resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Dezolare, între pocăință și inchiziție

Autor: Dr. Gabriel DIACONU | 19 August 2016
Dezolare, între pocăință și inchiziție
    Sunt dezolat. O spun fără patimă. Ca și cum ar conta. Căci nu prea contează, de fapt. Soarele nu răsare după bunul meu plac. O spun ca unul care doarme noaptea liniștit după tot ce a făcut, tot ce a scris, tot ce a dat și dă țării sale. Da, sunt dezolat. Dezolat de actualul ministru, a cărui monogramă e la un „V“ diplopic distanță de-o limuzină germană. Dar cam atât. De faptul că, deocamdată, mandatul său maniheist e doar un exercițiu de publicitate mascată, undeva între pocăință și inchiziție. În timp ce îi caută procuratura prin târg, pare că medicii și-au uitat, în discuțiile recente, curajul. Ce-au fost acestea, negocieri? Nimic mai mult decât o salatieră cu farfurizi și brânzovenești, o caricatură gopiană. O prestanță lamentabilă, căreia nici măcar scribii de serviciu (subsemnatul y compris) nu-și mai găsesc timp sau chef să-i creioneze accentele de penibil.
    Să luăm chestiunea gărzilor, care stă la intersecția dintre nevoi și resursa de a satisface nevoi. Ca să acoperi gărzi, ai nevoie de doctori. România nu mai are doctori. De vreme ce nu mai are doctori, pe calendarul de lucru, vrei, nu vrei, trebuie să prestidigitezi cât timp îți crești o nouă generație. Altfel, la revedere linie de gardă. La revedere și ban decontat pentru spital. Aceasta-i suveica, n-ai ce să-i faci. Vrei să fie altfel, trebuie s-o schimbi. Șerbul în halat s-a dus cu jalba nu ca să-și amelioreze statutul, ci să-i fie recunoscută truda. Cât vrei, doi lei? N-avem. Avem un leu. Aferim, boierule! Plata gărzilor e perfect rezonabilă, dar e, ca de obicei, un subiect fals. Adevăratul subiect e decizia – dureroasă – de a restrânge prestația hospitalieră astfel încât să respecte norma umană. Și asta include timpi liberi, timpi de odihnă etc. Parșiv, serpentin, ministerul o făcu, din nou, pe prostul, în acest veșnic blat al conversației. Știe poate cel mai bine că faimoasele „contracte de colaborare“ pe gărzi sunt bișnița bizantină a managerilor de spitale și, nu de ieri, de azi, anticamera furtului de posturi în acele locuri dezirabile, portița fiscală pentru locurile indezirabile prin care, artificial, sunt păstrate servicii creponate, de hârtie, în timp ce pacienții sunt tratați cu adeverințe, dar nu cu adevărat. Statul n-are chiloți, dar își fură singur cușma! Dacă nu putem schimba, măcar să legalizăm hoția. Iar minciuna e crimă.
    N-avem resursa umană să acoperim atâtea linii de gardă. Punct. Închideți linii de gardă, deplasați personal cât să le acoperiți onest pe celelalte. Și lăsați-mă cu
Publicitate
contractele de gărzi. Aceasta nu-i bună practică. E surfilaj medical.
    Mai departe. Chestiunea infecțiilor dobândite în spital (HAI), șontâc numite „nosocomiale“. Veniră niște experți CDC, s-au uitat, s-au crucit, au pritocit, au lăsat niște recomandări pe care le găsești pe orice carte poștală OMS despre cum e bine să te speli pe mâini după ce mergi la baie! Antreprenorii își freacă mâinile de bucurie la gândul că vom demola câteva spitale și vom construi câteva noi la preț de califat, căci ce altceva poate propune o țară de borduri și pan­seuri? Sunt sigur că localnicii din Belciugatele vor fi mult mai sănătoși cât de curând! Nimic din strategia cât de cât bun-simțită a ministrului anterior, nimic de „riscogramă“, nimic de „liste de așteptare“, nimic de faimoasa politică de a resuscita ambulatoriul de specialitate, nimic de descongestionarea marilor mastodonți spitalicești, nix strategie de-a rândui, cât de cât, bolnavul în drumul lui spre sănătate. Bezna minții, politici făcute la feștilă!
    Și apoi doctorii. Să luăm chestiunea psihiatriei, pe care o cunosc un pic mai bine. Grupurile de lucru (nu fac parte din niciunul, ar fi conflict de interese moral pentru mine, din postura mea dublă de medic și gazetar) prășesc la diverse schimbări. Sunt câțiva entuziaști, câțiva puși pe treabă, restul stau și proptesc sapa în timp ce ronțăie semințe. Nu e ca și cum nu i-ar privi pe toți. Nu e ca și cum n-ar practica toți aceeași meserie. Dar sentimentul de comunitate e stârnit doar de drame individuale, moment când toți gratargiii meseriei transmit bezele, mesaje de încurajare, ba chiar își împrumută, că nu-i dificil, numele pentru scrisori deschise. Idei sunt multe, leadership puțin, de obicei câștigă cel care dă un randament mai mare la numărul de postări. Staroste de obști, habitual, e un oarecare chior în țara orbilor. Când sunt chemate la solidaritate corpurile profesionale, faimoasele mausolee, se organizează întâlniri, se pun la masă obișnuiții, se decide să se schimbe totul dar să rămână la fel, în locurile esențiale. Sunt unul, două, trei puncte de argumentație, atât de dureroase, atât de pernicioase. Cui îi pasă? Căci nouă nu. Nepăsarea pleacă din duplicitatea celui care s-a obișnuit să funcționeze așa. Care a găsit momentul economic profitabil al momentului.
    Un minister care aude doar pe cine va vrea nu e un minister. O rânduire care tratează hemoragia cu șervețele nu e orânduită. Și o comunitate de obedienți, pradă facilă pentru lupii retoricii, nu e o comunitate. Tristă e ziua când ajungi să-i regreți pe înaintași. Trist, cu atât mai mult cu cât nici ei n-au făcut o mare brânză. Dar cel puțin era un ferment al medicinii. Între timp s-a ales praful. Doi-trei țârcovnici astenici, care, dacă nu sunt încurajați și îmbăiați în laude, mor de îmbufnare. Acum e un teatru ieftin între amatori ai meseriei, în timp ce greii, oamenii de bine, și-au pus o mână în cap și alta în fund. Am ajuns de tot râsul, de unde anțărț eram de tot plânsul. Și spun asta cu tot optimismul pe care-l pot capta. Nu-mi spun nimic banii vânturați, e un strănut cosmic față de cât se fură în sănătate în România. Nu-mi spun nimic promisiunile. Timpul viitor îmi e absolut egal și neutru. Dar, când mă uit la prezent, îmi vine să caut repede o pungă de hârtie și să decid: ori vărs în ea, ori o folosesc ca paliativ la un atac de panică.
 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală