resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Mâna în artă și în medicină

Autor: Sergiu-Lucian RAIU | 7 Aprilie 2017
     Dr. Carmen-Bianca Crivii, șef de lucrări la Departamentul de anatomie și embriologie al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a vorbit, la 22 martie, în cadrul Atelierului de filosofie și antropologie medicală, despre „Mâna umană – unealta uneltelor – incursiuni în filogeneză”. Invitata Atelierului din luna martie a făcut o incursiune multidisciplinară, cu o aprofundare filogenetică a ceea ce înseamnă adaptarea mâinii umane, încercând conexiuni și cu alte orizonturi. Frecvența mare a informaților care se găsesc pe internet – peste trei miliarde de rezultate accesând cuvântul „hand” și peste șapte milioane accesând „mână” –, arată importanța și interesul acordat acestui subiect.
   Evoluția filogenetică a mâinii umane a reprezentat o sursă de dezbateri și speculații începând cu anul 1960, odată cu descoperirea, de către o familie de cercetători (Mary & Louis Leakey), undeva în Tanzania, a unui sit antropologic în care se aflau rămășițele lui Homo habilis, care se consideră că a trăit acum 1,9 milioane de ani. Autoarea prezentării a evidențiat faptul că pentru a ajunge la stadiul actual de dezvoltare, mâna umană a suferit o serie de procese evolutive, precum adaptarea pentru apucare și pendulare, ce s-a produs printr-un profund proces de remodelare, ajungându-se până la activități de prindere, aruncare, care au influențat postura întregului corp. Dacă unii specialiști susțin că locomoția bipedă este cea care a determinat dezvoltarea și evoluția mâinii, alții consideră că de fapt evoluția mâinii este cea care a determinat câștigarea echilibrului în poziția bipedă.
   În cadrul caracteristicilor anatomice ale mâinii umane, s-au amintit: policele mai lung, adaptarea la tipuri variate de suprafețe, grosimea metacarpianului V și baza sa largă, mușchii care deservesc policele (sunt mai mari și mai largi ca la primate), existența a trei mușchi diferiți comparativ cu cei de la primate, metacarpienele IV și V, ceea ce duce la o cută palmară longitudinală, rotația degetelor, relația falangelor în momentul flexiei, care determină rotația înspre axul central al mâinii, ceea ce permite o poziție de supinație (poziție de palmă ridicată) și, în același timp, se poate atinge vârful degetelor care îi conferă stabilitate, ceea ce la mâna primatelor nu se poate întâmpla.
   Din punct de vedere biomecanic, s-a amintit despre prehensiune, care poate fi „de precizie” – ajută la prinderea și ținerea în mână a obiectelor mici (de exemplu croitoresele, care au un control extraordinar asupra acelor de cusut) – sau „de forță” – presupune o prehensiune de aruncare sau de executare a mișcărilor (de ex: forța cu care o persoană poate ghida cu mâna acțiunea unui ciocan).
  Autoarea aduce în discuție și relația mâinii cu cortexul, explicând ceea ce „vede” creierul uman. Ea realizează însă și o trecere în revistă a ceea ce înseamnă mâna în/pentru diferite specialități medicale sau de altă natură. De exemplu, în medicina legală și în criminalistică, unde se discută despre dactiloscopie (examinarea amprentelor digitale), astăzi utilizându-se tot mai des examinarea ADN-ului (și) din amprenta digitală.
  O altă temă adusă în discuție a fost „mâna în chirurgia plastică și reparatorie”, un subiect care a ajuns să se dezvolte tot mai mult odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când s-au pus bazele constituirii chirurgiei reparatorii la nivel de mână, datorită chirurgului Norman Kirk și a dr. Sterling Bunnell. Bunnell a scris și primul tratat de chirurgie a mâinii. Autoarea prezintă și câteva curiozități medicale legate de mână. S-a referit la anomaliile de dezvoltare, precum sindactilia și polidactilia,menționând căile moleculare care intervin în formarea diferitelor segmente ale embrionului. Apoi, discuția a fost orientată către reflexoterapie, întrucât la nivel palmar sunt zone de proiecție a organelor corpului – în zona centrală a palmei mâinii se găsește, de exemplu, plexul celiat (plexul solar), care asigură inervația structurilor abdominale, responsabil de multă patologie la nivel digestiv.
   Dr. Carmen-Bianca Crivii a abordat și subiectul chiromanț
Publicitate
iei, unde a făcut referire la teza ei de doctorat privind fenomenele care duc la dezvoltarea variantelor anatomice la nivelul mâinii. Ea a menționat că „desenul palmar poate ajuta în diagnosticul bolilor genetice și psihice”. Rezultatele cercetărilor pe care aceasta le-a întreprins au arătat că nu există o corelație între desenul palmar și profilul psihologic, dar există patologii genetice (sindromul Down, sindromul Martin Bell sau Fragile X Sindrom, cei predispuși la Alzheimer, în leucemie și la pacienții cu probleme psihice) care dau o anumită specificitate desenului palmar. Consideră că, deși se spune că desenele palmare ar fi fixe, nu e chiar așa, deoarece cu ceea ce ne-am născut nu înseamnă că și rămânem. Toți muncim cu mâinile și pot să ne apară cute noi, iar celulele la nivelul tegumentului se mai și refac.
   „Mâna în artă”, este un subiect căreia autoarea i-a acordat o atenție și un spațiu de discuții amplu, arătând că încă din perioada preistorică mâna a reprezentat un interes deosebit pentru om. În acest sens, ea a trecut în revistă pictori, sculptori, artiști menționându-i pe: Leonardo da Vinci (1452–1519); Dürer (1471–1528); Caravaggio (1571–1610), cel care folosește un contrast între realist brutal-dramatic, numit în tehnicile de pictură clarobscur; Rembrandt (1606–1669) – oglinda gândurilor și sentimentelor, cel care a pictat „Lecția de anatomie”; Klimt (1862–1918), pictorul balerinelor, care surprinde foarte bine grația mișcărilor; sculptorul mâinilor Rodin (1840–1917), care spunea despre artă că este „o operă a spiritului”; Brâncuși (1876–1957), la care este de remarcat sculptura atipică – el nu face o reprezentare anatomică a mâinii, ci o esență a lucrurilor; Nicolae Maniu (n. 1944 – Tehnici suprarealiste) și Adrian Ghenie (n. 1977), despre care suntem tentați să spunem că în tablourile sale nu există anatomie, dar există expresivitate.
   Dr. Carmen-Bianca Crivii s-a referit și la expoziția intitulată „Hand Collection”, pe care doctorul Adrian E. Flatt a realizat-o într-un muzeu din SUA, cu mulaje ale mâinilor unor personalități, unde se poate vedea configurația diferită a mâinilor lui Sir Winston Churchill, Chopin, Wilton Norman, Neil Armstrong, Walt Disney, Andres Segovia Torres, Louis Armstrong. Referindu-se la corelația dintre mărimea mâinii și importanța acesteia pentru compozitori, în mod special pentru piese de pian, dr. Carmen-Bianca Crivii a făcut trimitere la Liszt și Rahmaninov, care au mâinile cu întinderea cea mai mare, precum și la Arthur Rubinstein (1887–1982), unul dintre pianiștii care declara întotdeauna că geniul lui interpretativ stă în forța degetului cinci.
    Următorul subiect abordat în cadrul acestui atelier a fost semiotica gestuală, unde invitata s-a referit la faptul că cei care fac analiză semiotică gestuală spun că gesturile transmit peste 60% din informație, importante fiind nu doar mimica feței ori ceea ce spunem, ci și poziția corpului, mâinile și ceea ce facem cu ele. Aceasta a încercat să demonteze câteva mituri despre mână, cum ar fi:Dacă poți mișca un deget, degetul acela nu e fracturat” – fals; „Mâinile reci, inimă caldă” – fals, în primul rând ar trebui să știm de ce sunt mâinile reci și apoi să vedem de ce e caldă inima; „Consumul de gelatină face unghiile mai rezistente”– fals; „Pocnitul mâinilor produce artrită” – fals.
   Nu în ultimul rând, invitata atelierului din luna martie s-a referit la medicina tradițională chineză, care susține de mii de ani ceea ce noi susținem în ultima vreme, adică atunci când există un organ bolnav tot corpul este bolnav, organul fiind locul care „pică” pentru că este veriga cea mai slabă, nu neapărat pentru că am avut o cauză. În ultima vreme se merge din ce în ce mai mult pe ideea că există această corelație între psihicul individului și patologie. Esența la medicina psihosomatică este că noi somatizăm ceea ce simțim psihic, adică ajungem să facem o patologie pe un organ pentru că psihicul nostru are la un moment dat o anumită înclinație spre a gândi.
   Medicina psihosomatică susține ideea că oamenii care au o dorință mare de viață trec peste foarte multe. Este explicabil ca un om cu dorință de viață să aibă o imunitate extraordinară, indiferent cât îi este de greu, pentru că are acea mentalitate de a trece peste orice și nu somatizează nimic. În funcție de cum ne gestionăm trăirile psihice vizavi de lumea în care trăim, putem să trecem mai ușor sau mai greu peste ele.
   În concluzie, dr. Carmen-Bianca Crivii a discutat despre complexitatea funcționării organismului uman, referindu-se la una din părțile sale și anume mâna umană. Pe de altă parte, aceasta a reamintit importanța ce i-a fost și îi este acordată mâinii în artă, prin picturile și sculpturile marilor artiști clasici și contemporani. Rămâne de văzut cum va evolua mână umană sub influențele tehnologice actuale și din viitor, cum ar fi de exemplu influența tastării zilnice a gadget-urilor asupra mâinii umane.

 

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală