resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Media aritmetică

Autor: Adrian GHEORGHE | 7 Aprilie 2017
     Cunoașteți un medic bun? Dar un spital bun sau o farmacie bună? Și eu. Toți cunoaștem. De la oricare colț de județ și până la ditamai centrul universitar, se vor găsi informații mai mult sau mai puțin reale, care să îi separe pe cei „buni” de „ceilalți”. Anecdotic și extrem, a găsi ori a nimeri unul „bun” poate face diferența dintre viață și moarte, dintre a rămâne cu pensa cusută în măruntaie și a pleca acasă bine mersi. În realitate, nu se știe sigur cât de buni sunt cei „buni”, deoarece monitorizarea și evaluarea actului medical sunt fierte mocnit la stadiul de deziderat. Toți și toate ajung să fie atinși de subiectivism, diferențiați doar de șansa de a intra în gura potrivită la momentul potrivit.
    Căutarea obsesivă a celui „bun” ca reflex preemptiv la consecințele potențial tragice ale expunerii la opusul său e o tragedie de sistem, dar e doar un simptom. Boala lungă a serviciilor publice autohtone este că promovează excepționalismul ca măsură a performanței. În educație, se numără întâi olimpicii internaționali și elevii ajunși cu bursă la universități prestigioase. Realitatea din spatele lor, precum bacalaureatul, e subiect de film. În sănătate, se numără întâi RMN-urile și roboții din sălile de operație. Realitatea din spatele lor este, de asemenea, subiect de film. Nu trece o săptămână fără o premieră medicală în România. În spatele vârfurilor, se numără cu jumătate de gură și „restul”, prezentat aproape ca o anomalie a excepționalului. Media aritmetică, aceea care, vrând-nevrând, ne caracterizează sumar pe toți, ajunge să fie săltată superficial prin investiția sporadică în anomalii pozitive care nu au nicio legătură cu modul în care sistemul funcționează la firul ierbii. Ceea ce lipsește și este infinit mai greu de făcut este investiția sistematică în pluton, acolo unde zi de zi nu se întâmplă nimic interesant.
    Situația catastrofală a acestui „rest” neplăcut, plutonul, antrenează cercul vicios al fricii: groaza de intersecția cu un membru al plutonului, tărâm al fărădelegii guvernat de șansă și putere oarbă, creează cerere disperată pentru excepțional, pentru ceva „mai bun”, cu investițiile de rigoare. De pluton depinde, totuși, cea mai mare parte a beneficiarilor pentru că aici este furnizată cea mai mare parte a serviciilor. Plutonul cuprinde oameni, proceduri și ingrediente simple, dar absolut necesare. De exemplu: grupuri sanitare funcționale și curate; medicamente de bază; indicații terapeutice conforme cu dovezile. Cum poate clama cineva că achiziționarea nu-știu-cărui echipament de milioane de euro salvează vieți dacă nu se găsesc niște mii de lei pentru dezinfectanți și ventilație? Desigur, salvează vieți, dar orice viață este egală cu alta: cu apă curată și proceduri la un sfert din aceeași valoare monetară, câte vieți s-ar fi salvat? Discuția zilei despre transplant ilustrează perfect speța, cu toată considerația a priori pentru pacienții aflați în această situație. O televiziune titra pe burtieră zile
Publicitate
le trecute, în cadrul unei emisiuni la oră de maximă audiență, „Se poate face transplant în România?”. E irelevant, dacă ai mii de alte ocazii să mori cu zile înainte și după.
    Avem nevoie, așadar, de mediocritate luminată. De spitale orășenești și municipale care să fie plătite să trateze complet și corect tocmai cazurile obișnuite, conform profilului de morbiditate a populației pe care o deservesc. Nu le trebuie nici personal hiperspecializat, nici echipament avansat de diagnostic și nici multiple săli de operație pe care să consume mai mult timp întreținându-le decât folosindu-le. Au nevoie de proceduri și resurse care să le permită să execute lucruri simple cu o productivitate excepțională. Similar, pentru medicina de familie și pentru ambulatoriile de specialitate. Vorbe și povești, se va sări: cine se va duce de bunăvoie oriunde, cu atât mai puțin într-un loc izolat, pentru a se îngropa în rutina profesională? Rutina are două avantaje: în primul rând, funcționează în mod demonstrabil. Rutina salvează infinit mai multe vieți decât reflexul de geniu, asta pentru cine e interesat să salveze vieți. În al doilea rând, dacă rutina e definită limpede, se vor găsi mecanisme care să o facă atractivă.
    Există și vor exista mereu medici excepționali sau clinici excepționale. După cum le spune și atributul, ar trebui să fie în număr limitat și să se ocupe de cazuri cu adevărat excepționale. Pentru noi, majoritatea celorlalți, cu zgaibe, e nevoie numai de medici buni care să aplice la literă progresul științei. Desigur, a fi bun „și atât” nu aduce niciun beneficiu direct titularului, însă aduce un imens beneficiu societății, pentru că reduce costurile de tranzacție asociate căutării și accesării serviciilor sale.
   Cei care încurajează actul medical ca artă au dreptatea lor, însă cu măsură. Desigur, numai medicul aflat față în față cu pacientul își poate folosi cunoștințele, experiența și intuiția pentru a oferi o soluție și a face diferența. Totuși, spațiul pentru intuiție se îngustează pe măsură ce știința avansează și cazurile se compartimentează cuminți în tipare. Medicina eroică de tip Doctor Quinn, în care profesorul vine și miroase dintr-o privire despre ce e vorba, uitându-se cu coada ochiului la foaia de observație, apoi declamă verdictul pe un ton grav, în baza unei legături spontane cu esența Universului, e de domeniul ficțiunii. Încurajarea unei astfel de practici în secolul 21 este vecină cu inconștiența și îi dezavantajează explicit pe cei care trudesc. Există un rol foarte clar pentru intuiție profesională, însă acesta este din ce în ce mai rar unul decisiv și tot mai mult unul de sprijin, de nuanță. Pentru toate celelalte există date, practică, sinteză, dovezi informate de suferințe și intuiții anterioare, care nu se cer repetate la nesfârșit.
   Parafrazând un articol* din BMJ privind productivitatea în NHS-ul britanic: „Dacă toată variația în actul medical ar fi nefastă, soluțiile ar fi foarte simple. Dificultatea constă în eliminarea punctuală a variației nefaste, aceea care reflectă limitele cunoștințelor profesionale și ale aplicării lor, și încurajarea variației pozitive, aceea care asigură o îngrijire cu adevărat centrată pe nevoile specifice ale fiecărui pacient”. Cultivarea acestei zone mediane, unde independența practicianului și rigoarea dovezilor coexistă, este o responsabilitate esențială a celor care conduc sistemul, una care pavează drumul spre adevărata medicină de înaltă performanță. Nu se poate face medicină numai cu protocoale și măsurători la fiecare pas, așa cum nu orice monitorizare este de jure ostilă celui care înfăptuiește actul medical. Fiecare pacient are nevoie de amândouă cu măsură, pentru a nu fi lăsat să se transforme din culpă în statistică sau anecdotă.

 

 
 
 

*Mulley AG. Improving productivity in the NHS. BMJ. 2010 Jul 27;341:c3965

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală