resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Terapia narativă în nursing

Autor: Psih. Vasile BAGHIU | 10 Februarie 2017
     Relativ de dată recentă, terapia narativă are la bază principii care pot fi aplicate în multe domenii (educație, medicină, artă etc.), inclusiv în îngrijirile nursing. Astfel, separarea problemei de persoană, întâietatea experienței persoanei în fața „expertizei” terapeutului, practica „martorului extern neimplicat” și „excepțiile” (unique outcomes) pot avea conexiuni cu aspecte din practica nursing,în sensul general al separării identității de pacient de aceea de persoană aflată la un moment dat sub influența unor probleme de sănătate.
     Fondată și dezvoltată în anii șaptezeci și optzeci de australianul Michael White și neozeelandezul David Epston, terapia narativă a devenit în timp unul dintre cele mai importante modele terapeutice poststructuraliste. Mulți terapeuți s-au identificat cu abordările ei, numindu-se „narativiști”. Mai mult, după fondarea în 1983 a Centrului Dulwich, în Adelaide, în lume au apărut alte centre și institute de terapie narativă, iar formările în acest domeniu s-au extins.
    Și în România au început să apară inițiative de sistematizare și aplicare a practicilor narative. La Iași, de exemplu, funcționează – în cadrul Asociației Psiterra (coordonată de conf. univ. dr. Ovidiu Gavrilovici), sub tutela Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Al. I. Cuza” – un adevărat centru de formare și specializare în terapia narativă și de dezvoltare a practicilor narative, cu implicarea diferiților profesioniști din domeniul medical, educație și din alte sfere ale activității sociale (1).
    Totul are la bază ideea lui White conform căreia viața persoanelor poate fi văzută ca „o multitudine de povești” (2). Unele dintre aceste povești sunt dominante, iar persoanele se identifică cu ele, ceea ce le privează de posibilitatea de a vedea și alte aspecte („ascunse”, dar potențial confortante) ale vieților lor. Prin tehnicile separării problemei de persoană („externalizarea”), ale identificării „excepțiilor” (unique outcomes) de la situațiile în care problema afectează viața persoanei, identificării „poveștilor identitare alternative” și îmbogățirii lor prin incursiuni în trecut, viitor și în „peisajele” identității și acțiunii (skafolding), prin crearea ocaziilor persoanei venite pentru terapie de a vorbi despre propriile experiențe, ale decentrării poziției terapeutului ca „non-expert”, abordarea narativă reușește, alături de alte abordări, să umanizeze relația terapeutică.
    Astfel, urmând acest fir, asistenta medicală va evita suprapunerea diagnosticului cu persoana pacientului și nu se va mai referi la el în termeni precum „hepatita de la salonul X”, tot așa cum niciun pacient abia sosit nu va mai putea fi privit ca un „om-număr”, căruia nu i se cuvine o cană de ceai pentru că „nu a intrat încă în porție”. Prin crearea acelui „space for marginalized voices”, utilizat de narativiști, cel abia sosit în spital va putea spune ce are de spus și va beneficia de o conversație umană din care se va afla care îi sunt trăirile și sentimentele, inclusiv dorința de a obține banala cană de ceai.
    Evident că există și alte abordări care urmăresc umanizarea, dar terapia narativă izbutește să aducă un plus de firesc în relația terapeutică tocmai prin această perspectivă care consideră persoana (și nu terapeutul) „expertul propriei vieți”. Ea scoate din multitudinea de întâmplări ale vieții persoanei o serie de povești care au potențialul de a deveni părți ale identității preferate (prefered identity) și, prin aceasta, de a bloca sau măcar de a încurca „eforturile” problemei de a-i influența negativ viața.
   Perspectiva narativă se poate aplica, așadar, și în îngrijirile medicale, în particular în nursing, unde tehnicile de identificare a problemelor de dependență/diagnosticelor de îngrijire NANDA-I conțin, poate, aceleași modalități de „recompunere” a poveștilor din practica terapiei narative. Și chiar dacă nursingul, ca domeniu disctinct și autonom al științelor medicale, funcționează după mai multe modele teoretice, care au limitele lor derivate tocmai din lipsa unor prescripții concrete pentru practică și poate uneori din incompatibilitatea cu sistemul „evidence-based”, trebuie spus că astfel de delimitări sunt necesare, cel puțin din rațiuni de legitimare între alte domenii.
    Astfel, dincolo de contribuțiile de pionierat din secolul al XIX-lea ale celebrei „The
Publicitate
Lady with the Lamp” (Femeia cu lampa) (3), Florence Nightingale (4), o rapidă trecere în revistă a lor, urmând reperele propuse de Niall McCrae într-un articol (5), poate oferi o imagine a efervescenței căutărilor în acest domeniu și dovada că ar fi necesară realizarea unei coerențe metodologice în practica nursing, inclusiv prin metoda terapiei narative.
    La fel, mai aproape în timp, teoria lui Hildegard Peplau din 1948 (publicată în 1952) (6), care are la bază transferul gradual de la intervenții nursing concrete la relația terapeutică, pune accentul pe asistența medicală (mai mult decât pe tratament) ca agent al schimbării. Este poate și ceea ce terapia narativă numește „absent but implicit”, o tehnică prin care cineva (asistenta în cazul situației de internare, terapeutul în cazul terapiei narative) „observă” ce se află în spatele unor gesturi, vorbe, povești, lucruri nespuse (din sfială sau din lipsa conștientizării importanței lor) și totuși prezente, „implicite”.
     Mai departe, urmând și nevoia clarificării unei definiții a nursingului, Virginia Henderson propune cele 14 nevoi, având la bază piramida lui Maslow (7). Oare nu regăsim această viziune și în ceea ce terapia narativă numește „multi-storied life”? În fond, pacientul nu este definit, nici măcar la internare, doar de un singur diagnostic NANDA-I. În fiecare caz, asociate diagnosticului clinic, avem mai multe probleme/diagnostice NANDA-I care îi afectează pacientului autonomia, la fel cum în terapia narativă apar mai multe povești în „peisajul identității”.
   Callista Roy descrie, la începutul anilor ʼ80, o tendință naturală a omului către echilibru (biologic, psihologic și social), cu aplicabilitate în nursing (unde pacientul face adesea instinctiv eforturi de reechilibrare), iar Martha Rogers vede ființa umană ca un sistem energetic aflat în interacțiune cu mediul (8). Este interesant cum sănătatea și boala sunt considerate aici ca semne ale fluctuațiilor ritmice ale vieții, cu atât mai mult cu cât unul din rolurile asistentei medicale este și acela de a promova adaptarea pacientului la mediu. Nu poate fi omis din această enumerare modelul inițiat de Dorothea Orem (1991), în care se vorbește despre trecerea treptată a pacientului, cu sprijinul asistentei, de la deficitul de autoîngrijire la aflarea și perfecționarea abilităților pentru autonomie în viața de zi cu zi, întocmai ca în descoperirea, în procesul terapeutic narativ, a acelor „unique outcomes” (excepții) în care problema nu reușește să mai aibă impact asupra vieții persoanei.
    Prin urmare, se poate spune că o abordare holistică, integrativă – în care diferitele modele nursing ar fi utilizate în funcție de pacient și problemele sale specifice de îngrijire – ar fi mai eficientă, aspect demonstrat în unele studii (9). Cu o condiție, s-ar cuveni adăugat, anume ieșirea din inerțiile îngrijirilor nursing de la noi care fac, adesea, aproape imposibile abordările în această manieră.
    Perspectiva narativă are cu adevărat potențialul de a asigura acest cadru holistic necesar. Dacă ne referim la domeniul îngrijirilor din secțiile psihiatrice (dar aspectul este valabil și pentru celelalte secții), de exemplu, asistenta medicală trebuie să cunoască pacientul cât mai în amănunt, în contextul său social. Cunoscând persoanele (pacienții) prin poveștile lor de viață, asistenta poate crea ocazii de a formula și întrebări de genul „Ce s-a întâmplat?” și mai puțin întrebări „judecătoare” de tipul „De ce s-a întâmplat acest lucru?”, „Cum a fost posibil așa ceva?” sau „Cum ai putut să faci asta (să bei etc.)?”.
    O abordare narativă vine în contrast și cu algoritmul rigid „Da/Nu” din conversațiile obișnuite cu pacienții în cadrul interviului și al etapei culegerii de date din procesul de îngrijire. Ea pune lumină pe contextul social al unei întâmplări, oferind răspunsuri la întrebări despre sentimente și stări sufletești nu mai puțin importante pentru procesul terapeutic (10). De asemenea, terapia narativă (care permite persoanei/pacientului să-și reconsidere poveștile sale de viață prin concentrarea pe interpretările și conotațiile pozitive și pe emoții) este o abordare eficientă în tratarea depresiei (11), iar îngrijirile nursing au numai de câștigat din utilizarea acestor tehnici și metode.
    În sfârșit, trebuie observat și faptul că multe dintre diagnosticele NANDA-I seamănă, în modul în care sunt formulate, cu problemele pe care narativiștii le identifică la începutul terapiei. Câteva exemple ar putea fi elocvente: lipsa de cooperare privind tratamentul, lipsa de speranță, afectarea somnului, lipsa de cunoștințe privind boala, afectarea stimei de sine. Este un argument în plus pentru ca toate aceste conexiuni să fie explorate mai departe, inclusiv (sau poate mai ales) în școlile sanitare și în facultățile de nursing, tocmai pentru a oferi pacienților acea atitudine de transparență, disponibilitate, interes și curiozitate pentru suferințele care le afectează viața (nu „suferințele pe care le au”, pentru a ne menține în spațiul separărilor problemă–persoană pe care le operează abordările narative), atât de necesară în spitalele noastre.
 
 
Nota de subsol
Bibliografie
1. Gavrilovici O. Narrative therapy in Romania. Postmodern challenges in translation. In Central and Eastern European LUMEN Conference Proceedings: New Approaches in Social and Humanistic Sciences. 2015: 229-30
2. White, Michael. Working with people who are suffering from the effects of trauma; International Journal of Narrative Therapy and Community Work. 2004;1
3. Woodham Smith, Cecil. Florence Nightingale, Penguin (1951), rev. 1955
4. Nightingale, Florence. Notes on Nursing (…). Philadelphia, London, Montreal: J.B. Lippincott Co. 1946 reprint (First published London, 1859: Harrison &Sons). Retrieved 2010 July 6
5. McCrae, Nial. Whither Nursing Models? The value of nursing theory in the context of „evidence-based” practice and multidisciplinary health care. Journal of Advanced Nursing. 2011;68 (1): 222-9
6. Peplau, H.E. Interpersonal Relations in Nursing. Putnam’s Son. New York. 1962
7. Henderson, Virginia. The Nature of Nursing: A Definition and its Implications for Practice, Research, and Education. New York. Macmillan Publishing. 1966
8. Rogers, M.E. An Introduction to the Theoretical Basis of Nursing. Philadelphia. F.A. Davis. 1989
9. Kreitzer, Mary Jo. Integrative Nursing: Application of Principles Across Clinical Settings. Ramban Maimonides Medical Journal. 2015 April;2
10. Joanne M Hall. Powell, J. Understanding the Person through Narrative. Nursing Research and Practice. Volume 2011 (2011). Article ID 293837;10
11. Seo M et al. Narrative therapy with an emotional approach for people with depression: Improved symptom and cognitive-emotional outcomes. J Psychiatric Mental Health. 2015 Aug 22;6:379-89
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală