociată cu cel puțin două din următoarele simptome: defecația, modificarea frecvențelor scaunelor, modificarea aspectului scaunului. Scala Bristol este utilizată pentru a diferenția constipația de diaree și pentru a monitoriza răspunsul la tratament.

 

Tratamentul ideal al hepatitei B

 

     Hepatita și ciroza hepatică sunt două subiecte frecvent dezbătute, atât în mass-media, cât și în cadrul diferitelor congrese sau conferințe. România, din păcate, se confruntă în continuare cu un număr mare de cazuri, dar odată cu evoluția tratamentelor, există speranța că acești bolnavi vor putea beneficia de pe urma inovațiilor terapeutice. Despre tratamentul personalizat al pacienților cu hepatită și ciroză hepatică cu virus B a vorbit conf. dr. Liana Gheorghe (București).
     Studii recente au urmărit evoluția pacienților diagnosticați cu hepatită cronică de tip B (cu antigen HBe pozitivi) care au fost tratați o perioadă lungă de timp cu entecavir și li s-a administrat interferon pegylat (studiul OSST). Pentru cei care au avut supresie virală cu enteca
Publicitate
vir, schimbarea tratamentului cu peginterferon alfa-2a a crescut rata seroconversiei antigenului HBe și a dus la dispariția antigenului HBs. Un tratament de viitor, care ar putea vindeca această boală trebuie să aibă anumite caracteristici: este nevoie de agenți care să activeze imunitatea antivirală, să distrugă ADN-ul viral și să inhibe alte componente ale ciclului de viață al virusului hepatitic B.
     Metodele de diagnostic și tratament în ficatul gras non-alcoolic (NASH – nonalcoholic fatty liver disease) au fost prezentate de prof. dr. Carmen Fierbințeanu-Braticevici, președintele conferinței. Cei care au factori de risc pentru această boală, dar și cei cu fibroză hepatică ar trebui investigați pentru prezența bolii hepatice. Tratamentul trebuie instituit obligatoriu la cei cu biopsie hepatică ce arată NASH, în special la cei cu fibroză. Există anumiți factori de risc ce indică progresia bolii: comorbiditățile metabolice, creșterea în greutate, istoric familial de ciroză hepatică, diabet zaharat, fibroză hepatică în stadiu avansat (mai mare de 2).

 

Profilaxia primară în hipertensiunea portală

 

     Complicațiile hipertensiunii portale au fost prezentate în cadrul conferinței de Denise Harnois, profesor asociat în cadrul diviziei de gastroenterologie, hepatologie și transplant a clinicii Mayo din Florida, Statele Unite ale Americii. Aceasta este caracterizată prin creșterea presiunii la nivel portal, cu formarea colateralelor (cu rezistență crescută). Severitatea acestei patologii este indicată de formarea varicelor, prezența unui risc crescut de hemoragie variceală și apariția altor complicații legate de ciroză. Determinarea gradientului de presiune în venele hepatice (HVPG) este foarte importantă (HVPG normal este cuprins între 3 și 5 mmHg). Varicele se formează la un gradient de peste 10 mmHg, iar sângerarea la nivelul varicelor esofagiene apare la o valoare de peste 12 mmHg. Dacă acest gradient scade sub 12 mmHg, riscul de sângerare, de apariție a ascitei, peritonitei spontane sau decesului este redus. Un marker care indică scăderea HVPG este scăderea pulsului la 55–60 de bătăi pe minut sau reducerea acestuia cu 20% față de valorile de bază.
     Screeningul pentru varicele esofagiene este obligatoriu la pacienții cu ciroză hepatică. Profilaxia primară se poate realiza prin administrarea de beta-blocante nonselective – nadolol, carvedilol (de evitat în ascita refractară) sau propranolol.
     De asemenea, un loc important în prevenția primară este reprezentat de ligatura endoscopică a varicelor. Administrarea beta-blocantelor nonselective este la fel de eficientă ca ligatura endoscopică, în cazul varicelor mari (s-a demonstrat o reducere a mortalității de la 30% la 14% în cazul administrării beta-blocantelor). Sunt interzise: administrarea concomitentă a beta-blocantelor nonselective și a nitraților, scleroterapia, ligatura vasculară și administrarea de beta-blocante, procedura TIPS (Transjugular Intrahepatic Portosystemic Shunt).
     În cazul în care apare hemoragia variceală, prof. dr. Denise Harnois consideră că pacientul trebuie în primul rând stabilizat și resuscitat, apoi trebuie corectată anemia (dacă este severă) sau coagulopatia (ținta hemoglobinei este de 7–8 g/dl). Ca terapie farmacologică, se poate administra ocreotid sau terlipresină, vasopresină. Trebuie efectuată endoscopia digestivă superioară, ligatura variceală fiind cea mai bună soluție. Mortalitatea cea mai mare se înregistrează la 30 de zile posthemoragie. Dacă aceste măsuri nu sunt eficiente, atunci se poate trece la a doua linie terapeutică: fie tamponada cu balon, aplicarea de stenturi, procedurile TIPS sau BRTO (Balloon-occluded Retrograde Transvenous Obliteration), sau șuntarea chirugicală (intervenție care comportă riscuri mai mari față de procedura TIPS).
     Profilaxia secundară se aplică în cazul recurenței hemoragiei variceale (rata recurenței este de 60% la 1-2 ani). În aceste cazuri se pot administra beta-blocante nonselective (scad riscul recurenței cu 43%), se poate realiza ligatura variceală (scade riscul de hemoragie la 32%), sau se pot combina cele două opțiuni.
     Varicele gastrice apar în 5–33% din cazuri. Riscul de sângerare este mai mic comparativ cu varicele esofagiene, dar în cazul în care aceasta apare, este mult mai severă. În cazul acestui tip de varice, riscul sângerării este mai mare dacă varicele sunt localizate la nivelul fundusului gastric, dacă sunt foarte mari, dacă prezintă „red spots” sau dacă sunt descoperite la un pacient cu ciroză hepatică aflat în stadiul Child C. Riscul de resângerare este de 3–69%, în funcție de tratament. Hemoragia de la nivelul acestui tip de varice se tratează prin ligatură endoscopică, aplicarea de lipici cianoacrilat (în general este bine tolerat), TIPS, BRTO (eficientă în oprirea hemoragiei acute, cu puține complicații).
     O altă complicație întâlnită la pacienții cirotici este gastropatia portal-hipertensivă. Aceasta poate determina o sângerare acută (în 3% din cazuri) sau cronică (în 10 până la 15% din cazuri). În aceste situații se administrează agenți vasoactivi (octreotid), beta-blocante nonselective, se efectuează TIPS sau transplant hepatic.

 

Alcoolismul, o problemă epidemiologică

 

     Boala hepatică alcoolică apare la 90–95% din alcoolicii cronici. Date oficiale arată că 15% din europeni (58 de milioane de persoane) beau în exces (peste 20 g/zi la femei și peste 40 g/zi la bărbați). Majoritatea consumatorilor de alcool prezintă un grad de steatoză hepatică. Doar o treime din pacienți dezvoltă hepatită alcoolică. Obezitatea, hiperglicemia și deficitul de folat sunt considerați factori de risc pentru această boală. Consumatorii de vin au un risc mai mic de a face această boală. Consumul de cafea protejează ficatul de injuria provocată de alcool. Pentru a stabili diagnosticul de alcoolism se utilizează chestionarele: CAGE, AUDIT (Alcohol Use Disorder Identification Test), DSM IV (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders). Procentul estimat al CDT (Carboxy-Deficient Transferrin) în ser relevă cantitatea de alcool consumată în ultimele 4–21 de zile.

 

Creatinina, factor prognostic în ciroza hepatică

 

     Leziunea renală acută poate apărea în cazul pacienților cu ciroză hepatică. Dr. Adina Purcăreanu (București) a atins acest subiect și a prezentat cele mai noi date și posibilități terapeutice. Insuficiența renală acută (IRA) este definită ca reducere a filtrării glomerulare cauzată de un factor declanșator, fie supradozarea diureticelor, paracenteză cu evacuarea unui volum crescut de lichid fără înlocuirea albuminei, sau sângerarea gastrointestinală, infecțiile bacteriene etc.
     Un studiu retrospectiv a arătat că 40% din pacienții cu ciroză aveau IRA. Cei mai mulți aveau IRA stadiul I, iar mortalitatea acestora la 30 de zile a fost de 3,5 ori mai mare comparativ cu pacienții fără IRA. Se evidențiază astfel faptul că nivelul creatininei are valoarea unui factor de prognostic la acești pacienți.
     La pacienții cu ciroză hepatică poate apărea sindromul hepato-renal. Acesta poate fi de două tipuri. Primul poate fi cauzat de o infecție bacteriană sau de o sângerare variceală, neputând fi stopat prin oprirea diureticelor. Al doilea tip apare în cazul în care există o afectare renală preexistentă, prognosticul în cazul acestor pacienți fiind nefast.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală