resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Serviciile de ambulanță nu mai vor să tacă

Autor: Dan Dumitru MIHALACHE | 14 Octombrie 2016
Serviciile de ambulanță nu mai vor să tacă
     Urgența prespitalicească din România, deși cu state vechi în structura sistemului sanitar și destul de activă în spațiul public, reclamă tot mai des condițiile nu tocmai bune pentru desfășurarea activităților specifice. Printre acestea: un deficit masiv de personal medical, legislație inadecvată, lipsa interesului autorităților, precum și faptul că această specializare nu este promovată în cadrul universităților și școlilor postliceale. Pentru conștientizarea acestor aspecte, pe perioada a doi ani, Asociația Serviciilor de Ambulanță din România (ASAR) a dezvoltat un proiect – Urgent Med Equity –, cu finanțare europeană.
     Luna trecută, ASAR și Societatea de Salvare București (SSB) au organizat, la Poiana Brașov, conferința anuală de medicină de urgență în prespital, ajunsă  la a 17-a ediție. Conferința a reunit peste 300 de participanți de la serviciile de ambulanță, medici din medicina de urgență, de familie și diverse alte specializări, din secțiile UPU și spitale, medici rezidenți, asistenți medicali, voluntari din cadrul serviciilor de ambulanță. Anul acesta, manifestarea a integrat și conferința de final a proiectului Urgent Med Equity.

 

Un simptom ce nu trebuie neglijat

 

     În conformitate cu legea drepturilor pacientului, acesta are dreptul la cea mai bună asistență medicală posibilă în acel moment. Trecând peste această enunțare seacă, este clar pentru orice urgentist că trebuie să dea dovadă de foarte multă empatie față de pacientul din fața lui. Primul lucru pe care îl spun majoritatea pacienților, este „mă doare...“. Totdeauna îi doare ceva. Este un simptom foarte important, care nu poate fi trecut cu vederea. Din fericire, este primul lucru și cel mai ușor de tratat în zilele noastre, cu efecte imediate și benefice asupra pacientului atât fizice, cât și psihice.
     Asociația internațională pentru studiul durerii definește acest simptom ca fiind o experiență dezagreabilă senzorială și emoțională asociată unei leziuni tisulare reale, potențiale sau descrise în termeni ce se referă la astfel de leziuni. Recunoașterea și tratarea durerii ar trebui să fie o prioritate în tratarea pacientului, atenționează dr. Mihaela Toza, medic în cadrul Societății de Ambulanță București-Ilfov (SABIF): „De multe ori ne confruntăm cu lipsa unui diagnostic de certitudine atât în serviciile de ambulanță, cât și în spital, însă acest lucru nu ar trebui să întârzie managementul corect al durerii. Acesta ar trebui să înceapă din prespital, să continue și să fie monitorizat în camera de gardă și să se termine cu asigurarea unei analgezii corespunzătoare“.
     În evaluarea clinică a durerii, spune doctorița, trebuie ținut cont de debutul și durata acesteia. În măsurarea intensității durerii, cel mai la îndemână scor este scorul numeric simplu, în care pacientul va descrie durerea, acordându-i o notă de la zero la zece, în care zero este fără durere și zece este durerea maxim imaginată.
     De asemenea, este necesar să se ia în calcul caracterul durerii, simptomele ce o însoțesc, factorii ce o provoacă și o ameliorează, medicația curentă, alergiile medicamentoase cunoscute, istoricul medical al durerii, investigațiile și tratamentul urmat, antecedentele personale patologice, hepatice, renale, cardiovasculare. Este bine ca semnele vitale și scorul durerii să fie evaluate înainte, dar și după medicație.
     Principiile de bază în terapia durerii, explică Mihaela Toza, sunt: terapia durerii  să se facă în trepte, în funcție de intensitatea și tipul de durere, cu utilizarea secvențială a analgezicelor; analgezia pentru durerea moderată și severă să înceapă în 20 de minute de la prezentarea pacientului, eficiența tratamentului să fie evaluată după 30 de minute, iar reevaluarea să se facă la cel mult o oră de la administrarea lui. În urma reevaluării, dacă analgezia este inadecvată, se recomandă o doză mai puternică – administrarea unui analgezic de potență superioară sau administrarea de adjuvante analgezice.
     În durerea ușoară este indicată administrarea medicației orale, iar în cea moderată și severă cea intramusculară sau intravenoasă. În durerea ușoară, cu scorul numeric între 1 și 3, conform scalei OMS, sunt recomandate antiinflamatoarele nesteroidiene – paracetamolul, metamizolul. În durerea moderată, cu scorul numeric de la 4 la 6, sunt recomandate opioidele slabe, nonopioide și medicația cu analgezice, iar în durerea severă, cu scorul numeric între 7 și 10, se recomandă opioidele puternice în combinație cu analgezice.
     Alegerea tratamentului se face și în funcție de tipul durerii. În durerea somatică și viscerală, medicația opioidă este mai eficientă decât în cea neuropatică, unde se recomandă și folosirea medicației adjuvante, cum ar fi corticosteroizii, antidepresivele și anticonvulsivantele, miorelaxantele. De asemenea, în bolile neoplazice și osteoporoză, în metastaze osoase sunt indicați bifosfonații, iar în durerea colicativă, antispasticele.
     Ca recomandări generale, dr. Mihaela Toza spune că trebuie evitate antiinflamatoarele nesteroidiene în hipertensiunea necontrolată terapeutic, insuficiența cardiacă avansată, insuficiența renală, infarctul miocardic. Iar la pacienții cu risc cardiovascular, tratamentul de primă intenție ar trebui să rămână paracetamolul, iar pentru durerile de intensitate mai mare, asocierea acestuia cu un opioid slab, gen tramadol, dihidrocodeină. Antiinflamatoarele nesteroidiene vor fi evitate pe cât posibil la pacienții cu tratament anticoagulant. De asemenea, se recomandă asocierea cu inhibitori de pompă de protoni și blocanți ai receptorilor H2, în special la cei cu antecedente de gastropatie și ulcer. În cazul opioidelor, având în vedere efectele lor adverse, este important să se facă și managementul reacțiilor averse.

 

Urgența în sindromul aortic acut

 

     Destul de des întâlnite de urgentiști în teren, foarte grave de fiecare dată, sunt și cazurile cu sindrom aortic acut (SAA), cea mai mare urgență medico-chirurgicală și puntea de legătură dintre chirurgii cardiovasculari și urgentiști. Acești pacienți, într-o proporție de 2% se pierd în primele două ore, iar 50% din ei se pierd în primele 48 de ore, spune prof. dr. Victor Costache, președintele Comisiei de chirurgie cardiovasculară din cadrul Ministerului Sănătății.
     Deși cel mai des auzim de disecțiile de aortă, trebuie cunoscut faptul că SAA prezintă mai multe forme: disecții de aortă (leziunile cele mai complexe ale SAA, caracterizate prin existența unei reintrări și a unei porți de ieșire la nivelul aortei); hematom intramural (este produs de ruptura unor vase de sânge din adventiția aortei, cu localizare inițială la nivelul peretelui aortic, dar netratat corespunzător, cu evoluție spre disecție aortica); ulcer intramural (apare ca o placă de ateroscleroză, în general la nivelul crosei, cu evoluție rapidă spre hematom, în contextul unui puseu hipertensiv sau a unei disecții de aortă); ruptură posttraumatică de istm aortic (ruptura posttraumatică de aortă apare în 90% din cazuri la nivelul istmului).
     Cum pot fi transferați acești pacienți și ce se poate face pentru ei în prespital? Mai întâi, spune profesorul Costache, este important să se facă diferența dintre SAA posibile și cele probabile sau sigure. Când sindromul este posibil, trebuie făcută imediat o investigație la cel mai apropiat computer tomograf (CT), iar atunci când este probabil sau sigur, pacientul trebuie adresat către un centru de etiologie cardiovasculară și, în funcție de statusul său hemodinamic, la CT sau direct în sala de operație. Înainte de a intra în sala de operație, „cheia este stabilizarea tensiunii“. Este important să se întârzie folosirea vasodilatatoarelor pentru stabilizarea de tip blocant de calciu și să se opteze pentru betablocant injectabil.

 

Ecografie pe ambulanță

 

     Urgentiștii din Cluj sunt pe cale de a introduce aparatele miniaturizate de ecografie în prespital. Dr. Adela Golea, medic șef UPU-SMURD Cluj, intenționează să facă acest lucru, pornind de la nivelul studenților: „Așa cum folosim stetoscopul ca să descoperim anumite lucruri fiziopatologice, la fel vrem să introducem aparatele miniaturizate de ecografie ca să descoperim anumite modificări morfopatologice sau de tip fiziologic în examenul clinic“. Aceasta, pentru că „de obicei clinica nu este atât de clară ca să ne facă să mergem de la simptom la sindrom“ și de foarte multe ori, ecografia „ne schimbă deciziile sau ne face să vedem o altă cauză pe care trebuie să o tratăm, cauză care de multe ori condiționează evoluția nefavorabilă a pacientului î
Publicitate
n primele momente“.
     Nu este nevoie de un training foarte laborios, spune medicul clujean: „Nu este vorba de competență în ecografie de șase luni, ci doar de o examinare punctuală pentru a ne răspunde la niște întrebări clinice“. Nu este o practică izolată, adaugă aceasta, ea vine în urma unor dovezi care există la nivel european și peste ocean, la nivelul armatei americane, pentru că „ei au practicat prima dată această integrare a examinării clinice în prespital și este chiar indicată de ultimele ghiduri la pacientul pediatric în prespital în zonele izolate și chiar în zonele de dezastru“.

 

Pericol pentru mamă și făt

 

     Eclampsia reprezintă un pericol ce poate plana asupra a două vieți, mamă și făt, în special asupra tinerelor mame. O putem compara cu un „fulger pe cer senin“, spune asistenta medicală  Tomița Jianu (SABIF), pentru că „asemenea fenomenelor meteo, greu previzibile, apariția unor semne/simptome de preeclampsie/eclampsie în plină sănătate la o gravidă pot fi comparate cu acest fulger de nicăieri“.
     Eclampsia reprezintă o importantă cauză de morbiditate și mortalitate neonatală și maternă, cu un prognostic grav, rezervat, în special fetal, cu o rată de deces intrauterin de până la 50% în timpul crizei, corelat cu un prognostic matern la fel de grav – mortalitate de 15%. Incidența ei nu este foarte mare, 5–10% din totalul sarcinilor, 20% din aceste cazuri întâlnindu-se la nulipare. Din totalul pacientelor care dezvoltă HTA gestațională, aproape jumătate vor dezvolta semne/simptome de preeclampsie și 3,9% din acestea ajung la eclampsie.
     Din punct de vedere etiologic, trebuie luate în calcul antecedentele heredocolaterale, hipertensiunea cronică, primiparitatea, vârstele extreme ale mamei (mai mică de 20 de ani sau mai mare de 36 de ani), bolile metabolice (malnutriția, diabetul, obezitatea). Simptomele sunt spectaculoase. Apar convulsiile, HTA, tahicardia, tahipneea, edeme ale membrelor, tulburări de vedere.
     Tabloul clinic se prezintă prin semne generale, prodroame respiratorii, cardiovasculare, neurologice, modificarea bătăilor cardiace fetale. Semnele neurologice, la rândul lor, pot fi împărțite în patru faze. Prima fază este cea de invazie, care durează de la 30 de secunde la un minut, timp în care fruntea se învinețește, apar convulsii mici la nivelul feței și a pleoapelor, a membrelor superioare (sunt în poziție de hiperpronație), proiectarea limbii în exterior prin interdeschiderea gurii, globii oculari sunt orientați spre sus și exterior, iar capul execută mișcări de lateralitate.
     A doua fază, marcată prin convulsii tonice, durează de la 30 până la 50 de secunde, convulsiile cuprinzând întregul corp: capul este în hiperextensie, coloana într-o extensie extremă (opistotonus), poate apărea trismusul și există riscul de lezare a limbii, tensiunea poate să crească până la 230–270 mm/Hg. A treia fază, cea de convulsii clonice, durează trei-patru minute, în care tot corpul este cuprins de convulsii, inspirul este profund și zgomotos, iar expirul  lent. Apar mișcările involuntare sau necontrolate (mișcările capului și ale membrelor se pot asemăna cu mișcările unui toboșar). Spre sfârșitul perioadei, musculatura se destinde, convulsiile devin din ce în ce mai lente, până dispar.
     A patra fază este coma – coma profundă sau superficială. Ea poate dura de la câteva ore până la una-două zile, iar prognosticul pentru gravidă și făt este dat de starea gravidei. Dacă pe perioada comei, gravida este liniștită, prog­nosticul este mai bun. Dacă, dimpotrivă, este agitată, „nu ne gândim la ceva bine“. Moartea poate surveni prin hemoragie cerebrală.
     Ce se poate face în aceste situații? Tomița Jianu spune că „în primul rând trebuie să ne asigurăm că noi și pacienta suntem în siguranță. Punem gravida într-o poziție care să o ferească de traume, în semidecubit lateral stâng, facem evaluarea ABCDE, iar când ajungem într-o cameră de gardă, respectiv, spital, trebuie făcută evacuarea sarcinii pe cale naturală sau cezariană cât mai repede“. Tratamentul standard urmărește tratarea hipertensiunii, a convulsiilor, împiedicarea reapariției convulsiilor, tratamentul edemului cerebral, al insuficienței renale acute, insuficienței hepatice acute. Trebuie făcute consulturi de specialitate și tratamentul complicațiilor.

 

Responsabilizare prin competențe

 

     Una dintre problemele sistemului de urgență în prespital, potrivit dr. Alice Grasu, manager SABIF, este legată de resursa umană, respectiv, salarizarea în funcție de competențe. Ea spune că în aceste servicii există trei categorii de asistenți medicali: cu studii postliceale, studii superioare și cei cu studii superioare și master. „Ce competențe în plus au unii față de alții, căci la salariu se simte foarte tare? Mi se pare o mare inechitate să prestezi aceeași muncă, să ai aceleași competențe, în schimb salariul să fie dublu“, arată șefa SABIF, adăugând că „ar trebui să încercăm să-i dăm competențe asistentului cu studii superioare, care să justifice studiile pe care le desfășoară și salarizarea aferentă“.
     În prezent, în România, nu există nicio diferență bazată pe competențe între cele trei niveluri, explică dr. Adela Golea, care este și cadru didactic la UMF „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca: „De aceea avem și problema cu privire la rezidenți, dacă să îi lăsăm sau nu să facă gărzi“. Ea spune că „în Vest”, rezidentul de anul întâi face gărzi și are responsabilități, pentru că în curricula lui „spune foarte clar ce are dreptul să facă singur după fiecare trei sau șase luni, iar dacă nu poate să facă acele lucruri singur, nu trece mai departe. Fără aceste competențe, practic, nu știi cine are responsabilitatea“. De aceea, spune ea, va trebui restructurat totul, „cineva să stea să le pună pe toate cap la cap și atunci să știm fiecare ce facem“.
     Pe site-ul OMS, continuă medicul clujean, pentru partea de traumă și cea de resuscitare, există o grilă de competențe pe niveluri (...), unde spune foarte clar ce trebuie să știe laicul, care are numai câteva competențe, dar pe care trebuie să le știe – să oprească o hemoragie, cum să procedeze în cazul unui ars, cum să recunoască pacientul comatos și cum să procedeze în cazul lui, să știe să facă suportul vital bazal și să folosească defibrilatorul, ce trebuie să facă voluntarul, peste ceea ce poate să facă laicul, după care încep nivelurile medicale. Iar sistemele medicale trebuie puse pe aceste competențe“.

 

E greu cu voluntariatul

 

     Conferința de la Poiana Brașov a marcat și finalizarea proiectului Urgent Med Equity, dezvoltat de ASAR. Multe din problemele identificate de-a lungul celor doi ani în care acesta s-a derulat, s-au concentrat în jurul cooptării de voluntari în serviciile de ambulanță. Aurelia Babiciu, asistentă medicală în cadrul serviciului de ambulanță Baia Mare și coordonatoarea voluntarilor de aici, spune că, neexistând o facultate de medicină în acest oraș, „lucrurile merg destul de stângaci“. Medicii care vin la acest serviciu de ambulanță sunt din Cluj sau București, iar cooptarea voluntarilor se face din școlile postliceale de asistenți medicali. Problema este că majoritatea asistenților care vin ca voluntari sunt cei care își doresc un post la ambulanță: „Este destul de greu să faci voluntariat în speranța că vei fi angajat. Să treacă un an, doi, trei și să nu obții un loc de muncă, chiar dacă este pregătit. Și, de multe ori, îi pierdem, pentru că abandonează. Nici asistenți nu avem destui“.
     Varga Steliana, asistent medical principal și coordonatoarea voluntarilor de la SAJ Sălaj, spune că ar trebui ca școlile postliceale de asistenți medicali să le permită tinerilor efectuarea practicii și la serviciile de urgență: „Din păcate, Ordinul asistenților de la noi și școala postliceală spun că practica se face doar în unități sanitare cu paturi“.
     Carmen Mazilu, vicepreședinta Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), spune că organizația pe care o reprezintă a sesizat problemele constatate în formarea asistentului medical: „Nu se prea respectă standardul de formare“. E de părere că învățământul în acest domeniu se desfășoară după o curriculă destul de veche, din 2007, neadaptată la nivelul actual. Revizuirea standardului de profesie este foarte importantă,„pentru că nu pregătim asistenți doar pentru spitale – există în momentul acesta și medicina de familie și medicina de urgență și comunitarele, iar noi trebuie să aducem formarea și la acest nivel“.
     Una dintre inițiativele rezultate din discuțiile purtate la această conferință se va materializa printr-o adresă către OAMGMAMR și Ministerul Sănătății, cu solicitarea de a clarifica problemele expuse mai sus, pentru că „sunt probleme de interes național“, a conchis dr. Cristian Grasu, președintele ASAR și al SSB.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală