resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Unchiul Vanea la tv

Autor: Candid STOICA | 7 Aprilie 2017
    Televiziunea a dovedit de foarte multe ori că poate oferi miracole. Să ne amintim doar de cel de la evenimentele de 22 Decembrie 1989, când Ceaușescu striga disperat: „Tovarăși, liniște tovarăși...”. Dar, spre deosebire de unele miracole care durează doar câteva clipe sau minute, cel cu spectacolul Unchiul Vanea oferit de TVR, preluat de la Teatrul Bulandra, se va eterniza în mod sigur pentru mai toate generațiile viitoare. A avut premiera în 2001 și a fost înregistrat pentru televiziune în 2014.
   Ca multe din spectacolele longevive care se întind pe ani sau chiar decenii, se întâmplă foarte des un fenomen: unele se degradează ușor din cauza adăugării de texte sau a îmbătrânirii interpreților, altele înfloresc, se adâncesc în adevăr, capătă noi valențe, noi sensuri. Asta cred că s-a întâmplat și cu „Unchiul Vanea” de la Teatrul Bulandra. Admirabilul regizor, Yuri Kordonsky (elev al lui Donin) și colectivul de actori, pasionați de teatru, alături de atenta și minuțioasa înregistrare a piesei de echipa de tehnicieni în frunte cu regizorul Giani Ignat și operatorii Vlad Tănase, Marius Rusitoru, au păstrat și chiar potențat cu puterea pe care o dă imaginea, textul lui Cehov și mișcările de multe ori infinitezimale de pe chipul excelenților actori.
   Am văzut spectac
Publicitate
olul la premieră, apoi după câțiva ani și acum în copie standardizată, emoționându-mă de fiecare dată. Personajele își trăiau cu sinceritate viața lor și căpătaseră parcă o viață proprie, dincolo de indicațiile autorului sau ale regizorului: iubeau, erau disperați, beau peste măsură, filozofau, dar mai ales iubeau cu disperare viața pe care uneori o acceptau, alteori se revoltau pentru nedreptățile pe care erau obligați să le suporte.
   Victor Rebengiuc (Serebreakov) nu ne arăta, ci chiar era întruchiparea mediocrității pseudo- savantului de cabinet care toată viața a rumegat citate și iar citate. Horațiu Mălăele (Unchiul Vanea) este fără tăgadă omul modest, muncitor, cinstit, blând care se străduiește din răsputeri să mențină moșia fără datorii, iar atunci când nu mai poate suporta nedreptatea se revoltă cu disperare. Scena revoltei lui poate fi considerată un moment de antologie teatrală, actorul dezlănțuindu-se pur și simplu ca un torent de nestăvilit. Ioana Macaria (Elena Andreevna) își înzestrează personajul nu numai cu frumusețea chipului și a trupului ei, dar și cu inteligență, tact de a rezista propunerilor de iubire a celorlalți bărbați care o doresc cu pasiune. Andreea Bibiri (Sonia) reușește ca din ființa ștearsă, aparent fără personalitate să facă prin sinceritatea expresiei o eroină care nu se va uita ușor.
    Personajul Astrov, un fel de alter ego al autorului, ne este înfățișat de Cornel Scripcaru, ca un om extrem de inteligent, lucid, chinuit de singurătate care are ghinionul de a se îndrăgosti de nevasta altuia și pe care filozofia vieții nu-l ajută cu nimic. Și cei cu roluri mai mici ca Ionel Mihăilescu (Teleghin), Mariana Mihuț (Dădaca), Coca Bloos (văduva Voinițkaia), Demeter Andras (un argat) au găsit elemente simple dar originale să întruchipeze personajele cehoviene. Despre fiecare dintre ei se pot scrie pagini întregi despre cum au înțeles și mai ales cum au trăit rolurile respective. De asemenea, iese în evidență originalitatea viziunii regizorale a lui Yuri Kordonsky, care s-a oglindit remarcabil în realizările interpreților. Numai cuvinte de laudă și pentru originalul și ingeniosul decor creat de Elena Dmitrakova.

 

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală