resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Orașul dinamic și schimbările de mentalitate

Autor: Monica GEORGESCU | 1 Septembrie 2017
     Ce ne spun cercetările despre viitorul nostru în orașe? Cum va arăta mediul urban peste câteva decenii și cum se vor reconfigura barierele spațiului imaginar al hărților? La aceste întrebări au încercat să răspundă specialiști în antropologie socială și medicală la a treia ediție a simpozionului de antropologie urbană. Sub titlul „Prognoza urbană – hărți în continuă mișcare”, întrunirea a avut loc în zilele de 25 și 26 august, în organizarea Muzeului Municipiului București, a Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” și a Societății Academice de Antropologie.
     Reuniunea a prilejuit abordarea mai multor teme de istorie socială. Premisa de la care s-a pornit este că orașele sunt structuri dinamice, în continuă evoluție. Iar reperele care definesc hărțile urbane se schimbă și ele în funcție de evoluția contextelor sociale, a mentalităților cetățenilor, pe fond politic sau administrativ. Prin urmare, orașele se schimbă pe măsură ce mentalitățile oamenilor care locuiesc în ele se schimbă.

 

Bătrânii orașului – între abandon și resemnare

 

     Una dintre cele mai importante schimbări de mentalitate vizează familia „tradițională”. Sultana Avram (Sibiu) a vorbit despre instituția azilului de bătrâni și despre felul în care acest concept s-a schimbat. În ultimii 20 de ani, fenomenul abandonului bătrânilor la azil a luat o amploare deosebită în România. Sultana Avram remarcă o adevărată „explozie” a numărului azilurilor de bătrâni private, în ciuda faptului că taxele practicate de aceste instituții depășesc valoarea unui salariu mediu pe economie. Doar în București și în județul Ilfov, în anul 2015, autoarea consemnează existența a nu mai puțin de 80 de aziluri de bătrâni private. Arad figura cu douăsprezece, Bacău cu paisprezece, Brașov cu zece, Cluj cu nouăsprezece, Constanța cu opt, Prahova cu zece, Timiș cu nouă.
     Familia tradițională românească din zona rurală găzduia sub același acoperiș membrii mai multor generații. De obicei, copiii plecau din casa părintească rând pe rând, pe măsură ce creșteau și își întemeiau, la rândul lor, familii. Mezinul rămânea în casa părintească, lui revenindu-i sarcina de a avea grijă de părinți la bătrânețe. Relațiile de familie erau strânse, conceptul de abandon era aproape de neînchipuit.
     În prezent, copiii nu mai vor și adesea nu mai pot să locuiască alături de părinți dincolo de vârsta adultă. Stilul de viață urbanizat descurajează această posibilitate: apartamentele de bloc sunt construite pentru a găzdui familia nucleară, caracteristică societății moderne, nu și pe cea extinsă, caracteristică societății tradiționale. Prin urmare, legăturile familiale devin mai fragile. Decizia de a trimite la azil un părinte sau un bunic când ajunge la vârsta la care nu mai poate avea grijă de el devine astfel mai facilă. Tinerii iau tot mai puțin în considerare posibilitatea de a avea grijă ei înșiși de bătrâni. Acest lucru este văzut ca dificil, incomod.
     De interes deosebit pentru cercetările ce vizează imaginarul colectiv sunt denumirile alternative ale azilului: „casă”, „cămin”, „fundație” sunt adesea folosite pentru a „camufla” adevăratul rol și scop al instituției, pentru a oferi o conotație pozitivă gestului abandonului. Se „vinde” astfel ideea unui cămin alternativ sau a unei instituții care preia îngrijirea bătrânilor atunci când aceștia devin bolnavi sau neputincioși. Pentru bătrânii ajunși la azil, însă, ceea ce domină este sentimentul de abandon. În momentul în care ajung la azil, bătrânii sunt părăsiți și părăsesc întreaga lor lume și viață de odinioară – nu doar familia, ci și vecinii, prietenii. „Prima moarte a unui bătrân este să-l scoți din propria casă”, a conchis profesorul Octavian Buda, moderatorul simpozionului.
     Fenomenul abandonului îmbracă în România și alte forme. Sultana Avram a mai vorbit despre practica abandonului bătrânilor în spitale. În 2015, doar în județul Botoșani, 200 de bătrâni au fost abandonați în spitale. Aparținătorii dau la internare date de contact și adrese false, pleacă și nu se mai întorc. În acest caz, bătrânii sunt de obicei mutați de pe o secție pe alta atâta timp cât internarea poate fi justificată medical. După aceea, reprezentanții spitalului sunt forțați să contacteze serviciile de asistență socială, iar bătrânii ajung de obicei la azilurile de stat.
     Abandonul este în primul rând o problemă socială, a concluzionat vorbitoarea, dar reflectă în același timp felul în care au evoluat relațiile și ideea de familie în societatea modernă.

 

Violența, familia și anturajul

 

     Conform unui raport al Organizației mondiale a sănătății (OMS) privind determinanții sănătății, distribuția inegală de putere, venituri, bunuri și servicii poate duce la inechități sociale. Aceste inechități, la rândul lor, pot avea un impact negativ asupra sănătății, dar și asupra comportamentului, în special în cazul tinerilor. Predispoziția către violență este una din aceste consecințe comportamentale care poate fi influențată de factorii relaționari și de mediu.
     Despre factorii de risc care influențează comportamentul violent la copii și adolescenți a vorbit dr. Petru Sandu (Institutul Național de Sănătate Publică Cluj-Napoca). Acesta a prezentat rezultatele unui studiu transversal efectuat pe 4.612 copii cu vârste între 13 și 15 ani, un eșantion reprezentativ pentru populația din România. Violența la copii a fost urmărită prin prisma modelului ecologic – un concept care urmărește identificarea factorilor de mediu care pot determina acest comportament. Este vorba despre factorii relaționali din cadrul familiei (divorțul, violența domestică), factorii socioculturali (venitul familiei, rezultatele școlare, frecvența participării la servicii religioase)
Publicitate
și comunitari (școala, anturajul).
     Copiilor li s-a cerut să completeze modulul despre violență al chestionarului YRBSS (Youth Risk Behavior Surveillance System) elaborat de CDC, în SUA. Violența a fost evaluată ca frecvență autoraportată a actelor de agresivitate într-un interval standard (trei luni înainte de momentul aplicării chestionarului). Rezultatele au indicat o asociere semnificativ statistică între predispoziția către violență și divorțialitate. Copiii proveniți din familii în care părinții sunt căsătoriți au raportat o predispoziție către comportamente violente semnificativ mai mică decât în cazul copiilor din familii destrămate. Climatul familial violent și violența domestică s-au asociat cu o predispoziție mai mare către violență în rândul copiilor. Nu în ultimul rând, copiii cărora li s-au aplicat pedepse corporale fizice au riscuri mai mari să fie violenți decât copiii care nu au fost agresați ca măsura disciplinară.
     În categoria factorilor de risc socioculturali, s-a observat că situația economică a familiei nu se corelează cu frecvența actelor de agresivitate la copii și adolescenți. Randamentul școlar scăzut, în schimb, se corelează statistic cu agresivitatea la elevi. Participarea la servicii religioase s-a corelat negativ cu frecvența actelor de violență – probabilitatea ca un elev să comită acte de agresivitate e mai scăzută în cazul copiilor care au declarat că participă la servicii religioase.
     Ultima categorie prezentată a vizat factorii denumiți „ambientali” de realizatorii studiului. S-a observat că, în cazul copiilor proveniți din familii în care unul dintre membrii are antecedente penale, actele de violență sunt mai probabile. De asemenea, elevii care lucrează 20–30 de ore pe săptămână „la negru” au un potențial mult mai mare de a fi violenți față de cei care nu lucrează sau lucrează doar ocazional.
     În final, dr. Petru Sandu a atras atenția asupra faptului că studiul prezentat s-a bazat pe corelații, nu pe asocieri cauzale. De exemplu, faptul că elevii nu participă la servicii religioase nu îi predispune la violență. Se poate ca ei să nu participe la aceste activități tocmai pentru că sunt mai violenți. Studiul oferă deci corelații, nu asocieri.
     În contextul actualei magnitudini a violenței și a diversității factorilor de risc, eforturile și modalitățile de prevenție necesită o reinventare constantă în raport cu realitățile momentului. Școlii îi revine în mod tradițional rolul promovării modelelor comportamentale sociale. Cu toate acestea, prevenirea violenței nu trebuie să cadă exclusiv în atribuțiile acesteia. Familia este instanța primordială în procesul de socializare a copilului. Factorii relaționali de ordin familial s-au corelat în acest studiu puternic cu predispoziția spre violență sau cu absența acesteia. De asemenea, se impune implicarea reală a comunității prin reglementări și politici care să adreseze familia și rolul familiei în prevenirea violenței interpersonale la copii și adolescenți.

 

Ipostaze ale modernizării în Bucureștiul sfârșitului de secol XIX

 

     Accesul la apă potabilă și la canalizare a fost și este una din marile probleme urbane. Ideea curățeniei urbane prin apă apare încă din Grecia și Roma antică, a explicat prof. dr. Octavian Buda (UMF „Carol Davila” București). În România sfârșitului de secol XIX, canalizarea orașelor și alimentarea cu apă potabilă devine o preocupare serioasă pentru medici, dar și pentru cei care se ocupau de modernizarea orașelor.
     Cel care pune problema recanalizării Bucureștiului este microbiologul Victor Babeș, autorul primului tratat de bacteriologie din lume. Acesta susține că apa de băut trebuie să fie microbiologic pură. El atrage atenția autorităților că, în lipsa sistemelor corespunzătoare de tratare și filtrare a apei, populația Bucureștiului este expusă la o apă contaminată, sursă de infecții și boli. Victor Babeș demonstrează calitatea neigienică a apei din București, arătând primarului din acea vreme – Pache Protopopescu – că instalația sistemului de filtrare a apei potabile era insalubră.
     „Trebuie abandonate acele filtre insuficiente, care nu rețin microbii. S-a mai încercat sedimentarea apei cu distrugerea microbilor prin substanțe chimice precum clorura de calciu, care însă nu dă o apă curată, sau cu bromură, care este scumpă, necesită un procedeu complicat și adesea poate fi otrăvitoare. Noi am găsit că prin piatră acră nu numai că se clarifică, dar poate să devină și sterilă sedimentarea”, spune Victor Babeș în memoriul său către Pache Protopopescu.
     Această metodă de filtrare a apei, cu alaun de potasiu, fusese recent pusă în practică în SUA de Prescott și Winslow, iar Victor Babeș se luptă pentru implementarea ei și în România. El îi trimite un raport primarului, în care explica detaliat de ce apa din Dâmbovița nu putea fi filtrată corespunzător pentru a deveni potabilă: „Apa din Dâmbovița nu se poate filtra pentru că adesea la început depune o mare cantitate de lut, prin care filtrarea nu se face în mod complet și trebuie o presiune foarte mare prin care se distrug dispoziția stratelor filtrante. Pereții filtrului și baza sunt permeabili, lăsând să treacă apa în vecinătate și în acest fel se produc băltoace infecte. Filtrele sunt prea mari, chiar după ce s-a împărțit și nu pot fi supravegheate sau schimbate”.
     Împreună cu fratele său, Aurel Babeș, chimist, și cu inginerul Elie Radu pun la punct un sistem de canalizare a apei freatice. La Bragadiru se construiesc 20 de puțuri de mare adâncime cu un debit remarcabil, între 30.000 și 40.000 de metri cubi pe zi, care vor asigura influxul de apă potabilă necesar orașului. Iar Babeș dă niște repere foarte clare care vor fi respectate în ceea ce privește apa potabilă, de la temperatură și pH până la compoziția microbiologică.
     O altă metodă foarte modernă de purificare a apei care se va aplica la noi în țară este ozonificarea apei. Acest procedeu se aplica la Sulina, unul din porturile cosmopolite ale vremii, în care veneau mulți străini.
     Victor Babeș considera că sănătatea este cea dintâi condiție a fericirii unui individ, iar modul în care statul îngrijește această sănătate este deosebit de important, a concluzionat Octavian Buda prezentarea sa despre urbanizare și medicalizare ca ipostaze ale modernizării.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală