resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Între ghilimele

12 Mai 2017

Cam de fiecare dată când apare „un caz”, se ține, în poarta spitalului sau pe niște trepte ori în parcare, un gen de șezătoare care ar vrea să fie o conferință de presă. Într-o astfel de „poiană a lui Iocan”, o doctoriță calmă și sfioasă a declarat deunăzi reporterilor despre un copil căzut într-o groapă că „starea lui este rea” fiindcă a „înghițit niște apă care a luat-o pe partea cealaltă” și din această cauză „a făcut o infecție în plămâni” care se va ști cât este de mare atunci când „copilul o să fie treaz” ș.a.m.d. Deoarece considerația pentru public a ajuns până acolo încât nu se poate găsi niciodată o sală unde specialiști competenți să facă un raport de presă, ar trebui să ne așteptăm ca, în curând, să oficieze la un astfel de briefing infirmiera ori bucătăreasa, portarul sau doamna de la mop. Aceste persoane au, în general, un limbaj la fel de colorat cum e cel descris, dar măcar formulările de acest tip sună infinit mai bine în gura lor decât în cea a unui doctor. (M. G. C.)

 

Deși mergem în pas de dans și cu dezbateri publice sforăitor-voioase către catastrofă, încă există o mare încăpățânare în a pune eșecurile cu programele de vaccinare ale oficialilor d

Publicitate
e azi, ieri și alaltăieri (unii dintre ei mereu aceiași) pe seama unor nefericiți ignoranți care propovăduiesc cele mai năstrușnice idei, adesea de împrumut. Până la antivaxxeri, mi-e tare teamă însă că ne îngroapă marii noștri organizatori de sănătate publică, vajnicii politicieni și, mai nou, chiar și acea parte a presei care păstra atmosfera respirabilă. Comisarul, săracul, chiar nu are nicio vină. (A. M.)

 

Cea mai apreciată calitate a ministrului sănătății pare a fi aceea de a identifica rapid crizele din sistem. Le enunță, alege vinovații ipotetici și apoi le pasează. Zilele trecute, el a început să „bodogănească” niște firme de afaceri cu farmaceutice, pe care le-a reclamat de urgență prin Europa, pentru că practică un comerț paralel. În acest fel, lipsa de medicamente se menține, problema va trebui să fie rezolvată de alții, iar firmelor de export paralel le este perfect |perpendicular. (M. G. C.)

 

„Trebuie să se analizeze în ce condiții a simțit polițistul nevoia să filmeze acea insectă. Că există acea insectă este o problemă și tocmai de aceea aștept și eu să văd care sunt concluziile acestei cercetări”, a declarat Carmen Dan, ministrul afacerilor interne, în stringenta problemă a gândacului care s-a plimbat pe biroul unui polițist din Teleorman fără să ceară acordul șefilor. Eu nu știu de ce râde lumea de doamna ministru. Mie mi se pare că promovează o politică de fundamentare a deciziilor pe bază de dovezi. Și că ar trebui mutată la Sănătate. Până la urmă, și în spitale sunt gândaci. (A. N.)

 

Cercetătorii americani au descoperit un compus chimic care activează o genă stimulată în mod normal de activitatea fizică. Această descoperire deschide drumul pentru inventarea unei pilule care să simuleze efectele exercițiului fizic. Efortul fără efort, direct dintr-un hap – ăsta e viitorul luminos. (M. G.)

 

„Orașele București și Edipsos vor colabora în domeniul turismului medical și ecumenic” – știre de pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București. M-am liniștit. S-a rezolvat și problema infecțiilor nosocomiale și a managementului deficitar al spitalelor. Zicem repede o rugăciune și trece. (A. N.)

 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală