resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Educația în medicina durerii

Autor: Dr. Aurel F. MARIN | 29 Septembrie 2017

În vreme ce unele specialități medicale și-au creat programe de formare și de evaluare unice la nivelul Uniunii Europene, prin care le asigură specialiștilor nu doar o uniformitate în practică, ci și o mobilitate mai crescută, sunt și specialități care sunt recunoscute ca atare în doar câteva țări, ca specializare în altele și deloc în unele state. Medicina durerii face parte din această a doua categorie, dar lucrurile promit să se schimbe într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat.
Anul viitor, Asociația internațională pentru studiul durerii (IASP) și Federația europeană pentru durere (EFIC, cunoscută și sub vechiul nume, de federație europeană a organizațiilor naționale membre IASP) vor promova excelența în educația din domeniul durerii. Inițiativa este dublată de aprobarea, în 2016, a curriculumului pentru diploma europeană în medicina durerii – prima serie de medici care au promovat examenul susținut în mai 2017 a fost prezentată luna aceasta, la Copenhaga, cu prilejul Congresului EFIC.
În România, deși sunt chiar mai multe organizații și societăți profesionale multidisciplinare preocupate de studiul durerii și de algeziologie, nu există o formă instituționalizată de pregătire specifică a personalului medical, în pofida unor încercări mai vechi, care nu au avut succes pe termen lung. Cu o excepție, facultățile de medicină nu au inclus managementul durerii nici în curriculum, pentru studenți, dar nici în oferta de cursuri postuniversitare de lungă durată, pentru medici.
Cine și cum ar trebui să se ocupe de educația profesioniștilor în medicina durerii? Este necesară o specialitate sau o supraspecializare? Care sunt locul și rolul diplomei europene în medicina durerii? Este necesară educarea pacienților pentru terapia durerii? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care au răspuns
prof. dr. Bart Morlion (Belgia), președintele EFIC, prof. dr. Judith A. Turner (SUA), președinta IASP, și prof. dr. Chris Wells (Marea Britanie/Portugalia), fost președinte EFIC, cu prilejul Congresului EFIC 2017.



 

Toți medicii trebuie să aibă cunoștințe despre durere

Interviu cu Bart Morlion, președintele EFIC


    – Trebuie să întărim angajamentul nostru, ca organizație, pentru educația în domeniul durerii. Un sondaj realizat în urmă cu câțiva ani în mai multe țări europene ne-a arătat că medicii fac mai puțină pregătire în terapia durerii decât, de pildă, asistentele medicale, dar și decât medicii veterinari. Pe site-ul Federației europene pentru durere (EFIC) există o serie de recomandări privind învățământul universitar în domeniul durerii și sunt deja țări care au pus în practică aceste recomandări. Germania este un foarte bun exemplu în acest sens, acolo există învățământ specific încă din primul an de facultate și apoi, an de an, până în anul șase. În Franța, lucrurile s-au îmbunătățit considerabil în ultimii ani. În Belgia, în schimb, chiar la universitatea la care lucrez, încă facem eforturi pentru a aplica aceste recomandări. Unul dintre obiectivele mandatului meu ca președinte EFIC este de a îmbunătăți educația din timpul facultății în domeniul durerii. Nu există medic care să nu întâlnească pacienți cu dureri. În facultate, în schimb, studenții încă învață despre boli atât de rare încât probabilitatea de a le întâlni în practică este mai mică de unu la un milion. Este esențial pentru toate specialitățile, unii spun că inclusiv anatomopatologul ar trebui să aibă cunoștințe despre durere, pentru că mulți din pacienții care ajung la morgă au suferit în timpul vieții de dureri. Și acest tip de învățământ trebuie să existe și pentru celelalte profesii din sănătate: asistenți medicali, fizioterapeuți, psihologi, lucrători sociali.

 

Nu putem crea „super-doctori”

 

    – Există un model optim pentru formarea profesioniștilor în managementul durerii? În SUA și în câteva țări europene, medicina durerii există ca specialitate, în altele este o supraspecializare, dar sunt și țări în care nu există niciun fel de pregătire formală.
    – Aș începe cu definiția durerii. Durerea este o experiență emoțională și senzorială neplăcută. Cele mai multe probleme care implică durerea cronică trebuie tratate printr-o abordare biopsihosocială. Este deci nevoie de puncte de vedere și de unghiuri de abordare diferite. Întrebarea prin care aș vrea să vă răspund la întrebare este următoarea: putem crea astfel de „super-doctori”, care să se priceapă la fel de bine și la terapii cognitiv-comportamentale, și la diverse tehnici intervenționale, să aibă abilități foarte bune de comunicare, să stăpânească la perfecție tratamentele farmacologice, ba chiar să se priceapă și la manevre de medicină fizică și reabilitare? Eu cred că nu. Nu avem cum să creăm astfel de super-specialiști. Ideea de bază, în managementul durerii, este să învățăm să colaborăm, într-o manieră multidisciplinară. Nu sunt împotriva unei specializări în medicina durerii, dar cred că soluția mai bună ar fi să existe o supraspecializare. Dacă ești, de pildă, neurolog, anestezist sau ortoped, poți face o pregătire suplimentară în medicina durerii, fără a-ți pierde însă expertiza din domeniul tău de bază. În felul acesta, fie obții competențe noi, fie ajungi să realizezi că ai nevoie de o abordare interdisciplinară („Am nevoie de acest membru în echipă”). Pare să fie un obiectiv mai ușor de atins, dar sunt conștient că unii colegi își doresc o specialitate de medicina durerii de sine stătătoare. Și îmi dau seama că, în anumite sisteme de sănătate, există rațiuni financiare care fac o astfel de specializare foarte atractivă, dar aceasta nu este cea mai corectă alegere pentru pacienți. Dacă vă uitați la curriculumul EFIC, el este foarte larg și nu cere dovezi specifice de exemplu pentru modul în care medicul știe sau nu să introducă un ac la nivelul gâtului. Cerem, în schimb, ca medicul să realizeze când este necesar să trimită pacientul la un coleg care se pricepe să pună acele în gâtul pacientului. Unii se vor pricepe mai bine la tehnicile intervenționale, alții la farmacoterapie, vor fi destule situații în care nu ai nevoie de ajutorul colegilor, dar nu cred că se va găsi o singură persoană care să le facă pe toate.
    – Nu există riscul ca fiecare specialitate să-și aroge un anumit rol în managementul durerii?
   – Am observat că există o mentalitate, în multe țări europene, prin care specialitățile sunt organizate mai mult ca niște sindicate, gata oricând să se asigure ca nu cumva cineva să ia din aria lor de expertiză și să mai și primească rambursări pentru asta. Va fi greu să găsim o cale de a coordona activitatea multidisciplinară din domeniul medicinei durerii. Aici recunosc că avem o problemă: dacă nu ești organizat ca specialitate medicală, atunci discuția în cadrul organismelor de reglementare este mult mai greu de purtat. Dar chiar și așa, trebuie să aducem laolaltă, la aceeași masă, anesteziștii, medicii de reabilitare, neurologii, ortopezii.

 

Clinicile pentru durere sunt o soluție parțială

 

    – Promovați ideea de clinici pentru durere?
    – Da, dar nu ca pe o soluție la întreaga problematică a durerii. Avem nevoie ca toți profesioniștii din sănătate să fie capabili, până la un punct, să evalueze și să trateze durerea. Apoi, pentru cazurile mai complicate, este nevoie de o expertiză mai avansată, iar aceasta poate fi oferită în clinicile pentru durere, cu condiția să fie organizate interdisciplinar.
    – Unele tehnici utilizate în terapia durerii pot fi realizate doar de medici din anumite specialități – ATI, neurochirurgie etc. Este nevoie ca ele să poată fi realizate și de medici de alte specialități, pentru a fi disponibile unui număr mai mare de pacienți?
    – Este nevoie de o abordare în mai mulți pași, dat fiind că aceste tehnici sunt destul de costisitoare. Aceste terapii avansate sunt... ciocane. Și nu am vrea să vedem cum oamenii folosesc un singur ciocan pentru toate situațiile. Dimpotrivă, în tratamentul durerii cronice, trebuie utilizate multe ciocănele pentru a obține rezultatul optim. Nu cred că oricine ar trebui să poată realiza aceste tehnici, însă trebuie să existe un control al faptului că aceste tehnici sunt efectuate numai la pacienții care au cu adevărat nevoie de ele. Și sunt diferențe mari între țările europene în ceea ce privește accesul la tehnici avansate: în unele state e foarte dificil, în altele prea ușor și mulți pacienți ajung la tehnici avansate fără să fi primit un sprijin psihologic sau social adecvat.
    – Anul viitor va fi anul global de excelență în educația din domeniul durerii. Ce ar trebui să facă societățile naționale membre EFIC/IASP?
    – Vom pregăti, împreună cu IASP, o mulțime de materiale care să vină în ajutorul societăților naționale, cu ajutorul cărora să se poată adresa mai departe ministerelor sănătății și educației, universităților, pentru a convinge factorii de decizie să adopte curriculumul de formare în medicina durerii. Totodată, vom actualiza acest curriculum pentru studenți și sperăm să o facem chiar de la începutul anului viitor. Vor exista, desigur, și materiale educaționale pentru publicul general. Încă sunt pacienți care cred că, dacă medicul nu poate face durerea să dispară, atunci medicul e de vină și trebuie înlocuit. Mai departe, va fi sarcina societăților naționale să facă lucrurile să avanseze și să convingă decidenții.

 

Rolul diplomei europene

 

    – Ce rol vedeți pentru diploma europeană în medicina durerii? Ce intenții aveți cu acest examen?
    – Sunt încă multe țări în care medicina durerii nu este recunoscută în niciun fel și nimeni nu poate să obțină titlul de specialist în durere sau ceva similar. În unele țări, există astfel de programe: de exemplu, în Belgia, eu sunt directorul programului de supraspecializare în medicina durerii, un program nerecunoscut de guvern, dar recunoscut de universitate, cu durata de doi ani, care cuprinde o serie de examene foarte dificile. Pentru țările în care nu există niciun fel de recunoaștere, cu toate că sunt specialiști care abordează prioritar managementul durerii, diploma europeană este foarte utilă. Mă aștept să existe un interes ridicat pentru această certificare, mai ales din partea medicilor din estul Europei. Sunt și țări în care există deja certificare la nivel național și nu ne-am propus ca diploma europeană să le înlocuiască pe acestea. Situația ideală ar fi ca acest tip de certificare să fie omologat între țările europene și, indiferent unde ai obține certificatul, el să fie recunoscut în celelalte țări.
    – Bine, dar aici vorbim de o certificare, nu de un program de formare.
    – Așa este, dar ne-am propus, pentru anii viitori, să stabilim un cadru comun pentru formarea clinicienilor în domeniul durerii, precum și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un centru pentru a-i forma pe acești clinicieni.
    – Și care va fi abordarea? Una diferită pentru fiecare specialitate sau un cadru comun?
    – Eu sunt în favoarea unui cadru comun și cred că ar trebui să fim deschiși pentru orice specialitate. E important să fii motivat să practici managementul durerii. Provocarea cea mai mare este managementul durerii cronice, nu al celei acute sau al celei postoperatorii, și acesta este motivul pentru care personal – deși decizia finală va fi una de consens – sunt împotriva blocării accesului unor specialiști sau al altora la formarea în managementul durerii. Cu alte cuvinte, dacă ești radioterapeut și vrei să le asiguri cea mai bună îngrijire pacienților cu durere cronică, ar trebui să poți să te supraspecializezi în medicina durerii. Dar să nu uităm că, în cadrul organismelor europene de specialitate, avem aceste abordări aproape sindicale.



Avem nevoie de specialiști în medicina durerii

Interviu cu Judith Turner, președinta IASP



    – 2018 va fi anul global de excelență în educația din domeniul durerii. Ce intenționați prin această inițiativă IASP?
    –Vrem să atragem atenția asupra importanței educației în domeniul durerii. Nu mă refer doar la personalul medical, ci și la educația pacienților, a guvernelor și a publicului în general. Sigur, medicii și asistenții medicali sunt o țintă importantă, dar vrem să avem o audiență mai largă. Pentru cei care lucrează în domeniul medical, ne îmbunătățim curricula și o vom publica în prima parte a anului viitor.
    – Credeți că noul curriculum va fi pus în practică imediat?
    –Sunt resurse și modele folositoare pentru oricine va vrea să le folosească. Sunt bune pentru educația personalului medical. Avem link-uri și către alte resurse, pentru cei care vor să-și dezvolte expertiza în domeniu.
    – Ce ar trebui să facă societățile naționale de durere
Publicitate
după apariția noului curriculum?
    –Ele vor decide ce e de făcut. Noi vrem doar să punem la dispoziție aceste resurse, pentru cei interesați. Ne dorim să fim un hub de informații, pentru că nu întotdeauna oamenii știu să găsească aceste resurse, chiar dacă ele există. În plus, am încheiat un parteneriat cu Pain Research Forum, care ne va permite să furnizăm cele mai noi știri din domeniul durerii tuturor celor interesați. Vor fi, deci, mai multe căi prin care ne propunem să educăm profesioniștii și publicul în domeniul medicinei durerii.
   – Ce va fi nou în curriculum?
   –Încă se lucrează la curriculum, deci nici măcar eu nu am văzut varianta finală încă. Vom avea o ședință a boardului IASP la sfârșitul lunii octombrie, când ar urma să fie aprobat curriculumul. Îl vom publica online la începutul anului viitor.

 

Abordarea pe mai multe niveluri

 

    – Ce profesioniști din sănătate ar trebui formați în medicina durerii?
   – Toți. Durerea este văzută de toți medicii, indiferent de specialitate. Nu contează dacă ești neurolog, reumatolog, ortoped sau medic de familie, vei vedea pacienți cu durere. De aceea, cred că e important ca toți profesioniștii din sănătate să cunoască problematica durerii.
    – Credeți că ar trebui să existe o specialitate de medicina durerii? Specialitățile pe care le-ați amintit se suprapun celor în care reabilitarea medicală joacă un rol foarte important. Ar trebui să existe o specialitate similară reabilitării, dar centrată pe durere?
   – Desigur, și sunt numeroase clinici de durere și specialiști cu o anumită expertiză în domeniu. De altfel, nu ne putem aștepta ca un medic de familie să cunoască totul despre cardiologie, endocrinologie și medicina durerii. Avem nevoie de specialiști în medicina durerii. Dar, totodată, este nevoie și ca medicii de familie să aibă cunoștințele de bază despre durere și despre managementul acesteia. Și pot trimite la specialist cazurile cele mai complicate.
    – Vorbim de o abordare pe mai multe niveluri.
    – Vasta majoritate a pacienților cu durere se tratează în medicina primară – acolo și trebuie, dar pentru asta trebuie să ne asigurăm că medicii de familie au încredere în abilitățile lor de a evalua și trata pacienții cu durere, dar și că există foruri superioare, la care să poată apela în cazurile complicate sau atunci când durerea nu a cedat la prima linie de tratament.

 

O problemă multidisciplinară

 

    – Deci focusul ar trebui să fie pe terapia durerii în medicina primară, mai degrabă decât pe specialiști?
    – Este important să ne concentrăm pe medicina primară, fără însă a neglija terapia durerii în diversele specialități, unde, la fel, medicii trebuie să fie conștienți de durere, să o poată recunoaște și trata sau, dacă este cazul, să trimită pacientul la specialistul în medicina durerii.
    – Abordarea modernă nu se referă doar la pregătirea medicilor pentru terapia durerii, ci și la crearea echipelor multidisciplinare, din care să nu lipsească psihologul, asistentul medical și asistentul social. Cum promovează IASP acest concept?
    – De la bun început, fondatorul IASP John Bonica a postulat faptul că durerea este o problemă multidisciplinară. Viziunea lui pentru IASP tocmai asta a fost, să aducă laolaltă oameni din diverse discipline. Am lucrat alături de el la centrul pentru durere al Universității din Washington (Seattle), pe care el l-a înființat și care a fost primul centru multidisciplinar de durere din lume. Fiecare pacient ajuns în acest centru era văzut de un medic specializat în durere, de un psiholog și de medici de alte specialități, care după evaluare discutau cazul și formulau un set de recomandări care să ajute cât mai bine pacientul.

 

Educarea pacienților

 

    – Unul dintre obiectivele IASP este educarea pacientului și a factorilor de decizie din sistem. Cum se va întâmpla acest lucru?
   – Ne dorim să crească implicarea pacienților în organizația noastră și, reciproc, implicarea IASP în problemele pacienților. De altfel, pentru congresul IASP de anul viitor, care se va desfășura în septembrie 2018 la Boston, ne-am propus să invităm mai multe organizații ale pacienților să se implice în câteva sesiuni și vom oferi discount pacienților cu durere care vor dori să participe la congres. Căutăm activ noi căi de colaborare cu persoanele care suferă de durere, vrem să învățăm de la ele și să folosim informațiile acestea pentru definirea strategiilor și priorităților IASP.
    – Cum educați publicul ca atunci când are o durere să meargă la medic mai degrabă decât să meargă la farmacie?
    – Nu poți merge la farmacie dacă nu ai o prescripție, dar încercăm și să dezvoltăm informații pentru publicul larg, despre cum trebuie evaluată și tratată durerea.
    – Există diferențe culturale importante de la o regiune la alta. De exemplu, undeva pacienții se pot duce la medic pentru orice fel de durere, în vreme ce în alte părți acesta nu ar fi considerat un comportament adecvat: trebuie să arăți că ești puternic. Cum adaptați mesajele la fiecare cultură?
    – Sunt complet de acord, există diferențe culturale foarte importante în modul în care oamenii percep durerea și în care accesează resursele din sănătate la care au acces. În unele țări, cum este cazul SUA, se înregistrează un exces de medicație opioidă, în vreme ce în alte țări aceasta este subutilizată, sunt pacienți care mor cu dureri severe și nu au acces la opioide. Cred totuși că educația în domeniul durerii ar trebui să treacă granițele culturale.

 

Învățăm din greșeli

 

    – Apropo de abuzul de opioide din SUA, credeți că astfel vor spori precauțiile în utilizarea acestor medicamente, în alte părți ale lumii?
    – Da, ar trebui să existe aceste temeri. Celelalte țări ar trebui să învețe din greșelile făcute în SUA. Una dintre ele a fost prescrierea foarte răspândită de opioide pentru orice tip de durere, plecând de la presupunerea că durerea lombară cronică este la fel ca durerea din cancer: dacă nu răspunde, trebuie să crești doza. Acum știm că a fost o abordare greșită și celelalte țări ar trebui să nu repete greșeala.
    – Situația din SUA ar trebui să fie caz de manual. Ca să putem învăța din greșeli.
    – Orice medic care vrea să prescrie opioide trebuie să fie educat în acest sens, care sunt dozele, cum se selectează pacienții, care sunt factorii de risc ai pacientului pentru o evoluție nefavorabilă.
    – Ar trebui să fie mai restrictivă prescrierea de opioide?
    – Asta depinde de țară, de sistemul juridic și de sistemul de sănătate. Cert este că medicii trebuie să fie educați în privința medicației opioide, să înțeleagă cu adevărat farmacologia și factorii de selecție a pacienților, ce înseamnă riscul crescut de a dezvolta dependență. Care sunt indicațiile corecte, cum trebuie prescrisă medicația, cum previi riscurile.
    – Dar și pacienții ar trebui să fie educați.
    – Bineînțeles! Este la fel de important și pentru medic, și pentru pacient să înțeleagă riscurile acestei medicații, la ce să aibă grijă, cum să își administreze tratamentul în siguranță, cum să reducă riscul unui eveniment nedorit.

 

Prevenția durerii

 

    – Cum credeți că se va reflecta campania educațională a IASP de anul viitor în calitatea tratamentului și în calitatea vieții pacienților?
    – Speranța noastră este că oamenii vor continua să se informeze despre durere și despre modul în care poate fi crescută calitatea vieții. E un drum lung.
    – Pe lângă campania privind educația, vor mai fi și altele realizate în nota aceasta pozitivă și nu împotriva unei probleme?
    Una dintre ideile discutate este de a organiza cândva o campanie pentru prevenția durerii, în care accentul să cadă pe ce pot face oamenii pentru a evita apariția durerilor odată cu avansarea în vârstă: să facă mai multe exerciții fizice, să-și controleze greutatea. Iar aceste măsuri nu previn doar durerea, ci și bolile cardiovasculare sau diabetul. Pentru a fi eficientă, prevenția trebuie să înceapă precoce. Este interesant și modul în care astfel de măsuri preventive sunt implementate în diverse țări: unele favorizează urcatul scărilor, mersul pe jos către casă, mersul pe bicicletă; în SUA, e mult mai ușor să iei liftul decât să urci pe scări. Sunt importante elementele de design al mediului de lucru care să promoveze comportamentele sănătoase.



Cum faci să fii un medic mai bun

Interviu cu Chris Wells, fost președinte EFIC



    – Care este cea mai bună metodă de pregătire în medicina durerii?
   – Cea mai bună metodă de pregătire în medicina durerii este să urmezi curricula publicată de Federația europeană de durere (EFIC), acesta este rostul ei. Tot ce trebuie să știi, pentru a trata durerea, este cuprins în curricula europeană. Nu are rost să separăm lucrurile pe specialități, ar însemna să complicăm prea mult situația. Pe baza acestui curriculum, organizăm examenul pentru diploma în medicina durerii – toți medicii români interesați ar trebui să citească întâi curricula și apoi să dea examenul.
    – Credeți că ar fi o idee bună să se organizeze un examen similar în România?
    – Nu. Nu aveți expertiza necesară. Cine ar fi examinatorii? Aveți nevoie de douăzeci sau treizeci de oameni. Unde îi găsiți în România? Cine îi validează? Noi, EFIC, am făcut deja asta. Nu mai bine vin medicii români să dea examenul european și apoi dezvoltați un examen în România cu cei care vor promova examenul european?
    – În acest caz, câți medici ar putea da examenul european?
    – Toți cei care vorbesc limba engleză.

 

Formarea nu e asigurată

 

    – Până la acest moment, EFIC a organizat o singură sesiune de examen, la care au participat – câți, cincisprezece oameni?
    – Pot veni oricâți, facem față și dacă vin cinci sute.
    – Dar, înainte de a da examenul, ar trebui să fie formați, într-un fel sau altul. Examenul este doar pentru certificare. Formarea însă nu este asigurată.
    – Cum formezi medicii? Asta e mai dificil. Personal, cred că ar trebui să se realizeze prin intermediul societății române pentru durere. În ceea ce privește terapia durerii, EFIC a dezvoltat curricula europeană tocmai pentru ca toți medicii care tratează pacienții cu durere să știe clar care sunt noțiunile pe care trebuie să le stăpânească. Dacă nu le știi, atunci nu trata pacienții!
    – Aveți dovezi că dobândirea unei astfel de certificări te face un medic mai bun?
    – Nu există dovezi, dar noi așa credem. Nu există dovezi nici că absolvirea unei facultăți de medicină te face un medic mai bun...
    – Întrebarea era una serioasă, având în vedere că sunt mai multe niveluri de pregătire în medicina durerii. Sunt țări ca SUA în care se poate obține o specializare în acest domeniu.
    – Și câți medici români se duc la specializare în SUA? Câți locuitori are țara dv.?
    – Douăzeci de milioane.
    – Deci aveți cam două milioane de persoane cu durere cronică. V-ar trebui douăzeci de mii de medici specializați în terapia durerii. Unul sau doi specializați în SUA nu vor fi suficienți. În schimb, douăzeci de mii ar putea da examenul european.

 

Noțiunile de bază

 

    – Credeți că promovarea acestui examen e la fel cu obținerea unei specializări?
    – Nu, dar nu poți forma un obstetrician pentru terapia durerii așa cum formezi un medic specializat doar în medicina durerii. Sunt medicii de familie, de exemplu, care văd și tratează pacienți cu durere. Nu o fac însă așa cum trebuie, pentru că nu stăpânesc noțiunile de bază. Curricula europeană cuprinde foarte clar aceste noțiuni. Acum, dacă vrei să faci medicina durerii ca specialitate, atunci sigur vei avea nevoie de o pregătire specifică. Dacă însă vrei să fii un medic mai bun în specialitatea ta și să știi să tratezi durerea, atunci trebuie să cunoști noțiunile de bază.
    – Dincolo de aceste noțiuni de bază, cum ar trebui să fie pregătiți medicii?
    – Ar trebui să capete experiență lucrând cu pacienți cu durere. Dar, vedeți, aici e problema: se va duce un reumatolog să lucreze într-o clinică pentru durere? Vă spun eu că nu.
    – Oare ar fi posibilă existența unei supraspecializări, la care să aibă acces medicii din diferite specialități?
    – Sigur, dar atunci ar trebui să existe programe diferite și examene pentru fiecare specialitate, ceea ce ar fi foarte dificil de realizat. Dacă puteți realiza acest lucru, foarte bine. Noi, la nivel european, sigur nu putem și nici nu avem de gând să încercăm asta în 37 de țări.

 

 
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală