resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Anxietate

Autor: Dr. Vlad STROESCU | 29 Septembrie 2017
    Când am început să lucrez în policlinică, valul de anxietate pe care l-am avut de înfruntat m-a luat prin surprindere. Nimic din rezidențiat nu mă pregătise pentru asta. Tulburările anxietății nu ajung la spitalul de psihiatrie. Viceversa, cu toate racilele lui instituționale, spitalul de psihiatrie nu generează anxietate: din contră, pentru obișnuiții lui, e singurul loc sigur, o versiune sărăcită dar bine controlată a realității, unde totul e ritmic și inexorabil și toate zilele sunt la fel. Mă întâlneam din an în paște cu câte un atac de panică la camera de gardă, fără să știu pe atunci că marea majoritate a acestora se duceau la cealaltă gardă, la urgențele generale, unde însă nu era nimeni de ajutor.
    Policlinica e însă în mijlocul cartierului, în sânul vieții reale, al comunității. De șapte ani, anxietatea îmi bate la ușă și se reflectă în toți pereții cabinetului. Anxietatea pacienților mei: atacurile de panică, agorafobia, anxietatea generalizată, teama obsesivă de boală, de moarte, de întunericul dinăuntrul epidermei, de sfârșitul lumii, de prognoza meteo. Anxietatea mea: teama e foarte contagioasă și nu produce imunitate. Nopțile nedormite de groaza faptului că, odată ieșiți pe ușa cabinetului, pacienții nu mergeau în niciun salon, ci înapoi în sălbăticie, unde mașinile te calcă, unde balcoanele și ferestrele de la etajul zece te atrag magnetic, unde instinctele hâde își exercită drepturile constituționale și merg la vot și șeruiesc pe facebook știri false, unde toate știrile sunt adevărate. Anxietatea comună: cum că nici eu nu contez, că nu e de găsit niciun ajutor, nicăieri. În cine să ai încredere?
    Un articol din New York Times zice că, dacă generația X, a anilor ’90, era generația Prozac, cea Y, a prezentului, e generația Xanax. Că anxietatea e sângele nostru pulsând prin organele vitale ale omenirii, în ritmul dirijat de Donald Trump, de cr
Publicitate
edite și de apocalipsă. S-ar putea, dar nu e nimic generațional în asta. Văd anxietatea zi de zi și la orice vârstă. Toți avem sistem limbic, toți suntem capabil de anxietate. Eram capabili încă din paleolitic și din anxietate și ură s-a ridicat
Homo sapiens și a căsăpit toți ceilalți Homo și probabil și toată megafauna, cel puțin așa ne zice Yuval Noah Harari în volumul de succes „Sapiens”, „carte recomandată de Barak Obama, Bill Gates și Mark Zuckerberg”, cum zice reclama. Eram încă de atunci atât de anxioși încât eram în stare să nu dormim noaptea și hăituiam mamuții, care, în schimb, trebuiau să doarmă și picau de epuizare în gropile noastre cu țepușe. Anxietatea ne ține treji și azi, dar mamuții zilelor noastre nu se mai lasă ușor hăituiți, ba din contră, se hrănesc din teama, ura și oboseala noastră. Anxietatea e adevăratul inconștient colectiv și nu e nimic magic la el, nimic de trecut într-o carte roșie plină de desene halucinante. Jung ar fi tare dezamăgit. El a prins o eră a fantasmelor străvechi, a mandalelor, a metempsihozei. O eră în care, cum am citit deunăzi într-o carte de Maurice Maeterlinck, sufletele se treziseră din letargia lor și complotau la o revoluție comună. Pasămite, au adormit la loc și, în schimb, avem anxietatea asta a noastră, care ne posedă precum demonul cafelei, ne face să umblăm cu ochii larg deschiși în miez de noapte prin casă gândindu-ne cât de urâți suntem de fapt. Asta a fost succesiunea culturală a ultimelor două decenii: mai întâi depresia generației X, apoi epidemia de narcisism (etapa pe care NY Times a sărit-o în mod convenabil), apoi revelația faptului căs-ar putea să nu fim buni, frumoși, generoși și minunați în general. Și nici măcar nemuritori. Nu era nemurirea dreptul nostru cel mai elementar, zicea Eliade? Nu ni s-a promis încă din burta mamii tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte? Ce e cu ridurile astea? Ce e fluturarea asta ciudată din piept?
    Harari zice că, în circa un secol, Homo sapiens, așa cum îl știm, va dispărea. Îți produce anxietate ideea asta, cititorule?
    Între timp, sunt la cabinet. Azi voi asculta în jur de șapte oameni (în medie) care suferă de tulburări de anxietate. Pentru șase dintre ei, voi prescrie tratament, ca să poată să iasă din casă, să meargă la serviciu, să-și ducă copiii la școală, să își plătească rata la bancă. Cinci din ei vor fi bine. Anxietatea nu va dispărea de tot, nici nu e de dorit să o extirpăm din noi. Dar se vor întoarce la normă, vor fi funcționali. Al șaselea mă va ține treaz. Pentru fiecare dintre ei, poate zece alții nu primesc niciun ajutor. Și ei și noi vom țese coșmarurile noastre individuale și unele mai mari, colective. Ele dau sens trăirii noastre. Ce ne-am face fără ele? Îndrăznim măcar să ne imaginăm?
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală