resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Soliști în lumina reflectoarelor

Autor: Anca FLOREA | 12 Mai 2017
     Pentru melomani, luna mai a început cu oferte destul de variate, propunând repere deosebite în special din lumea artei lirice. Spre exemplu, la Opera Română din Cluj s-a prezentat, într-o adaptare a unei mai vechi producții, „Don Carlo” de Verdi, cu o distribuție destul de echilibrată, sub bagheta italianului David Crescenzi. Au evoluat soliști sosiți din străinătate, precum Elisabeta Marin, Ramona Zaharia și Adrian Sâmpetrean, alături de Marius Budoiu, Florin Estefan sau Marius Boloș. În paralel se pregătește însă o altă operă verdiană – „Aida” –, programată la 14 mai, tot într-o versiune mai veche, cu József Horváth în fosă. Interpreții rolurilor sunt Carmen Gurban, Sorin Lupu, Liliana Neciu, Gelu Dobrea (Timișoara) sau Oleg Ionese (Iași).
     La 4 mai, Opera Națională a reluat, după mai bine de un an, „Rigoletto” de același Verdi, cu Lucian Petrean în rolul nefericitului bufon, dirijor Vladimir Conta, iar parteneri de scenă: Veronica Anușca, oaspetele bulgar Mihail Mihailov, Liliana Ciucă (de la Cluj) și Horia Sandu. Se anunță și alte reluări, printre care „Madama Butterfly” de Puccini – în care soprana Irina Iordăchescu va debuta în rolul principal –, „Fidelio” de Beethoven, apoi „Aida” verdiană cu noutăți în principiu interesante, sau „Elixirul dragostei” de Donizetti. Și toate acestea alternând, firește, cu spectacole de balet deosebit de atractive – „Baiadera” de Minkus, „Lacul lebedelor” de Ceaikovski sau „Romeo și Julieta” de Prokofiev.
     Pentru a marca 62 de ani de la trecerea în nemurire a lui George Enescu, muzeul ce poartă numele ilustrului muzician a prezentat la 4 mai lieduri și secvențe din opera sa „Oedip”, în interpretarea mezzosopranei Martiniana Antonie și a bas-baritonului Radu Cojocariu (din Germania), acompaniați la pian de Cezara Petrescu. Afișul evenimentului menționează că ambii interpreți sunt laureați ai Concursului „George Enescu” organizat la Paris în 2015.
     Poate ar fi fost firesc să regăsim și în concertele curente ale Filarmonicii bucureștene – care, de asemenea, poart
Publicitate
numele maestrului –, măcar o partitură din creația sa. Însă la 4 și 5 mai, orchestra dirijată de Christian Badea a optat pentru opusuri de Dvořák și Beethoven, solistă fiind violonista Mihaela Martin – la rândul său din Germania.
     Ateneul a găzduit, la 7 mai, cea de-a cincea ediție „Hope Concert”, organizat de Fundația „Hope and homes for children” pentru sprijinirea copiilor vulnerabili. Pe podium au urcat interpreți de muzică clasică – mezzosoprana Roxana Constantinescu, pianistul Andrei Licareț, ansamblul „Violoncellissimo” și Marin Cazacu, corul „Madrigal – Marin Constantin”, dar și actorul Marius Manole sau îndrăgiții artiști Loredana, Andra sau Adrian Despot, solistul „Viței-de-vie”. La gală s-a anunțat prezența prințesei Marina Sturdza – președintă onorifică a Fundației –, dar și a numeroși ambasadori, oameni de afaceri, vedete sau personalități din domenii diverse.
     La sala Studio, a doua zi, a susținut un recital tânărul pianist Dimitri Malignan, notat ca fiind nepotul cunoscutului compozitor român Henry Mălineanu. Acesta a ales lucrări de Schumann și Prokofiev pentru prima sa apariție în fața publicului român.
     Pe cu totul alte coordonate, Asociația „Antiqva” a invitat publicul la o licitație de artă destinată strângerii de fonduri în vederea restaurării clavecinului „Taskin” de la Muzeul Peleș. Superbul instrument muzical a fost achiziționat de Carol I tot la o licitație. A aparținut inițial Elisabethei – sora regelui Franței, Ludovic al XVI-lea –, apoi a devenit preferatul reginei Elisabeta a României, o mare iubitoare a muzicii și poeziei. Făcând parte din patrimoniul național, clavecinul a început să fie restaurat, dar sunt necesare sume suplimentare pentru ca instrumentul să poată cânta din nou. În acest scop, galeria Artmark scoate la licitație aproape 60 de lucrări de artă plastică semnate de Ion Grigorescu, Ștefan Râmniceanu, Mircea Cantor, Horea Paștina sau Viorel Mărginean. Desigur, se intenționează ca în viitor să se realizeze adevărate stagiuni în cadrul cărora să evolueze soliști de cotă pe clapele clavecinului regal.
     Revenind în lumea cântului vocal, aș adăuga faptul că la Staatsoper Viena s-au derulat la 5, 8 și 11 mai o nouă serie de reprezentații cu „Tosca” de Puccini. Punctul maxim de atractivitate îl reprezenta apariția, în cuplul central, a sopranei Angela Gheorghiu și tenorului Jonas Kaufmann, după episodul extrem de mediatizat de anul trecut, din ultimul act al celebrei partituri. Vestita noastră solistă a amânat mult intrarea în scenă, spectacolul fiind oprit. Atunci partenerul său a adresat publicului o replică devenită antologică: „Căutăm o soprană!”. De data aceasta însă, după prima reprezentație, solista a anunțat duminică, la o oră destul de târzie, că s-a îmbolnăvit. Astfel, la 8 mai, rolul Floriei Tosca a fost preluat în ultima clipă de Martina Serafin.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală