resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Competiție, cercetare și educație medicală de vârf la UMF „Carol Davila”

Autor: Dan Dumitru MIHALACHE | 26 Mai 2017

Competiția și adaptarea continuă a învățământului medical superior la ceea ce înseamnă nou în medicină poate aduce plusvaloare în procesul de formare a viitorilor medici. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București a creat un concept propriu de competiție și de atragere a tinerilor români către facultățile sale, în dauna unor venituri suplimentare pe care un număr mai mare de studenți străini le-ar asigura. Acad. Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila”, explică esența acestui concept, precum și câteva elemente care vor defini congresul pe care UMF îl organizează în perioada 29–31 mai la Palatul Parlamentului.

 

     – Este adaptată UMF „Carol Davila” vremurilor actuale în ceea ce privește pregătirea studenților? Pregătiți medicii viitorului?
     – În mod cert, suntem adaptați la învățământ medical performant de secol 21. Nu pot spune că este de ajuns, pentru că lucrurile se schimbă așa de repede încât instituția trebuie să fie suficient de elastică, la fel cadrele didactice, iar strategia universității astfel concepută încât de la un an la altul să se adauge ceea ce este nou. Este absolut necesar, chiar dacă nu poți aprofunda pentru fiecare specialitate tot ce apare mai nou și mai răsunător, dar noțiunile trebuie măcar menționate. Studentul află despre ele astăzi, iar când va deveni rezident sau specialist s-ar putea ca noțiunea acum nouă să devină atunci standard în specialitate.

 

     – Dar aceste noutăți trebuie cunoscute în primul rând de cadrele didactice.
     – Suntem obligați să fim la zi cu tot ceea ce înseamnă standardul specialității, din postura de medici, dar mai ales din cea de cadre didactice, atunci când diseminăm cunoștințe pentru studenți, rezidenți sau chiar pentru medicii specialiști care vin la diverse cursuri sau la manifestările noastre științifice. Nu putem face afirmații numai în baza științelor medicale de acum 20 sau 30 de ani. E drept, unele sunt valabile și astăzi, dar altele – cele mai multe – s-au schimbat sau au ieșit din prim-plan. Suntem într-o evoluție continuă. De altfel, suntem obligați să îndeplinim în fiecare an criteriile de practică medicală, cu ore de educație medicală continuă. Dacă ești cadru didactic, treci și prin formarea continuă de la postura de asistent, până la cea de profesor. Și pentru profesor apar lucruri noi, pe care trebuie să le afle, să le preia, să le încadreze în noțiunile de bază ale specialității și să le dea amploarea pe care acestea o impun la momentul respectiv, fără exagerări, omisiuni sau minimalizări.

 

Biologia celulară, în prim-plan

 

     – La universitatea pe care o conduceți cum au evoluat lucrurile din acest punct de vedere?
     – Pentru disciplinele preclinice care au lucrări practice (anatomia, biochimia, bio­fizica, biologia celulară etc.), în urmă cu cinci-șase ani nu erau cursuri atât de aprofundate cum sunt astăzi. Dacă ar trebui să punem ceva în prim-planul științelor biomedicale, vom pune, neîndoielnic, biologia celulară. Acolo, în momentul de față, se descifrează multe dintre necunoscutele medicinii, începând cu genomul uman. În prezent, studenții nu se mai opresc la nucleu, pătrund în el, îi descifrează componentele, iar pentru anumite boli li se și exemplifică diverse gene sau brațe ale unui cromozom, unde se găsesc locusuri care mai târziu pot determina o anumită boală. A vorbi despre standarde mai puțin corespunzătoare este ceva ce nu trebuie să se mai întâmple. Nici în medicină, dar nici în alte domenii. Dacă România a intrat în Uniunea Europeană, trebuie să depună eforturi pe toate planurile să îndeplinească standardele europene. Eu sunt de-a dreptul îngrijorat de faptul că suntem considerați o țară de mâna a doua. Din punctul de vedere al resursei umane, lucrurile nu stau așa. La sfârșitul perioadei de studii de licență, studenții din România – și aș putea să exemplific cu cei de la „Carol Davila” – sunt mai bine pregătiți în comparație cu studenți care fac aceleași studii la universități prestigioase din Europa de Vest sau chiar din America de Nord. Studenți de-ai noștri, care își iau diploma de licență, pleacă și se angajează în studii de rezidențiat sau în cercetare în cele mai avansate discipline și centre medicale din lume, unde fac față cu brio și chiar sunt remarcați. E drept, nu toți cei care sunt foarte buni pleacă, unii rămân în țară, prin decizia lor de a face ceva în locul în care s-au născut. Dacă România ar fi Germania, fără îndoială că dorința de a pleca ar fi mult mai mică sau deloc.

 

Rolul medicului în societate

 

     – Îi putem opri pe cei care vor să plece? Ar fi bine să-i oprim?
     – Ar fi bine să-i oprim, dar nu putem. Pentru că, odată intrată în comunitatea europeană, România trebuie să asigure și dreptul la libera circulație a persoanei. Putem, în schimb, să conștientizăm rolul medicului în societate, iar societatea să facă în așa fel încât medicul să poată să se dezvolte în această țară. Societatea să-l recunoască, să-l răsplătească, iar locul lui să fie cel pe care îl merită. Sunt multe segmente profesionale în România cu retribuții foarte mari, ce nu se pot compara cu profesia medicală. După mine, segmentele de prim-plan într-o societate sunt educația, sănătatea și justiția. Comunitatea trebuie să regândească locul profesorului și al medicului. Părerea mea este că avem nevoie de toate categoriile profesionale, dar fără îndoială că există diferențe. Dacă ne referim la universitatea noastră, trebuie să facem eforturi ca fiecare absolvent să obțină nivelul maximal al pregătirii lui. Comportamentul nostru instituțional să fie riguros și în același timp mai dens față de cei care se adaptează mai greu la volumul de cunoștințe pe care trebuie să-l asimileze în timpul studiilor de licență. De asemenea, aceștia trebuie să fie evaluați riguros și notați corespunzător.

 

     – Care este situația, din acest punct de vedere, la UMF „Carol Davila”?
     – Numeroși absolvenți de liceu dau concurs de admitere la universitatea noastră, dar nu reușesc să intre pe locurile cu bursă decât în jur de 450. Primii 200 de candidați de sub linia locurilor finanțate de la buget intră cu taxă. „Carol Davila” pierde aici, pentru că, dacă am da aceste 200 de locuri la modulul de engleză și am lua studenți străini, am câștiga din punct de vedere material. Taxa pentru studentul străin este de 6.000 de euro pe an, pe când taxa pentru un student român este de 9.000 de lei, adică aproape 2.000 de euro. Am preferat să pierdem acești 4.000 de euro pentru fiecare student român, întrucât putem crește competitivitatea. Am crescut-o, în condițiile în care la noi afluența de candidați străini este mare. Noi dăm concurs de admitere inclusiv pentru străini, nu îi putem admite pe toți – doar 300 pe an, conform evaluărilor ARACIS, deși am putea foarte bine să luăm 500.

 

Rigoarea crește valoarea

 

     – Este suficient pentru creșterea competitivității?
     – Da, până la un punct. După primul an de facultate se face ierarhizarea după medii. Dacă un student a intrat pe loc la buget și nu se clasează în primii 450, pierde bursa. Este o competitivitate întreținută. Am impus competiția în dauna veniturilor proprii ale universității. Este singura universitate de medicină și farmacie din România care urmează o astfel de strategie.

 

     – Dar apoi studenții ajung în clinici diferite și pregătirea lor nu este unitară. Ce faceți în aceste situații?
     – Am sesizat acest lucru. Noi avem obligația să ridicăm standardele și să le omogenizăm. Nu este permis ca unii să ajungă în clinici în care se învață mai mult, examinarea este mai riguroasă, dar iau note mai mici, iar în alte clinici se învață mai puțin, rigoarea la examen este mai diluată și notele sunt mai mari. Când calculăm mediile, studenți care învață mai puțin pot avea medii mai mari și iau bursă, iar cei care învață mai mult iau medii mai mici și pierd bursa. Vrem să limităm aceste erori prin rigoarea universitară și printr-un volum similar de noțiuni, indiferent că disciplina este într-un spital sau altul. Pentru aceasta, cursurile noastre sunt unice pe disciplină, la fel și noțiunile de la stagiul practic, iar evaluarea la examene folosește bibliografie unică și metodologie similară.

 

Recunoașterea limitelor

 

     – Un aspect des invocat în spitalele din România este comunicarea deficitară dintre medic și pacient. La UMF București se încearcă ceva pentru diminuarea acestui fenomen?
     – Se face deja. Avem cursuri de comunicare – opționale, e drept – dar și discipline care se ocupă de formare profesională, de pedagogie, unde, printre altele, studenții primesc noțiuni de comunicare, de relații între ei, în cadrul colaborării medicale și între ei și bolnavi. Avem multe de recuperat în domeniul comunicării medic–pacient. Asta presupune ca tu, medic, să ai resurse interioare pentru o astfel de comunicare, să fii instruit și să înțelegi suferința bolnavului. Trebuie să fii suficient de așezat profesional și de profund încât să recunoști când nu poți să faci totul, de la A la Z, să-ți recunoști limitele și greșelile. Medicul, cu cât este mai puțin experimentat, cu atât va recunoaște mai puțin că nu reușește să facă totul sau că nu a făcut ceea ce trebuie. Cu cât este mai instruit, medicul conștientizează limitele medicinii, ale specialității lui, dar și ale sale, personale, și ale colegilor săi. Cred că facultatea face cam jumătate din cât ar trebui să facă, după standardele pe care eu le înțeleg în momentul de față. Avem de îmbunătățit și acest aspect și de adus la un nivel mult mai bun și mai aproape de ceea ce trebuie să fie în zilele noastre.

 

     – Ce vă reține să faceți asta?
     – Nu avem rețineri speciale, dar programa curriculară este foarte încărcată. Lucrăm la e
Publicitate
a, dar nu ține numai de noi, ține și de ARACIS și de Ministerul Educației. Când am fost student, am dat 35 de examene în facultate. Acum sunt 55. S-au adăugat o serie de discipline care nu ar trebui să aparțină învățământului curricular, iar altele au perioade prea lungi de studiu. Au apărut și specialități noi în programa curriculară, care acum trei decenii nu existau. Chirurgia plastică și reparatorie, de exemplu, însemna pe vremuri doar un curs despre arsuri inclus în disciplina numită chirurgie. În prezent, chirurgia plastică, reparatorie și reconstructivă este absolut necesară în toate specialitățile – sunt noțiuni pe care studentul trebuie să le primească din facultate. Problema este că studentul trebuie să primească și noțiuni de chirurgie generală, neurochirurgie, chirurgie toracică și așa mai departe. Unde le includem? În timpul unui program curricular putem avea maximum 5.500 de ore. În dauna căror discipline să le facem loc? Noi acționăm asupra curriculei an de an, cu mici modificări – nu scrie în curriculă că, de exemplu, chirurgia trebuie să aibă cinci sau șase săptămâni de stagiu. Noi încercăm să ne poziționăm în așa fel încât să acoperim optim pregătirea studenților în perioada curriculară, pentru a obține cât mai multe noțiuni din cât mai multe discipline, care să le și folosească după aceea. N-o să le supraîncărcăm programa cu ore de curs suplimentare și cu discipline care mai târziu vor avea o pondere mai mică în ceea ce înseamnă configurația lor profesională, de medici în diverse specialități.

 

Valoarea producției științifice trebuie să primeze

 

     – Pe plan internațional cum vă situați? Ce colaborări are universitatea?
     – Avem colaborări cu peste 90 de universități din Europa și din lume, avem contracte instituționale. În cadrul programului Erasmus, stăm foarte bine în zona europeană și, pe unele segmente, extraeuropean, în cadrul contractelor pe care le avem cu universitățile din afara României. Anul acesta, vom încheia contracte instituționale și cu două universități din Rusia, una din Sankt Petersburg și una din Moscova. Ei ne-au solicitat astfel de colaborări instituționale. Trebuie precizat că Rusia, în toate domeniile, are universități și centre de vârf performante. Sunt reprezentativi și foarte competitivi.

 

     – Cum se poziționează universitatea în cercetarea științifică?
     – Cercetarea științifică este zona cea mai dedicată a universităților românești – și a noastră. La majoritatea universităților, însă, altele decât cele de medicină, există cursuri, lucrări practice și examene. La medicină, există cursuri, lucrări practice, dar mai există și rezidenți și, nu în ultimul rând, bolnavi. După activitatea didactică propriu-zisă, noi, cei din disciplinele clinice, suntem nevoiți să alocăm timp și pentru bolnavi. Timp care, în celelalte universități, este alocat cercetării științifice și publicisticii. Noi trebuie să dăm prioritate pacienților, pentru că avem responsabilitatea lor. Putem folosi patologia clinică și ca material didactic pentru studenți și rezidenți, dar avem și obligația de a diagnostica și de a trata pacienții. Or, asta înseamnă un timp suplimentar, deloc mic, clinicile universitare fiind aglomerate cu patologia cea mai grea din teritoriile arondate. Suntem dezavantajați din acest punct de vedere, mai ales că stabilirea clasamentelor universitare se face numai pe baza parametrilor scientometrici. Nu te întreabă nimeni câți pacienți ai operat și câți ai salvat, ci dacă ai scris articole ISI. Problema este că articolele ISI și indicele Hirsch nu ne garantează că putem trata pacienții. Alergăm într-o direcție falsă. În Franța, în Italia, nu vorbește nimeni de ISI. În Olanda, importanța articolelor ISI este altfel evaluată. În orice țară, în lumea academică, producția științifică trebuie evaluată corect, în funcție de specialitate. Nu producția științifică, ci valoarea ei trebuie să conteze.

 

     – Și cadrele didactice au nevoie de publicații ISI ca să promoveze.
     – Criteriile de promovare, așa cum sunt ele acum, sunt exclusiv publicistice. Nici măcar proiectele de cercetare nu sunt luate riguros în calcul, ci doar publicațiile în reviste cu impact. Nu te întreabă nimeni cât de bun ești în disciplina ta, ce valoare ai în poziția de cadru didactic și de formator și, dacă ai o disciplină clinică, în ce măsură ești implicat. Pentru că poți să fii un chirurg sau un internist de valoare medie, dar ai ajuns profesor pe criterii de alt fel. În America, se face diferența între profesorii care se ocupă de cercetare și profesorii care se ocupă de studenți, rezidenți și bolnavi. Pentru că nu poți să le faci pe toate în aceeași măsură, să fii foarte bun clinician și foarte bun cercetător în același timp. Ziua are pentru toți doar 24 de ore. Criteriile de promovare trebuie armonizate cu instituțiile în care ființează cadrele didactice și care, într-un fel sau altul, trebuie să fie riguroase, dar adaptate nu pentru SUA, ci pentru România.

 

Noul campus universitar

 

     – Care sunt punctele slabe ale UMF „Carol Davila” în anul 2017?
     – „Carol Davila” este cea mai veche și, totodată, cea mai prestigioasă universitate din România. Clădirea din Cotroceni a Facultății de Medicină a fost dată în folosință în anul 1903 – este un monument istoric, o clădire extraordinară. Însă a fost construită și concepută pentru patru sute de studenți. Acum sunt patru mii. După două cutremure mari și 114 ani de la inaugurare, clădirea a ajuns neîncăpătoare, nu mai este modernă, nu mai poate face față cerințelor actuale ale studenților români și străini. Este nevoie de un campus universitar și demersurile pentru construirea lui sunt în stadiu avansat – va fi un campus universitar modern, pentru toate facultățile, cu cămine pentru anii preclinici, institut de cercetări științifice pentru toate domeniile biomedicale, în colaborare cu instituții prestigioase din România și cu institute de cercetări din țară și din străinătate, terenuri de sport și de agrement, bazine de înot, totul pe o suprafață de 50 de hectare. Adiacent campusului, la o foarte mică distanță, se va construi spitalul european „Carol Davila”, cu trei mii de paturi, modern, încăpător, în care vor fi mutate foarte multe dintre colectivele disciplinelor care lucrează acum în diverse spitale din București. Se lucrează la acest proiect, încă nu avem toate aprobările, dar totul este identificat în momentul de față și sunt demarate discuțiile cu guvernul și cu Uniunea Europeană. Finanțarea se va face din fonduri europene. Dar, până se ridică acest campus, Medicina, Medicina Dentară și, probabil, Farmacia se vor muta într-o altă clădire. Demersurile sunt într-un stadiu avansat pentru preluarea altor spații și dezafectarea spațiilor de învățământ din Facultatea de Medicină, unde trebuie să intre firme de construcții, pentru consolidare și reconfigurarea spațiilor. Facultatea de Medicină trebuie să rămână mai departe mândria universității noastre.

 

Trei zile de știință și două seri speciale

 

     – Congresul UMF a devenit deja un eveniment de referință pentru finalul de primăvară. Anul acesta se va desfășura în perioada 29–31 mai. Ce ați pregătit pentru cei aproximativ trei mii de participanți?
     – Este cel mai mare congres științific din România, fără taxă de participare și cuprinde toate specialitățile medico-dentare și farmaceutice. Vor participa studenți, rezidenți, cercetători științifici, cadre didactice, medici de familie, medici de alte specialități etc. Va participa la congres și academicianul Günter Stock din Germania, președintele ALLEA (All Academy European Asociation), doctor honoris causa al universității noastre, din noiembrie trecut. De asemenea, vor veni alte șase mari personalități din diverse domenii – cardiologie, chirurgie urologică, neurologie, farmacologie – din instituții europene prestigioase, dar și din afara Europei, și vor primi titluri onorifice din partea UMF „Carol Davila”.

 

     – Cine sunt aceste șase personalități și ce le recomandă?
     – Profesorii Jens Rassweiler, Arnulf Stenzl și Petar Seferovic vor primi titlul de doctor honoris causa în prima zi a congresului, la ceremonia de deschidere, la care vor participa președintele Academiei Române, miniștrii educației, cercetării științifice, respectiv sănătății, alături de alți oficiali de la Președinția României, de la Senatul României. Vor fi alături de UMF „Carol Davila” și prof. univ. Sorin Câmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. Mihnea Costoiu, rectorul Universității „Politehnica”, și prof. univ. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București. La sfârșitul lucrărilor din ziua a doua, vor primi această distincție profesorii Andreas Leithner, John P. Bilezikian și Bengt Winblad. M-ați întrebat ce le recomandă. Profesorul Jens Rassweiler a fost primul chirurg german care a efectuat o nefrectomie laparoscopică în 1992; în 2016, a primit medalia Gustav-Simon din partea Societății de urologie din sud-vestul Germaniei. Profesorul Arnulf Stenzl este șeful departamentului de urologie de la Universitatea din Tübingen, Germania. Profesorul Petar Seferovic este președintele ales al Societății europene de cardiologie, predă la catedra de medicină internă din cadrul Universității de Medicină din Belgrad și este președintele Societății de insuficiență cardiacă din Serbia. Profesorul Andreas Leithner este șeful departamentului de ortopedie și chirurgie a traumelor de la Universitatea de Medicină din Graz, Austria, și secretarul Societății europene de oncologie musculo-scheletală. John P. Bilezikian este profesor de medicină și de farmacologie la Universitatea Columbia, vicepreședinte al departamentului de medicină pentru educație și cercetare internațională și directorul programului metabolic pentru boli osoase la Centrul medical universitar Columbia. Profesorul suedez Bengt Winblad este directorul unității de studii clinice de la clinica de memorie a Spitalului Karolinska și directorul centrului pentru diagnosticul și terapia precoce în bolile neurodegenerative.

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală