resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Există viață după cancer în România?

Autor: Conf. univ. Adela Elena POPA | 12 Mai 2017
     Vă provoc la un exercițiu: câte persoane diagnosticate cu cancer cunoașteți? Câte din aceste persoane au simțit o ameliorare, la un moment dat, pe traseul bolii lor și au dorit să revină la muncă (fie la fostul loc de muncă, fie la unul nou)? Câte persoane și-ar fi dorit să se întoarcă, ar fi avut puterea să facă asta, dar nu au putut din cauza condițiilor de muncă? Și câte dintre persoanele care și-au reluat munca au făcut acest lucru strict prin eforturi personale, fără ajutor semnificativ din partea angajatorului?
     În Europa, între 40 și 50% din pacienții diagnosticați cu cancer au vârstă de muncă (Globocan, 2012) și se estimează că acest procent va crește în viitor. Numărul celor care supraviețuiesc cancerului un număr considerabil de ani este și el în creștere, datorită programelor de screening și mijloacelor tot mai bune de diagnosticare și tratament. O mare parte din aceste persoane doresc să își reia munca după ce boala a intrat în remisiune. Cercetări întreprinse în alte țări arată importanța acordată de pacienți reluării muncii, aceasta fiind înțeleasă ca o revenire la normalitate după experiența unei boli cu impact devastator. O mare parte din țările Europei – Olanda și țările nordice, în special – au deja o tradiție însemnată de sprijin de diverse tipuri acordat pacienților cu cancer care optează pentru revenirea la muncă. Rațiunile oferirii acestui sprijin nu țin doar de bunăstarea personală a pacientului (care nu e nici ea de neglijat), ci și de faptul că reluarea muncii aduce beneficii însemnate pentru familia acestuia (psihologice și economice) și, foarte important, pentru societate, prin reducerea numărului solicitanților de beneficii sociale. Politicile anticancer din aceste țări sunt în mare măsură orientate spre activare (măsuri pentru readucerea la muncă a supraviețuitorilor care pot și doresc să muncească), și nu doar spre compensare (oferirea de ajutor financiar sau de altă natură).
     Incidența cancerului în România a crescut permanent din 2000, iar din 2008–2009 trendul ascendent s-a accentuat semnificativ. Mortalitatea prin cancer a crescut și ea constant, dar trendul a fost mai puțin accentuat. În fiecare an, în România, sunt diagnosticați cu cancer între 50.000 și 65.000 de pacienți și aproximativ jumătate din aceștia sunt la o vârstă activă. Este dificil de obținut o imagine de ansamblu legată de boala canceroasă în România dintr-un motiv simplu: datele statistice care există sunt extrem de sărace, iar România nu are încă un registru de cancer care să fie funcțional la nivel național. Puținele date existente sunt colectate de organisme internaționale (Globocan, Eurostat etc.). Este, așadar, greu de înțeles cum se distribuie cancerul în populație în funcție de variabile sociodemografice precum vârsta, venitul, ocupația/profesia, stilul de viață. Acesta este și unul din motivele pentru care strategia anticancer în România nu a fost și nu poate fi planificată eficient.
     Pentru toate motivele enumerate mai sus, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu derulează timp de doi ani un proiect menit să producă o mai bună înțelegere a aspectelor legate de cancer și muncă în România. Este primul proiect de acest fel în țara noastră
Publicitate
și din acest motiv scopul este acela de a explora cum se raportează la această problemă următoarele categorii: pacienți, personal medical (medici oncologi, medici de medicina muncii, medici de familie, psihologi), reprezentanți ai angajatorilor (publici și privați) și recrutori de resurse umane (publici și privați). Proiectul urmărește mai multe obiective: să colecteze date de la aceste categorii prin interviu, să analizeze politicile existente în domeniu și să permită realizarea unor documente informative – o broșură pentru angajatori și un document sintetic pentru decidenții politic. Prin toate acestea, echipa proiectului (formată din sociologi, psihologi și medici) își propune să sensibilizeze aceste categorii sociale și populația generală legat de posibilitatea muncii după un diagnostic de cancer. Acest proiect este un prim pas în gestionarea acestei probleme, echipa proiectului urmărind ulterior colectarea de date cantitative, la nivel național, și gândirea și implementarea unor forme de sprijin atât pentru pacienții ce doresc să revină la muncă, cât și pentru medici și angajatori, ca să poată susține această revenire.
     Analizele realizate până în prezent, în cadrul proiectului, pe datele culese, permit câteva concluzii: programul național de cancer (PNC) este focalizat în mare măsură (ca măsuri și alocare de resurse) pe tratamentul cancerului și în mai mică măsură sau deloc pe alte componente legate de controlul acestei boli: prevenire, supraveghere, cercetarea în cancer, reabilitare sau îngrijiri paliative (nu există nicio măsură paliativă în programul național de cancer). Politicile din acest program prezintă inconsistențe de la un an la altul și nu sunt planificate ținând cont de realitatea existentă. De asemenea, cu excepția a două rapoarte oficiale (din 2013 și 2014), programul nu a fost evaluat din punctul de vedere al eficienței, deși este derulat din 2001 până în prezent. O altă concluzie este legată de supraviețuirea în cancer în România, care nu există ca problematică în politici. PNC nu abordează în niciun fel aspectele pe termen lung ale cancerului, ceea ce înseamnă că nu propune forme de sprijin pentru supraviețuitori. Acest lucru este probabil explicabil prin faptul că în mentalitatea comună persistă ideea că boala canceroasă este fatală în majoritatea cazurilor, așadar supraviețuitorii sunt o categorie care practic nu există.
     Câteva concluzii interesante se desprind și din interviurile cu pacienții. Niciunul din pacienții care au desfășurat muncă fizică înainte de diagnosticare nu a revenit la serviciu. Și-au reluat munca doar cei cu ocupații care presupuneau o muncă non-fizică. Când revenirea la muncă a existat, ea a fost inițiată aproape întotdeauna de pacient, care s-a simțit recunoscător că a fost primit la muncă și dispus să revină chiar dacă locul de muncă nu a fost adaptat pentru noile lui nevoi. Totuși, în anumite cazuri, un manager „providențial” a oferit pacientului necesara adaptare a condițiilor de muncă (mediu și/sau program, responsabilități) sau chiar schimbarea pe un alt post în interiorul aceleiași organizații. Revenirea la muncă este o problemă în general neabordată de medic (fie el oncolog sau de familie) în interacțiunea cu pacientul său, sau abordată marginal. Medicii de medicina muncii au mai degrabă un rol formal, de evaluare a capacității de muncă a pacientului după o absență îndelungată, dar nu se implică activ în reintegrarea acestuia la locul de muncă.
     Acestea sunt doar câteva rezultate preliminare, dar datele culese sunt foarte bogate și promit concluzii extrem de interesante. Vom publica și alte informații despre acestea. De asemenea, o parte din rezultate vor fi prezentate de echipa de proiect la 24 mai, în sesiunea „Returning to work after cancer in Romania” din cadrul Conferinței internaționale de boli netransmisibile (ICONiC), la Cluj-Napoca. Mai multe detalii despre înregistrarea la conferință puteți găsi accesând următorul link: http://publichealth.ro/index.php/iconic-2017/ sau adresând întrebări la adresa: iconic@publichealth.ro.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală