resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Muncă și odihnă

Autor: Prof. dr. Gabriel M. GURMAN | 12 Mai 2017
     Citatul alăturat îi aparține lui Rahm Emanuel, primarul orașului Chicago, unul dintre cele mai mari din Statele Unite, dar își are originea în vremea când Emanuel era șeful personalului Casei Albe sub președinția lui Barack Obama. Rahm Emanuel se reîntoarce nu o dată la această frază, care de fapt face haz de necaz, pentru a indica celor interesați cum se muncește la Casa Albă, unde nopțile se confundă cu diminețile și sfârșiturile de săptămână cu obișnuitele zile de lucru. Rumegând fraza alăturată, nu mi-a fost deloc greu să transpun conținutul ei la felul în care noi, medicii, activăm de-a lungul întregii noastre cariere de clinicieni. Uneori mă întreb câți dintre tinerii studenți la medicină sunt conștienți că, odată intrați în câmpul muncii, timpul nu le mai aparține și toată activitatea lor profesională se va desfășura 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptămână. Și poate așa-zisul curaj al ignoranței îi face imuni la ceea ce-i așteaptă după ultimul examen.
     De-a lungul vremii, am întâlnit situații extreme, care, din fericire, sunt pe cale de dispariție în mai toată lumea. În urmă cu zeci de ani, un bun prieten și excelent chirurg, îmi povestea cum, atunci când funcționa ca rezident șef la un spital de copii din Toronto, pentru a-și întâlni propriile odrasle, ruga din când în când soția să-i aducă la spital pentru o oră-două, în speranța că în acest interval nu va surveni nicio urgență. Faptul că, încă de pe vremea lui Moise, a apărut obligația repausului în a șaptea zi (nu numai pentru cetățenii liberi, dar și pentru sclavi și chiar pentru animalele din curte) e încă ignorat în practica medicală curentă. Ba, mai mult, nimeni în profesiunea noastră nu este impresionat în mod special că, din 1936, în Franța, prim-ministrul Leon Blum a decretat săptămâna de lucru de cinci zile.
     Îmi închipui replica ce mi se poate oferi cu ușurință: sănătatea pacientului e o chestiune de interes profesional care nu „respectă” legislația și nici zilele săptămânii. Nu mă pot împotrivi, dar și medicul (de fapt tot personalul medical) e o ființă umană, cu nevoile și drepturile ei. De aceea, e cazul să analizăm situația care domină în mai toate spitalele lumii și poate vom reuși să descriem existența unui drum de mijloc, care să împace cele două principii. Întâi însă, e nevoie să enunțăm un al treilea precept, care pretinde în mod just ca fiecare pacient să fie tratat de un medic sau o asistentă medicală ce se află în deplina capacitate intelectuală sau fizică de a-și îndeplini meseria de maniera cea mai corectă. Am mai amintit efectele negative ale stresului profesional. Literatura de specialitate indică în mod clar influența nefastă a oboselii asupra capacității de lucru a medicului. Teste efectuate pe medici înainte și după lungi ore de gardă demonstrează o semnificativă scădere a acuității intelectuale, a capacității de concentrare și a memoriei faptelor recente. Nu mai puțin cunoscută este formula mnemotehnică WHEN (weekend, holidays, evenings, nights), reprezentând punctele slabe ale vieții profesionale ale medicului.
     În unele locuri, garda începe la ora 16, iar medicul de gardă e liber în dimineața de dinainte și în cea de după. Sunt țări în care se discută în mod foarte serios problema oboselii medicului aflat la locul de muncă prea multe ore (chiar zile) în șir. Situația a ajuns într-atât de cunoscută și problematică, încât se propune o legislație privind obligativitatea medicului de a-și informa pacientul de numărul de ore deja prestate fără pauză, cu ideea că pacientul poate refuza tratamentul unui medic care se declară obosit și incapabil să ofere bolnavului său cea mai corectă îngrijire medicală.
     În specialitatea mea, oboseala devine de prea multe ori un factor care poate periclita viața pacientului. Sunt cunoscute cazuri în care după o noapte petrecută aproape în întregime în sala de operație, aflat sub influența gazelor și a substanțelor volatile anestezice, medicul ATI comite erori, unele de-a dreptul fatale, cum ar fi menținerea la maximum a dozei unui drog volatil, uitând a reduce concentrația ofe
Publicitate
rită de vaporizatorul calibrat, imediat după inducția anesteziei generale. Am observat, și nu o dată, medici anesteziști adormiți pe scaunul de la capul pacientului anesteziat. Și nu întâmplător cinicii definesc anestezia ca o profesie în care un medic pe jumătate adormit se află lângă un pacient pe jumătate treaz! Situația poate fi la fel de gravă și în alte specialități. Am văzut nu o dată tineri rezidenți de chirurgie, însărcinați cu buna funcționare a retractorului în plaga operatorie, făcându-și datoria într-o stare de somnolență, moțăind în picioare și cu ochii închiși, aidoma extenuatului soldat în marș. Situația rezidentului în specialitățile chirurgicale e agravată de acuta nevoie de a acumula experiență manuală, ceea ce pretinde tânărului medic o prezență aproape continuă în sala de operații, inclusiv după o noapte de gardă în care nu a închis ochii nici măcar o clipă, cu speranța că „șeful” îi va permite să efectueze singur o intervenție chirurgicală.
     În multe țări (Israel și România ocupând locuri de „frunte” pe această listă), medicii sunt obligați să caute surse suplimentare de câștig, ceea ce înseamnă continuarea muncii după orele normale de lucru și mai ales după nopțile de gardă, în acele locuri în care medicul e liber după 24 de ore de prezență continuă în spital. Fără discuție, efortul depus, fizic și intelectual, își pune amprenta pe calitatea activității medicului, nivelul stresului e permanent ridicat, viața de familie afectată și de aici până la nevoia de droguri sau alcool nu e (de multe ori) decât un pas.
     O încercare de a analiza motivele care conduc la o asemenea stare de lucruri te trimit imediat la acele cauze obiective care cu siguranță stau la baza situației descrise mai sus. În primul rând, e vorba de lipsa cronică de medici pe întregul mapamond. Puținătatea forței de muncă e evidentă mai ales în acele domenii în care există o serioasă discrepanță între volumul de muncă și retribuție. Iar specialitatea ATI ocupă unul din primele locuri pe această listă deloc încurajatoare. O statistică publicată în urmă cu câțiva ani în Israel arăta imensa prăpastie între proporția de medici ATI într-un spital general (aproximativ 10%) și cea de absolvenți ai facultăților de medicină israeliene care au ales această specialitate (1,6%).
     Chiar și când mâna de lucru e la îndemână, în multe instituții medicale există o perenă lipsă de posturi (birocrația și totala lipsă de înțelegere a realității stau la masă cu administrația medicală), așa încât grosul activității terapeutice cade pe spinarea unui număr limitat de medici și de aici cercul vicios care creează un teren propice pentru catastrofe profesionale și agravează situația în care se află medicul, de multe ori suprasolicitat și insuficient retribuit.
     Aș greși dacă aș omite egoul hipertrofiat pe care îl au mulți dintre confrații noștri. Ideea complet greșită că un medic de succes poate face față cu succes unei stări permanente de fatigabilitate provine din modul în care suntem educați de pe băncile facultății: noi nu suntem ca toți ceilalți, suntem deasupra tuturor, pentru că noi suntem supraviețuitorii unui proces continuu de selecție naturală, care lasă în viața profesională doar pe cei mai capabili și mai puternici, fizic și intelectual. Consecința se poate observa la fiecare pas: iritabilitate, nesiguranță, izolare și apelul la droguri.
     Soluția? Nu poate veni de la o zi la alta. E nevoie, în primul rând, de a ajunge la concluzia că e vorba de o situație cu posibile consecințe grave nu numai pentru pacient, nu numai pentru medic, ci pentru întreaga societate. Primul pas trebuie făcut în direcția înțelegerii situației în care se află medicina modernă. În mai toate țările civilizate, șoferului de camion i se interzice să rămână la volan după un anumit număr de ore, iar tahograful aflat la bordul oricărui vehicul comercial înregistrează cu acuratețe această variabilă. În Israel s-au făcut anumiți pași în direcția dorită. În primul rând, medicul e eliberat din orice funcție după cele 24 de ore de continuă prezență în spital (medicii de gardă pe secție rămân două ore în plus pentru a preda raportul și a transfera secția echipei de dimineață). De un an sau doi a fost introdusă obligația de a oferi fiecărui medic de gardă un minimum de două ore de somn sau cel puțin de izolare de activitatea curentă. Direcția spitalului e cea care trebuie să asigure aceste condiții pentru fiecare medic în fiecare secție. Directorul spitalului e direct răspunzător de aplicarea acestor directive. Fără discuție, aceștia sunt doar primii pași în direcția dorită, dar ei sunt importanți și merită a fi copiați și în alte locuri de pe harta lumii.

 

„Ce noroc pe noi, azi e vineri și mai avem doar două zile lucrătoare până luni!”
(Rahm Emanuel, n. 1959)

 

 


 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală