resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Schimbarea la față

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 24 Martie 2017
    Doctori puțini, medicamente lipsă, scandaluri la ceas despre șpăgi și corupție, management opincar și caleașcă aurită. Toate ne-au petrecut în ultimii ani. Lasă ce imagine și-or fi făcut unii, lasă realitatea palpată de fiecare medic în fiecare zi. În cele din urmă, adevărul profund e că umblăm ca o curcă beată, cu sistemul nostru sanitar cu tot, către ziua de mâine.
    În timp ce unii strigă „îndurare”, augurii se cuvin, într-o nouă primăvară, celor care au ales, și aleg, să îndure. Unii n-au, de fapt, o altă cale, duc canonul și agonia vocației, monomania mâinii de chirurg, sau psihopatologia orfeică, una care caută veșnic s-o readucă înapoi pe Euridice din Infern. Iubim cu pasiune această meserie, mamă și fiică, amantă și morb, și, pentru o astfel de iubire, n-avem alt scop, ori altă soartă, decât să perseverăm, uneori în eroare alteori în candoare.
   Recent, a apărut replica articulată a președintelui Colegiului Medicilor față de mult hulitul „chestionar de satisfacție a pacientului” aruncat, anul trecut, de ministrul sănătății. Forul nostru oblăduitor s-a decis să cheme în instanță Ministerul, cu bună dreptate, față de perpetuarea acestei practici, una de natură să afecteze – în opinia doctorului Gheorghe Borcean – inclusiv confidențialitatea actului medical, dincolo de ștaiful profesiei.
   Fapt este că, la fel ca în alte acte lăcrămoase, autoritățile s-au găsit să ia la bici tocmai resursa umană, marcă a plăcerii delațiunii în care ne scăldăm deja de ani (și n-au fost buni). Ce-o să aflăm, de nu știam deja? Cumva cât s-au mai nemernicit, între timp, medici ori asistente? Știe cineva să interpreteze fracțiile generate de-un astfel de chestionar? Avem vreo țintă de-atins, vreun sputnik de marcat în medicina românească, această vai-de-mama-ei copilă a societății? Nu-mi stăpânesc refluxul când văd maliția celor ce observă că, după implementarea „noului” chestionar, „satisfacția” a scăzut de la aproape 100% la „sărmanul” 80%. Simpatia pe care o am pentru cifre nu-mi împiedică totuși retorta logică și amintirea bancului comunist cu capcana perfectă de șoareci, unde românul a găsit soluția perfectă c-o lamă de ras, și două stative pe care nu găseai nici nucă, nici alună. Căci... Și de-aici începe, sper, dușul rece pentru oricine e curios să facă „sondaje” de opinie. În primul rând, personalul medical este unul costisitor de creat. Afacerea universităților care prăsesc doctorași prosperă, dar nu pentru România. Ce o fi cu noi de tot creăm, urzim doctori cu valoare, dar fără caracter? Există export paralel nu doar de pastile, dar și de forță de muncă. Diverși moromeți contemporani au propus legarea doctorului de glie. Doar că iobăgia medicală susură anapoda într-o Uniu
Publicitate
ne Europeană care garantează migrația liberă a forței de muncă. Alții s-au grăbit să zică, de fapt, că problema e sărmănia renumerației. Care – o știe și Vasilică de la ANAF – e relativă. Prin vidanjele vieților noastre circulă nestingheriți bani, care, iată, previn moartea tuturor de foame. N-o să concureze curând statul cu turma de cotizanți, nu fără balanță potrivită între morcov și bici, când vine vorba de plata informală.
   Abominația e și una a cadrelor medii, asistente medicale și infirmiere, acolo unde stăm mai prost decât pe vremea Ecaterinei Teodoroiu. Nu se mai duce nimeni spre o altfel nobilă meserie, dar care a fost zdrobită sub superbia călcâiului atât al doctorului, cât și al administratorului. Avem o armată plină de generali, goală de trupe. Iar cele rămase sunt mai degrabă țârcovnice cu discul, dacă te iei după interminabila litanie – inspirată din fapte reale – a banilor mărunți care cad, ca mătreața, prin buzunarele tătăișelor. Căci altfel canci cearșaf alb, nema plosca, koneț igiena. Bine că putem furniza Spaniei și Italiei îngrijitoare la pachet, unde se duc pe 500 de euro plus casă și masă, că la noi nu s-ar băga că le pute. Și e fapt că le pute, căci mai bine să ștergi un fund în plină Romă, Barcelonă ori Valladolid, dar măcar ți-ai făcut poze din exoticul Vest, unde ai totuși un minim respect, în timp ce, la noi, ca trufa, e hrană de restaurant.
   Majoritatea spitalelor o farfuridesc, bugetar, cu costurile imense, proporțional la decontări, cu fondul de salarii, acolo unde e la îndemâna managerului dacă „dă” sporuri ori dacă „taie” privilegii, căci legea-l tâmpește și pe el, darămite pe subservienți. Sub soare nimeni nu e veșnic, cu atât mai mult cu cât tot talentatul manager visează ca vulpea la o sinecură hospitalieră, acolo unde să-și hrănească vâna vană a copilăriei, când se visa salvator de vieți.
   Sub linie, odată trasă, rămâne să aflăm nu cât de mare-i mulțumirea omului de doctor ori de asistentă, de infirmieră sau brancard. Alte curiozități ar merita satisfăcute, ce-i drept cu mai puțin succes la tabloid, la golăneală, la cancan: cam cât a stat omul cu buba, boala, cu necazul, înainte să meargă la doctor? Cam care e distanța medie dintre om și spitalul la care s-a dus? Cam oare pe ce criterii a ajuns el la spitalul X sau la doctorul Y la care a insistat (inserează aici un făcut cu ochiul) să ajungă? Lasă ce fac doctorii portavion al fiecărui articol negativ de presă, dar ce-ar putea explica succesul, reputația celui care împrejuru-i sfințește loc? Și, dacă aflăm, cum putem să-i învățăm și pe alții treaba asta?
   Da, doctorul Borcean are dreptate, cine-a gândit chestionarul cu pricina a fost ostil medicilor. Dar și medicii s-au acomodat deja cadrilului de coană Chiriță și îndemâna refrenului vai, vai, vai și e durere...
   De o parte, corpul profesional, de va vrea vreodată să-și schimbe fața, musai să-și caute un pic în rezumatul profesional. Sunt prea mulți păcălici printre noi, prea mulți născuți, câțiva făcuți, până la ultimul lighioane ale preacurviei (că trebuie și nepotu’ să mănânce o pâine albă). De partea-i, deopotrivă, ministerul merită să-și facă simplissimul calcul că, în cele din urmă, mulțumirea bolnavului nu începe în spital, cât în absența bolii. E clar că, de vreme ce s-a îmbolnăvit, are un grad de nemulțumire. Cu o astfel de gândire boantă, de vătaf, n-o să alimentăm decât pagini de gazetă și, eventual, vreun Ivan Turbincă la partid, dornic să vadă graficul, plăcinta, procentul de povestit apoi, romanțat, la ceas de seară, vreunui moderator șăgalnic de la tv.

 

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală