resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Sfântul Uşor şi Fiica Luminii

Autor: Dr. Vlad STROESCU | 27 Octombrie 2017
     După cel de-al Doilea Război Mondial, din motive necunoscute, francezii au încetat să-şi mai boteze copiii cu numele „Léger”, care înainte nu era chiar foarte rar. Poate din cauza rezonanţei sale de uşurime. Etimologic însă, nu e nimic imponderabil la acest cuvânt: el e doar o alterare a unui nume germanic, renan, „Leodegard”.
     Leodegard a fost un episcop de la începutul secolului VII, în vremea regilor franci, urmaşi ai lui Merovech şi ai lui Clodion Părosul, de care până şi hunii lui Attila se temeau. În labirintul unui zbucium politic foarte încâlcit, Leodegard a căzut victimă unui anume Ebroic, magister palatii în regatul Neustriei. Ebroic i-a smuls ochii, limba şi buzele lui Leodegard, dar acesta din urmă şi-ar fi recăpătat ulterior în mod miraculos văzul şi graiul. Ebroic a repetat operaţia cu o mai mare marjă de siguranţă, decupând întreg capul lui Leodegard într-un codru tainic, în care druizii gali făceau de mult sacrificii omeneşti: la Lucheux („pădurea luminii”). Dar nici aşa nu a reuşit să scape de rival, pentru că, deşi în mormânt, Leodegard a purces la a face diverse miracole, ceea ce a dus la canonizarea lui câţiva ani mai târziu, sub numele latinizat după ureche: Saint-Léger.
     Sfântul Uşor nu murise încă pe când sora lui, Berswinde, măritată cu un sângeros duce de Alsacia, aducea pe lume un prunc lovit de două mari nenorociri: mai întâi, acela de a fi de sex feminin, apoi, de a fi, printr-o stranie coincidenţă prevestitoare, orb din născare. Tatăl ei, ducele, care ar fi aşteptat un băiat moştenitor, ar fi omorât-o pe loc, copila fiind trimisă de acasă de mama disperată, fără măcar să-i dea un nume. Cum spuneam într-un articol mai vechi din cadrul acestei rubrici, puţine lucruri sunt mai groaznice decât cele care nu au parte de nume. Norocul ei a fost că un anume călugăr irlandez itinerant, Erhard, ar fi găsit copila în
Publicitate
urma unei viziuni mistice şi ar fi botezat-o cu numele Odile, adică „fiică a luminii”.
     Din clipa în care botezul a fost săvârşit, Odile a putut vedea, căpătând, în acelaşi timp, o reputaţie aproape imediată şi puteri de a face, la rândul ei, miracole. Printre altele, a făcut să ţâşnească un izvor aproape de mânăstirea benedictină unde vieţuia, a cărui apă a vindecat cel puţin un orb, şi a prevăzut căderea Germaniei în Primul Război Mondial, această ultimă informaţie fiind mai puţin credibilă decât cea privind vindecarea cecităţii şi mai probabil fabricată de un autor anonim de fake-news de pe la 1915.
     Sfânta Odile ar fi ajuns patroana orbilor şi a oftalmologilor, dacă acest post nu ar fi fost ocupat deja de sfânta Lucia de Siracuza, cu care o vreme a împărţit praznicul din calendar. Lucia însă a prevalat şi, în plus, a devenit şi patroană a electricienilor, astfel încât Odile s-a mulţumit cu rolul mai provincial de patroană a Alsaciei.
     Am aflat cele de mai sus într-o vizită recentă, când am şi urcat pe muntele sfintei Odile, pe bicicletă, gâfâind din greu şi dorind cu ardoare să abandonez cursa, în timp ce eram depăşit în goană de biciclişti alsacieni de toate vârstele, care nu păreau să resimtă acelaşi disconfort, deşi unii arătau a fi nonagenari. Toată lumea pare să facă sport intensiv prin zonă. Îşi iau sănătatea foarte în serios. Mănâncă doar ceea ce trebuie, din roadele generoase ale nesfârşitelor dealuri acoperite de podgorii şi grădini, printre sate străvechi, unde nimic nu se schimbă niciodată, unde oamenii trăiesc în case construite acum cinci sute de ani şi muncesc pământul precum strămoşii lor.
     I-am întrebat, când am apucat, cum reuşesc să menţină această remarcabilă stabilitate atemporală, în ciuda nenumăratelor războaie şi conflicte care au chinuit provincia încă din vremurile când miracolele erau la ordinea zilei. Mi-au răspuns că, din contră, lucrurile se schimbă tot timpul, e suficient să privesc cum frunza viţei îşi schimbă culoarea, cum niciun anotimp nu e la fel cu celălalt şi cum totul se supune unor reguli cosmice pe care, dacă nu le cunoşti, eşti pierdut, eşti nicăieri, un nomad pe care nicio viziune nu-l îndreaptă nicăieri. Dacă nu mai faci parte din timp, la ce îţi serveşte atunci să faci parte din istorie?
     Înapoi, în oraşul meu amnezic, m-am tot gândit la lecţia aceasta de sănătate mintală. Am pierdut simţul timpului şi îl tot căutăm pe ecranul smartphone-ului, deşi el nu e niciodată acolo. Şi totul pare să se precipite şi să se destrame în jur. Avem nevoie probabil de un munte acoperit de frunze care îşi schimbă permanent culoarea, cu care să ne luăm la trântă.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală