resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Să nu-i uităm pe cei ce uită

Autor: Monica GEORGESCU | 10 Februarie 2017

În perioada 22–25 februarie va avea loc, la București, a șaptea ediție a Conferinței naționale Alzheimer, cu participare internațională. Evenimentul va include două cursuri precongres, sesiuni științifice adresate specialiștilor, dar și o categorie de evenimente și workshopuri dedicate persoanelor cu tulburări cognitive, membrilor familiilor acestora și publicului larg.
Prof. dr. Cătălina Tudose, președinta Societății Române Alzheimer și a conferinței, ne-a vorbit despre acest eveniment, dar și despre problemele pe care le ridică diagnosticul și tratamentul bolii Alzheimer în România.

 
 
     – Care sunt factorii de risc pentru boala Alzheimer?
    – Dacă ne referim la boala Alzheimer cu debut tardiv, care apare de obicei după vârsta de 60–65 de ani, există mai multe riscuri cunoscute. Unul dintre ele ar fi genetic, dar nu vreau să sperie acest aspect. Fiecare dintre noi avem o apolipoproteină de un anumit tip. Cei cu un bagaj genetic reprezentat de alele ApoE4 sunt mai expuși tulburărilor neurodegenerative. Este o enzimă mai puțin eficientă în catabolismul lipidelor cerebrale, față de ApoE3 sau E2, de exemplu, care sunt factori protectori. Desigur, a fi posesorul acestor gene nu înseamnă că vei face automat boala Alzheimer. Dar, dacă ești posesorul acestor gene, trebuie sa fii mai prudent, să-ți iei niște măsuri de prevenție din tinerețe, față de cei care sunt protejați genetic.
    – Ce măsuri ar trebui luate în acest sens?
   – În primul rând, ar trebui prevenite bolile vasculare, în special cele cu răsunet cerebrovascular. Prevenția hipertensiunii și a accidentelor vasculare cerebrale reprezintă un factor de protecție pentru o tulburare demențială mai târziu, indiferent dacă aceasta este de tip Alzheimer, de tip vascular sau mixt. Apoi, este importantă prevenirea bolilor metabolice – diabet, dislipidemii, factori de risc și pentru demența de tip Alzheimer. Practic, încă din tinerețe, abordarea unui stil de viață sănătos, care înseamnă nutriție adecvată, mișcare, activitate intelectuală, protejează de o gamă largă de boli, printre care și demența de tip Alzheimer. Altfel, într-un mod specific, nu poți să te protejezi. Poate, într-un viitor îndepărtat, se va putea realiza acest lucru prin intervenții genetice, dar suntem încă departe de găsirea unor soluții terapeutice.
    – Cât de importantă este diagnosticarea precoce a bolii Alzheimer și cum ar putea fi aceasta făcută?
    – Este foarte important ca diagnosticul să fie pus cât mai devreme posibil. Vorbim acum despre demența din boala Alzheimer, de etapa clinică a acesteia. Boala însă debutează devreme, prin leziuni neuropatologice care nu se traduc clinic mulți ani, poate chiar zeci de ani. În prezent, în laboratoarele de cercetare se pot sesiza acești factori și acumularea lor. Declanșarea procesului de neurodegnerare presupune acumularea unor proteine patologice într-o proporție critică. Asocierea leziunilor tipice descrise în boala Alzheimer – plăcile de amiloid și degenerarea neurofibrilară – atinge la un moment dat un nivel critic, declanșând un proces de neurodegenerare ireversibil. Din acel moment, încep să apară primele semne clinice și modificări care pot fi sesizate neuroimagistic sau prin dozări de markeri biologici. Cu toate acestea, în ultima vreme, nu se mai pune accent pe diagnosticarea foarte precoce, atâta timp cât nu există un tratament curativ. Mai ales în țările în care nu există servicii de sprijin postdiagnostic, cum este și România. Și, atunci, convențiile europene și internaționale recomandă guvernelor și sistemelor de asistență medicală și socială un diagnostic la timp. Cu alte cuvinte, ar trebui să existe profesioniști pregătiți să răspundă solicitărilor pacienților și familiilor acestora după apariția primelor semne clinice. Oamenii sunt tot mai educați și, în același timp, speriați de această boală, care își poate pune amprenta pe o bătrânețe pe care ți-o dorești altfel. Prin urmare, se solicită ajutor devreme, când semnele demenței sunt încă foarte discrete. Acesta este momentul când serviciile medicale ar trebui
Publicitate
să fie capabile să diagnosticheze chiar tulburări neurocognitive ușoare. Practic, în acel moment, nu știi dacă va fi vorba despre boala Alzheimer sau de alt tip de tulburare, însă persoana trebuie luată în evidență și urmărită în timp. Sunt necesare o serie de investigații, precum și o evaluare neurocognitivă atentă, însă un diagnostic pus în aceste etape timpurii are multe avantaje. În primul rând, în demența de tip Alzheimer apar o serie de modificări de comportament care pot fi interpretate greșit sau chiar ignorate de persoana în cauză și de către familie mult timp. Când acestea ajung într-un stadiu evolutiv avansat, pot declanșa și determina tulburări majore la nivelul întregii familii. Diagnosticul precoce presupune aflarea acestor lucruri din timp, pentru a avea timp să te educi, să înțelegi despre ce este vorba. Se începe un tratament care nu vindecă, dar care ameliorează în mod evident simptomatologia și evoluția acestei boli. Tratamentul este important, dar poate la fel de important este ca cei din jur să aibă timp să înțeleagă, iar pacientul să aibă timp să-și adapteze stilul de viață. Din experiența noastră, persoanele diagnosticate în faze incipiente au avut o evoluție foarte lentă a bolii. Este important ca acestea să nu fie expuse unor solicitări care să evidențieze deficitul cognitiv, ci, din contră, să li se faciliteze accesul la activități care să suplinească deficiențele și să stimuleze rezerva cognitivă și funcțiile care sunt încă performante. Astfel, perioada în care deficitele funcționale sunt majore se limitează, iar familia este pregătită.
    – Care este rolul familiei în procesul de îngrijire și tratament al pacienților cu demență? Cum este aceasta consiliată și educată în prezent?
    – Familia joacă un rol extrem de important, ea poate oferi susținere și o continuitate a stilului de viață avut anterior. Este nevoie însă de multă înțelegere și de o informare temeinică asupra tulburărilor de comportament care pot apărea. Însă și reversul este valabil: dacă familia nu înțelege sau are o atitudine inadecvată, se poate ajunge la o atitudine conflictuală, care se răsfrânge asupra bolnavului, agravând simptomatologia acestuia. Atitudinea față de persoana suferindă este elementul esențial, însă și funcționalitatea în sine a familiei este foarte importantă. Depresia în rândul persoanelor care îngrijesc un bolnav de Alzheimer este foarte frecventă. De altfel, serviciile de sprijin postdiagnostic au două obiective: binele pacientului și al celor care îl îngrijesc, pentru că și ei sunt expuși. Din păcate, la noi în țară, nu există o rețea de servicii de consiliere pentru familiile celor cu Alzheimer, nu avem un sistem standardizat de asistență, doar proiecte-pilot.
    – Care sunt punctele cele mai importante pe agenda Conferinței naționale Alzheimer din acest an?
   – Un eveniment important va fi o ședință de lucru organizată în cadrul unui proiect transnațional danubian, cu participanți din 14 țări. Proiectul urmărește crearea de rețele de sprijin, de informare și de îngrijire pentru pacienții cu Alzheimer și familiile lor. Profesorul Alexander Kurz, din Germania, directorul proiectului, va prezenta în deschidere programul ședinței de lucru. Apoi, sperăm să avem o discuție fructuoasă cu toți membrii grupului. Sunt multe comunicări în domeniul cercetării fundamentale și epidemiologice; clinicieni renumiți vor vorbi despre patologia bolii Alzheimer și va fi prezentată o metaanaliză a trialurilor clinice privind medicația disponibilă în acest moment. Ca și în anii trecuți, există două componente: o parte pur științifică și o categorie de evenimente – atât prelegeri, cât și workshopuri – adresate publicului larg și familiilor. De asemenea, anul acesta oferim două cursuri precongres: unul de neuropsihologie, despre rezerva cognitivă în patologia neurodegenerativă, și un curs de neuroimagistică.
    – Care sunt principalele probleme legate de tulburările neurodegenerative care ar trebui să-și găsească rezolvarea cât mai urgent, în anii următori?
    – În primul rând, educația, de la nivelul populației până la cel al profesioniștilor. În al doilea rând, calificarea forței de muncă, pentru a putea oferi servicii de consiliere și îngrijire, chiar și în comunitățile mici. Aceasta ar ajuta foarte mult familiile și ar degreva în mare măsură serviciile medicale. Aceste două aspecte mi se par esențiale. Apoi, ar mai fi nevoie de centre ale memoriei, centre de prim diagnostic al tulburărilor neurocognitive. Ar fi un pas important și relativ ușor de întreprins: nu presupun costuri mari, trebuie doar ca în strategia Ministerului Sănătății să fie cuprinse aceste tipuri de servicii. Ele pot fi anexate la orice instituție, ambulatoriu sau spital. Această strategie ar trebui multiplicată la nivel național pentru a rezolva problema diagnosticului precoce.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală