resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Dezrădăcinarea

Autor: Prof. dr. Mircea Ioan POPA | 9 Iunie 2017
     „Pentru cei tineri, mesajul ar fi să nu părăsească țara. Ideea asta vine de la părintele Iustin Pârvu, nu este doar a mea. E clar că omul are anumite nevoi materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât sufletul lui. În mare parte, cei care merg în străinătate vor da de o luptă uriașă menită să-i despartă de rădăcina lor, de a fi români. Vor fi îndemnați să se integreze în alte sisteme, să se lepede uneori chiar și de credința lor și sunt cazuri concrete în această privință! Deci, mesajul pentru cei tineri ar fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei și al copiilor, care vor suporta repercusiunile.” Este un citat, dar nu am să dezvălui numele autorului. În această săptămână aleg să încep cu aceste cuvinte. Este posibil ca între cititori să existe părerea că ne îndepărtăm de tema rubricii, dar pentru cei care vor citi cu atenție se va revela că nu este așa. Trăim într-o țară mult atacată de-a lungul timpurilor, prădată, călcată de tot soiul de cizme de diferite culori, clevetită în timpuri mai străvechi sau în ultimii 27 de ani. Atunci când aud expresia grobiană: „Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul” – sau altele asemenea, de cele mai multe ori simt aprig nevoia să iau un antiemetic. Sunt expresii mizerabile, care nu vin întâmplător; cei care le aruncă (precum lăturile) înspre public știu bine de ce le excretă. Ținta este degradarea a ceea ce nu s-a degradat încă. Și, totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu vor reuși, așa cum nu s-a reușit nici în cele mai negre timpuri, comuniste sau necomuniste. Încercarea de a degrada mentalitatea și de a lovi prin degradarea acesteia în întreaga țară a apărut de mult și continuă. A lovit aprig și în spiritul de comuniune, de a lucra împreună, în colaborare și în colegialitate. Este foarte apăsător să poți compara situația dinainte de decembrie 1989 cu aceasta de acum și să observi cât de mult rău s-a produs voit (dar și nevoit, pentru că în toate perioadele au existat „cozi de topor”, fără judecată, care s-au luat după alții, după cei antrenați pentru a manipula masele), cât de mult s-au stricat relațiile interumane, cât de mult s-a lovit în unitate, în colaborare, în colegialitate.
     O altă glumă macabră este că „dacă înainte era expresia «să moară capra vecinului», acum lucrurile s-au schimbat și se dorește să moară vecinul, ca să îi poți lua capra”. Ceea ce mi se pare foarte rău este că aceia care aud această falsă glumă încep să râdă și mulți o consideră un exemplu de spirit de bună calitate. Dimpotrivă, este o expresie foarte rea, pe care nu ar trebui să o spunem, dar nici nu ar trebui să permitem să se spună în prezența noastră – la fel cum nu ar trebui să înjurăm sau să permitem să se înjure în prezența noastră. Nu acesta este spiritul poporului român.
     Se trezesc unii-alții (mulți, din păcate) să blasfemieze istoria poporului român. Dar mulți dintre aceștia nu au atins nici măcar coperta unei cărți de istorie importante, cu textele originale și nu ciuntite în diferite „epoci de aur”.
     Citatul la care am făcut referire mai sus este unul în care cred. Sunt de acord și știu că s-au găsit și se vor mai găsi mulți să mă acuze (poate chiar și de „comunism”). Nu este adevărat. A îți iubi țara, poporul, istoria, tradițiile, a nu îți uita înaintașii și a îți respecta cu sfințenie martirii este versiunea corectă. Eu nu pot demonstra, dar sunt absolut convins că, dacă românii ar începe să se poarte în masă în acest mod, situația din țara noastră s-ar schimba vizibil în bine. În medicină și în orice alt domeniu avem nevoie de tineri. Ei nu ar trebui să își părăsească țara în baza unei amăgiri: „Plec pentru o viață mai b
Publicitate
ună”. Câți din cei plecați au într-adevăr o viață mai bună? Ce este aceea o viață mai bună? O mașină sau cinci, o casă sau trei, un concediu pe an la Nisa sau în Maldive, un kilogram sau două de bijuterii de aur?
     A pleca cu scopul (dus la bun sfârșit) de a învăța mai mult, a ști mai mult, a te întoarce și a aplica cele învățate împreună cu colegii tăi (mai mici, mai mari) în țara ta este versiunea mai bună. Este greu? Da, foarte. Am spus-o și am exemplificat-o de mai multe ori. Mă doare (la propriu) pentru fiecare tânăr pe care îl pierdem, din orice motiv l-am pierde. Știu multe exemple de tineri pe care i-am pierdut din cauză că sistemul (sau cei din sistem) i-au tratat în bătaie de joc. Atunci când erau tineri și la început de drum, i-au desconsiderat, i-au pus să scrie în foi de observație și nu le-au arătat nimic din ceea ce scrie în caietul de rezident că este obligatoriu să se învețe și să se execute în vederea finalizării studiilor. Sunt tineri care au fost tratați în batjocură chiar de „colegii” asistenți medicali, doar pentru că exista o diferență de vârstă și de durată a stagiului în instituția respectivă. Dar și asistenții medicali au ajuns să își dorească să plece, pentru că au fost desconsiderați de „colegii” medici. S-a produs, în acești 27 de ani care au trecut din decembrie 1989 încoace, o importantă ruptură între colegi. Vorbim despre colegialitate și unii nu au auzit niciodată de așa ceva, iar alții nu au practicat-o niciodată. Am spus-o și am să o repet: spiritul de echipă trebuie educat încă de timpuriu. Dar ce ne facem cu părinții care, needucați la rândul lor, îi smintesc pe pruncii lor și îi „antrenează” pentru „viață”. Le spun că trebuie să fie interesați doar de propria persoană. Că nu este bine să-i ajute pe alții. Că trebuie „să își vadă interesul”. Întâi folosesc exemple și expresii potrivite pentru un preșcolar, apoi le adaptează pentru vârstele mai mari, apoi nici nu mai fac nimic, pentru că nu mai au timp de copiii lor și lasă „să se ocupe societatea”. Iar societatea chiar se ocupă. În rău! Este atât de ușor să modelezi copiii în bine. Doar că aceasta necesită înțelepciune. Iar astăzi șmecheria stă în locul înțelepciunii. E deștept cel bogat, cel care muncește puțin, cel care știe să înșele „la limită” (adică fără să comită o infracțiune), cel care scapă de pedeapsă. Cât de cumplită este o atare judecată. Cât de greu va putea fi, apoi, eliminată. Când am auzit, de curând, că va exista și o olimpiadă pentru preșcolari, m-am îngrozit. Concursuri în care nu se respectă spiritul sportiv, în care competitorii nu se felicită între ei indiferent de rezultat. Copilul vine acasă și este certat că nu este primul. Nu mai contează că a învățat, că a dat din timpul lui de joacă, contează doar să fie primul. Iar dacă nu este primul, i se spune că este prost, incompetent și câte și mai câte. Copilul ține minte toate aceste agresiuni. Iar, la 18 ani, părinții se întreabă: „Oare de ce e nevoie de psiholog? Oare de ce nu mai vorbește cu noi? Oare de ce până acum lua doar zece și din anul doi trebuie să plătim taxă? Unde e copilul pe care îl știu eu?”. Ei nu știu copilul, pentru că l-au crescut rău, l-au chinuit, crezând că îi fac bine. Iar dezrădăcinarea vine ca un lucru firesc, deși nu este. Și așa ne pierdem tinerii și avem toate motivele să suferim.
     Profesorul Francisc Rainer spunea: „Există o sinteză a cunoașterii, care, prin artă și știință, poate arunca o punte între om și dumnezeire!”. Este considerat creatorul antropologiei românești. Activitatea sa nu a fost doar în domeniul medical. A sprijinit activități dezvoltate în parohia „Sf. Elefterie”, a realizat numeroase studii de antropologie în Nerej, Fundul Moldovei și Drăguș. La o lună după trecerea sa la cele veșnice, Dimitrie Gusti avea să afirme: „Cu mare emoție, îmi amintesc de strânsa colaborare științifică a lui Francisc Rainer în campaniile monografice întreprinse de Institutul Social Român și Seminarul de Sociologie al Facultății de Litere din București, în 1927 în Nereju – Putna, 1928 în Fundul Moldovei – Bucovina și 1932 în Drăguș – Făgăraș. Mă simt mândru că am solicitat această colaborare, dându-mi seama că era o chestiune de onoare pentru știința românească, ca problema rasei să fie studiată, nu de străini, ci de adevărați oameni de știință ai Universității noastre”. O colaborare între titani, români cu preocupări și pregătiri diferite, cunoscători ai spiritului de comuniune, de colaborare, de colegialitate. Avem foarte multe de învățat de la strămoșii noștri.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală