resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Să treci prin viață surâzând

Autor: Paula ROMANESCU | 14 Aprilie 2017
     Scriitorul din toate timpurile, când catadicsea să-și pogoare privirile spre cei de jos, alcătuia un fel de dare de seamă asupra măruntelor bucurii, drame, victorii, înfrângeri, eroisme, sau sfâșieri ale acestora și le trimitea în lumea cuvântului cât să le fie învățătură de minte. Și-au trecut veacuri de lectură, poveștile și-au rătăcit caii năzdrăvani, iar din cei de lemn s-a inventat un limbaj de toată frumusețea. Scriitorii din zilele noastre au coborât printre spinii pământești, nu mai dau lecții, nici nu prea mai au cui. Cititori sunt tot mai puțini, iar cei rămași sunt suprasaturați de un realism descumpănitor.
     La noi, până în ’89, cum botnița politică se punea nu lătrătoarelor patrupede, ci oamenilor, scrisul era trecut prin toate filtrele până nu mai rămânea din el decât ambalajul, ca o lespede peste o micșunea. A venit apoi frumoasa minciună cum că suntem liberi. Din sertarele goale au zburat spre editurile de apartament stoluri de jurnale și memorii, cohorte de martiri români au venit la dreapta judecată a celor printre care au sperat că se vor întoarce într-o zi „cum apele se-ntorc din nori”. Au venit ei, dar n-au fost luați în seamă – tinerii revoluționari au smotocit limbajul până l-au redus drastic la vreo sută-două de cuvinte cu referiri la anatomie, geneză, bani, dușmani, cool, ok.
     Și tocmai când credeam că literatura și-a dat obștescul sfârșit, îmi cade-n mână un sipet sub formă de carte apărută la editura Semne, cu Semințe prăjite și brânzeturi franțuzești. Autoarea, Mariana Petrescu, este o fostă profesoară de franceză dintr-un cartier bucureștean cu blocuri aliniate după standardele omogenizării sociale. De asemenea, se recomandă ca ghid turistic pe coclaurile patriei și călătoare neobosită prin lumea ca o pajiște.
     Concepute ca mărturii curate despre o lume cunoscută, despre locuri familiare, despre întâmplări adevărate, dar prezentate în înveliș de cuvânt într-un stil fe
Publicitate
rmecător, cu ironie servită ca o acadea unui copil cuminte, povestirile Marianei Petrescu ne poartă prin lume cu o dezinvoltură răvășitoare. Scrisul ei este un mod de a spune că se poate trece prin viață surâzând.
     Ne lăsăm deci purtați pe o „Stradă cu nume de basm” – Ileana Cosânzeana – din Rahova noastră cea de toate semințele prăjite, de un pitoresc splendid, cu oameni dintr-un „a fost odată” de pe când adulții de astăzi erau copii. Avem drame și dramolete de cumetre părăsite de fanți, odraslele lor, case și grădini de corcoduși, părinți și rude mutați sub iarbă, tăvălugul exproprierilor, harpagonismul moștenitorilor puși pe lichidarea agoniselii făcută prin trudă de strămoșii lor, chiar și eroii noștri de prin Afganistan, întorși acasă înveliți în tricolor.
     Din poveste în poveste, aflăm cum era cu obținerea gradelor didactice când profesorii chiar trebuiau să facă dovada că au ce să-i învețe pe elevi. Luxul de a sărbători luarea unui astfel de examen cu o masă la Capșa putea fi plătit fie cu mai bine de o jumătate de salariu de proaspăt „gradat”, fie prin generozitatea personalului înmănușat, prins în chingile marii confuzii a gradelor pe care cele două profesoare le invocaseră în treacăt cu voce tare, în speranța că vor fi și ele luate în seamă spre a fi servite cu o măslină. Și chiar înainte de a se scotoci ele în gentuță să-și achite consumația, apare fostul lor elev, ajuns „tovarășul” acela uns cu toate alifiile, în fața căruia nu existau uși închise. Acesta le-a salutat ceremonios, iar cinstea de a fi onorat cu înalta lor prezență „modestul” restaurant Capșa a fost răsplătită cu replica: „nu aveți nimic de plătit, totul a fost din partea casei”. O, cât de urât este și a fost împărțită lumea dintotdeauna!
     Ca să nu rătăcim mereu prin zilele de un cenușiu fix al existenței, într-o lume în care nu se întâmplă nimic, autoarea ne trimite prin lume. Întâi în Grecia – să prinzi o grevă a vaporenilor, care nu se întâmplă decât la patruzeci de ani o dată, e un noroc de care doar bieții românași însetați de cultură elenă puteau avea parte –, apoi la Paris, prin Elveția și prin țara faraonilor. Dar să nu ne speriem: autoarea nu are de gând să ne țină niște plicticoase lecții de geografie și cultură. Ea nu ne poartă prin muzee și catedrale, nu ne vorbește de regi, regine, papi, artiști, ci ne poartă după ea cu tandrețe, ne face părtași la cele ce i s-au întâmplat prin lume, la momente unice în care sufletul ei a prins să zburde sau, dimpotrivă, s-a strâns sub greutate.
     Între semințe prăjite și brânzeturi franțuzești, scriitoarea Mariana Petrescu a făcut pentru totdeauna alegerea cea mai de preț. Citiți-i cartea. E o minune de poveste adevărată.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală