resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Între durere și dragoste de oameni

Autor: Monica GEORGESCU | 1 Septembrie 2017

     Dr. Marta Velică este kinetoterapeut de 14 ani și medic rezident în anul II în Recuperare, medicină fizică și balneologie. Spune că pentru ea kinetoterapia este „prima dragoste”. După ani de practică în acest domeniu, a decis să se înscrie din nou la facultate, de data aceasta pentru a deveni medic specialist de recuperare. I s-a părut un gest firesc, de continuitate, care a dus la un alt nivel pasiunea sa în acest domeniu. Este absolventă a Facultății de Medicină din Galați, dar face rezidențiatul la Iași.

 

 

     – De ce ați ales această specializare? Care sunt principalele probleme cu care se confruntă un medic de recuperare?
     – Kinetoterapia a fost prima mea dragoste. Am lucrat încă din perioada facultății de medicină ca kinetoterapeut. Este nevoie mare de kinetoterapeuți, la fel cum este și de medici de recuperare. Problema este că nu sunt spitale de recuperare pentru câți pacienți am avea. În zona Galați și a regiunilor pe care le deservim nu avem spital de recuperare de zi. Adică un pacient care a avut un accident vascular cerebral și rămâne cu hemiplegie sau hemipareză, în stadiul subacut ar trebui preluat de un spital de recuperare. Lucrul acesta se întâmplă la acest moment în zona noastră cu programări, într-un timp care deja nu mai deservește interesele pacienților. Programările se fac după cel mai devreme o lună, două. Deja vorbim despre o altă etapă a recuperării la acel moment, alte obiective, alte nevoi. Aici în zonă nu avem decât spital de neurorecuperare motorie pentru copii. Nu este puțin lucru, dar avem nevoie și pentru adulți. În momentul acesta, pacienții vin cu trimitere de la medicul de familie, dar nu pot fi internați. Sunt tratați în ambulatoriu. O afecțiune dizabilitantă, în urma căreia pacientul nu se mai poate ridica din pat, necesită o internare.
     – Și atunci unde lucrează un medic care termină această specialitate?
     – Noi ne-am dori să activăm în spital și spitalele au nevoie de noi, dar nu există secții de recuperare. La acest moment, și în Spitalul Județean din Galați ar fi nevoie de medic de recuperare. Recuperarea neuromotorie propriu-zisă ar trebui să se facă în spital, pe secția de recuperare. De exemplu, un pacient cu hematom subdural, care a fost operat în secția de neurochirurgie și ulterior este stabil, nu ar mai trebui să încarce secția de neurochirurgie. El ar trebuie mutat pe o secție de recuperare neuromotorie și tratat de specialiști în recuperare.
     – Credeți că motivul pentru care această secție nu există ține de resurse?
     – N-aș putea să spun exact. Eu nu am asimilat încă toate problemele sistemului, să pot emite o părere pertinentă în acest sens. Pot doar identifica nevoia și faptul că nu este acoperită. Dar modalitatea prin care acest deficit s-ar putea rezolva depinde tot de o instituție a statului sau de legislația în vigoare.
     – Personal medical care să deservească aceste secții de recuperare există?
     – Cu siguranță avem. Sunt colegi kinetoterapeuți care din nefericire au decis să părăsească țara din cauză că nu-și găsesc un loc de muncă. Nu și-au găsit post, nu au reușit să intre nicăieri. De muncă ar fi, dar nu există aceste posturi. Pe secția de neurologie de la Galați, de exemplu, este un singur kinetoterapeut pentru aproape 75–80 de pacienți. Este nevoie și de terapeuți, și de medici de recuperare.
    – În calitate de kinetoterapeut, de ce tip de pacienți v-ați ocupat?
   – Am avut mai ales pacienți cu deficit neuromotor. Am avut și pacienți posttraumatici, cu tot felul de fracturi, și pacienți cu patologie degenerativă – coxartroză, gonartroză. Dar văd mai ales sechele ale afecțiunilor neurologice, în primul rând vasculare – est
Publicitate
e o patologie extrem de frecventă la noi în țară. Avem multe cazuri de AVC, de cele mai multe ori ischemice. Cele hemoragice fie sunt grave din prima, iar pacientul nu are o evoluție favorabilă, fie recuperează mai bine decât ischemicele. Cert este că predominant accidentele vasculare ischemice sunt cele care dau acest deficit neuromotor. Din nefericire, această patologie a început să apară tot mai frecvent și la pacienții tineri, care nu se recuperează la fel de bine. În urma infarctului cerebral, creierul unui tânăr se adaptează mai greu la hipoxie. Recuperarea lor este dificilă, greoaie. Surprinzător, pacienții peste 70 de ani recuperează mult mai bine după un fenomen vascular.
     – În ce măsură se pot recupera acești pacienți?
     – Răspunsul este complex. Recuperarea este un proces fiziologic, organismele noastre sunt menite să se regenereze în urma unui dezechilibru de cauză internă sau externă. Noi, specialiștii, sprijinim procesul fiziologic în sensul potențării lui. O intervenție chirurgicală sau un tratament medicamentos practic nu pot trata ad integrum. De exemplu, în boala Parkinson, pacienții tind să se decompenseze. La un moment dat, nici tratamentul medicamentos nu mai poate ameliora simptomatologia motorie. Se intervine cu terapie prin mișcare, cu recuperare, pentru a ameliora viața pacientului. Din cauza bradikineziei și hipokineziei, pacientul se va deplasa cu pași din ce în ce mai mici, va avea postura specifică. Familia trebuie să știe de existența acelor măsuri care îi vor permite îmbunătățirea activităților de zi cu zi, ca la final acest pacient să fie cât mai puțin dependent de o altă persoană. Acesta este scopul.
     – Ce oferă statul pacienților care au nevoie de recuperare?
     – Există opțiunea de îngrijire la domiciliu. Un pacient care a suferit, de exemplu, un AVC și rămâne cu hemiplegie, va primi de la medicul neurolog, pe lângă scrisoarea medicală de la externare, o listă de proceduri. Aparținătorul merge cu acele hârtii la Casa de Asigurări, care îi oferă posibilitatea de o lună de asistență medicală la domiciliu. Asta înseamnă orice, de la administrare de tratamente până la kinetoterapie, masaj, chiar și logopedie. Ulterior, medicul de familie poate înnoi acea scrisoare, dar nu mai mult de trei luni în total.
     – Povestiți-mi un caz care v-a impresionat.
     – Îmi amintesc de unul din primele mele cazuri de kinetoterapeut, prin 2003 cred că se întâmpla. Un tânăr student la stomatologie care suferise un traumatism craniocerebral în urma căruia a rămas cu o tetrapareză spastică. Plângeam toți când intra Remi la recuperare. Avea tulburare de cogniție, nu putea vorbi, era afazic. Și totul era o durere – fiecare mobilizare a fiecărei articulații era o durere. Am înțeles totuși că s-a recuperat foarte bine, putea merge singur la externare. Mă impresionează teribil și vârstnicii, mai ales cei care nu au familii și rămân undeva, așa, în coadă de pește. Ei ar trebui instituționalizați. Vorbim de cazuri grave, în care nici nu mai poți avea pretenția ca pacientul să poată ajunge la toaletă, de exemplu. Este nevoie de instituții speciale cu personal medical care să acorde asistență pacienților căzuți la pat. Foarte mulți bătrâni sunt externați și ajung undeva neîngrijiți, într-un fund de pat.
     – Ce vă motivează să continuați în această specializare după toată suferința pe care o vedeți?
     – Dragostea de oameni și faptul că există rezultate. Am văzut pacienți care au reușit să progreseze de la o imobilizare totală la mers și reintegrare completă. Au muncit mult – este extrem de solicitant –, dar în egală măsură au avut și rezultate. Asta mă motivează: faptul că reușesc să ofer rezultate pacienților.
     –  Vă gândiți să plecați din țară?
     – Dacă n-am să găsesc un post – sunt medic rezident cu loc – probabil voi încerca și într-o altă țară. Dar în primul rând am să încerc în România. Aici m-am format, aici am familia, aici am lucrat mulți ani. Dar in extremis, trebuie să ne adaptăm. Decanul facultății noastre din Galați spune că pregătește studenți pentru Europa. Din nefericire, cam ăsta este adevărul. Rămân și aici, dar avem și mulți colegi care au plecat, nici măcar nu au mai susținut examenul de rezidențiat.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală