resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Agresiunile asupra corpului medical: întâmplare sau obicei?

Autor: Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN | 10 Februarie 2017
     Recent, pe site-ul Fréquence Médicale au apărut testimoniale ale unor medici agresați de pacienții lor. Astfel, în Franța, în 2015, au fost 924 de atacuri verbale și fizice la adresa medicilor, toate raportate de l’Observatoire de la sécurité des médecins. După ce un medic de familie francez a fost înjunghiat mortal, iar altul lovit în cabinetul său, ministrul francez al sănătății nu a întârziat să reacționeze în apărarea acestora. Care erau cauzele cele mai frecvente ale vărsării furiei pe doctori? În unele situații era pierderea unor membri din familie, dar cel mai des furia era legată de listele lungi de așteptare. În principiu, aceste agresiuni au loc atunci când pacientul nu obține imediat ceea ce speră să obțină.
    Privind la pacienții mei români, din care tot mai mulți preferă să se întoarcă din țări ca Anglia, Italia, Franța, Spania să se consulte în țara lor de baștină, rămân uneori surprins de calitatea slabă a ofertei de acolo sau de superficialitatea abordării. De multe ori, acești pacienți nu trec, în acele țări, de bariera care se cheamă medic de familie, deși boala lor impune o cu totul altă abordare mult mai detaliată. Am văzut, de exemplu, pneumonii care apăreau pe un teren organic deficitar, unde investigațiile s-au oprit fără să se identifice ce se ascunde în spate. La fel, sindrom de apnee diagnosticat dar neurmărit sau la care titrarea a fost programată la mare distanță, încât pacientul a renunțat și a venit în țară. Sau forme de astm bronșic ori BPOC care nu sunt tratate după ghiduri.
    În același timp însă, privind la exportul de medici români în aceste țări, despre unii dintre ei știind deja că nu străluceau întotdeauna, rămân surprins cât de bine se integrează în acele sisteme de sănătate fără a gafa. Există o explicație: acționează după ghiduri și protocoale, pe care le găsesc de la cel mai mare spital regional până în ultima unitate spitalicească sătească. Este un sistem protector pentru personalul medical, unde consultațiile se fac cu programări riguroase și cu alocări suficiente de timp pentru investigații și ex
Publicitate
aminări. Cu toate acestea, rămâne întrebarea firească: de ce programările se fac așa de greu? Oare în aceste țări, care de multe ori și-au acoperit golurile de specialiști cu medici de la noi, numărul acestora este încă insuficient? Ce putem spune noi, unde presiunea la cabinete este în creștere, iar rândurile ni se subțiază vizibil, cei mai buni rezidenți îngroșând rândurile celor care emigrează? Sistemul și decidenții din sănătate de la noi se pare că nici nu văd că etapele pentru consultul la specialist sunt sărite, pacientul aterizând adesea direct la spital, pentru că ambulatoriile din multe zone ale țării nu mai au specialiștii respectivi.
    Pacientul care vine direct la spital nu este interesat deloc de lipsurile din spitalul respectiv, dacă există sau nu o anumită medicație, un anumit specialist sau un anumit tip de investigație. Nu-l interesează nici că medicul de gardă, la sfârșit de săptămână, are 20–30 de consultații din care trebuie să trieze ceea ce este grav, ca apoi să găsească și un pat liber în spitale supraaglomerate. El vine cu familia, face presiuni și dacă nu primește ce crede că i se cuvine ca asistență (uneori mult peste realitatea bolii), începe să amenințe (imprecațiile verbale și agresiunile fizice fiind la ordinea zilei), să sune la Ministerul Sănătății, la DSP, de unde apoi curg interminabile telefoane care dictează și obligă medicul să interneze cazul respectiv.
    Toate aceste atitudini în care medicul este privit ca un șpăgar ordinar, ca un „comod saturat”, nu sunt induse de un anumit comportament al autorităților? Asta, în condițiile în care încă mai există și anumite obiceiuri din era comunistă la unele categorii de pacienți. Mă gândesc în special la acele „batalioane” de aparținători și pacienți puțin educați care se înregimentează la poarta spitalului, rareori compliante și de puține ori dispuse să poarte un dialog civilizat cu personalul medical. De cele mai multe ori invadează camerele de gardă, amenință în stânga și în dreapta, pătrund în terapiile intensive sau încearcă să mituiască medicii pentru a-i transforma ulterior în niște sclavi în halate albe. Atunci corpul de „bodyguarzi” devine inutil iar intervențiile poliției sunt tardive.
    Oare câți medici sau asistente nu au luat bătaie pentru că acestor familii li s-a părut că nu li s-a acordat suficientă atenție? De câte ori nu năvălesc peste ei bețivi sau pacienți cu maladii din sfera psihiatrică amenințând și condiționând actul medical? În 2016 au fost chiar încurajați de eticheta care i s-a pus de repetate ori corpului medical. Poate că vom învăța în final lecția dialogului civilizat care presupune mai puțini pacienți la ușa cabinetelor, filtre mai bune pe scara ce duce de la ambulatoriu la spital și autorități care să asigure nu doar ordine și hârtii nenumărate către cei care îmbracă halatele albe, ci și bugetele necesare și acoperirea nevoilor unui sistem aflat în suferință cronică.

 

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală