resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Trebuie să ne pese

Autor: Prof. dr. Mircea Ioan POPA | 29 Septembrie 2017
   Examenele „de toamnă”... Ce bine și cât de colegial ar fi ca pentru sesiunea de examene din septembrie să avem înscriși doar viitori colegi care doresc să obțină un calificativ superior (mărire de notă) și să nu existe restanțe. Sună utopic. Totuși, nu este chiar așa. Exceptând situațiile deosebite în care din motive de sănătate sau din alte motive de forță majoră studentul nu se poate prezenta la examen, în toate celelalte situații este profund necolegial, neprofesional și nepotrivit cu statutul unui viitor medic să nu fie în stare să obțină nici măcar nota 5 (cinci). A urmat cursurile liceale, a dat examen de bacalaureat, examen de admitere la care limita este oricum peste cinci. E drept, facultatea este altceva. Anul întâi este pentru mulți un mic „șoc”. Cu toate acestea, este colegial să începi să înveți cât mai bine atât pentru propria dezvoltare, cât și pentru a putea colabora în cel mai bun mod cu ceilalți colegi, iar mai apoi, cât mai curând posibil (de ce nu chiar din anul trei?), să poți avea o relație profesională cu pacienții.
    Anul trecut am transmis unele sfaturi pentru viitorii mei studenți încă înainte de a începe anul universitar. I-am rugat să le citească atent. I-am rugat să îmi spună dacă sunt lucruri cu care nu sunt de acord și dacă sunt și alte lucruri pe care le-ar dori incluse. Era vorba de o listă de sfaturi pentru colegi, de la un coleg mai mare. Colegial ar fi fost să primesc sute de mesaje prin care să se manifeste dorința de interacțiune (există în chestionarul de evaluare al cadrelor didactice o rubrică referitoare tocmai la acest aspect – dar, de cele mai multe ori vorbind de încercări de a interacționa, unidirecționale), să se demonstreze dorința de implicare, să primesc comentarii, completări, idei. Doar așa sfaturile ar putea să fie îmbunătățite.
    Când am transmis pentru prima dată aceste sfaturi am procedat așa cum am învățat în interacțiunile cu OMS sau cu CDC, Atlanta, GA. Un material nu poate fi făcut în mod corespunzător de o singură persoană. Așadar, am început să scriu, am trecut pe listă tot ce m-am gândit că ar fi util. Apoi am transmis documentul la câteva zeci de foști studenți, pentru evaluare și feedback. Am primit unele răspunsuri și astfel a rezultat următorul document. L-am recitit, l-am îmbunătățit. Apoi iar l-am transmis către unii dintre cei care răspunseseră și în final m-am oprit și am lansat prima variantă către studenții din anul doi, în anul respectiv. Rugămintea a fost aceeași ca și în septembrie 2016. Din păcate nici atunci, nici ulterior nu am primit răspunsurile așteptate, colegiale. Unii au mulțumit. Unii au promis că le vor respecta. Peste 90% nu au avut nicio reacție, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu nu am cedat și nici nu am de gând să cedez. Voi continua să transmit acest tip de mesaj la fiecare început de an universitar.
    Anul acesta mă gândesc să îl transmit și către viitorii colegi aflați acum abia în anul întâi. Unele sfaturi le pot fi de folos încă din primele săptămâni de facultate. În lipsa propunerilor venite de la studenți (este foarte nepotrivit să vorbim despre dogma „învățământul centrat pe student”, iar studentului să nu îi pese de aceasta, să nu aibă nicio reacție), am mai modificat materialul și l-am îmbunătățit în continuare, de la an la an. Însă știu sigur că pentru ca documentul să fie și mai bun, mai util, am nevoie de feedback. De fapt nu am nevoie, pentru că eu aș putea să stau foarte liniștit și să nu trimit niciun material – am nevoie de feedbackul colegilor mai mici pentru colegii mai mici, chiar pentru ei și pentru viitorii lor colegi.
    Așadar, pentru a le veni în ajutor eu transmit acest mesaj „to all”, iar în primul curs, în afară de noțiunile de microbiologie discut cu ei despre anul doi, completez unele sfaturi, le explic că pot să pună oricând întrebări (și îi rog să pună întrebări), le spun că dacă au nelămuriri în timpul cursurilor sau lucrărilor practice trebuie s
Publicitate
ridice mâna și să întrebe „pe loc”, și multe altele. Apoi timpul trece, ajungem în săptămâna cu prima lucrare de control și la corectare ne îngrozim cu toții. Citim lucrări care par scrise de persoane care nu au venit niciodată la facultate și nu au auzit nimic de la noi (nu mai discutăm că au cărți din care pot să citească și au toate informațiile necesare la dispoziție, gratuit, pe
www.microbiologie.ro). Nu chiar toți ne îngrozim. Am și colegi care își pun întrebarea stupidă: „Oare care e vina noastră pentru că ei iau note atât de proaste?”. Ei, asta-i bună! De ce zic așa?
    De mai multe ori, în ani diferiți, am făcut câte un sondaj anonim și am pus întrebarea: „Ce am putea să facem, mai mult, ca să învățați?”. Să vedem cine se va îngrozi citind în continuare. Am primit de mai multe ori următorul răspuns stupefiant (cu formulări diferite de la persoane diferite, dar cu același înțeles): „Nimic. Să ne lăsați în pace, învățăm când vrem noi, direct în sesiune și nu ne mai dați lucrări de control, colocvii etc.”. Este posibil ca unele dintre aceste răspunsuri să le mai am și astăzi pe undeva. Halal colegialitate!
    Din nou eu nu cedez, văd că unora nu le pasă dar știu că vor deveni cândva medici și cu medicina nu este de joacă. Iau lucrările cu erori și merg cu ele la toate lucrările practice (la curs nu este timp, dar și la curs aloc 5–10 minute pentru a comenta cele mai mari și mai nepotrivite erori). Merg acolo nu doar pentru că este un pic mai mult timp pentru explicații, ci și pentru că acolo vin aproape toți sau chiar toți. De ce? Pentru că... „se face prezența”. Unii înțeleg noțiunea de facultate 100% eronat, o confundă cu... facultativ. Și atunci merg sau nu merg la cursuri, își fac sau nu își fac temele din timpul anului, învață sau nu învață (după chef). Deschid lucrările și le explic erorile (fără a spune numele celui care a scris eroarea sau perla respectivă), le explic (din nou, pentru că toate explicațiile sunt deja date începând cu primele zile din octombrie) cum trebuie să abordeze, le spun că nota de la colocviu este importantă din mai multe motive (și ei știu asta, tot din primele zile din octombrie) și îi sfătuiesc cât pot de bine.
    Să mai povestesc, oare, groaza de la colocviu? Nu mai povestesc. Dar insist și insist – este un exemplu teribil de necolegialitate. Noi am putea rămâne liniștiți doar dacă am fi nesimțiți, doar dacă am fi nepăsători. Dar nu suntem așa. Ne pasă. Ne gândim la ei ca la viitorii noștri colegi (și în același timp ne gândim, vrând-nevrând, și la viitorii lor pacienți). Am dori nu doar să ia note mari, ci și să rețină principii, să se dezvolte, să devină din ce în ce mai buni (și mai colegi!).
    Așadar, vine din nou sesiunea de toamnă. Și iată ce primesc: „Va trimit un mail, în speranța că voi putea să dau examenul în data de 22, datorită faptului ca nu m-am putut prezenta astăzi de dimineață. Mă gândesc că poate aveți un număr limitat de locuri și nu pot veni când vreau, de aceea am preferat să vă întreb dacă se poate. Dacă doriți să știți motivul, o să-mi argumentez absența de astăzi. Dacă nu se mai poate să vin, îmi voi asuma consecințele faptului că nu am fost punctuală și nu m-am prezentat atunci când am spus. Îmi cer scuze că sunt unul dintre studenții care vă creează bătăi de cap cu această modificare a zilei de examen anunțată în acest mod. Mulțumesc. O zi bună!” Mda. O zi... teribil de bună. De un timp sunt și director general al Institutului „Cantacuzino” și timpul meu pare din ce în ce mai scurt (sau din ce în ce mai umplut). Eu aș dori să îi ajut în orice mod, dar nu pot să scriu tezele în locul lor, nu pot să învăț în locul lor, nu pot să respect ceea ce spun în locul lor. Aceasta ar fi unica variantă convenabilă pentru unii dintre „colegi”, atunci când îi întrebi: „Ce ați vrea să facem pentru voi ca să învățați?” – „Să învățați în locul nostru și să dați examen în locul nostru”. Și atunci, cum am putea să nu ne îngrozim?
    Iar în completare mai adaug: „Bună ziua! Din cauza neputinței trupești și a epuizării adunate, în această dimineață nu am reușit să mă mai ridic din pat, ca să mă prezint la restanțele de microbiologie. Știu că studenții care intră în sesiunea de credite trec automat în regim de taxă”. A urmat cererea pentru ajutor. În mod evident, sufletește, aș fi dorit să pot să ajut. De această dată nu am reușit. Și consider și acest mesaj unul care nu este colegial, pentru că eu mă necăjesc pentru toate problemele colegilor și necolegilor. Chiar sunt de acord că profesorii trebuie să aibă un spor de stres, semnificativ, nu pentru aspectul material, ci pentru recunoașterea problemelor pe care suntem nevoiți să le surmontăm, tot timpul. Dacă ne pasă!
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală