resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment


| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Absența psihiatriei de urgență face victime

Autor: Dr. Vlad STROESCU | 7 Octombrie 2016
Absența psihiatriei de urgență face victime
     Domnul X suferea de ceva vreme de atacuri de panică. Lumea îl considera puțin isteric, deoarece crizele păreau să aibă loc mai ales în context „emoțional“: când la serviciu erau perioade mai stresante sau când se certa cu soția. Simptomele erau, de asemenea, caracteristice: încleștatul fălcilor, amorțeala mâinii stângi, înțepături precordiale. Investigațiile uzuale arătaseră o cardiopatie ischemică pe care, vorba aia, o avem toți, și un colesterol ceva mai mare. Tratamentele psihiatrice nu fuseseră niciodată prea eficace în cazul său. În ultima lună, crizele se îndesiseră și deveniseră mai grave, fiind însoțite de o agitație psihomotorie impresionantă. La ultima criză, soția a sunat la 112 – nu era prima dată. Echipajul sosit la fața locului a evaluat situația, a zis că e de psihiatrie și a plecat. Bărbatul s-a internat a doua zi la spitalul de psihiatrie, unde a murit, destul de prompt, cu infarct mezenteric. Dacă acest caz seamănă foarte bine cu unul foarte recent, în care pacientul era o celebritate, nu e deloc întâmplător.
     Doamna Y fusese disponibilizată de la locul de muncă, după treizeci de ani de loialitate în slujba unei companii fondate în comunism și trecute, de atunci, prin multe și dramatice transformări. Necăsătorită, locuind singură, la o vârstă la care speranța unui nou început e foarte mică și pentru cel mai rațional om, a început să cocheteze tot mai serios cu ideea morții. După o primă tentativă, a fost externată de la urgență cu indicația de a merge la un psihiatru, pe unde o dori ea. A venit însoțită și mai mult forțată de o vecină foarte îngrijorată, dar a refuzat categoric internarea și a aprobat doar formal inițierea unui tratament. La a doua tentativă, pacienta, dusă cu ambulanța la urgențe, a fost îngrijită corect toxicologic și trimisă acasă, cu indicația de a merge la psihiatru. La a treia tentativă, ambulanța a venit, chemată de vecină, dar a plecat imediat, fiind refuzată de doamna Y. Deși putem argumenta că pacienta nu era tocmai corpus mentis, ambulanța nu intervine împotriva voinței pacienților. Nici măcar când psihiatrul solicită internarea nevoluntară, deși uneori acceptă să intervină la solicitarea familiei, mai ales dacă e un pacient „cunoscut cu antecedente psihiatrice“, un psihotic aflat la a nenumărata recidivă pentru că nu își ia tratamentul. Nimic de genul acesta în cazul de față. A patra tentativă de suicid a fost reușită.
     Cazurile asemănătoare sunt suficient de frecvente ca să reprezinte tipuri ușor de recunoscut și generatoare de imensă durere, indignare și furie pentru familii, dar și pentru marele public – dacă devin de notorietate. E foarte tentant să arăți cu degetul diverse persoane în aceste cazuri. Cine e de vină? În primul caz: echipajul de pe ambulanță, care a eșuat în a face diagnosticul diferențial între atacul de panică și evenimentul vascular? Cei din spitalul de psihiatrie, pentru că au acceptat internarea? În al doilea: cei de la urgen
Publicitate
țe, care nu s-au asigurat în vreun fel că pacienta își va continua îngrijirile de care avea nevoie vitală – îngrijiri psihiatrice în acest caz? Ambulanța, care a acceptat refuzul de a fi transportată la spital al unei paciente intoxicate cu tranchilizante? Psihiatrul, care a văzut-o o dată la cabinet și nu a dispus internarea imediată împotriva voinței, ceea ce ar fi însemnat să rețină cumva pacienta la policlinică până poliția și ambulanța se deplasau la fața locului? Ar fi fost o încercare eroică și cu șanse maxime de eșec, la o pacientă fără simptome psihotice și în niciun fel confuză la momentul examinării, dar nu merită o viață de om să încerci absolut totul?
     Răspunsul este, din păcate, unul simplu. Elementul comun este eșecul de a evalua și a trata corect o urgență despre care nu se știe bine dacă e psihiatrică sau nu. Și nu din ignoranța îngrijitorilor, fie ei medici curanți, echipaje mobile sau fixe de urgență. Ci din falia de sistem dintre urgențele medico-chirurgicale și cele psihiatrice. Anomalia profundă este separarea acestora, plasarea lor fizică la poluri opuse ale orașului sau, când ele sunt apropiate, ridicarea de garduri înalte între ele. Garduri simbolice, de antipatie reciprocă între specialiști nevoiți să se certe interminabil prin telefon pentru orientarea unui pacient: o bucată nepermis de mare din timpul unui urgentist e petrecută astfel. Garduri generate de vidul normativ și legislativ în asemenea cazuri. Gardurile pe care societatea le ridică reflex între ea, oriunde ar fi, și orice sună vag a „nebunie“. Și garduri adevărate, nu simbolice, de exemplu cel dintre spitalele „Obregia“ și „Bagdasar-Arseni“.
     Soluția e și ea destul de simplă și am mai discutat despre ea într-un articol de acum aproape trei ani, publicat la această rubrică. Orice serviciu de primire a urgențelor trebuie să aibă un compartiment psihiatric. Legea obligă ca un spital de urgențe să aibă și un psihiatru intra-muros, dar această prevedere e insuficientă. E ca și cum ai spune că un cardiolog e suficient pentru Spitalul Floreasca. Eventual, unul care să acorde consultații doar în ambulatoriu, de trei ori pe săptămână, cum se întâmplă cu psihiatrul în alte spitale de urgență. O psihiatrie de urgență corect practicată presupune un departament complet, situat chiar la spitalul general de urgență, cu personal superior și mediu calificat, fir direct către spitalul de psihiatrie (posibilitatea de a interna, fără intermediere, dacă este necesar) și un staționar cu câteva paturi care să permită supravegherea timp de maximum 72 de ore. Un asemenea departament permite următoarele: mai întâi, echipajul de urgență nu mai e nevoit să facă diagnostice diferențiale subtile în apartamentul pacientului, ca să știe încotro să o ia: direcția către urgență e unică. Pentru orice pacient cu presupusă patologie psihiatrică urgentă, există un filtru medicochirurgical sau metode de intervenție rapidă. Pacienții care necesită îngrijiri medicale dar au un risc psihiatric important, cum sunt victimele tentativelor de suicid, nu mai sunt pierduți, ca doamna Y, ci preluați și orientați la fața locului. Staționarul permite adesea dezamorsarea crizelor care nu sunt neapărat cauzate de o patologie psihiatrică „clasică“ precum schizofrenia și care deci nu sunt adecvat tratate în serviciile psihiatrice cu internare nevoluntară, cu supraveghere sau izolare. Psihiatrii nu mai sunt nevoiți să facă evaluări somatice pentru care sunt puțin competenți și neechipați. În schimb, își pot oferi expertiza și la rece, în consultațiile de psihiatrie de legătură, în diversele secții ale spitalului. Dar, cum psihiatria, în genere, nu mai e prezentă pe agenda executivilor și legislatorilor, pentru fiecare caz de moarte evitabilă de care vom citi în presă, nenumărate altele, anonime, vor continua să se întâmple.
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală