resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Între ghilimele

4 August 2017

Atenți, de secole, la probele de virtute pe care ni le dau „surorile noastre de gintă latină”, aflăm că, recent, un șef de secție de la Spitalul Bichat din Paris a mințit grosolan în fața unei comisii pentru care întocmise un raport de poluare a aerului. Pentru această ispravă, „monșerul” a fost condamnat de tribunalul corecțional la cinci luni de temniță (cu suspendare) și o amendă de cincizeci de mii (cu executare). Să fi băut apă după vreun șarlatan de-al nostru? (M. G. C.)

 

La parada „Ambulanței” de săptămâna trecută s-a defilat în fața capetelor neîncoronate ale breslei, pe marșuri sprintene, cu efectivul în uniforme militarizate și tehnica din dotare cu toate sirenele chiuind. Justificarea a fost oferită de faptul că eroicul serviciu de salvare a împlinit 111 ani de existență, adică un număr nici rotund, nici pătrat, nici jubiliar. Măcar dacă se mai aștepta un an, să fie 112, tot ar fi avut mai multă noim

Publicitate
. (M. G. C.)

 

După memoria apei, un nou tip de memorie, la fel de real, a fost descoperit și este prezentat pe larg în facebookosferă de trei preoți români: memoria uterului. Dacă nu ați vizualizat până acum filmulețul în care cei trei explică acest fenomen, trebuie să știți că partenerii sexuali anteriori își lasă amprenta genetică în uterul femeii care va naște copii cu alți bărbați, copiii având astfel caracteristici ale primilor parteneri. „Este dovedit științific”, spun susținătorii acestei teorii, care invocă un studiu despre chimerismul între un fetus de sex masculin și mama lui. (O. R.)

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu se pare că vrea ministrul Florian Bodog să rezolve problemele din sănătate. Cel puțin în ceea ce privește transplantul medular, după cum a declarat: „Am luat parte la întâlnirea transplantologilor medulari din țară și pot spune că acest program funcționează la Fundeni, la Târgu Mureș și, cu ajutorul lui Dumnezeu, va funcționa și la Cluj-Napoca”. Dă-ne, Doamne, un ministru care să apeleze mai des la propriile sale capacități! Dar să le și aibă. (D. D. M.)

 

Nu este accesibilă oricui o situație privind imunizarea populației din București, dar poate că edilii orașului se cred „imuni” și nepăsători față de orice critică sau sugestie care nu le aduce măcar puțină glorie. Doar astfel se poate explica și eludarea unui cunoscut proverb testat și acceptat, care spune că „omul gospodar” își cumpără vara sanie ori snowboard și iarna căruță ori bicicletă subvenționată. Așa că ei fac viceversa. (M. G. C.)

 

S-a râs și s-a plâns în legătură cu manualul de sport, dar nimeni nu a realizat adevăratul avantaj de a avea unul. S-a rezolvat problema lipsei sălilor de sport. Acestea nu vor mai trebui construite și întreținute, pentru că orele de sport se vor putea face de acum și la bibliotecă, în sălile de lectură. (O. R.)

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală