resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Doctorii fără de arginți

Autor: Prof. dr. Mircea Ioan POPA | 21 Aprilie 2017
     Hristos a înviat! În această săptămână sfântă vom aminti de câțiva dintre „doctorii fără de arginți”. Cei mai cunoscuți sunt Cosma și Damian din Arabia, Cosma și Damian din Asia Mică, Chir și Ioan, Talaleu, Cosma și Damian din Roma, Ermolae, Pantelimon, Anichit și Fotie, Diomid, iar dintre cei mai aproape de noi, ca timp, Luca, Arhiepiscopul Crimeii. Comportamentul lor a fost fără cusur, atât față de pacienți, cât și față de colegii întru misiunea medicală. Să nu uităm, medicina nu este o meserie, ci o misiune, o vocație.
     Valentin Felixovich Voino-Yasenetsky a trăit între anii 1877 și 1961. A fost chirurg, profesor de anatomie și chirurgie, fondator al chirurgiei septice și a devenit arhiepiscop, cu numele de Luca. O mare parte din viață a lucrat la cea mai importantă carte a sa: „Eseuri de chirurgie septică”. Aceasta reprezintă un tratat de căpătâi în chirurgie, fiind utilă chiar și astăzi. A fost subliniată importanța unei asemenea cărți în vreme de război, când antibioticele fie nu apăruseră, fie nu erau accesibile. Pe lângă chirurgia de război, profesorul a realizat numeroase și variate tipuri de intervenții chirurgicale. Printre operațiile renumite sunt cele de chirurgie oftalmologică, acesta efectuând cu succes transplant de cornee în cazuri de trahom. A studiat mulți ani anestezia regională și a fost prima persoană care a încercat tratamentul nevralgiei de trigemen cu anestezie locală. A și avut un rol important în deschiderea Universității din Tașkent.
     Pe lângă extraordinara sa activitate medicală și științifică, Sfântul Luca a fost și o persoană profund spirituală, slujind lui Dumnezeu ca preot, episcop și arhiepiscop într-o perioadă istorică în care Biserica era asuprită. În vremea prigoanei comuniste, a fost trimis în închisori și exil din cauza credinței sale. A intrat în conflict cu autoritățile comuniste când i s-a interzis să aibă în blocul operator icoana Maicii Domnului, la care se ruga înainte de fiecare operație.
     În exil fiind, le-a scris autorităților că ar vrea să își ofere serviciile răniților din linia frontului sau din spatele acestuia și că este gata să se întoarcă oricând în exil după terminarea războiului. În timpul războiului dintre Rusia și Germania nazistă, a salvat viețile a mii de soldați. Sălile erau pline la conferințele și cursurile sale. Printre altele, a declarat că pentru un chirurg nu trebuie să existe caz, ci numai omul viu care suferă. Oriunde ajungea, își oferea serviciile medicale în mod gratuit. Știa numele pacienților, povestea fiecăruia și suferea pentru fiecare operație nereușită. Deși provenea dintr-o familie princiară, toată viața sa a trăit într-o stare de sărăcie, iar toate câștigurile sale le dona săracilor sau orfanilor de război.
     Și în țara noastră s-ar putea aminti numeroase nume de medici sau persoane care au avut legătură cu sistemul de sănătate și care au reprezentat adevărate modele de comportament. Gheorghe Calciu-Dumitreasa era student în anul doi când a fost arestat. Când în celula sa a fost adus un bolnav de tuberculoză, el s-a îngrijit de acesta „având bunăvoința să-i spele sticla de spută sângerie de câteva ori pe zi, cu apa lui, măsurată la nu mai mult de două gamele pe zi de persoană.” Tot în închisoare, acesta a pus în aplicare o parte din cunoștințele medicale: „Și ideea îi veni: să pună la mucegăit bucățele de pâine, din cele 120 grame ce se dădeau o dată pe săptămână, pe care apoi să le dizolve în apă și astfel, din lichidul obținut, după strecurarea lui printr-o zdreanță, să facă un fel de «infuzie» pe care el s-o inspire, în momentul când îl zguduia tusea. Mucegaiul, credeam noi, era un fel de Penicilinum notatum și nu putea să nu ajute. Și, într-adevăr, rudimentara lor producție de mucegai își făcu efectul. Accesele de sufocare ale bolnavului
Publicitate
se mai răriră”. Când alt coleg de celulă s-a îmbolnăvit de dizenterie, Gheorghe Calciu a făcut tot ce a putut pentru a-l vindeca. A făcut greva foamei pentru a aduce un medic, a reușit să facă rost de antibiotice, să i le administreze și a renunțat la puțina lui mâncare în favoarea celui bolnav. După eliberare, a decis să se facă preot.
     Doctorul Teofil Mija, absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic și al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie, a fost arestat și supus „reeducării” vreme de 15 ani în închisorile din Aiud, Cluj, Gherla, Oradea și în lagărele de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Când a fost eliberat, cântărea 47 de kilograme. În anul 1990 a înființat un dispensar medical, unde au fost consultați și tratați sute de foști deținuți politic. În 1999 a înființat un cămin de bătrâni, iar doi ani mai târziu o cantină pentru săraci.
     Dumitru Uță – „om cu profundă credință în Dumnezeu și cu o mare dăruire față de semeni” – a fost închis timp de 23 de ani. S-a remarcat prin modul în care își alegea pacienții, nu refuza niciodată pe nimeni și îi trata deopotrivă atât pe colegii de suferință, cât și pe gardieni sau pe rudele acestora. După ce l-a vindecat pe subdirectorul închisorii din Aiud, i s-a permis să iasă din închisoare pentru a procura medicamente. Devotamentul față de colegii săi de suferință și față de practicarea misiunii sale s-a văzut și când i s-a propus eliberarea, medicul răspunzând: „Unde pot fi eu de mai mult folos, aici sau afară?”.  Nu s-a ocupat doar de îngrijirea medicală a celor suferinzi, ci și de cea sufletească, aducându-le celor din închisoare cărți, adesea religioase.
     Având specializarea în medicină internă și epidemiologie, medicul și poetul Vasile Voiculescu a mărturisit că dacă nu ar fi ajuns medic, ar fi fost preot. În Primul Război Mondial i-a îngrijit cu dragoste și devotament atât pe soldați, cât și pe refugiați. A fost obligat să renunțe când s-a îmbolnăvit de tifos, însă a scăpat „din ghearele morții” și a continuat să practice misiunea de doctor, cu precădere în mediul rural. Nu a fost niciodată interesat de partea materială, primind supranumele de „doctor fără de arginți”. „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim l-a călăuzit în căutările sale duhovnicești, însă, la fel ca mulți alții, a ajuns în închisorile comuniste. Cu nădejde creștinească, demn, a suportat torturile încarcerării. După eliberare, afirma cu pace și căldură în voce că „asta i-a fost crucea pe care trebuie să o ducă”. În închisoare, a fost imobilizat la pat din cauza unei tuberculoze vertebrale. Infirmitatea fizică nu l-a împiedicat să se poarte cu blândețe și bunătate: „Era impresionantă purtarea lui față de toți cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt. Nu-l interesa prea mult hrana, împărțind-o cu ceilalți. Într-o zi, un bolnav s-a repezit să-i ia mâncarea. Răspunsul blajinului încarcerat la riposta colegilor a fost: «Lăsați-l, și el este creatura lui Dumnezeu și dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare»”.
     Monahul Nicolae Tomaziu, la vârsta de 101 ani, este supraviețuitor al infernului lagărului de concentrare de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Deși a muncit până la epuizare, a rezistat prin credință. Într-una dintre mărturiile sale, a relatat: „Făcusem un flegmon. Mi s-a spus că nu am voie la spital, în schimb cineva mi-a dat o lamă să mă operez singur. Aveam printre deținuți doi foști medici. M-au operat dar am făcut septicemie. Doctorul primise de acasă un pachet cu medicamente. S-a îndurat și mi-a dat sulfamidă. Mi-a pus un fitil prin care se scurgea puroiul. M-a salvat“.
     Nicolae-Ioan Bordașiu a fost student al Facultății de Farmacie. S-a născut în Bihor la 22 mai 1924. A stat ascuns ani îndelungați, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă. A fost descoperit și arestat, urmând ani grei de închisoare la Timișoara, Jilava, Oradea și Aiud – a fost deținut politic între anii 1955 și 1964. După eliberare, a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru întâia oară în România gamaglobulina din sânge retroplacentar. Părintele Nicolae slujește în prezent în biserica Sfântul Silvestru, având grijă de sufletele multor fii și fiice duhovnicești.
     Să căutăm și alte modele de bunătate, credință, dar și de colegialitate. Să nu uităm că modelele există și doar de noi depinde cum dorim să evoluăm: singuri sau în comuniune și pentru binele țării noastre și al semenilor.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală