resep masakan indonesia

recept pojok game jual obral berita bola delicious recipe resep masakan indonesia resep masakan indonesia Adi Sucipto News and Entertainment

MedicHub

| | Tipareste pagina Trimite prin email Trimite prin Yahoo Messenger

Înlocuiți și uitați

Autor: Prof. dr. Gabriel M. GURMAN | 4 Martie 2016
Înlocuiți și uitați
     Trebuie să recunosc că până în urmă cu doar câteva luni nu știam mai nimic despre viața lui Oliver Sacks, neurolog faimos nu doar pentru cariera sa profesională, ci mai ales pentru cărțile publicate, în care pacienții săi devin eroii povestirilor. Dar ultima lui carte, apărută cu puține luni înainte de moartea sa, On the move. A life („În  mișcare. O viață“, în traducerea apărută la Humanitas), îl are ca erou pe însuși ilustrul autor, el devenind propriul său biograf. Deși autobiografică, On the move nu e o simplă descriere a vieții autorului; aș spune că reprezintă mai degrabă o chintesență a celorlalte volume publicate de Sacks de-a lungul anilor.
     Citatul alăturat, luat din acest ultim volum, vorbește despre moarte și despre unicitatea fiecăruia dintre noi. E unul din puținele puncte ale cărții în care e vorba de dispariția naturală și fiziologică a fiecărei făpturi care se naște pentru a dispărea la un moment dat. Oliver Sacks se știa bolnav, știa că i se apropie sfârșitul, reușise să termine de scris ultima sa carte și a folosit prilejul pentru a exprima ceea ce în limba engleză se numește wishful thinking, adică speranța că, odată dispărut, fiecare din noi (deci și autorul) lasă un gol imposibil de umplut. Deșartă dorință! Cimitirele sunt pline de morminte ale unor oameni care nu pot fi înlocuiți. Un tânăr medic moldovean, educat în spiritul culturii rusești, îmi povestea deunăzi despre o convorbire între doi pușcăriași dintr-o închisoare siberiană, în care cel mai tânăr dintre ei își exprima certitudinea că nu va fi nici uitat, nici înlocuit de cei dragi, care-i așteaptă eliberarea (de care însă nimeni nu era sigur că va veni vreodată). Cel mai în vârstă a luat un pahar, l-a umplut cu apă, a introdus inelarul mâinii stângi în apă și l-a retras imediat, arătând cu ce repeziciune apa umpluse spațiul ocupat de deget în urmă cu numai o fracțiune de secundă. Spre deosebire de Oliver Sacks, imensa majoritate a muritorilor e convinsă de cumplita veridicitate a înlocuirii celui dispărut.
     E însă cazul să deosebim între a fi înlocuit și a fi uitat, pentru că ele sunt diferențe fundamentale. Înlocuirea celui dispărut există la toate nivelurile, pentru că așa e făcută lumea, așa funcționează societatea. Suntem înlocuiți de cei ce vin după noi, de proprii noștri elevi, de cei pe care i-am format exact pentru acest scop, de a duce mai departe cele începute sau continuate de noi – pentru că fiecare, la rândul lui, a înlocuit pe cineva.
     S-ar putea obiecta că Sacks s-a referit, printre altele, la imposibilitatea înlocuirii unui  membru al familiei. Un părinte e de neînlocuit, la fel un partener de viață – sentimentul de dragoste nu poate fi șters din memoria celor rămași în viață. Dar Sacks nu a lăsat după el niciun membru al familiei. A fost homosexual, niciodată căsătorit, și nu a avut copii. Părinții și cei trei frați ai săi au decedat înaintea sa, așa că trebuie să ne întoarcem la ipoteza că, de fapt, Sacks, în acest citat, s-a referit la viața socială și profesională. Or, dacă lucrurile stau așa, s-a înșelat amarnic! Oricare din noi poate fi înlocuit după moarte, iar apa vieții va ump
Publicitate
le cu viteza luminii spațiul rămas gol doar pentru un singur moment.
     Dar aș dori să mă întorc la diferența dintre a fi înlocuit și a fi uitat. Memoria mă poate înșela, dar cred că m-am mai referit la cunoscuta frază a unui nu mai puțin cunoscut scriitor israelian, care susținea că fiecare din noi moare de două ori: o dată când își predă sufletul Creatorului și a doua oară  când e uitat de cei care l-au cunoscut. Și uitarea e naturală, chiar în cazul în care e vorba de ființe umane. Cu toate acestea, memoria colectivă și individuală posedă capacitatea de a înregistra acele persoane care, prin cele întreprinse de-a lungul întregii vieți, au lăsat ceva de preț în urma lor. Dar aici se impune o întrebare al cărui răspuns nu e ușor de găsit: din tot ce ar putea fi definit ca „de valoare“, câți dintre noi sunt capabili să creeze ceva care să se încadreze în această categorie?
     Mulți din pacienții răposatului meu părinte i-au păstrat memoria și unii chiar s-au considerat părăsiți în momentul dispariției sale, dar sunt convins că nimeni dintre noi, medicii, nu-și îngrijește cu devotament pacienții cu scopul de a nu fi uitat de cei pe care i-a tratat. Sunt, de asemenea, convins că mulți dintre noi ar dori să fie amintiți tocmai pentru spiritul de devotament față de cei care și-au predat în mâinile noastre propria lor sănătate.
     Dar mai sunt multe alte aspecte ale vieții care pot face un om de neuitat. În memoria mea, Theodor Burghele a rămas omul care mi-a infiltrat respectul pentru corectitudinea informației. Profesorul Burghele a fost întemeietor de școală și sunt convins că mulți din cei care au avut șansa să activeze alături de el îi păstrează aceeași amintire. Dar noi am învățat anatomia după Testut și semiologia după Sergent, cu histologia explicată de Nițulescu și ftiziologia predată de Max Popper, iar lista poate continua. Sunt nume ce nu pot fi uitate, chiar dacă, de-a lungul vremii, tratatele clasice au ajuns, inevitabil, depășite și au fost înlocuite cu altele. Deschizătorii de drumuri nu sunt uitați, iar continuatorii lor, în marea lor majoritate, amintesc de la cine au preluat bazele cunoștințelor lor, dezvoltate pe parcurs, îmbunătățite și actualizate. Ceea ce nu înseamnă că memoria colectivă păstrează doar numele unor personalități a căror activitate a influențat în bine situația celor din jur. Oare trebuie amintit aici un nume ca al lui Hitler, că să ne convingem că nu tot ce se reține merită a fi respectat și plasat în cartea de aur a civilizației? Oare Mengele, absolvent al unei facultăți de medicină, ca noi toți, poate fi păstrat în memorie fără a aminti imediat faptul că, prin imensele sale crime, nu a făcut decât să întineze și să mânjească cu sânge nobila profesiune de tămăduitor?
     E foarte probabil ca Oliver Sacks să fie deja înlocuit și acest fapt s-a petrecut încă înainte de dispariția sa fizică. El este, ca oricare dintre noi, ușor de înlocuit, dar memoria sa va fi păstrată, pentru că și-a dedicat viața tratării pacienților săi, studiului acelor aspecte patologice aparținând domeniului neurologiei, căutării de explicații pentru fenomene greu de înțeles, precum și pentru că Sacks e cel care a inițiat tratamentul cu L-dopa în cazurile de postencefalită letargică, subiectul cunoscutului său volum intitulat „Awakenings“. Procesul de selecție în vederea memorizării e unul foarte complex, dar până la urmă ciurul istoriei filtrează în mod pozitiv și reține acele nume cu care omenirea se poate mândri. N-am nicio îndoială că Oliver Sacks își va păstra locul în memoria posterității. O merită pe deplin.
 

„Un om care moare nu poate fi înlocuit. Cel care dispare lasă un loc gol, care nu poate fi luat de nimeni, pentru că soarta fiecăruia din noi, genetică și neurală, e unică. Această soartă individuală ne face să ne căutăm, fiecare, propria cale în viață și să dispărem, fiecare, prin propriul său deces.“
(Oliver Sacks, 1933–2015)

 

 
 
Articole in legatura
Nu exista articole in legatura.
Autori in legatura
Nu exista articole in legatura.
 
Galerii foto in legatura
Nu exista galerie asociata acestui articol.
Fisiere la download
Nu exista fisiere disponibile pentru download.
 

 
Viaţa Medicală