resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Atitudine nepotrivită nu înseamnă om rău

Autor: Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE | 29 Septembrie 2017
    Să luăm în considerație câteva observații. La același nivel de instruire în privința comunicării cu pacienții, unii medici reușesc să comunice grozav, alții groaznic; asta dacă ar fi să considerăm perspective cumulate ale pacienților lor. Aceiași medici care comunică oarecum neglijent în unități medicale publice se descurcă mult mai bine în unitățile private în care ajung să lucreze. Similar, același lucru, poate la o magnitudine și mai mare, se întâmplă și cu cei care pleacă să lucreze în alte țări. A existat un caz în care un spital uriaș, cu aceiași angajați, s-a transformat din spital-problemă în privința comunicării într-unul model pentru toată lumea. În experiența mea de la cursuri de comunicare cu medici, nu am întâlnit participanți care să nu poată să își îmbunătățească vizibil modul de abordare a pacienților. Dar am întâlnit destui care nu văd rostul de a face așa ceva sau care cred că fac și-așa destul!
    Cred foarte mult că a comunica bine cu pacienții stă mai puțin în talentul de comunicator și destul de puțin în instruirea specifică (deși aceasta poate face minuni pe alocuri). Este însă solid ancorată în atitudine. Cine vezi tu că ești? Care este menirea ta? Care este rolul tău ca medic? Și care sunt limitele în care îți propui să joci acest rol?

 

Cât suntem de „vinovați”?

 

    Când îți pui problema unei atitudini – hai să-i spunem așa – păguboase pentru multe dintre părțile implicate, ai putea avea tentația de a judeca ceva mai aspru persoana care o afișează. Firește, pot fi cazuri în care nu există dubii legate de cât de proastă poate fi atitudinea unor medici. Îți rămâne doar marea provocare de a pune în balanță de partea cealaltă expertiza cumva anticipată a acestora, încercând să te încurajezi singur că, oricum, mult mai bine este puțin probabil să mai găsim. Sau, cum spunea un coleg de facultate, meseria bate empatia. Bun și-așa, doar este al nostru.
    Dar mi-e greu să le pun în spate celor mai mulți medici întreaga povară a atitudinii pe care o afișează. Firește că putem fi mari judecători ai semenilor noștri, putem face apel la conștiință sau la preceptele biblice, putem da sentințe ori pune etichete. Mai bine însă am face un efort să înțelegem contextul în care ei ajung să se poarte așa cum o fac, să trădeze atitudinile pe care ajung să le arate.
    Am să mă gândesc la câteva exemple personale. Îmi amintesc de un chirurg pe care, prin ochii mei și cu sufletul meu de student entuziast la medicină, îl admiram necondiționat. Într-o discuție la care am asistat, acest chirurg a spus următoarele: „Să mă pun eu în locul pacientului? Cum să mă pun eu în locul pacientului? Păi, dacă m-aș pune în locul fiecărui pacient pe care îl văd, aș muri eu înaintea lor!”. Atunci, când nu înțelegeam ce ar putea fi empatia, mi s-au părut adevărate vorbe de duh. Acum, în cel mai bun caz aș cere câteva lămuriri necesare. Atunci însă, mi-am însușit o atitudine care ar fi putut să nu-mi fie de ajutor, una c
Publicitate
are poartă puțin din responsabilitatea ieșirii mele de pe orbita practicii medicale.
    Îmi amintesc de profesorul de semiologie, care ne spunea să nu lăsăm pacientul să vorbească pentru că „bate câmpii”, noi trebuie să conducem conversația pe toată durata consultației. Mai încolo va fi un exemplu despre acest subiect. Sunt cercetări care demonstrează că aplicarea acestui sfat pare să fie destul de păguboasă în economia relației medic–pacient și, mai trist, în cea a consecințelor directe ale consultației.
    Recent, am întrebat mai mulți medici ce au fost sfătuiți în facultate de profesorii lor și s-a dovedit ulterior a fi profund greșit. Iată câteva dintre răspunsuri:
   „În practică veți greși și vor muri oameni; important este să vă înțelegeți cu colegii și să vă acoperiți reciproc.” Adică să mușamalizăm, să nu învățăm niciodată din greșelile pe care le-am făcut, să lăsăm să moară și alți oameni în condiții similare, decese care ar putea fi prevenite.
   „Un medic bun are întotdeauna coadă la ușa cabinetului.” Mda, la fel și unul care se organizează prost, unul care are putere de a decide pentru mulți pacienți, unul care administrează preferențial resurse care nu-i aparțin, la fel și unul care poate că este mai tare în PR decât în medicină.
   „Fiecare medic din secția asta își are cimitirul lui.” Spusă cu emfază și mândrie. Așa cum alții spuneau că, dacă pacientul are zile, nici chirurgii de la secția X nu au ce să-i facă. Un fel de resemnare. Un fel de „este normal așa”. Un fel de „la ce să devenim mai buni, suntem toți la fel”.
   Un chirurg oncolog care spune: „Să nu i se comunice niciodată pacientului diagnosticul dacă are cancer. Să nu scape nici cel mai mic indiciu”. Lasă că știm noi mai bine ce îi trebuie pacientului, dreptul lui la informare și la a înțelege ce-i facem noi aici este nul. Ca să nu se interpreteze.

 

Nu avem valori, avem tradiții*

 

    Ce am vrut să spun? Atitudinile medicilor sunt adânc înrădăcinate în tradițiile practicării medicinei în România. În mare parte au fost caste de universitari care au transmis obiceiuri, înțelegeri și, mai ales, fiori vechi de decenii. Nu au avut parte de interes pentru comunicare educată care să țină cont și de cel din față, fie el student, coleg sau pacient. Pentru că atitudinile, care stau la baza comunicării și a relației medic–pacient, se transmit nonverbal. Ele se imită; până să înțelegi de ce faci un lucru te trezești că l-ai făcut deja de câteva ori și asta pentru că toată lumea de aici face fix așa. Acel așa este cuiul de la roată. Un așa care nu a mai fost revizuit de decenii. În tot acest timp, s-au schimbat multe: tehnologia, finanțarea în sănătate, pacientul (mai informat – bine sau prost, dar mai informat și mai plimbat prin lume, a învățat și să compare), uneori clădirile și mobilierul. Ce nu s-a schimbat sunt energiile care mențin în viață structura de neclintit (cineva spunea monolit) a sistemului de sănătate din țară și de pregătire a personalului din acest sistem.
    Poate că este momentul să ne întrebăm mai des de ce facem ceea ce facem. Poate că este momentul să ne întrebăm care sunt valorile în spatele cărora cu toții (din cabinet, de pe secție, din spital, din facultăți, din societățile profesionale, chiar și din... CMR!) ne aliniem. Să înțelegem consecințele acțiunilor noastre. Să putem vedea mai clar energiile pe care le răspândim între noi și înspre societate. Doar așa cred că medicii ar fi mai uniți și ar avea o voce mai puternică în fața autorităților și una mai ascultată și mai înțeleasă în fața pacienților.
    Până atunci, vom rămâne cu tradițiilecare ne-au țintuit acolo unde suntem.

 


*Idee preluată de la bunul meu prieten Ion-Gheorghe Petrovai





 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală