resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Recunoștință multă în cuvinte prea puține

Autori: Dr. Sandra Adalgiza ALEXIU , Dr. Daniela ȘTEFĂNESCU , Dr. Cristian Sever OANĂ | 15 Septembrie 2017
     Asociația medicilor de familie București-Ilfov (AMFB) s-a cristalizat prima oară undeva în jurul anului 1968, de aici pornind tot ceea ce înseamnă astăzi organizația națională. S-a început cu un mic nucleu de medicină internă de ambulatoriu, în policlinica Vitan, apoi cursuri organizate de câțiva doctori inimoși, primul congres de medicină generală, primele întâlniri din dispensarul Diham – astăzi sediul Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF). Apoi au venit simpozioanele de la Griro – cristalizarea unei activități sistematice de educație medicală pentru colegi.
     După anul 1990, datorită medicilor care au fondat AMFB și contribuției prof. dr. Dan Enăchescu, alături de sprijinul neprețuit al colegilor din Olanda, Franța, Marea Britanie, medicina generală a devenit o specialitate distinctă în nomenclatorul specialităților din România, iar AMFB – a cărei recunoaștere juridică a venit firesc în 2003 – a cunoscut o dezvoltare progresivă.
     Trebuie menționate câteva dintre numele care fac cinste istoriei asociației: dr. Eugen Șerbănescu, dr. Mircea Pretorian, dr. Alexandru Gheorghiu, dr. Romulus Dandescu, dr. Ivar Mauch, dr. Grigore Bușoi, dr. Mircia Iorga, dr. Adrian Restian, dr. Minerva Ghinescu, dr. Tereza Franciuk. Unii dintre cei menționați au plecat dintre noi pentru totdeauna, unii au ales alte drumuri, membrii noi s-au alăturat echipei de conducere.
     Doctorul Mircia Iorga a fost o personalitate emblematică pentru noi, un om care stă și va sta mereu la temelia a ceea ce suntem noi, toți medicii de familie, astăzi. Colegii noștri din București și județul Ilfov l-au cunoscut foarte bine, mai ales de la simpozioanele lunare de la Griro și de la Conferința Națională.
     Doctorul Mircia Iorga a fost întotdeauna în dreapta noastră, ne-a condus cu demnitate, apoi ne-a îndrumat pas cu pas să ajungem unde suntem astăzi. Simbol al unei alte lumi, al unei medicine clasice, făcută cu inima, cu sufletul, cu vorba, cu mintea, el se identifică pentru noi cu simțul stabilității și al corectitudinii, al căldurii și al respectului față de om, fie el coleg, pacient, (con)frate întru știință sau nu.
     A fost martorul afirmării medicinei generale ca specialitate, considerată și așezată multă vreme la periferia specialităților, deși aici lucrau și rămâneau o mare parte din absolvenții facultăților de medicină, repartizați obligatoriu în toate colțurile țării, în condiții pe care astăzi mulți dintre noi nu le percep și nici nu le concep!
     Mircia Iorga a plecat dintre noi, cei de aici, dar a rămas între noi și în sufletele noastre. A plecat lin, în urma unei suferințe omenești, care ne-a întristat pe toți. Așa cum a rostit la plecarea lui un om luminat, Mircia și-a încheiat alergarea pe drumul acesta pe care l-a întemeiat și a pornit către Fiul lui Dumnezeu. Noi toți, cei care îi datorăm existența noastră de azi și faptul că suntem încă împreună ca asociația profesională cu cel mai accelerat parcurs științifico-profesional, îi datorăm foarte mult. Îi vom continua pașii pe drumul pe care l-a pietruit. Puține cuvinte pot să întregească respectul nostru pentru acest om. E greu până și să poți vorbi despre el la trecut.
     Pentru mine, ca și pentru mulți colegi de-ai mei, cuvintele lui, rostite în 2013, la finalul unui film devenit semnătură pentru SNMF, au rămas ca un fir roșu călăuzitor: „Toți cei care fac pentru ei, la sfârșitul vieții lor pierd ce au făcut. Cei care lucrează și fac pentru alții, aceia fac lucruri nemuritoare”. Sper să aibă liniște acolo unde este...

 

Dr. Sandra Adalgiza ALEXIU

 

     În urmă cu aproape 20 de ani, la Griro, într-o joi, am participat pentru prima oară la ședința lunară a medicilor de medicină generală. Acolo l-am c
Publicitate
unoscut pe doctorul Mircia Iorga.
     Pe vremea aceea eram interesați de nou și știință. Discutam despre cazurile deosebite din cabinet și căutam soluții pentru pacienții noștri. Observam și ascultam cum alți medici din breasla noastră se dedicau, asemenea doctorului Mircia Iorga, cu trup și suflet acestei specialități medicale, punându-se în slujba pacienților.
     Am sentimentul că dacă nu ar fi fost doctorul Iorga, nu ne-am fi cunoscut între noi și nu am fi ajuns să punem mai târziu bazele acestei elite medicale denumită medicina de familie. Harul și tenacitatea domniei sale ne-au ținut aproape. Ne-a fost mentor și părinte în toți acești ani.
     Vă mulțumim pentru tot și sperăm că de acolo, de sus, ne veți inspira și călăuzi în continuare pe drumul acesta atât de greu al medicinei de familie.

 

Dr. Daniela ȘTEFĂNESCU

 

     Filosoful stoic Seneca povestește istoria unui guvernator provincial roman care își celebra zilnic funerariile. În mijlocul bucatelor alese și a băuturii, era condus spre mormânt de un cor de eunuci care cânta „A trăit, a trăit”. Seneca critica acest exhibiționism, dar aproba atitudinea guvernatorului față de moarte, spunând că oricine, la orice vârstă, ar trebui să privească moartea în față și să trăiască fiecare zi a vieții din plin. Acesta este un precept epicurean și a fost foarte bine exprimat de filosoful Philodemus cu un secol înainte de era noastră: „Cel ce înțelege, după ce și-a dat seama că poate realiza suficient din toate pentru o viață bună, imediat și pentru tot restul vieții este pregătit pentru moarte și se bucură de fiecare zi ca și cum ar fi eternă”.
     Împăratul roman Marcus Aurelius, care a fost și un mare filosof stoic, scria în „Meditațiile” sale că atunci când murim pierdem numai momentul prezent, deoarece trecutul a încetat să existe, iar viitorul încă nu a venit. Pentru a ne consola, e suficient să privim în jur și să ne întrebăm: „Merită să păstrăm clipa prezentă?” Aici, Marcus Aurelius probabil greșește. Fiecare dintre noi are amintiri și speranțe, iar prezentul este locul de întâlnire fericită sau nu a trecutului cu viitorul. Strădaniile, epuizarea, triumful, disperarea și multe alte stări ale omului sunt definite de relația trecutului cu așteptările sale. Suntem niște creaturi narative și episodul următor ne interesează peste măsură. De aceea, moartea cuiva drag sau a noastră, concepută ca absență din poveste, ni se pare un lucru rău. Dacă viața are o structură narativă și constă în împlinirea unor proiecte, este normal să presupui că viața a fost prea scurtă pentru cel ce nu a atins împlinirea. Împlinirea nu este legată însă de vârstă: Alexandru Macedon, Mozart sau Eminescu au murit tineri. Stoicii consecvenți întâmpinau moartea cu bucurie, deoarece amestecul prezent al trecutului cu viitorul era umbrit de angoasa care îi aducea psihologic în punctul după care nu mai exista decât ultimul capitol.
     Epicur ne cere să înfruntăm fără teamă și durere doar moartea proprie, nu și pe a celor apropiați. Avem toate motivele să ne temem de durerea provocată de moartea celor dragi. Moartea lor este întotdeauna bruscă, crudă și arbitrară. Chiar dacă au suferințe cronice, tot nepregătiți suntem și simțim că le-am rămas datori. Singura consolare este că ei nu ar dori să ne vadă trăind în suferință și durere. Suferința despărțirii ascunde în ea promisiunea reîntoarcerii la echilibrul fericirii. După cum spunea Giraudoux: „Tristețea zboară pe aripile dimineții; din inima întunericului vine lumina”.
     Să ne gândim doar la câtă durere am vrea să suporte la moartea noastră, cei dragi nouă. Răspunsul cel mai probabil ar fi: nici prea multă și nici prea mult timp. Ne-am dori probabil să suporte pierderea și să-și amintească cele mai bune lucruri despre noi, iar apoi să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți. Acesta este sentimentul natural al condiției umane. Dacă asta le dorim celor ce ne supraviețuiesc, probabil că asta ne doresc și nouă cei dragi care au plecat deja. Voi încheia tot cu un citat din Seneca, pentru cei care ne sunt alături în astfel de momente: „Durerea pierderii rănește mai rău în singurătate, dar lacrimile sunt mai puțin amare când sunt amestecate cu ale altora”.
     Nu pot să mi-l imaginez pe Mircia Iorga altfel decât absent temporar.

 

Dr. Sever Cristian OANĂ

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală