resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

O renovare terminată și câteva zeci de promisiuni

Autor: Dr. Otilia RADU | 1 Septembrie 2017
     Ministrul Florian Bodog se declară deranjat de numeroasele telefoane pe care le primește în fiecare săptămână de la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență referitoare la tratarea pacienților arși, care se realizează cu greu, pentru că nu există centre. O spune „cu amărăciune și reproș”. Dă vina pe miniștrii din guvernul Cioloș, care nu au putut construi câteva spitale pentru arși în 13 luni de guvernare.
     „Acoperim țara oarecum simetric”, asigură însă ministrul, care anunță că intenționează construirea unor centre pentru arși la București (două), Timișoara, Târgu Mureș și Iași. Specializarea în chirurgie plastică, după cum spune, este cea care îi conferă siguranța de a garanta că înființarea centrelor va avea loc în timpul mandatului său. Înfăptuirea este momentan în etapa studiilor de fezabilitate, dar, până la finalul acesteia, ministrul a redeschis, după cum spune, „Spitalul de arși” din București. Vorbește, de fapt, despre secția de terapie intensivă a spitalului, închisă de ministrul Vlad Voiculescu pentru renovare, în urma constatării pericolului biologic reprezentat de bacteriile înalt rezistente de pe pereții secției.
     În prezent, secția a fost renovată (cu mențiunea specială a actualului ministru, dar și a fostului ministru, că acest lucru a fost realizat de Primăria sectorului 1 – în proprietatea căreia se află spitalul) și deja funcționează, pentru pacienții care nu au alternativă. O șansă mai bună, în situația lipsei centrelor pentru arși din România, transferul în străinătate, ar fi existat doar în cazul unui dezastru colectiv, cum s-a întâmplat în octombrie 2015, după Colectiv. Dezastru pe care chiar ministrul Bodog îl invocă drept ocazie de a veni la guvernare a tehnocraților: „Am avut un guvern care a venit pe arși, nu e niciun secret”, a declarat acesta la un post de televiziune, încercând să șubrezească din vorbe credibilitatea fostului guvern.
     Crearea a cinci centre pentru arși, dotarea și extinderea ambulatoriilor, CT-uri pentru toate spitalele din România, exportarea vaccinurilor pe care Institutul Cantacuzino încă nu le produce și schimbarea legislației pentru internarea pacienților psihiatrici sunt câteva promisiuni pe care le-a făcut ministrul sănătății. Altă promisiune se referă la îmbunătățirea situației medicilor rezidenți. Ministrul Bodog vorbește despre mărirea salariilor acestora și gândirea unui nou sistem de rezidențiat, conform căruia rezidentul să fie angajatul spitalului în care ar urma să primească post după terminarea rezidențiatului. „Acești rezidenți își doresc să fie respectați”, declară ministrul, crezând că mărirea salariilor și angajarea sunt suficiente pentru a satisface nevoia de respect a viitorilor specialiști, ignorând elementele definitorii ale respectului pentru profesie, care nu se referă la beneficiile materiale în urma muncii prestate. Dacă plătești un serviciu proporțional cu dificultatea și calitatea realizării lui, nu înseamnă că respecți prestatorul serviciului. Este doar o consecință logică, de bun-simț, a muncii celui care a ajutat beneficiarul serviciului.
     Ministrul vorbește despre respect, dar respectul nu înseamnă remuneraț
Publicitate
ie. Să spui asta înseamnă să jignești toată munca celui pe care îl plătești. Nu te poți lăuda că respecți medicii în condițiile în care îi plătești bine (cândva, în viitor), dar le oferi un mediu de lucru care afectează din start rezultatele muncii lor. Nu te poți lăuda că faci totul ca la carte când în spitale mor pacienți din cauza bacteriilor multirezistente, aceasta reducând la zero orice eforturi ale medicilor, care folosesc toate resursele terapeutice existente (de multe ori insuficiente). Să lași la voia întâmplării aceste cazuri grave, responsabile probabil de multe nopți nedormite și mustrări de conștiință neîndreptățite ale medicilor, nu înseamnă să respecți medicii. Nu poți avea pretenția că schimbi ceva, în condițiile în care decizi că nu trebuie să schimbi secțiile în care se găsesc acești germeni și îi condamni pe cei care au încercat s-o facă.
     Secțiile de terapie intensivă din întreaga țară sunt primele care necesită atenția guvernanților, indiferent că aceștia încearcă sau nu să ascundă gunoiul sub preș, crescând salariile și promițând exporturi de vaccinuri care încă nu există. Problemele acestor unități trebuie tratate pe secția de urgență a guvernului, iar dacă nu știm ce schimbări trebuie făcute, putem să ne uităm la statele mai evoluate, unde secțiile de terapie intensivă sunt sinonime cu sterilitatea.
     Cei care au luat contact atât cu sistemele străine, cât și cu cel românesc știu că există mult mai multe diferențe între ele decât tot încearcă cei aflați la conducere să demonstreze că au înțeles. Aflarea unui adevăr nu este totuși atât de dificilă precum poate părea; condiția esențială este să întrebi. Am aflat câteva dintre aceste diferențe de la un prieten al unei victime din Colectiv, care a asistat la unele întâmplări-cheie din procesul de recuperare a rănitului. „În străinătate, am vrut să punem o icoană la capul prietenului nostru internat pe secția de terapie intensivă pentru arși, dar medicii s-au panicat când au văzut asta și au început să țipe la noi. În secțiile lor de terapie intensivă totul trebuia să fie steril, nu puteai să întri cu nimic de afară. Pe culoarul secției, după ce te dezinfectai, peste hainele tale te îmbrăcau din cap până-n picioare cu îmbrăcăminte de unică folosință. Apoi, când ajungeai în dreptul camerei pacientului, într-un mic hol, te dezinfectai iar și îți schimbai iar halatul, masca, mănușile, botoșii. După ce terminai vizita, trebuia să lași îmbrăcămintea de unică folosință pe hol, să te dezinfectezi iar și să iei din nou altă îmbrăcăminte înainte să ieși din secție. O bună parte din echipamentele din acea cameră au fost trimise la incinerat după ce l-au externat. (...) Acolo era totul prea strict sau cel puțin așa ni se părea nouă, celor care am fost să-l vizităm, după ce am văzut cum era în România. În saloane era ventilație specială, nu puteai să deschizi geamul pur și simplu. Pacienții erau supravegheați video și, dacă te vedeau pe tine, vizitator, că faci vreo greșeală la contactul cu pacientul, medicii sau asistentele veneau și îți atrăgeau atenția, te corectau.”
     Acestea sunt măsuri drastice, dar singurele care pot salva cazurile atât de grave internate pe aceste secții. Sunt singurele care le mai dau o șansă la viață pacienților gravi și o șansă la muncă decentă medicilor care vor să se ocupe de acești pacienți. Măsurile de antisepsie și conștientizarea importanței sterilizării uniformelor medicale sunt absolut necesare și trebuie adoptate cu conștiinciozitate acolo unde personalul medical intră și iese cu aceiași papuci și aceeași uniformă, în și din secțiile pentru pacienți gravi. Trebuie conștientizate toate diferențele dintre sistemul din România și cel din Europa civilizată, explicate mai sus de însoțitorul victimei de la Colectiv, care ne țin, încă, la nivelul unei țări din lumea a treia, cu planuri de creșteri salariale, dar cu bacterii rezistente în spitale. Și cu puțin, prea puțin respect.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală